Aproape o jumătate de secol în anul în care celebrăm un secol de la Marea Unire, într-o comună în care oamenii sunt patrioți, într-o comună cu oameni care își iubesc țara și îi iubesc pe frații de peste Prut. ”Rapsodia Păstorească”, eveniment aflat la cea de-a 48-a ediție a însemnat pentru primarul Virgil Baciu, un mare promotor al (re)Unirii cu Republica Moldova, ocazia perfectă pentru a scoate în evidență această dorință arzătoare și caracteristica pe care el și oamenii din comuna sa o au, caracteristică văzută de mulți acum drept deșănțată, dar care se dovedește a fi cu atât mai necesară: patriotismul.

În timp ce pentru unii primari cinstirea acestei țări și a eroilor săi se reduce la o slujbă în fața unui monument al Eroilor și închinarea în fața unei flăcări a Centenarului pornită bine ca idee simbolică, dar devenită aproape penibilă prin plimbatul ei asemeni unor moaște din localitate în localitate fără nimic altceva în plus, la Corbi lucrurile au căpătat o anvergură și o emoție demne de Centenarul Marii Uniri.

Spre exemplu, toți oamenii din localitate veniți să asiste la parada cailor și a portului tradițional au primit stegulețe tricolore din partea autorităților. Copiii din Argeș au defilat alături de cei din alte județe și din localitățile din Moldova cu care Corbiul s-a înfrățit. Apoi, administrația locală a amenajat 100 de steaguri tricolore pe dealul ”La Chilli” unde s-a ținut evenimentul. Un steag de 100 de metri lungime și patru lățime a fost purtat de locuitorii comunei prin centrul comunei până La Chilii. Iar la scenă, primarul Virgil Baciu a mai avut o idee spectaculoasă: a fost primul primar din Argeș care a arătat tuturor invitaților care au venit la această manifestare Medalia Centenarului. Medalia cu numărul 7 din seria de 100 ce vor fi oferite la 100 de personalități de pe glob, dar și românilor din țară și din diaspora de cărte Societătea Creștină Dorul, care activează de 115 ani și care reunește diaspora din Statele Unite ale Americii.

Culmea este că această Medalie a Centenarului este realizată de un piteștean, specialistul în branding Dan Pavel. Acesta, deși cunoscut de autoritățile locale din Pitești, pentru că a creat și sigla folosită de primărie pentru Simfonia Pitești, nici nu a fost băgat în seamă de Zilele Piteștiului. El a "împrumutat" Medalia Centenarului pe care a creat-o către Galeriile Ilfoveanu, strict din dorința de a fi văzută de cât mai mulți piteșteni. Ei bine, dacă edililor din Pitești nu le-a trecut prin cap să afișeze această Medalie a Centenarului, din fericire, Virgil Baciu a făcut-o!
Dintr-o rațiune cât mai simplă: omul acesta și locuitorii din Corbi chiar iubesc această țară și chiar cinstesc istoria României. Să nu uităm că totuși Corbi este prima comună din Argeș și din țară care a semnat un act de unificare cu Republica Moldova, iar ediția de anul acesta a Rapsodiei Păstorești a găzduit și ”Festivalul Național dedicat Centenarului Marii Uniri a României”. La eveniment au fost prezenți și Anatolie Doibani, primarul din Baimaclia și Gheorghe Cojocaru, primarul din Vasilcău cele două localități înfrațite din Republica Moldova.

 

 

Un drum care a produs bătăi de cap în fiecare an este modernizat, în sfârșit. De fapt, este vorba despre drumul din comunca Corbi care duce către zona unde sunt organizate celebrele manifestări dedicate Rapsodiei Păstorești.

Acest eveniment a ajuns deja la cea de a 48-a ediție, iar duminică, 27 mai, sunt aștepte ansambluri din mai multe județe din țară, dar și din Moldova. De altfel, comuna Corbi este prima comună din Argeș și din țară care a semnat un act de unificare cu Republica Moldova. Și, pentru că suntem în anul în care sărbători 100 de ani de la data de 1 Decembrie 1918, ediția de anul acesta a Rapsodiei Păstorești va găzdui și ”Festivalul Național dedicat Centenarului Marii Uniri a României”. De altfel, sub primarul Virgil Baciu, Rapsodia Păstorească a început să beneficieze de o dezvoltare care permite deja identificarea și promovarea turistică a comunei.

