Simona Halep, campioană la Roland Garros! Video cu victoria ediției 100 de la Roland Garros!

Simona Halep, numărul 1 mondial, a câștigat primul turneu de grand șlem pe zgură chiar la Roalnd Garros. Liderul mondial a învins-o în finală pe Sloane Stephens (25 de ani, locul 10 WTA) scor 3-6, 6-4, 6-1, după puțin peste 2 ore de joc, și și-a adjudecat primul trofeu de Mare Șlem al carierei după o revenire fabuloasă!
Simona Halep devine a doua româncă din istorie, după Virginia Ruzici, acum fix 40 de ani, tot la Roland Garros, care se impune într-un turneu de Grand Slam. Odată cu victoria de la Roland Garros, Simona Halep se distanțează ca lider în clasamentul WTA.
Două finale mai disputase jucătoarea noastră la Paris, dar de dat aceasta, după un nou turneu senzațional și susținută frenetic din tribune de fanii români prezenți la meci, Simona nu a lăsat ocazia să îi mai scape.
Românca a jucat temător, a evitat să caute colțurile terenului, iar atacurile sale au fost complet lipsite de profunzime.

Stephens nu a făcut decât să se apere, a absorbit mingile moi trimise de Simona și a atacat fără milă. În rest, nu a putut decât să asiste la greșelile neforțate ale Simonei, care după 3 game-uri avea deja 7!

Halep nu și-a mai pierdut serviciul, însă break-ul inițial reușit de Stephens a fost suficient pentru ca americanca să "fugă" cu primul set.

Setul secund a început dezastruos pentru Simona, care și-a pierdut rapid serviciul, iar Stephens a făcut 2-0. O situație extrem de ingrată, nebănuită nici de cei mai pesimiști fani!

Deși privirea ei nu oferea cele mai îmbucurătoare semnale, Simona a luptat impresionant și a câștigat următoarele 4 game-uri. Halep a pornit seria loviturilor agresive, care i-au lipsit cu desăvârșire în primul set.

După încă două game-uri de rătăcire, în care Stephens a egalat la 4, Simona a găsit resursele necesare pentru a forța și a-și adjudeca setul secund.

Halep a apelat la o pauză de vestiar după câștigarea setului secund, iar ulterior a manageriat excelent primele game-uri ale decisivului. A revenit din două situații dificile pe propriul serviciu, a făcut break exact când trebuia, iar scorul arăta nesperat: 3-0 pentru Simona Halep.

Următorul game a fost unul de-a dreptul imens! Condusă cu 30-40, Halep s-a apărat uluitor, a câștigat un schimb dramatic și a reușit al doilea break al partidei.

Simona a terminat glorios meciul, câștigând finala total meritat. Primul trofeu de Mare Șlem al carierei, o adevărată descătușare după alte 3 finale pierdute la limită!

 

{com/RolandGarros/videos/10156387585179920/remote}http://www.proarges.ro/https://www.facebook.com/RolandGarros/videos/10156387585179920/{/com/RolandGarros/videos/10156387585179920/remote}

Meteo

Snow showers

0°C

Pitesti

Snow showers
Humidity: 90%
Wind: E at 35.40 km/h
Sunday
SP_WEATHER_RAIN_AND_SNOW
1°C / 5°C
Monday
Scattered showers
1°C / 4°C
Tuesday
Cloudy
-2°C / 1°C
Wednesday
Cloudy
-3°C / -1°C