Un nou caz de pestă porcină confirmat în Argeș. De data aceasta, chiar lângă Pitești. Virsul PPA a fost confirmat la un porc din gospodăria unui localnic în comuna Bascov.
În data de 11 iunie a.c., a fost confirmat virusul pestei porcine africane (PPA) la un porc dintr-o gospodărie din satul Mica, comuna Bascov, conform buletinului de analize emis de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti. Menţionăm că probele au fost recoltate în data de 7.06.2019, în urma unei acţiuni comune a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi a Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş.
Subprefectul Adrian Dumitru Bughiu a convocat astăzi o şedinţă a Centrului Local de Combaterea a Bolilor la Animale (CLCB) pentru a adopta planul de măsuri, potrivit legii.
A fost delimitată zona de protecţie pe o rază de 3 kilometri (Mica, Valea Ursului, Glîmbocu, Brăileni şi Prislopu Mic –  comunele Bascov, Băbana şi Drăganu) şi o zonă de supraveghere de 10 kilometri (Ciocănăi, Dealul Viilor, Moşoaia, Smeura, Hinţeşti, Poiana Lacului, Metofu, Groşi, Băbana, Cotmeniţa, Bascov, Schiau, Uiasca, Budeasa, Budeasa Mică, Gălăşeşti, Merişani, Borleşti, Vărzaru, Dobrogostea, Mărăcineni, Piteşti, Răchiţele de Sus, Răchiţele de Jos, Bărbăteşti, Cocu şi Crucişoara – comunele Bascov, Băbana, Budeasa, Mărăcineni, Merişani, Cocu, Poiana Lacului, Moşoaia şi municipiul Piteşti).
Au fost luate toate măsurile specifice în gospodăria afectată şi în localităţile aflate în zonele de protecţie şi de supraveghere.
Transportul, comerţul în zone neautorizate cu porci vii, carne sau produse din carne şi care provin din zonele de protecţie şi supraveghere  sunt interzise în această perioadă. Nu se vor organiza târguri şi expoziţii de păsări şi animale pe teritoriul localităţii Bascov.
Pentru prevenirea răspândirii bolii, se vor efectua verificări de poliţişti, efective de jandarmi şi angajaţi ai DSVSA Argeş.
Până în acest moment, nu au mai fost raportate alte cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate în gospodării sau în exploataţii de tip comercial din judeţul Argeş.
Orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgenţă medicului veterinar sau autorităţilor publice locale.
Instituţia Prefectului –Judeţul Argeş face un apel către argeşeni să trateze cu responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virsului PPA şi recomandă să respecte cu stricteţe toate măsurile impuse de autorităţile competente, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Argeș remis Proarges.ro.

Imagine grotescă astăzi la o manifestare care ar trebui să promeze obiceiurile tradiționale ale românilor. La Muzeul Golești s-a consumat cea de a treia ediție a manifestării Ignatului la români. Dincolo de gustatul unui șoric făcut ca la carte, de o friptură proaspătă, de bulz și țuică fiartă, de ascultat colinde, evenimentul, organizat de Asociația Comunelor din România, filiala Argeș, în parteneriat cu CJ Argeș a avut și un scop nobil. Carnea porcilor aduși de primarii argeșeni a fost donată centrelor cu copiii instituționalizați și azilelor de bătrâni.

Cam tot ceea ce s-a întâmplat acolo însă a fost stricat de ideea neinspirată a unora dintre participanți care au vopsit practic un porc în propriul sânge, scriind pe el PSD. Dincolo de o posibilă coloratură politică - la propriu și la figurat- a evenimentului la care au participat, așa cum am scris, primari de toate culorile politice, imaginea este pur și simplu grotescă.
Grotescă și ideea lui Gheorghe Vătășescu, unul din liderii PSD Argeș, de a promova pe contul său de Facebook imaginea cu respectivul godac. Iar partea halucinantă vine din numărul de înmatriculare al Dusterului din spatele lui Vătășescu - AG 57 PCR! Un tablou complet, pe alocuri involuntar, care nu face decât să acopere toată frumusețea și tot pitorescul unui eveniment, ca să nu mai vorbim de imaginea PSD Argeș, cu atât mai mult cu cât imaginea a ajuns și pe posturile naționale!

 

 

5 persoane au fost internate la secția de boli contagioase a spitalului județean Argeș după ce au consumat carne de porc care a fost infestată cu trichineloză. Familia Bolbea din satul Cerbureni a sacrificat un porc pe data de 27 decembrie anul trecut, iar la pomana porcului au participat aproximativ 10 persoane.  
O parte din membrii aceleiași familii împreună cu alte rude ( în număr de 12 persoane) au participat la o masă în familie în comuna Bradu, pe 2 ianuarie 2017, consumând în principal carne de la același porc, pregătita la grătar.
Familia a solicitat examentul trichineloscopic pe 29 decembrie, iar specialiștii Circumscripției Sanitare Veterinare de Siguranța Alimentelor nr.1 Curtea de Argeș, au găsit carnea infestată. Culmea este că solicitarea a venit după ce mai mulți membrii ai familiei erau deja internați la secția de Boli infectioase a Spitalului Judetean Piteșți prezentând semne de boală, respectiv trichineloză.
 
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș informează că inspectorii au confiscată restul de carne din gospodărie, aproximativ 60 de kg.
S-a recomandat ca toți cei care au consumat carne din acest porc să fie supuși unui examen medical . Se menționează că 2 persoane care au consumat carne se află în prezent în străinătate : unul șofer pe tir în Germania , altul lucrează în Spania. Aceștia au fost inștiințati de către membrii familiei să se prezinte la o unitate medicală pentru examen medical. În data de 30.01.2017 au fost anunțați telefonic și reprezentantii DSP Arges în vederea efectuării anchetei epidemiologice.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.