Mircea Sararescu

Mircea Sararescu

Tot mai mulți oameni din cercul restrâns al apropiaților lui Daniel Constantin pică în plasa procurorilor pentru fapte de corupție. De la dosarele APIA, DNA a ajuns, joi, chiar la sediul ministerului condus de deputatul pitestean care a uitat însă drumul spre orașul natal.

Fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii Nagy Peter Tamas şi secretarul general al instituţiei, Virgil Găman, au fost reţinuţi, joi seară, de procurorii anticorupţie, în dosarul mitei de 40.000 de euro din contracte fictive.
Cei doi au primit aproape 177.000 de lei, prin intermediul unor firme, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Nagy şi Găman sunt acuzaţi de luare de mită şi instigare la uz de fals, la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi la spălare de bani, a precizat DNA.

Alături de ei au fost reţinuţi Claudiu Vasilescu şi Haller Zoltan-Jozsef, administratori unor firme prin care Nagy şi Găman au primit mită. Vasilescu şi Haller sunt urmăriţi penal pentru complicitate la luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

Cei patru reţinuţi vor fi prezentaţi, vineri, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acest dosar este urmărit penal şi europarlamentarul Constantin Rebega, care a primit, printr-un intermediar, 23.000 de lei, potrivit procurorilor anticorupţie.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a precizat că Rebega este urmărit penal pentru: folosire a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial; instigare la spălare de bani; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la uz de fals.

Europarlamentarului i-au fost aduse la cunoştinţă, joi seară, calitatea în dosar şi acuzaţiile.

Constantin Rebega, ales europarlamentar pe listele PC, este membru al comisiilor de agricultură şi dezvoltare rurală, respectiv pescuit, din Parlamentul European.

Surse judiciare au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că acesta s-a numărat printre cei trei destinatari ai mitei de 40.000 de euro din contracte fictive la organizarea târgului Indagra. Ceilalţi doi sunt, conform aceloraşi surse, fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii Nagy Peter Tamas şi secretarul general al instituţiei, Virgil Găman.

În acest dosar, procurorii DNA au făcut, joi, percheziţii la Ministerul Agriculturii şi la mai multe firme şi persoane, fostul secretar de stat Nagy Peter Tamas şi secretarul general Virgil Găman fiind duşi pentru audieri la sediul central al DNA.

Mita ar fi fost mascată prin contracte fictive de cel mult 15.000 de euro fiecare, pentru servicii precum producţia de spoturi publicitare sau produse de protocol, conform unor documente ale anchetatorilor.

Târgul Indagra a fost organizat la Romexpo în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie 2014, cu Romexpo SA în calitatea de prestator şi Ministerul Agriculturii, beneficiar.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor obţinute de MEDIAFAX, pentru acest eveniment, Romexpo şi Ministerul Agriculturii au încheiat un contract a cărui valoarea iniţială a fost de 334.000 de euro fără TVA, echivalentul a 1.829.180 lei cu TVA inclusă, respectiv 414.160 de euro.

Procurorii anticorupţie susţin, după cum se precizează în aceleaşi documente, că Nagy şi Găman s-au implicat în organizarea evenimentului şi au forţat reprezentanţi ai Romexpo pentru a implica firme agreate de ei. "Adică serviciile necesare ce urmau a fi efectuate de Romexpo să fie prestate de anumite firme agreate de ei, (...) aşa încât din suma totală de 334.000 euro, 40.000 euro să fie plătiţi din banii din contract viraţi de Ministerul Agriculturii la Romexpo către anumite firme desemnate de ei şi să fie găsită deci modalitatea pentru încheierea unor contracte dintre Romexpo şi societăţile comerciale agreate de cei doi, aşa încât să existe aparenţa între contract şi obiectul de activitate al firmelor respective, însă, în realitate, acele firme să nu fie nevoite să presteze efectiv acea activitate şi, practic, acele firme dădeau cei 40.000 de euro celor doi", se mai arată în documentele citate.

Anchetatorii care instrumentează dosarul mai spun că suma de 40.000 de euro trebuia să fie fragmentată, sub forma mai multor contracte cu mai multe firme, cel puţin trei, pentru ca fiecare plată să nu depăşească 15.000 euro.

În acest mod, se mai precizează în documentele DNA, au fost găsite două firme: una care să încheie un contract de 11.000 euro plus TVA având ca obiect producţia de spoturi publicitare, iar cealaltă, pentru un contract de 9.000 de euro plus TVA pentru produse de protocol.

Anchetatorii mai susţin că facturile, contractele şi actele erau false, fiind întocmite doar pentru a masca mita. În realitate, firmele nu prestau activităţi şi nu obţineau banii, iar Romexpo nu beneficia de servicii de la acele firme, ci trebuia să asigure evenimentul conform contractului cu Ministerul Agriculturii, dar nu pentru întreaga din sumă din contract, ci minus aproximativ 10% (40.000 de euro), cât ar fi fost mita.

