Eveniment editorial inedit sâmbătă, la Memorialului Închisorii din Pitești. Pe unul din holurile principale ale fostei închisori unde zeci de tineri au fost supuși celebrului Experiment de la Pitești a fost lansat volumul de memorialistică "Călătorie spre…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu oficiază prima Liturghie în Catedrala Mântuirii Neamului împreună cu Patriarhul Daniel, în continuarea momentului istoric al sfințirii ei în contextul împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire.Ceremonia religioasă a început cu…
Un preot din județul Constanța și-a dat foc, duminică,în apropiere de Catedrala Mântuirii Neamului, în timpul slujbei de sfințire. Preotul este nemulțumit de reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, pentru că i-a fost luat dreptul de a sluji, după ce…
Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi, în aceste zile, în Capitală, pentru sfinţirea Catedralei Naționale. Din această după-amiază, credincioşii care ajung la catedrală se pot închina la raclele în care se află mâna Sfântului Apostol Andrei,…
Accident grav la Mărăcineni, în acestă dimineaţă. O şoferiţă în vârstă de 30 de ani, din localitate, se afla la volanul unei Skoda Octavia, pe DN 73, mergând către Piteşti. La trecerea de pietoni din apropierea primăriei…
Un militar a murit în timpul pregătirii paradei de la Alba IuliaUn militar a murit, vineri, la Alba Iulia, in timpul pregatirilor pentru parada de 1 Decembrie.Militarul şi-a pierdut viaţa în gara din Alba Iulia, după ce…
Președintele CJ Argeș Dan Manu a anunțat că medicii care lucrează la Serviciul de Imagistică prin Rezonanță Magnetică (RMN) de la Spitalul Județean de Urgență Pitești trebuie să aleagă, de la 1 ianuarie, dacă vor să mai…
S-a redeschis circulația pe podul de la Barajul Pitești, care asigură accesul pe Drumul Sticlelor, drum care reprezintă o alternativă pentru traficul dintre Pitești și Ștefănești - Călinești. Lucrarea aparţine Administraţiei Bazinale Argeş – Vedea şi a…
Actorul Cuzin Toma este cercetat penal după ce a fost prins drogat şi fără permis la volan. În vârstă de 41 de ani, actorul s-a ales cu dosar penal informează observator.tv Totul s-a întâmplat ieri, 20 noiembrie,…
Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, peste treizeci de percheziţii în zece judeţe inclusiv în Argeș, pentru destructurarea unei grupări specializate în operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Suspecţii comandau drogurile online şi le preluau…
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, a fost găsit căzut în curtea sa din comuna Davidești. Echipajele medicale de urgență care au sosit la gospodăria bărbatului l-au găsit cu mai multe plăgi tăiae - una…
Reprezentanţii Conferinţei episcopale italiene au anunţat, joi, că textul rugăciunii "Tatăl Nostru" va fi modificat, noua versiune a acesteia urmând să fie supusă aprobării Sfântului Scaun, informează ANSA. Modificarea vizează doar un fragment de frază, mai precis…
Trei artiști argeșeni ar putea deveni Tezaur Uman Viu, o titulatură care se oferă artiștilor populari pentru întreaga activitate în promovarea culturii și tradițiilor argeșeni. Ion Rodoș, cunoscutul artist în lemn, unul dintre cei mai reprezentativi artiști…
 ALDE Pitești a marcat Ziua Mondială a Diabetului printr-o campania în care piteștenii au putut să își afle, gratuit, indicele glicemic. 40 de persoane au venit la sediul ALDE Pitești din Găvana, unde medicul primar Laura Florea…
Meşterul popular Ion Rodoş a fost eroul principal al unei expoziții retrospective dedicate anului Cenentar, organizată la Biblioteca Judeţeană. O mulțime de prieteni și colaboratori au participat la eveniment și au urmărit filmul realizat de cercetătorul Sorin…
Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, o propunere legislativă care prevede că persoanele care nu respectă sancţiunea prestării de muncă în folosul comunităţii, stabilită printr-o hotărâre judecătorească, sunt pedepsite cu închisoare de la 3…
Dialog incredibil purtat între un agent de la poliția rutieră și o șoferiță! Întâmplarea a fost postată pe pagina de Facebook a MAI și vine și cu explicațiile de rigoare!Postarea integrală a MAI:Dialog între un polițist, o…
Poliţiştii din Câmpulung şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung efectuează, luni dimineaţă, 13 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni de furt calificat, într-un dosar cu un…
Un tânăr a fost rănit grav de un urs la o partidă de vânătoare. El este fiul unui afacerist care deține un magazin de arme de vânătoare (Gigi Sima care deține Amis Hobby și poligonul de tir…
Scene de groază. 10 victime în doar câteva ore! Un șofer a intrat într-un grup de persoane, în apropierea mall-ului din Brăila, mai multe persoane fiind rănite. Cinci persoane au fost duse la spital, printre care și…

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.