Echipajul format din Mihai Cristian Tentea şi Ciprian Nicolae Daroczi a câştigat medalia de aur în proba de bob-2 masculin, sâmbătă, la Campionatele Mondiale Under-23 de la Winterberg (Germania).

Românii au fost cronometraţi cu timpul de 1 min 52 sec 08/100, devansându-i pe germanii Hans Peter Hannighofer/Erec Maximilian Bruckert, 1 min 52 sec 53/100, şi pe chinezii Kaizhi Sun/Heng Zhen, 1 min 52 sec 67/100.

În clasamentul juniorilor, Tentea şi Daroczi s-au clasat pe locul 8 (1 min 52 sec 08/100).

La bob-2 feminin Under-23, româncele Teodora Andreea Vlad/Tara Schoner au ratat pentru două sutimi de secundă medalia de bronz, terminând pe patru, în 1 min 55 sec 52/100. Victoria a revenit echipajului german Kim Kalicki/Kira Lipperheide (1:53.99), urmat de chinezoaicele Qing Ying/Jiani Du (1:54.31) şi de rusoaicele Anastasia Makarova/Aleksandra Iokst (1:55.50).

În concursul junioarelor, la bob-2, Andreea Grecu şi Ioana Gheorghe au terminat pe 7 (1:54.68), iar Vlad şi Schoner pe 12 (1:55.52).

Echipajul format din pilotul Mihai Tentea şi împingătorul Ciprian Daroczi a câştigat, joi, clasamentul general al Cupei Europei la bob-2, sezonul 2019-2020, după clasarea pe locul 6 în cursa de la Igls (Austria), potrivit site-ului Federaţiei Române de Bob-Sanie.

După 8 etape, Tentea şi Daroczi, ambii din Mărăcineni, Argeș, au acumulat 776 puncte, devansând campionul mondial şi olimpic, letonul Oskars Melbardis (împingător Intars Dambis), 771 puncte. Pe locul al treilea s-au clasat elveţienii Simon Friedli/Gregory Jones, cu 666 puncte.

Este pentru prima dată când un echipaj românesc reuşeşte să ocupe primul loc la Cupa Europei în clasamentul general la proba de bob-2 masculin.

Sportivii antrenaţi de Daniel Păcioianu s-au clasat pe locul 6, joi, la Innsbruck, cu timpul de 1 min 44 sec 49/100.

Victoria a revenit ruşilor Rostislav Gaitiukevici/Mihail Mordasov, în 1 min 44 sec 15/100, Melbardis şi Dambis au terminat pe trei (1:44.30), iar Friedli şi Jones pe 5 (1:44.33).

Descoperire care a dat fiori reci localnicilor din Mărăcineni astăzi, într-o veche capelă de rugăciune situată în apropiere de vila Micești. Un cadavru mumificat a fost descoperit. Conacul a aparținut marii familii de boieri Micescu, comuniștii transformând-o într-o vilă de protocol a lui Ceaușescu. Se pare că un copil care se juca prin zona respectivă a făcut o fotografie cu telefonul, surprinzând un corp fără cap și apoi arătându-i imaginea terifiantă tatălui său, pe telefon. Tatăl copilului a sunat la Poliție. Localnicii cred că ar fi vorba despre Maria Micescu, mama fostului ministru de Externe și ministru al Justiției, celebrul avocat Istrate Micescu.  
Cu toate acestea, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au deschis dosar penal, urmând să fie se elucideze și misterul cadavrului.

În zonă s-a turnat și filmul Senatorul Melcilor.

Familie celebră, cu influențe politice majore

În Argeș, familia Micescu este a treia cea mai importantă ca influență culturală și politică, după Brătieni și Golești.

Familia Miceștilor a stăpânit moșiile de la Ciumești și Micești încă din secolul al XVI-lea. Dintre membrii acestei celebre familii, cel mai cunoscut este Istrate N. Micescu, acesta fiind considerat unul dintre cei mai mari avocați români. În epocă, era cunoscut și pentru pasiunile sale: cărțile, având peste 33.000 de volume, vânătoarea și femeile, fiind căsătorit de patru ori. În anul 1945 a fost „radiat” din Baroul de Ilfov, pentru că „făcea parte din principalii inițiatori ai reacțiunii rasiste șovine, antisemite, fasciste și antisovietice din România”. Arestat pentru două luni în 1947, a fost din nou arestat și judecat în 1948, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare. A murit la 29 mai 1951, la vârsta de 70 de ani, în închisoarea de la Aiud.