Reacția lui Daniel Constantin. Ponta a cerut anchetă

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că la nivelul DNA există un mandat de percheziţionare a unui birou din cadrul Ministerului Agriculturii şi a precizat că el personal nu a fost citat niciodată la DNA, în timp ce premierul Ponta a arătat că este vorba de un fost secretar de stat.

"Există un mandat pentru a percheziţiona un birou din cadrul Ministerului Agriculturii", a declarat ministrul Constantin, la insistenţele presei, după o conferinţă de presă în care a prezentat bilanţul atragerii fondurilor europene la ministerul pe care îl conduce. 

Constantin a precizat că el nu a fost chemat la DNA în acest caz şi, de fapt, nu a fost citat niciodată la acest Parchet.
Ponta a adăugat că este vorba de "un fost secretar de stat" şi a precizat că nu poate solicita Corpului de Control al Guvernului să investigheze cazul, deoarece este demarată deja o acţiune penală.

Constantin, în discuțiile dintr-un alt dosar DNA, la APIA
Numele lui Daniel Constantin apare tot mai des în apropierea unor fapte de corupție anchetate de procurori. În stenogramele prezentate  de DNA în instanță, atunci când au cerut menținerea măsurii de arest preventiv pentru directorul general adjunct de la APIA, Aurel Pană și pentru omul de afaceri argeșean, Mugurel George Voinea, ambii acuzați că au cerut o șpagă de 1,2 milioane euro directorului Ioan Păuna de la Argus Constanța, denunțător în dosar.  Din stenograme reiese că Voinea a folosit inclusiv numele ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. Astfel, pe 5 august 2013, Aurel Pană și Mugur George Voinea i-au solicitat denunțătorului  o întrevedere în scopul de a exercita presiuni asupra acestuia pentru primirea banilor. Întrevederea a avut loc în mașina lui Voinea care pe timpul discuţiilor „s-a deplasat cu autoturismul în jurul Ministerului Agriculturii pe un itinerar stabilit dinainte de Aurel Pană. În mașină, discuţiile s-au purtat pe fond muzical pentru a nu fi interceptaţi, iar tonul şi limbajul utilizat sunt de ameninţare.


Negocierile dintre sindicaliştii de la Automobile Dacia şi patronatul francez al uzinei din Mioveni sunt extrem de intense. Francezii amenință că vor înlocui o parte din oameni cu roboți.
Potrivit unui comunicat de presă al SAD, reprezentanţii sindicatului au refuzat prelungirea contractului colectiv de muncă şi au declanşat un conflict de muncă. Asta înseamnă, printre altele, perturbări ale fluxului de producţie.

Revendicarea de bază a sindicaliștilor este o creştere de 15% a salariilor pentru cele mai multe categorii de muncitori. Asta ar însemna o creştere de circa 400 lei a salariului mediu al muncitorilor. De asemenea, sindicaliştii cer acordarea unei aşa-numite prime de rezultat cu 65% mai mare decât cea acordată în 2014, adică aproximativ 2.300 lei pentru fiecare om, la final de an. Reprezentanţii SAD au ţinut să declare că aceste revendicări ale sindicatului sunt chestiuni care „se pot negocia”. De asemenea, sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de salariile – ei le consideră „imense” – ale celor din managementul mediu şi superior al Daciei. Discrepanţa dintre lefurile „şefilor” şi cele ale muncitorilor de rând sunt „inacceptabil de mari”, în opinia liderilor de sindicat.
"Revendicările de creşteri salariale ale SAD sunt total nerealiste: creşteri salariale de 400 lei (echivalentul a 15% pentru operatori), precum şi prima de rezultat de 2.300 lei (65% mai mult faţă de prima acordată în 2014)“. Aceste sume anunţate de către SAD au fost declarate ca negociabile. Administraţia şi-a reafirmat deschiderea către dialog cu Sindicatul Automobile Dacia şi susţine încheierea unui Contract Colectiv de Muncă pe 2 ani, în perioada 2015 - 2016, care ar permite garantarea unor volume de fabricaţie la un nivel ridicat în respectivul interval de timp şi menţinerea celor trei schimburi. Un contract pe un an rămîne posibil, dar nu ar permite garantarea volumelor de fabricaţie. Compania spune ca aceste sume anunţate de către SAD au fost declarate ca negociabile. Oficialii companiei spun că, în fiecare an au fost creşteri salariale, iar nivelul salarizării este acum unul decent, peste medie, comparativ cu posturi similare din industria românească.
Prin contractul Colectiv de Muncă pe anul trecut, salariaţii au primit o creştere de 7% (faţă de 6% în 2013), plus o primă de rezultat şi una excepţională", se arată într-un comunicat al companiei.
Conform oficialilor de la Dacia, informaţie publi­cată şi pe site-ul aces­teia, la sfârşitul perioadei de valabilitate a Contrac­tului Colectiv de Muncă 2014, Sindicatul Auto­mobile Dacia - SAD a re­fuzat prelungirea peri­oadei de negociere şi a anunţat că va declanșa conflictul de muncă.

