Deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici a postat o urare celor care își serbază astăzi ziua onomastică, cu ocazia celebrării Sfintei Filofteia, Sfântulița Argeșului: "Astăzi creștinii o sărbătoresc pe cea care veghează necontenit asupra noastră - Sfânta Filofteia, ale cărei Sfinte Moaște se găsesc la Curtea de Argeș. Să primiți în această zi de sărbătoare pace și lumină în suflet!"

ÎPS Calinic și Caliopie Ichim au dus Moaștele Sfintei Filoteia la București, sâmbătă, la cinstirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.  Credincioșii prezenți au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie săvârșită la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală de Î.P.S. Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a primit daruri de la Patriarhul Daniel după slujba de canonizare a a Ierarhului Dionisie Erhan.

„Colina Bucuriei” s-a umplut duminică de la primele ore ale dimineții pentru slujba de Sfântul Dimitrie cel Nou. Pe lângă cei ce au venit să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul României împreună cu zeci de ierarhi, câteva mii de pelerini au stat în continuare la rând pentru a cinsti moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, dar și ai celor doi „oaspeți” ai săi: Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș și Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail. La pelerinajul din acest an, credincioși din toată țara au stat până la 8-9 ore la rând.

Credincioșii și pelerinii care i-au adus cinstire Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, s-au împărtășit și de binecuvântarea Sfântului Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail și Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, ale căror sfinte moaște s-au aflat la Patriarhie spre închinare, în baldachinul frumos împodobit de lângă Catedrala Patriarhală.
În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopului Argeșului și Muscelului, a vorbit despre vocația sfințeniei și a evidențiat rolul pe care îl au sfinții în istoria mântuirii noastre: „Românii au avut dintotdeauna o vocație specială. Pe lângă vocația culturii, vocația artistică și cea tehnică, au avut vocația sfințeniei (…)”.



Alături de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a slujit Mitropolitul Naum de Ruse din Bulgaria, țara de origine a Sfântului Dimitrie cel Nou, dar și Episcopul Qais de Erzurum din Patriarhia Antiohiei.

De asemenea, la eveniment au participat reprezentanți autorităților locale și centrale, dar și o delegație a Mitropoliei Chișinăului. În predica rostită, Patriarhul României a îndemnat la smerenie, curaj și speranță, urmând exemplul persoanelor prezentate de textul evanghelic duminical, dar și al celor trei sfinți care au adunat mii de credincioși la București în aceste zile de pelerinaj. La finalul slujbei a avut loc proclamarea celui mai nou sfânt român, Ierarhul basarabean Dionisie Erhan, luptător pentru idealul unității de credință și de neam a românilor, canonizat în Anul Centenar 2018. Tomosul de canonizare a fost prezentat de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

După ceremonia de proclamare, Patriarhul Daniel a oferit câteva daruri și distincții pentru reprezentanții Mitropoliei Chișinăului (Patriarhia Rusă), pentru cei ai Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română), dar și pentru Mitropolitul Naum de Ruse și Arhiepiscopul Calinic al Argeșului.

Între cei evidențiați s-a numărat Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, cel care a inițiat demersurile de canonizare a Ierarhului Dionisie Erhan. Totodată, maica Epistimia Goncearenco, Stareța Mănăstirii Suruceni, și Arhim. Porfirie Dobre, Starețul Mănăstirii Sireți, au primit Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Maica Epistimia a oferit Patriarhului României, din partea Mitropolitului Vladimir, un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Dionisie încadrat într-o raclă aurită în forma unei mâini.

”Mai ales, vă mulțumim dumneavoastră, iubiți pelerini! La final, Patriarhul României a adresat mulțumiri tuturor celor care au sprijinit organizarea sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou și a pelerinajului, dar în mod special miilor de pelerini care au făcut sărbătoarea „mai frumoasă”.

 

Noua raclă pentru moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș a fost sfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, joi 25 aprilie. Slujba a fost oficiată, înainte de liturghie, în Salonul Sfinţilor Români din Reşedinţa patriarhală.

Alături de Patriarhul României au fost prezenţi membrii Sfântului Sinod, inclusiv ÎPS Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muceslului, aflaţi în Capitală pentru Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir. Moaștele Sfintei Filofteia au fost depuse în noua Catedrala Arhiepiscopală și Regală din Curea de Argeș, unde arhimandrit și stareț al Mânăstirii Argeșului este Caliopie Ichim. 

Numită de argeșeni „Sfântulița”, Sfânta Muceniță Filofteia se află la Curtea de Argeș din 1396.

Sfânta Filofteia s-a născut la Târnovo, Bulgaria. Ea a fost orfană de mamă și a avut mult de suferit din pricina mamei vitrege și a tatălui ei.

Fiind educată creștinește de mama ei naturală, Sfânta Filofteia era foarte milostivă, mergea la biserică, asculta Sfintele Scripturi și avea grijă de cei săraci.

Fiind surprinsă de tatăl ei pe când împărțea săracilor hrana pe care trebuia să i-o lui aducă la câmp, acesta s-a mâniat și a lovit-o la picior cu o bardă. Acest lucru i-a cauzat moartea sfintei de numai 12 ani.

Potrivit sinaxarelor, trupul ei s-a făcut nefiresc de greu și nu a putut fi ridicat decât la rostirea numelui capitalei de atunci a Valahiei, Curtea de Argeș. 

Noua catedrală are, în linii mari, arhitectura Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş, ctitorită de domnitorul Basarab I la mijlocul secolului al XIV-lea. În incintă există un loc special amenajat, în pridvor, unde sunt locurile de veci pentru membrii Casei Regale a României şi arhiepiscopii Argeşului şi Muscelului.

Piatra de temelie a fost pusă în 10 mai 2009, în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu.

