Trofeul Câmpulung Muscel 2018. Restricții de circulație

Trofeul Câmpulung Muscel 2018, organizat în perioada 22-23 septembrie de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lerești și al Consiliului Județean Argeș, vine cu o serie de surprize anul acesta.

Organizatorii Trofeului Câmpulung Muscel 2018, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, anunță participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică (22 şi 23 septembrie ) între orele 8 și 19. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.

Spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Brașov spre Câmpulung trebuie să ia în calcul cel puțin o oră de întârziere, având în vedere lucrările de reabilitare a drumului din zona Bran.

Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă este cea mai importantă competiție automobilistică sub egida FRAS organizată în județul Argeș. Elita pilotajului românesc își va dovedi încă o dată abilitățile tehnice dar și curajul pe drumul județean Lerești-Voina, în mirifica zonă turistică de la barajul Râușor. Traseul de trei kilometri este considerat a fi unul dintre cele mai tehnice din Campionatul Național de Viteză în Coastă.


Partenerii Trofeului Câmpulung Muscel 2018: Primăria Municipiului Câmpulung, Consiliul Județean Argeș, SILDVB, Primaria Comunei Lerești, Direcția Pentru Tineret și Sport Argeș, Paeonia Distribution, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria, Nexus Auto, Materom, Pentarom, Kilicom, Magic Safe Security.  Partener tehnic al competiției: VOLVO!


Spectacol şi adrenalină la Câmpulung Muscel!

Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2018



 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.