Circulaţia rutieră a fost oprită mai multe ore pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 123, pe raza localităţii Valea Ursului din comuna Bascov, judeţul Argeş, din cauza unui accident. Impactul dintre un autoturism şi un tir s-a soldat cu rănirea unei persoane.
 Se pare că un bărbat de 46 de ani din Budeasa Mică, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa pe sensul Pitești către Vâlcea,  ar fi virat stânga fără să se asigure și a fost lovit de un tir care circula regulamentar, din sens opus.  Vctima a fost preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă. Este inconștientă, în comă.

Românul internat după prăbuşirea viaductului de lângă Genova a murit. Informaţia apare în presa italiană, care scrie şi că bilanţul tragediei a ajuns la 43 de morţi. Inițial, acesta fusese anunțat mort de oficialitățile din România, dar când familia a mers în Italia l-au găsit la spital, dar în comă de gradul IV.

”În continuarea informațiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Cetățeanul român rănit în urma prăbușirii viaductului Morandi a încetat din viață în cursul acestei zile. Decesul a fost notificat de către medici, atât familiei, cât și reprezentanților Consulatului General al României la Torino aflați la spital.

Reprezentanții echipei consulare sunt în contact cu familia cetățeanului român și acordă asistența consulară necesară în astfel de situații, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsuflețit și a certificatului de deces.

Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate în aceste momente extrem de dificile”, arată Ministerul de Externe.

Doi români au murit după ce un pod s-a prăbușit lângă Genova, Italia. O porţiune lungă a Podului Morandi de pe autostrada A10, care asigură o legătură între Italia şi Franţa, s-a surpat marţi, la Genova, în timpul unei furtuni, iar zeci de vehicule au căzut în gol de la peste 50 de metri înălţime. Cel mai recent bilanţ arată că cel puţin 39 de oameni au murit, alţi 13 sunt răniţi în stare gravă, iar zece sunt daţi dispăruţi”, arată un comunicat la MAE.

MAE a anunțat, miercuri, că un al doilea român a fost identificat printre persoanele decedate în urma prăbușirii podului rutier în apropiere de Genova.

În continuarea informațiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
 
În urma demersurilor echipei consulare mobile aflată la fața locului, un alt cetățean român, cu dublă cetățenie, a fost identificat printre persoanele decedate.
 
Echipa consulară mobilă își continuă activitatea de asistență și menține în permanență legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităților locale, cât și cu unitățile medicale la care au fost transportate victimele, în vederea identificării unor cetățeni români printre persoanele afectate.
 
Operațiunile complexe de salvare și de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt, în continuare, în derulare.
 
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53,  apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular: +39 338 756 8134.
 
Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, acordând asistența consulară necesară în astfel de situații, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurior neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces, a transmis MAE.

Primul român mort identificat este Marian Roșca, informează EVZ.ro. Marian Roșca, se afla la volanul camionului său în momentul în care podul s-a prăbușit.

Președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe familiilor victimelor și președintelui Italiei.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, este profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs marți, 14 august a.c., în apropiere de Genova, în urma căruia s-au înregistrat zeci de victime, printre care doi cetățeni români", se arată în mesajul postat de Administrația prezidențială.

"Președintele Klaus Iohannis este alături de familiile cetățenilor români decedați în Genova, precum și de familiile îndurerate ale tuturor celor care și-au pierdut viața și urează însănătoșire grabnică celor răniți", se mai subliniază în comunicat.

Șeful statului i-a transmis condoleanțe și președintelui Italiei, Sergio Mattarella.

"Președintele Klaus Iohannis și întregul popor român sunt solidari cu Italia și poporul italian în aceste momente grele".

Un şofer roman a reuşit să sară din cabina TIR-ului înainte ca vehiculul să fie cuprins de flăcări. A suferit răni minore. Printre cei 145 de răniţi, se mai număra doi romani. Potrivit ultimelor date obținute de Consulatul General al României la Bologna de la autoritățile italiene, printre persoanele rănite au fost identificați alți doi cetățeni români.

Unul dintre aceștia a fost externat deja, iar cel de-al doilea se află în continuare internat într-o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate, starea sa de sănătate fiind stabilă.

Consulatul General al României la Bologna continuă monitorizarea situației şi menţine în permanență legătura cu autorităţile locale, unitatea medicală și cu cetățenii români afectați, acordând asistenţă consulară, în limita competențelor legale.

Cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Consulatul General al României la Bologna: +39 051 5872120; +39 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +39 349 1178220.

Doi oameni a murit și cel puțin 50 au fost răniți în urma exploziei, dintre care 14 sunt în stare gravă. MAE a informat că este în contact permanent cu autoritățile italiene și, până în acest moment, nu există informații că ar fi români implicați în accident. 

O cisternă care transporta combustibil a lovit din spate o platformă care transporta mai multe mașini in apropiere de aeroportul din Bolognia. În cabina cisternei a izbucnit un incendiu, flăcările au ajuns la rezervor și a urmat o explozie extrem de puternică. 

Explozia s-a petrecut foarte aproape de o pasarelă a autostrăzii, iar o parte a acestei pasarele s-ar fi prăbușit. 

 

Doi oameni a murit și cel puțin 50 au fost răniți în urma exploziei, dintre care 14 sunt în stare gravă. MAE a informat că este în contact permanent cu autoritățile italiene și, până în acest moment, nu există informații că ar fi români implicați în accident. 

O cisternă care transporta combustibil a lovit din spate o platformă care transporta mai multe mașini in apropiere de aeroportul din Bolognia. În cabina cisternei a izbucnit un incendiu, flăcările au ajuns la rezervor și a urmat o explozie extrem de puternică. 

Explozia s-a petrecut foarte aproape de o pasarelă a autostrăzii, iar o parte a acestei pasarele s-ar fi prăbușit. 

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.