Veste importantă! Program prelungit pentru eliberarea pașapoartelor în București și Argeș

Programul de lucru cu publicul pentru eliberarea paşapoartelor a fost prelungit, începând de luni, cu două ore în Bucureşti şi în 31 de judeţe, unde s-a constatat un trend ascendent al numărului de solicitări de paşapoarte, informează MAE.

Programul de lucru este prelungi și la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple al Județului Argeș.  "Începând de astăzi și până pe 16 august, programul de lucru pentru depunerea cererilor este prelungit până la orele 18.30, atunci când situația o impune. La nivelul serviciului nostru am luat măsura de a mări programul până la orele 18.30 pentru depunerea cererilor", a precizat pentru Proarges.ro comisarul șef de poliție Eduard Uscatu.
MAE precizează că de la începutul verii au fost eliberate aproximativ 135.000 de paşapoarte, fără a fi înregistrată o depăşire a termenului de 10 zile lucrătoare în care se eliberează documentul de călătorie pe tot parcursul anului la nivelul întregii ţări.
Menţionăm că, deşi normele legale în vigoare prevăd un termen de 15 zile lucrătoare pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, în practică acestea se eliberează în doar 10 zile lucrătoare. Perioada de emitere a documentului de călătorie românesc - 10 zile lucrătoare - este una rezonabilă la nivel european, luând spre exemplu Franţa, unde acest document se eliberează în 2-4 săptămâni sau Germania cu o perioadă de aşteptare de 4-6 săptămâni", potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Pentru evitarea aglomeraţiei la depunerea cererilor de eliberare a paşaportului, solicitanţii au posibilitatea de a se programa online, pe site-ul https://www.epasapoarte.ro/, iar pentru a nu mai sta la coadă pentru a ridica paşaportul a fost introdusă posibilitatea expedierii paşaportului simplu electronic prin poştă.
 De asemenea, cetăţenii pot verifica stadiul cererii lor la adresa https://epasapoarte.ro/verifica/, existând posibilitatea ca acesta să fie eliberat mai devreme decât termenul comunicat la depunerea solicitării.
"Amintim că începând cu data de 1 ianuarie 2019 au fost puse în circulaţie noile modele de paşapoarte electronice cu elemente suplimentare de siguranţă, fiind printre cele mai de greu de contrafăcut din lume, ceea ce presupune o perioadă specifică pentru implementarea tuturor elementelor de protecţie, unele vizibile cu ochiul liber, altele doar în anumite spectre de lumină", se arată în comunicat.
Elementele de securitate au la bază noile tehnologii în materie, cum ar fi desene stilizate, microtext, diferite tehnici de imprimare şi elemente optic variabile, dar şi unele realizate prin nanotehnologie.
Sunt utilizate cerneluri speciale, hârtie de securitate cu filigran şi fir metalic, fir de coasere în trei culori (roşu, galben şi albastru), una dintre culori fiind fluorescentă. În masa hârtiei este inserat un fir metalic fluorescent, care, în lumină UV, reacţionează în trei culori (roşu, galben-verzui şi albastru), mai arată MAE.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.