Regele Mihai a fost înmormântat, pe 16 decembrie 2017, în noua catedrală arhiepiscopală şi regală din Curtea de Argeş, alături de regina Ana, care a fost înmormântată pe 13 august 2016.

Sfânta Filofteia  – martiră la 12 ani

Sfânta Filofteia s-a născut în oraşul Târnovo, Bulgaria, din părinţi creştini, oameni simpli. Într-o zi, mergând ea după obicei să ducă tatălui ei mâncare la câmp, i-au ieșit în cale niște săraci și flămânzi, știind că este o fire milostivă.

Neavând altceva ce să le ofere, sfânta le-a împărțit mâncarea pe care trebuia să o ducă tatălui ei. Într-una din zile, tatăl a urmărit-o și văzând că împarte mâncarea săracilor a lovit-o cu toporul, cauzându-i astfel moartea.

Moaştele Sfintei Filofteia se află la Curtea de Argeş, fiind aduse în vremea domniei lui Radu (Negru) Vodă.

Protosinghelul Caliopie Ichim a fost ridicat la rang de arhimandrit și stareț al Mănăstirii Argeșului, printr-o hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Hotărârea a fost citită de Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului Calinic Argeșeanul chiar cu ocazia sfințirii Catedralei Regale și Arhiepiscopale de la Curtea de Argeș, lucrare pe care Caliopie Ichim a administrat-o încă de la momentul luării deciziei de ridicare a construcției.

 La împlinirea a 800 de ani de la martiriul sfintei,  mii de credincioși veniți din toată țara au avut bucuria să participe astăzi la sfințirea noii catedrale arhiepiscopale cu hramurile Sfânta Muceniță Filoteia și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat un sobor de preoți și diaconi. Potrivit rânduielii bisericești  lăcașul de cult  a fost uns  cu Sfântul şi Marele Mir şi stropit cu Agheasmă. După ce a fost târnosită biserica, credincioșii au intrat în noua și măreața catedrală pentru a participa la Sfânta Liturghie. De asemenea, foarte mulți dintre pelerini s-au așezat la rînd pentru a ajunge să se închine la moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia care au fost aduse în interior încă de aseară.
Ierarhul Argeșean a prezentat credincioșilor hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind hirotesia ca arhimandrit și stareț al Mănăstirii Argeșului a părintelui protosinghel Caliopie Cristian Ichim. În calitatea de consilier eparhial responsabil de sectorul economic și construcții, acesta a primit ascultarea de a se ocupa de șantierul  noii Catedrale Arhiepiscopale.
Tânărul arhidiacon Michai Andrei, care deține funcția de consilier administrativ bisericesc, a fost hirotonit preot pe seama Catedralei Arhiepiscopale, iar ipodiaconul Adrian Enache a fost hirotonit diacon.
Acest lăcaş de cult este rezultatul protocolului încheiat în data de 10 mai 2009 între Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi Casa Regală a României. Cu această ocazie, a fost aşezată piatra de temelie a noii bisericii, la eveniment fiind prezenţi Principesa Margareta şi Principele Radu al României. În acest parteneriat încheiat între cele două instituţii s-a hotărât ca toate cheltuielile de proiectare să fie suportate de Casa Regală, iar cele de construcţie, de Eparhia Argeşului şi Muscelului. La sprijinirea ridicării noii catedrale, un rol important l-a avut și Guvernul, prin implicarea deputatului de Argeș Mircea Drăghici.

Eveniment deosebit al Bisericii, după sfințirea Catedralei Naționale, în an Centenar. Peste 5000 de credincioși au venit la sfințirea Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeș.
Noua Catedrală Arhiepiscopală din Orașul Regal a fost sfințită de Arhiepiscopul Calinic în ziua sărbătorii Sfintei Filofteia.
De altfel, catedrala a devenit și noua casă pentru moaștele Sfintei, motiv pentru care va avea hramurile „Sfânta Munceniță  Filofteia” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
Moaștele Sfintei Filofteia au fost mutate în casă nouă la 800 de ani de la martiriu.
Racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, ocrotitoarea Eparhiei Argeşului şi Muscelului, a fost scoasă joi seară din paraclisul mănăstirii Curtea de Argeş şi însoţită către noua catedrală de un sobor de preoţi.
După slujba de sfințire a fost oficiată pentru prima dată Sfânta Liturghie în noua catedrală. Lăcașul are în linii mari, arhitectura Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş, ctitorită de domnitorul Basarab I la mijlocul secolului al XIV-lea. În incintă există un loc special amenajat, în pridvor, unde sunt locurile de veci pentru membrii Casei Regale a României şi arhiepiscopii Argeşului şi Muscelului.
Piatra de temelie a fost pusă în 10 mai 2009, în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu..

Numită de argeșeni „Sfântulița”, Sfânta Muceniță Filofteia se află la Curtea de Argeș din 1396. Sfânta Filofteia s-a născut la Târnovo, Bulgaria. Ea a fost orfană de mamă și a avut mult de suferit din pricina mamei vitrege și a tatălui ei. Fiind educată creștinește de mama ei naturală, Sfânta Filofteia era foarte milostivă, mergea la biserică, asculta Sfintele Scripturi și avea grijă de cei săraci.
Fiind surprinsă de tatăl ei pe când împărțea săracilor hrana pe care trebuia să i-o lui aducă la câmp, acesta s-a mâniat și a lovit-o la picior cu o bardă. Acest lucru i-a cauzat moartea sfintei de numai 12 ani.
Potrivit sinaxarelor, trupul ei s-a făcut nefiresc de greu și nu a putut fi ridicat decât la rostirea numelui capitalei de atunci a Valahiei, Curtea de Argeș.
Noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.