”În noaptea de 4 spre 5 aprilie, a fost recoltat un urs, în zona Arefu, și altul azi-noapte, în zona Nucșoara. Urmează să fie recoltat și cel a cărui prezență a fost manifestată în zona Cetății Poienari, deocamdată ne-au încurcat condițiile meteo”, a declarat astăzi prefectul Emilian Dragnea, într-o conferință de presă comună cu conducerea Jandarmeriei Argeș.
Prefectul a spus că existau aprobări pentru recoltarea celor 3 urși și urmează să fie obținut acordul și pentru recoltarea ursului care a atacat un pădurar, în comuna Albeștii de Muscel, în urmă cu 2 zile.
Inspectorul -șef al Jandarmeriei Argeș, colonelul Gheorghe Lupescu, a adăugat că jandarmii se pregătesc și ei pentru spriinul în cazul capturării și relocării urșilor. S-a achiziționat o armă pentru tranchilizarea animalelor și, în următoarea perioadă, vor fi pregătiți veterinari care să o utilizeze corespunzător. Până atunci, jandarmii argeșeni pot interveni cu semnale acustice și petarde pentru îndepărtarea urșilor.
Prefectura Argeș a solicitat Direcției Silvice și tuturor fondurilor de vânătoare să-și inventarieze efectivele de urși pe care-i au în pădurile administrate și să facă propuneri pentru recoltarea sau relocare a lor.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.