Vedeta boxului Floyd Mayweather intenţionează să se lanseze în MMA, artele marţiale mixte, relansând astfel speculaţiile legate de organizarea unei noi confruntări cu luptătorul irlandez Conor McGregor.
"Voi începe în curând antrenamentele", a declarat Mayweather pentru site-ul TMZ, referindu-se la oferta pe care i-a făcut-o un fost campion de MMA, Tyron Woodley. "Am schimbat mesaje şi am discutat de câteva ori, aşa că vom începe să lucrăm împreună foarte, foarte curând", a adăugat pugilistul, conform Agerpres.

Floyd Mayweather, în vârstă de 41 ani, supranumit "Money", a strâns o avere colosală în urma meciurilor sale extrem de mediatizate, ultimul dintre ele disputat în august 2017, când a renunţat la retragere pentru a-l înfrunta pe Conor McGregor, starul UFC, principalul organizator de lupte MMA.

Confruntarea dintre cei doi a avut loc după regulile boxului, fiind urmărită de zeci de milioane de persoane din întreaga lume. Mayweather s-a impus prin KO tehnic în repriza a 10-a, înregistrând cu această ocazie a 50-a victorie din cariera sa, în tot atâtea meciuri disputate.

Simona Halep a pierdut a treia finală de Mare Şlem a carierei! Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă cu 7-6 (2),3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, numărul 2 WTA, sâmbătă, la Melbourne, într-o finală memorabilă la turneul Australian Open. Cu această finală, Simona pierde și locul 1 mondial în ierarhia WATP. Simona a avut și mai multe probleme medicale.
Într-o finală dramatică, la Melbourne, Halep a mers umăr la umăr cu Caroline Wozniacki. A pierdut însă meciul pe ultimele trei game-uri. Mai proaspătă,  Wozniack a reușit să îi fure Simonei titlul. Românca pierde și primul loc în clasamentul Mondial WATP.  Meciul a durat 2 ore şi 53 de minute. Este a treia finală de Grand Slam pierdută de Halep, după cele două de la Roland Garros.
 
Uzată fizic după disputele maraton cu Lauren Davis şi Angelique Kerber, compatrioata noastră a  tras de ea cât a putut în partida de sâmbătă, cu Wozniacki. Oboseala şi suferinţa i s-au putut citi Simonei pe chip încă din finalul primului set, dar constănţeanca nu a cedat, ci s-a agăţat de fiecare minge.

În setul secund chiar a chemat doctorul, pentru a-i lua tensiunea arterială, dar a continuat şi a egalat situaţia la seturi. A pierdut în final, însă nu i se poate reproşa nimic. Fosta mare jucătoare Pam Shriver spunea chiar că Wozniacki ar trebui să-i mulţumească lui Kerber pentru victorie, deoarece nemţoaica a fost cea care a chinuit-o pe Halep în semifinala de vineri.

A fost una dintre cele mai frumoase finale din istoria recentă a Australian Open, prima după 1980 în care s-au întâlnit două jucătoare care nu au mai câştigat până acum un turneu de Grand Slam. A făcut-o acum Wozniacki, care îi va lua lui Halep şi fotoliul de lider mondial. Cât despre Simona, ea are în continuare uşile deschi, iar minunea s-ar putea întâmpla în primăvară, la Roland Garros.
 

 Simona Halep - Caroline Wozniacki este prima finală de turneu de Mare Şlem din Era Open în care se întâlnesc două sportive care au salvat cel puţin o minge de meci în precedentele şase partide. Românca este prima jucătoare din istorie care ajunge la meciul de titlu la acest nivel după ce a salvat pe parcurs mingi de meci în două partide.
Numărul 1 şi numărul 2 mondial nu s-au mai întâlnit într-o finală în tenisul feminin din 2015, iar ultima finală de la Australian Open între primele două favorite s-a consumat tot în 2015, când #1, Serena Williams, a învins-o pe Maria Şarapova.

Mi-am dorit foarte mult să câștig, dar Caroline a fost mai bună astăzi! Cu siguranță voi lupta, mai am mulți ani în față și sunt sigură că voi mai avea parte de o astfel de provocare. Vreau să le mulțumesc echipei mele, familiei și oamenilor care ne privesc acasă. Poate a patra oară va fi cu noroc. Mulțumesc tuturor pentru sprijin! Ați fost miniunați! Totdeauna este plăcut să joci în fața dmneavoastră și sper să revin din nou tot în această fază! - SImona Halep.

Ultima și singura româncă învingătoare într-un turneu de Grand Slam este Virginia Ruzici, care în 1978, la Roland Garros, ridicase deasupra capului trofeul.

Simona a mai disputat două turnee de Grand Slam. Ambele au fost la Roland Garros și au fost pierdute cu 6-4, 6-7, 6-4, în 2014, în fața Mariei Sharapova, și cu 4-6, 6-4, 6-3 anul trecut, în fața Jelenei Ostapenko.

 Simona Halep şi Lauren Davis au oferit un adevărat "thriller" la Australian Open. Un maraton de tenis, de 3 ore şi 45 de minute, închieiat după un efort fantastic al ambelor sportive, care a impresionat o lume întreagă. În consecinţă, chiar dacă nu este la fel de populară precum Federer, Djokovic sau Şarapova, Halep apărut pe coverul contului de Twitter al Australian Open.
Disputa dintre Simona Halep şi Lauren Davis a intrat în istoria Australian Open, egalând cel mai lung meci din istorie la feminin din punct de vedere al numărului de game-uri (48).  
Halep a câştigat cu inima o dispută în care a salvat trei mingi consecutive de meci, egalând cel mai lung meci din istoria turneului de la Melbourne în privinţa numărului de game-uri, la feminin (48).
După cel mai lung meci din istoria Australian Open, câştigat de Simona Halep, antrenorul său, Darren Cahill a publicat pe Twitter o fotografie cu sportiva imediat după finalul partidei, în vestiar.
 Liderul mondial a decis să îşi anuleze antrenamentul programat duminică pentru a dedica mai mult timp refacerii.
Constănţeanca, liderul mondial, o va întâlni pe Naomi Osaka (Japonia, 72 WTA) în optimile de finală ale competiţiei de la Antipozi.

Echipa de handbal junioare III a Clubului Sportiv Dacia Mioveni 2012 va susţine, joi, 05 noiembrie 2015, pe teren propriu, o importantă partidă, contând pentru etapa a 7-a a Campionatului Naţional, cu formaţia C.S.S CORBEANCA.
Partida începe la ora 12.00 şi este găzduită de sala de sport a Şcolii „Liviu Rebreanu”Mioveni.
Sportivele pregătite de Silvia Purice sunt hotărâte să lupte şi să câştige această partidă.
Intrarea este liberă, iar suporterii sunt așteptați la acest meci în număr cât mai mare.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.