Din cauza unor probleme cardiace, primarul Piteştiului a petrecut atât Crăciunul, cât şi Revelionul într-un salon al secţiei Cardiologie din cadrul Spitalului Universitar Bucureşti, acolo unde se află şi în prezent, după cum a declarat avocatul său, Angela Ciurea, Curierului zilei.
Miercuri, Tribunalul Bucureşti a judecat cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de prelungire a arestului preventiv.
Lui Pendiuc i-a fost montat un stent. Conform avocatei, la câteva zile după ce a fost trimis din nou în arest pentru că a încălcat condițiile arestului la domiciliu, vorbind cu secretara primăriei, Carmen Lis , primarul s-a simțit rău și a fost nevoie să fie transportat la Spitalul Universitar. „Da, domnul Pendiuc este în spital. A ajuns de urgenţă la Spitalul Universitar în noaptea de 24 spre 25 decembrie, deci a făcut şi Crăciunul şi Revelionul în spital. A suferit o intervenţie. Nu vă pot spune diagnosticul, pentru că nu-l ştiu, dar, şi dacă aş şti, nu l-aş spune. Este internat la secţia Cardiologie“, a declarat avocata celor de la Curierul. 

De ce a fost arestat Pendiuc
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de investigare a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 6.11.2014, a inculpaților:

PENDIUC TUDOR, primar al municipiului Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunilor: - luare de mită, - abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată (două acte materiale)
PENDIUC EMANUELA ELENA, fiica primului menționat, pentru săvârşirea infracţiunilor: - complicitate la luare de mită, - spălare de bani
VIŞOIU VALENTIN, acţionar la CNCD S.A, SC Conarg S.A, Conarg Real Estate S.R.L, pentru săvârşirea infracţiunilor: - dare de mită, - spălare de bani - complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată,
BARBU FLORIN ŞERBAN , acţionar în cadrul SC Conarg Real Estate S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunilor: - complicitate la dare de mită, - spălare de bani
SCARLAT CONSTANTIN și VĂSÎI GHEORGHE, ambii reprezentanţi ai S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. şi S.C. CNCD S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată.
Din ordonanţele de reţinere întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: S.C. PUBLITRANS 2000 S.A este societatea care are asigură transportul public local în municipiul Pitești, având inițial ca acționar unic Consiliul local Pitești. În „strategia de dezvoltare durabilă a serviciului de transport public local de călători în mun. Piteşti", care răspundea unui interes public, era prevăzut ca S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziţionate de Consiliul local prin alocare de fonduri. Prevalându-se de această nevoie socială, primarul Pendiuc Tudor ar fi făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere in participaţiune între S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. şi societăţile private CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane de euro (23.013.099,65 lei), în folosul ultimelor două societăți, la care printre acționari se află omul de afaceri Vişoiu Valentin.
Sub pretextul inexistenței fondurilor publice necesare achiziționării celor 80 de autobuze, primarul Pendiuc Tudor a determinat încheierea contractului de asociere în participațiune, în condiţiile în care, cele două firme private erau obligate să dețină autobuzele în proprietate, însă ele le-au achiziţionat în leasing, cu puțin timp înainte de încheierea contractului. Mai mult, achitarea ratelor de leasing s-a făcut din încasările provenite ca urmare a contractului de asociere. Prin respectivul contract, participarea la beneficii a consiliului local Pitești fost mult mai mică (aprox. 24%) decât cea cuvenită, potrivit contractului, în timp ce firmele private au obţinut restul de 76 % din beneficii.
În schimbul „serviciilor" sale, primarul Pendiuc Tudor ar fi primit de la unul din acționarii celor două firme private, un apartament în București, situat într-un cartier rezidenţial, cu suprafaţă de 117 mp, garaj de 23 mp și un loc de parcare, în valoare de 130.900 euro, pentru fiica sa. Se reţine pentru moment preţul menţionat în contract, deşi acesta este neserios în raport de preţul apartamentelor din zona rezidenţială respectivă, urmând să se stabilească ulterior preţul real al acestui imobil.
Concret, cu referire la cele menţionate, în calitate de primar al mun. Pitești și conducător al serviciilor publice locale, în perioada 2007-2014, inculpatul Pendiuc Tudor, în conivenţă cu inculpaţii Vişoiu Valentin, Scarlat Constantin şi Văsîi Gheorghe, şi-a exercitat cu rea credinţă atribuţiile ce îi reveneau în legătură cu încheierea, derularea şi prelungirea contractului de achiziţie publică de asociere în participaţiune, sens în care a efectuat următoarele:
- a inițiat procedura de asociere a S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. cu un operator privat, contrar legii și contrar cererilor formulate în repetate rânduri de consiliul de administrație al societății şi fără a ţine cont de concluziile studiului de fezabilitate aprobat prin hotărâre de consiliu la data de 07.03.2007;
- a impus, în mod nelegal, membrilor consiliului de administrație ai S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. să includă în caietul de sarcini, condiții restrictive pentru a limita participarea operatorilor privaţi la licitaţie, a iniţiat proiectul de hotărâre privind avizarea asocierii în participaţiune, invocând concluziile studiului de fezabilitate întocmit de Universitatea Piteşti, în care se menţionau soluţii contrare celor susţinute de el, cu scopul vădit de a induce în eroare membrii consiliului local;
- a modificat documentaţia de achiziţie (fişa de date a asocierii, caietul de sarcini, contractul cadru) pentru desemnarea operatorului privat, cu scopul de a atribui contractul de asociere în participaţiune societăţilor CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A.;
- în calitate de conducător al serviciilor publice locale, nu a pus în aplicare obligaţiile din contractul de asociere în participaţiune, de a reduce cota de participaţie la beneficii şi pierderi a asocierii S.C. CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A., practic de a desfiinţa contractul de asociere în participaţiune, ca urmare a faptului că asocierea anterior amintită nu deţinea mijloacele de transport (autobuzele) cu titlu de proprietar,
- a ordonat plăţile prin care asocierea S.C. CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. încasa subvenția, în condiţiile în care cunoştea că această societate nu deţinea autobuzele în proprietate,
- a iniţiat şi prelungit contractul de asociere în participaţiune, invocând, în mod nereal, existenţa unei stări de urgenţă, în condiţiile în care fusese înştiinţat cu privire la imposibilitatea prelungirii acestui contract, pe de o parte şi, pe de altă parte, cunoştea că asocierea S.C. CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. nu deţinea autobuzele în proprietate.
Finalitatea derulării în condiţii frauduloase a acestui contract a fost aceea că, în cadrul asocierii, firma privată a dobândit mijloacele de transport din veniturile realizate de asociaţie şi a realizat şi un profit substanţial, în timp ce societatea publică de transport S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. s-a regăsit, la finalizarea contractului, în aceeaşi situaţie, practic fără mijloace de transport. Relevant este faptul că, numai din subvenţia încasată de firma privată au fost achitate autobuzele care i-au revenit în proprietate ulterior.