Istrate Micescu s-a născut la data de 22 mai 1881, în orașul Ploiești, în familia profesorului Nicolae Micescu. După absolvirea Liceului "I. C. Brătianu" din Pitești (1899), a urmat cursuri de drept la Paris, unde și-a luat licența (1903) și doctoratul în drept (1906).

Revenit în România, a profesat ca avocat mai întâi la Baroul Argeș și apoi la Baroul Ilfov, al cărui decan a fost în două rânduri (1923–1928, 1936). Începând din anul 1912 a predat cursuri de drept civil și filosofia dreptului la Facultatea de Drept din București.

În anul 1918, prof. Micescu a devenit membru al Partidului Național Liberal, fiind ales deputat în trei legislaturi (1920, 1927 și 1931). În anul 1931 este ales și vicepreședinte al Camerei Deputaților. El a intrat în conflict cu conducerea partidului din care făcea parte, creând în ianuarie 1925 un grup disident și o publicație „Răspunderea”, în care cerea vehement „refacerea moralității și credibilității partidului”.

Odată cu instaurarea domniei regelui Carol al II-lea, Istrate Micescu s-a apropiat de grupul liberal condus de Gheorghe I. Brătianu, dar a revenit curând la PNL. După alegerile din anul 1937, el a făcut parte din guvernarea Goga-Cuza în calitate de ministru de externe (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938). După instaurarea dictaturii regale la 10 februarie 1938, prof. Micescu a fost însărcinat cu elaborarea unei noi Constituții prin care se intenționa să se legitimeze noul regim. Proiectul elaborat de el „îngrădește puterea regală, toate puterile statului izvorăsc din națiunea română, iar regele nu este decât primul cetățean al țării, dar care se supune legilor acesteia”. Este numit apoi membru al Consiliului Superior Național al Frontului Renașterii Naționale, senator în noul Parlament și ministru al justiției în guvernul Gheorghe Tătărescu (24 noiembrie 1939 – 10 mai 1940).

În anul 1945, după venirea comuniștilor la putere, prof. Istrate Micescu a fost exclus din barou. A fost apoi arestat, acuzat de „acțiuni de rezistență împotriva regimului de democrație populară” și condamnat la data de 1 iulie 1948 la sentința de 20 de ani de temniță grea. După cum relatează cei prezenți în sală, în momentul în care și-a auzit sentința, prof. Micescu a replicat judecătorilor astfel: „Mulțumesc generozității Înaltei Curți că mi-a dorit o viață atât de lungă în care probabil voi face doi sau trei, iar restul îi veți face voi!”.

Istrate Micescu a încetat din viață la data de 22 mai 1951, în penitenciarul Aiud.

Moşia Ciumeşti era şi locul de desfăşurare a unor impresionante partide de vânătoarea onorate de invitaţi de vază. Lucian Blaga, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Dinu Brătianu, Eustaţiu Stoenescu ori şi Pamfil Şeicaru sunt doar câţiva dintre ei. Regele Carol a participat la partidele de vânătoare de aici.

În afara faptului că dacă folosești naveta (cu mici excepții greu de înțeles, dacă tot e regulă pentru toată lumea) ești un fel de paria al societății, pentru că așa au decis cei din conducerea Primăriei Pitești (în speță Cornel Ionică și Sorin Apostoliceanu) și ești obligat să cheltui bani suplimentar și să ajungi cu alt mijloc de transport de la marginea orașului unde ai treabă, acum se dovedește clar că trăiești foarte periculos.

O dovedește cât se poate de evident și cazul de la Mărăcineni, acolo unde poliţiştii Serviciului Rutier Argeş au identificat un bărbat de 53 de ani, din comună, care conducea un microbuz de transport persoane pe DJ 730 Miceşti în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu 1305 lei, totodată fiind luată măsura reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Accident grav la Mărăcineni, în acestă dimineaţă. O şoferiţă în vârstă de 30 de ani, din localitate, se afla la volanul unei Skoda Octavia, pe DN 73, mergând către Piteşti. La trecerea de pietoni din apropierea primăriei Mărăcineni, a acroşat o femeie în vârstă de 78 de ani, din aceeaşi localitate. Speriată, conducătoarea auto a tras de volan. Maşina a ieşit în afara şoselei şi a izbit violent un cap de pod.

În urma impactului fetiţa şoferiţei în vârstă de 4 ani a fost grav rănită. Copila a suferit o fractură de mandibulă, fiind transportată la Spitalul de Pediatrie Piteşti. Rănită grav a fost şi femeia care traversa. Aceasta a rămas inconştientă pe caldarâm. Starea ei este în continuare gravă.

Pagina 1 din 5

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.