Din acest motiv, la Corbi sunt așteptați zeci de mii de turiști și locuitori din zonele limitrofe, iar pregătirile sunt în toi. Sub monitorizarea personală a lui Virgil Baciu, drumul care duce către dealul ”La Chilli” este modernizat, iar zona unde va avea loc evenimentul este și ea amenajată.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului organizează în lunile mai și iunie din acest an, competiția sportivă numită: crosul ,,Campionii Bucuriei”. În prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, evenimentul sportiv argeșean a fost găzduit saptamana aceasta de comuna Corbi, cu sprijinul primarului Virgil Baciu.
Peste 420 de elevi din clasele V-VIII, care au venit de la 16 școli argeșene au participat la eveniment.
Repartizați pe grupe de vârstă, participanții au alergat pe o distanță de 500 m de la biserica parohială cu hramul,,Nașterea Maicii Domnului” până la mănăstirea rupestră Corbii de Piatră.
Câștigătorii acestei ediții, pe grupe de vârstă (clasele V-VI și VII-VIII), băieți / fete , sunt:
Locul I – Cîrjaliu Eduard Ionuț, State Valentin Cosmin / Simion Alexia Gabriela, Popescu Maria Miruna;  
Locul II – Stancu George Adrian, Apostu Nicolae Adelin/ Copae Lavinia Teodora, Stăncescu Georgiana;
Locul III – Prodea Răzvan, Necula Mihai Alexandru/ Iordache Raluca, Bîrcoci Lavinia.
Evenimentul sportiv a fost organizat prin implicarea directă a Părintelui Protosinghel, Consilier Caliopie Cristian Ichim, coordonatorul proiectului eparhial ,,Campionii Bucuriei”.
Evenimentul sportiv a fost organizat prin implicarea directă a Părintelui Protosinghel, Consilier Caliopie Cristian Ichim, coordonatorul proiectului eparhial ,,Campionii Bucuriei”.
Pentru buna desfășurare a acestor activități sportive sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protopopiat. Pe lângă aceștia un sprijin deosebit este oferit de primăriile locale și școlile partenere în acest proiect eparhial.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a oferit astăzi câștigătorilor medalii, diplome și premii în bani. De asemenea, fiecare participant a primit gratuit un tricou inscripționat cu sigla Eparhiei.
Finaliștii crosurilor din toate protoieriile Eparhiei, se vor întrece în competiția finală care se va organiza în Parcul Lunca Argeșului din municipiul Pitești în ziua de 5 iunie a acestui an.

 

 

Sătui să vadă gunoiul aruncat pe străzi şi curţile pline de bălării, câţiva primari din Argeş s-au hotărât să-i facă de râs pe internet pe localnicii certaţi cu bunul simţ. Au postat pe reţelele de socializare fotografii grăitoare şi i-au trecut pe “făptaşi”, pe lista ruşinii. Însă unii dintre cei arătaţi cu degetul au făcut reclamaţie la Facebook, iar un primar s-a ales cu contul suspendat.
Supărat pe sătenii nu îşi îngrijeau gopodariile, acum o lună, primarul din Corbi - judeţul Argeş - a hotărât să îi facă de râs pe puturoşi. “Am postat pe Facebook-ul primăriei Corbi o listă a ruşinii în care am fotografiat şi le-am arătat cetăţenilor zonele şi locurile care nu sunt îngrijite. Cu strada, cu număr, cu locuri ...”
În acelaşi timp, primarul a anunţat că îi va amendă cu până la o mie de lei dacă nu taie buruienile din faţa porţii şi nu-şi repara casele, care dau un aspect urât comunei. În plus, edilul i-a averitzat pe puturoşi că le va mări de 5 ori impozitul pe proprietatie. Deranjaţi - localnicii au făcut front comun - şi au raportat postările primarului la Facebook pentru că ar fi defăimătoare. Important este că unii dintre locuitori au început să își facă și curat. Așa nu se mai putea. Au fost însă multe raportări la Facebook și ne-au închis contul. Nu e problemă, am deschis altul.
Dar edilul nu s-a lăsat descurajat şi a făcut Primăriei o altă pagină de socializare unde e hotărât să îşi continuie demersul. Între timp, unii dintre cei care au apărut pe lista ruşinii şi-au curăţat gospodăria. De pildă, un proprietar a văzut lista ruşinii şi a angajat pe cineva să cosească. Alţii, în schimb, nu au mişcat un deget.

Noua pagină este AICI

 

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.