În această modalitate, a fost cauzat Primăriei Municipiului Piteşti un prejudiciu în sumă de 23.013.099,65 lei (peste 5 milioane euro). În exercitarea atribuţiilor de serviciu (de îndeplinire / neîndeplinire / urgentarea îndeplinirii unui act, respectiv îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri), primarul Pendiuc Tudor a primit, la data de 18.02.2008, pentru fiica sa, inculpata Pendiuc Emanuela-Elena, de la inculpatul Vişoiu Valentin, un apartament în municipiul Bucureşti – Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, în valoare de 130.900 euro (echivalentul a 475.812.18 lei), în schimbul favorizării asocierii S.C. CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune, respectiv acordarea efectivă, executarea şi ulterior prelungirea acestuia. Se reţine pentru moment preţul menţionat în contract, deşi acesta este neserios în raport de preţul apartamentelor din zona rezidenţială respectivă, urmând să se stabilească ulterior preţul real al acestui imobil.
Pentru a disimula primirea, de către inculpatul Pendiuc Tudor, tatăl său, a unui apartament şi pentru a crea aparenţa că respectivul imobil intră în mod legal în proprietatea ei, la data de 26.11.2007, inculpata Pendiuc Emanuela-Elena a încheiat un antecontract, iar la data de 18.02.2008, a încheiat contractul de vânzare - cu SC Conarg Real Estate S.R.L. şi ulterior a acceptat eliberarea a două chitanțe, în sumă de 110.000 lei şi în sumă de 365.112,18 lei de către Conarg Real Estate S.R.L., fără a remite sumele de bani societăţii anterior amintite.
La data de 18.02.2008, inculpatul Vişoiu Valentin, în calitate de acţionar în cadrul SC CNCD S.A. și de garant/fidejusor prin societatea SC Conarg SA (unde, de asemenea, era acţionar) la contractele de leasing financiar încheiate de SC CNCD SA cu o societate specializată, cu ajutorul inculpatului Barbu Florin Şerban, a remis inculpatului Pendiuc Tudor un apartament situat în municipiul Bucureşti, pentru a influenţa comisia de evaluare a ofertelor în sensul desemnării ca şi câştigătoare a asocierii SC CNCD S.A./SC GIREXIM UNIVERSAL S.A. în contextul licitaţiei organizate de Primăria municipiului Piteşti şi atribuirea contractului de asociere în participaţiune, la data de 22.02.2008 acestor societăţi.
Pentru a crea aparenţa că apartamentul a fost plătit şi că nu reprezintă un folos nejustificat, Vişoiu Valentin, în calitate de persoană cu putere de decizie în cadrul SC Conarg Real Estate S.R.L., a acceptat încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în care să se menţioneze, în mod nereal, că a fost încasată integral contravaloarea. În calitate de beneficiar direct al contractului de participațiune, în condiţiile în care asocierea era obligată să deţină mijloacele de transport în proprietate, inculpatul Vişoiu Valentin în calitate de acţionar la SC Conarg S.A. a garantat contractele de leasing financiar încheiate de o societate specializată cu SC CNCD S.A., făcând posibilă folosirea mijloacelor de transport în cadrul asocierii.
În această modalitate, inculpatul Vişoiu Valentin a sprijinit activitatea infracţională care a condus la încasarea, în mod nelegal, a subvenţiei de către asocierea SC CNCD/SC GIREXIM S.A. Inculpatul Barbu Florin Şerban, în calitate de acţionar în cadrul SC Conarg Real Estate S.R.L., l-a sprijinit pe inculpatul Vişoiu Valentin să remită foloase necuvenite inculpatului Pendiuc Tudor. În acest sens a constituit un circuit financiar fictiv ce a avut ca scop crearea aparenţei încasării sumei de 475.812,18 lei de la inculpata Pendiuc Emanuela Elena pentru un apartament situat în mun. Bucureşti, apartament ce constituia , de fapt, mită.
Inculpații Văsîi Gheorghe şi Scarlat Constantin, reprezentanți ai S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. şi S.C. CNCD S.A., au prezentat o promisiune de vânzare-cumpărare drept contract încheiat, pentru a face dovada că asocierea deţine un număr de 80 de autobuze cu titlu de proprietate. Înscrisul a fost folosit în cadrul procedurii de selecţie a ofertelor, pentru a argumenta şi susţine dispoziţiile primite de la inculpatul Pendiuc Tudor, respectiv că asocierea S.C. CNCD S.A./ S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. deţine autobuzele respective. În conivenţă cu inculpatul Pendiuc Tudor, inculpaţii Văsîi Gheorghe şi Scarlat Constantin, începând cu data de 22.02.2008 şi până în luna septembrie 2014, au înaintat documente justificative pentru plata subvenţiei, au semnat adrese de înaintare către Primăria Piteşti pentru a încasa subvenţia şi au semnat procesele-verbale de validare şi verificare a subvenţiei, în baza cărora inculpatul Tudor Pendiuc, în calitate de ordonator principal de credite, a dispus efectuarea plăţilor către asocierea S.C. CNCD S.A./ S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Inculpaților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309, urmând a fi prezentați, la data de 7 noiembrie 2014, Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Nicolae Raţiu, fiul lui Ion Raţiu, a primit din partea reginei Elisabeta a II-a distincţia de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE), pentru ajutorarea grupurilor dezavantajate din România, informează publicaţia The Guardian. Nicolae Rațiu este cel care a reușit să facă bani din stârvul ARO. Mai exact, în primăvara lui 2007, firma Landmark Management, ce-i aparţine omului de afaceri Nicolae Raţiu, a achiziţionat activele uzinei ARO Câmpulung, la preţul de 53,26 milioane lei – echivalentul a 16,04 milioane euro. Desigur că atunci când a luat decizia de a-l decora, Casa Regală nu știa probabil că onorabilul Nicolae Rațiu ( a nu se confunda cu deosebitul om politic Ion Rațiu, figura tatălui său fiind de un cu totul alt rang) a reușit să transforme orașul Câmpulung într-o adevărată bombă ecologică, după ce compania sa a închiriat firmei ieşene SC Global Eco Center SRL, o hală în care au fost depozitate cianuri și care a fost distrusă de un incendiu în data de 02 octombrie 2013.

