COSR reia activitatea sub patronajul Casei Regale

Urmând tradiția de cinci generații a Familiei Regale a României, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a înmânat astăzi președintelui Mihai Covaliu certificatul de Înalt Patronaj al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Ceremonia a avut loc la Casa Olimpică a României, aflată lângă Arcul de Triumf, pe un teren oferit de Regele Ferdinand I sportului românesc, loc ce și-a păstrat neschimbată destinația, de un secol încoace.
La ceremonie au luat parte Alteța Sa Regală Principele Radu, dl Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic,  întrega conducere a marii organizații sportive, precum și ES dl Andrew Popper, Șeful Casei Majestății Sale Custodele Coroanei.În istoria ultimelor trei secole, al XIX-lea, al XX-lea și al XXI-lea, Familia Regală a fost alături de sportul olimpic românesc (precum și de sportul național, în general) la fiecare generație.
În decembrie 2014, Regele Mihai I a conferit Comitetului Olimpic și Sportiv Român Decorația Regală Nihil Sine Deo, la 100 de ani de la fondare și a 90 de ani de la prima participare a sportivilor români la Jocurile Olimpice. Înaltul Patronaj al Regelui Mihai I, conferit COSR în anul 2015, s-a încheiat odată cu trecerea la cele veșnice a regelui. Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au vizitat Casa Olimpică și au salutat pe toți angajații Comitetului, în birourile lor, înainte de a lua parte la ceremonie.
Majestatea SA Margareta, Custodele Coroanei Romaniei și principele Radu au fost invitați să participe la jocurile olimpice din 2020 de la Tokyo.
Majestatea sa Margareta, pasionată de sporturi precum tenisul şi echitaţia, a promis că va reflecta asupra acestei invitaţii: ''Trebuie văzut. Nu ştiu încă, discutăm, dar aş vrea. Nu am fost niciodată la Tokyo''.
Octavian Morariu, fost preşedinte al COSR şi actual membru al Comitetului Internaţional Olimpic, a valorizat la rândul său continuarea colaborării cu Casa Regală a României: ''Alipirea de Casa Regală este fără doar şi poate un moment important pentru COSR, pentru că dincolo de tradiţie e o realitate a momentului. Istoria e o realitate şi ne găsim de fapt aici pe un fost teren al Casei Regale. Continuitatea este extrem de importantă şi ziua de astăzi o marchează încă o dată. Sunt convins că prezenţa dumnealor la Tokyo, dacă va fi o prezenţă acolo, nu poate fi decât un element de motivaţie în plus şi să aibă un input major asupra sportivilor''.

 

Casa Regala a Romaniei – Comitetul National Olimpic Roman – Scurta istorie

Primul pas in fondarea Miscarii Olimpice Moderne a fost facut la Sorbona, in 1894, prin crearea Comitetului International Olimpic. Cam in acelasi timp, la 2000 de km catre Est, se inaugura la Bucuresti prima baza sportiva din Romania, Velodromul, care a prins contur in acel an in partea de Nord a orasului, pe domeniul Regal din apropierea Arcului de Trium.

Mai tarziu, dupa fondarea Comitetului Olimpic Roman, Casa Regala a Romaniei a acordat un teren in aceeasi zona destinat sporturilor romanesti. Cu exceptia parcurilor si gradinilor publice, acest teren este singurul din Bucuresti care nu si-a schimbat niciodata destinatia. Cu aproximativ 100 de ani, sau 57 de editii ale Jocurilor Olimpice, mai tarziu, pe un colt al acestui teren a fost construita Casa Olimpica Romana, in amfiteatrul careia ne-am reunit astazi.

Chiar daca Romania a ratat participarea la prima editie a Jocurilor Olimpice moderne, la putin timp dupa aceea, unul dintre apropiatii Casei Regale a Romaniei, Printul George Bibescu a facut cunostinta cu Baronul Pierre de Coubertin la Paris si a fost fascinat de ideile revolutionare ale acestuia. De altfel, Bibescu a devenit in scurt timp, in anul 1899, prima prezenta romaneasca din cadrul Comitetului International Olimpic, in calitate de cel de-al 23-lea membru, astfel incat Romania devenea cea de-a a 16-a natiune Olimpica a lumii. Al doilea roman admis ca membru CIO la sesiunea din 1908 de la Londra a fost George Alexandru Plagino, un alt apropiat al Casei Regale a Romaniei. Domnia sa a fost cel de-al 57-lea membru CIO si a reusit sa aiba una din cele mai longevive prezente in cadrul familiei Olimpice internationale, respectiv pana in anul 1948.

Desi istoria Olimpica a Romaniei incepuse deja, in mod oficial Comitetul Olimpic Roman a fost fondat pe 27 martie 1914 si a fost imediat recunoscut de Comitetul International Olimpic. Primul Presedinte a fost Principele Carol al Romaniei, el insusi un impatimit al sportului. Cu sprijinul celorlalti membri ai Casei Regale si al reprezentantilor elitei intelectuale romanesti a vremii, el a reusit sa impulsioneze in mod substantial dezvoltarea acestei noi organizatii Olimpice nationale. De la bun inceput, membrii Familiei Regale Romane au fost foarte aproape de Miscarea Olimpica iar suportul lor continuu de-a lungul anilor se adauga celorlalte merite considerabile pe care le au.

Dupa cum este cunoscut, in perioada de inceput, 1914-1940 toti presedintii Comitetului Olimpic Român au fost membri marcanți ai Casei Regale a României, respectiv Alteța Sa Regală Prințul Carol (1914-1920 și 1923-1930), Alteța Sa Regală Prințul George Valentin Bibescu (1920-1923) și apoi chiar Majestatea Sa Regele Carol II al României (1930-1940). Acestea sunt personalitatile care au dat startul sportului din Romania, punand bazele evolutiei lui ulterioare catre elita lumii Olimpice internationale.

 

 

Meteo

Partly cloudy

26°C

Pitesti

Partly cloudy
Humidity: 37%
Wind: SSW at 6.44 km/h
Thursday
Partly cloudy
11°C / 26°C
Friday
Partly cloudy
12°C / 25°C
Saturday
Partly cloudy
13°C / 23°C
Sunday
Mostly sunny
11°C / 23°C

Latest Tweets

Vide! Dan Puric și Bebe Cotimanis la Universitatea din Pitești https://t.co/vTiqeplg3Z
Camera Deputaților, vot final: Persoanele condamnate la până la 5 ani pot executa pedeapsa la domiciliu sau în week… https://t.co/ovHPt1uj1O
Anunțul făcut de Raed Arafat după incendiul de la Cetatea Poenari https://t.co/WxY3zIYyFK
Ministrul Mediului: Pe A1 va fi o stație de alimentare pentru mașinile electrice și hibrid. Mioveniul, singurul ora… https://t.co/CCYuWb8N0R
DIICOT, percheziții în Pitești într-un dosar cu prejudiciu uriaș https://t.co/FQFAliOE4r
Follow ProARGES on Twitter