Video! Elita celui mai complex sport al minții, la Pitești. A început finala Campionatului Național de GO!

Elita celui mai complex sport al minții, GO, își dispută supremația, în aceste zile, la Pitești. În perioada 8-11 noiembrie 2018 județul Argeș va fi gazda Finalei Campionatului Național de GO, cel mai important eveniment sportiv al Federației Române de GO, care se desfășoară anual la nivel național. 3 din primii 30 de jucători din Europa sunt prezenți la finala de la Pitești.

Pe parcursul celor 4 zile de competiție se vor afla față în față cei mai buni 8 jucători de GO legitimați în cluburi naționale iar dintre aceștia fac parte doi sportivi din județul Argeș, ceea ce a fost un motiv în plus pentru organizarea finalei în Pitești. Printre sportivi se numără și un medaliat cu bronz la Campionatul European sub 20 de ani, Elian Grigoriu. La deschidere au fost prezenți directorul Bibliotecii Județene Argeș, gazda evenimentului, Octavian Mihail Sachelarie, reputatul antrenor Nicolae Bobocel, descoperitorul și șlefuitorul marilor talente din GO, și academicianul Gheorghe Păun, un fervent susținător și promotor al acestui sport spectaculos din punct de vedere mental.

 

Sportivii care concurează pentru titlul de Campion Național de GO sunt:

1.Pop Cristian-Gabriel – CSM Vatra Dornei

2.Burzo Cornel – CS Kisei Baia Mare

3.Băjenaru Dragoş – CS 361 București

4.Grigoriu Elian Ioan – CS Atari Brăila

5.Ţȋr Dănuţ – CS de GO Meijin Pitești

6.Gheţu George-Cristian – CS Sakata Cluj Napoca

7.Săndulescu Romulus – CS Radu Baciu București

8.Toma Iulian – CS Atari Brăila

Meteo

Clear

0°C

Pitesti

Clear
Humidity: 96%
Wind: WNW at 12.87 km/h
Tuesday
SP_WEATHER_RAIN_AND_SNOW
-2°C / 3°C
Wednesday
SP_WEATHER_RAIN_AND_SNOW
0°C / 4°C
Thursday
SP_WEATHER_RAIN_AND_SNOW
-1°C / 1°C
Friday
Mostly cloudy
-6°C / 2°C