La achiziţionarea fostei platforme ARO Câmpulung, firma lui Nicolae Raţiu, Landmark Management, a preluat şi obligaţiile de mediu cuprinse într-un program de conformare întocmit de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Argeş în data de 07.09.2007 şi care trebuia finalizat până la data de 30.12.2013.

Tot în anul 2007, în momentul în care Raţiu a preluat întreg patrimoniul SC ARO SA, s-a făcut şi un inventar al tuturor deşeurilor periculoase şi nepericuloase ce se aflau pe platforma câmpulungeană, costurile pentru eliminarea acestora fiind scăzute din preţul de vânzare al fostei fabrici constructoare de maşini de teren. Chiar şi Landmark management recunoaşte, public, că a cheltuit aproape 380 de mii de euro (1.558.000 lei) pentru a-şi îndeplini obligaţiile, iniţiale, faţă de Mediu.

Pentru a scăpa de pe platformă de vechile depozite de deşeuri, proprietarii Parcului Industrial au încheiat un contract cu SC Global Eco Center SRL, firmă care a închiriat de la Raţiu o hală de depozitare, dar nu numai pentru deşeurile istorice ce le-a avut ARO, ci şi pentru stocarea altor deşeuri aduse pentru a fi sortate la Câmpulung.

Foarte interesant este că, la ceva vreme, după ce a devenit proprietar al fostei uzine, Raţiu a descoperit că pe platformă mai există încă 3 bazine cu 204 tone de şlamuri galvanice (deşeuri periculoase ce conţin şi cantităţi importante de cianuri), bazine ce au fost îngropate în pământ, deasupra pânzei freatice, şi care nu au făcut parte din inventarul iniţial. Cele 204 tone de deşeuri periculoase au făcut obiectul unui lung litiu între Landmark Management şi SC ARO SA, reprezentată de lichidatorul Gheorghe Banu. Raţiu solicitând fostului proprietar suma de 40 de mii de euroaro deseuri incendiu 2013 (1) pentru a scăpa şi de surplusul de deşeuri găsite în cele trei bazine.      Mai este de subliniat că patrimoniul ARO a fost vândut, în 2007, cu un inventar de 350 tone de deşeuri, descoperindu-se după aceea surplusul de încă 204 tone.


Distincția primită de Nicolae Rațiu reprezintă o recunoaştere a realizărilor extraordinare ale unor persoane din Marea Britanie. Nicolae Raţiu, prin The Ratiu Family Charitable Foundation (RFCF), ajută grupurile dezavantajate din România. Nicolae Raţiu va primi această distincţie la începutul acestui an, în cadrul unei ceremonii oficiale.

De asemenea, la împlinirea a 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial, artiştii Paul Cummins şi Tom Piper au fost numiţi Membri ai Ordinului Imperiului Britanic (MBE), pentru crearea expoziţiei de la Turnul Londrei, unde sute de mii de maci roşii din ceramică au fost expuşi pentru comemorarea victimelor primei conflagraţii mondiale.

Titlurile onorifice britanice sunt acordate de monarhul Regatului Unit al Marii Britanii, dar persoanele care primesc aceste tilturi sunt alese de comisii formate din funcţionari publici, pe baza nominalizărilor făcute de guvern şi de publicul larg.

În ordine descendentă, principalele titluri onorifice sunt cele de Cavaler, CBE, OBE şi MBE. Tradiţia cere ca în cazul Cavalerilor formula de adresare să conţină titlul "Sir", în cazul bărbaţilor, şi "Dame", în cazul femeilor, urmat de numele persoanei. Cei care primesc aceste onoruri nu au un titlu nobiliar real, ci doar onorific.

Aceste onoruri sunt folosite ca o răsplată pentru politicieni, diplomaţi şi funcţionari cu o carieră îndelungată, dar lista anuală include de asemenea multe celebrităţi şi persoane necunoscute în afara comunităţii sau domeniului în care activează.

The Ratiu Family Charitable Foundation a fost înfiinţată la Londra, în 1979, de Ion şi Elisabeta Raţiu, pentru a promova şi a sprijini proiectele pentru continuarea educaţiei şi cercetării în cultura şi istoria România, se arată pe site-ul fundaţiei.

Născut în Davos, Elveţia (7 mai 1948), Nicolae Raţiu a început să se implice în problemele din România după căderea comunismului, odată cu întoarcerea în ţară a tatălui său, Ion Raţiu. Timp de 10 ani, Nicolae Raţiu a fost preşedintele Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), se arată pe site-ul ratiudemocracycenter.org. Înfiinţată de Ion Raţiu în 1984, Uniunea a avut scopul de a conecta toate organizaţiile româneşti anti-comuniste din diaspora, iar una dintre activităţile importante ale Uniunii consta în publicarea unui ziar lunar pentru diaspora din întreaga lume.

În decembrie 1989, Raţiu a înfiinţat, în Marea Britanie, fondul de caritate Relief Fund pentru România şi a coordonat eforturile de ajutorare iniţiate de publicul britanic şi îndreptate spre societatea românească post-decembristă.

Din 1990, Raţiu este preşedinte şi membru al Consiliului Director al Fundaţiei Caritabile a Familiei Raţiu (RFCF), organizaţie care oferă sprijin financiar studenţilor români care studiază în Marea Britanie. Totodată, Fundaţia susţine promovarea culturii româneşti. Prin intermediul RFCF, Nicolae Raţiu a dezvoltat, împreună cu tatăl său, încă din 1989, Catedra de Studii Româneşti "Ion Raţiu" la Georgetown University din Washington, D.C. (înfiinţată în 1991) prima catedră din SUA dedicată studiilor româneşti. Nicolae Raţiu este şi iniţiatorul Premiului Ion Raţiu pentru Democraţie, program desfăşurat în parteneriat cu Centrul Woodrow Wilson pentru Cercetători Interneţionali (Woodrow Wilson Center for International Scholars), începând din anul 2005.

Finalul de an îl aduce pe Marcel Iureș pe scenele din țară și din străinătate în spectacolul „Absolut – Ivan Turbincă” de Ion Creangă, o adaptare a lui Alexandru Dabija. Joacă magistral un spectru larg de personaje, ipostaze, de fapt, ale omului generic în faţa Absolutului: Dumnezeu, Diavolul, Moartea. După spectacol, în sala goală, de pe scaunul spectatorului din sala de la Mioveni, Iureș a vorbit tot despre Absolut, pentru Q Magazine.

 

 

Vă priveam într-o fotografie, încercând să vă descopăr cât mai bine. Aveați imaginea unui om care se gândește intens la tot ceea ce are de făcut. Ați rămas cu întrebări fără răspuns la ceea ce aveți de făcut?

Eu fac pe rând lucrurile. Viitorul derivă cam din ce am făcut. Cred foarte mult în presimțiri. Sunt ca un om de la țară care crede în semne, în tot felul de superstiții. Dacă mi se bate un ochi înseamnă că este ceva, nu citesc în bobi sau în astre. Mintea mea este cumva sintetică, dar se bizuie pe ceva gata livrat de Dumnezeu știe cine. Uneori mi se pare că știu ce urmează, dar nu știu să zic… Mă doare stomacul și știu că se întâmplă ceva rău. Sau am o formă de neliniște nemaiîntâlnită până atunci. Limpede că ceva produce ceva ce mie nu îmi sună bine. Sunt ca melcul. Când dau cu cornul de ceva rece, zic că e rece.

 

Sunteți un creator de teatru. Și pe scenă, dar și de teatrul efectiv – Teatrul Act. Ce le doriți actorilor mai tineri?

Nu este vorba de dorit. Fiecare știe ce își dorește. Ei trebuie avertizați că este o treabă mult mai serioasă arta asta a teatrului decât pare. Teatrul trebuie însoțit de o bucurie, de o dărnicie ieșită din comun și un efort formidabil. De credința în el, ca fenomen, dar și în capacitatea ta. Este bine să fii atent la aceste lucruri. Cred că unul dintre cele mai importante avertismente este să nu își trădeze spectatorii, publicul. Eu fac parte dintr-o generație care a fost antrenată să joace și pentru eventualitatea în care un singur om din 500 dintr-o sală înțelege.

 

Ce iubiți mai mult, teatrul sau filmul?

Teatrul, fără îndoială. Teatrul, de departe.

 

Ce relație aveți cu Dumnezeu?

Nu am o relație personală. Nu cred că există o relație personală între om și Dumnezeu…

 

Nu ați vorbit cu Dumnezeu niciodată?

Mai vorbesc așa, în joacă. Dar în spatele jocului sunt multe lucruri care te înfioară. Ca tot ce a scris Creangă care e în marginea abisului, dacă nu chiar plutind peste abis.

 

V-a răspuns vreodată?

Mă străduiesc.
Citește mai multe pe Q Magazine


Autor foto: Mihai NIȚOIU

Reprezentanţii administraţiei de la Mioveni au declarat că lucrările de extindere la corpul B al sediului Primăriei vor începe în curând.
Terenul  pe care va fi ridicat noul corp este situat lângă actualul sediul al instituţiei pe o suprafaţă de 2509 mp.Noua clădire administrativă va avea o suprafaţă totală construită de 204,50 mp şi desfăşurată 659,46 mp(D parţial + P+M+1E+Supantă etaj). Vor fi amenajate birouri pe fiecare etaj, în parte. Astfel, la demisol,va funcţiona arhiva, la parter, va fi mutat biroul Impozite şi Taxe, iar ca noutate tot aici va funcţiona  şi Casa Căsătoriilor.La etajul I,vor mai exista spaţii destinate activităţilor desfăşurate în interesul cetăţenilor.
Acoperirea clădirii se va face cu terasă circulabilă.
Investiţia va fi finanţată de la bugetul Primăriei, iar durata execuţiei va fi de 15 luni de la data semnării contractului de achiziţie.
„Era nevoie de o asemenea construcţie, mai ales că actualul sediu s-a dovedit deseori  a fi neîncăpător. În noua clădire administrativă vor fi amenajate birouri pe fiecare etaj, în parte.
La un oraş tânăr este necesară o Casă a Căsătoriilor pentru tinerii nostri,acum  căsătoriile fiind  oficiate în Sala de Consiliu a Primăriei.
Îmi doresc să asigur personalului angajat condiţii optime la locul de muncă, dar şi locuitorilor servicii de calitate rapide şi accesibile.Timpul este preţios pentru fiecare,iar cetăţeanul nu trebuie să aştepte la ghişeu mai mult de 1-2 minute pentru rezolvarea problemelor.
Prin descentralizare, spaţiile de lucru au rămas aceleaşi,dar volumul activităţilor a crescut,ca şi numărul de angajaţi, în unele activităţi.
”Corpul B” va avea o arhitectură modernă, care se va încadra perfect în cea a zonei”, a declarat primarul Ion Georgescu.

Destinul Liceului Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni este strâns legat de uzina de autoturisme, întrucât lucrările de construcţie ale ambelor obiective au început în anul 1967. Instituţia de învăţământ a fost gata în anul 1969 şi a devenit principalul izvor de personal calificat pentru platforma industrială din Colibaşi. Astăzi, cele două destine se reunesc, asigurând, pe de o parte, viitori angajați pregătiți la înaltă calitate pentru uzina Dacia și asigurarea de locuri de muncă pentru tinerii din Mioveni.
Miercuri, 16 iulie 2014, la Guvern, în prezența primului ministru Victor Ponta, a ministrului Educației Remus Pricopie, a ministrului delegat pentru cercetare Mihnea Costoiu, a ministrului Sănătății Nicolae Bănicioiu, a fost semnat un protocol de parteneriat între Dacia, Inspectoratul Școlar al județului Argeș  și Primăria orașului Mioveni pentru înființarea și susținerea funcționării unor clase de învățământ profesional în domeniul mecanică, calificarea profesională sculer-matrițer, la Liceul Tehnologic Construcţii de Mașini Mioveni.


Protocolul a fost semnat la sediul Guvernului României de către Nicolas Maure, președinte director general al Dacia, Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al județului Argeș și Ion Georgescu, primar al orașului Mioveni.
La eveniment au mai participat directorul Liceului Tehnologic Construcţii Mioveni, Ghiorghe Dinuţă, Chestorul Camerei Deputaților și consilierul onorific al premierul Victor Ponta, Mircea Drăghici, președinte CJ Argeș Florin Tecău, primarul Tudor Pendiuc și parlamentarii colegiului Mioveni Simona Bucura Oprescu și Șerban Valeca.

Acest parteneriat vizează colaborarea dintre Dacia și Liceul Tehnologic Construcţii de Mașini Mioveni în ceea ce priveşte activitatea şcolară şi pregătirea profesională practică a tinerilor liceeni. "Dacia susţine învăţământul profesional prin crearea în cadrul liceului a două clase cu profil mecanic (calificare sculeri-matriţeri), respectiv, o clasă a IX-a cu 14 elevi, din anul şcolar 2014/2015 (absolvire în 2017), şi o clasă a X-a, cu 28 de elevi, începând cu anul şcolar 2014/2015 (absolvire în 2016).
Cei 42 de liceeni vor îmbina formarea teoretică și cea practică, prin participarea în calitate de stagiari la Uzinele Dacia din Mioveni și prin posibilitatea de a efectua vizite la uzinele Dacia. În baza contactului de stagiu, Dacia va oferi stagiarilor burse lunare în valoare de 200 lei, acordate pe criterii de performanță. În plus, aceştia vor beneficia de transport şi prânz gratuit, dar și de echipament de protecție pus la dispoziție de Dacia.  Absolvenții acestor clase vor avea prioritate la angajare în cadrul Dacia, în funcție de nevoile companiei. În trecut în România existau şcoli profesionale care au dat generaţii de specialişti în diverse meserii. Aceste școli au dispărut și, odată cu ele, specializări de care mediul economic are nevoie. Renault România are deja tradiţie în organizarea de programe de stagii (Drive Your Future) adresate tinerilor studenți sau masteranzi, iar acum face pasul următor și susţine instituţiile de învăţământ cu profil profesional. Vom fi parteneri ai Liceului Tehnologic Construcţii Mioveni și, împreună, vom  adapta programa şcolară, vom crea clase cu profil mecanic şi specializare sculeri matriţeri, şi vom organiza stagii în cadrul uzinelor noastre. Este nevoie de o mai strânsă legătură între  partea teoretică și cea  practică atunci când este vorba de învățământ profesional și suntem bucuroși să realizăm acest parteneriat la Mioveni, în proximitatea uzinelor Dacia ”, a declarat Nicolas Maure, preşedinte director general Dacia şi director general Renault România.

Sculer-matriţer este una dintre calificările profesionale de nișă la Dacia, întâlnită în cadrul Matrițe Dacia, la Uzina Vehicule (Departament Presaj) și la Uzina Mecanica și Șasiuri (Turnătorie Aluminiu). Dacia are singura unitate specializată în conceperea și fabricarea de matrițe din Grupul Renault la nivel mondial, ceea ce face critică atragerea și dezvoltarea unor astfel de competențe în cadrul companiei.

Pe lângă crearea claselor specializate, Dacia va susține Liceul Tehnologic Construcţii de Mașini Mioveni și prin sponsorizarea cu mijloace tehnice (mașini, utilaje și echipamente) care să contribuie la formarea elevilor. Mai mult, specialiști din cadrul Dacia și ai Renault România vor participa și la instruirea cadrelor didactice și vor interveni în cadrul cursurilor pentru a facilita dobândirea unor competențe specifice industriei auto.

Primarul Ion Georgescu i-a oferit primului- ministru o machetă a celui mai de succes model Dacia: Logan Duster, primind felicitările șefului Executivului. "Sunt bucuros că acest parteneriat între Uzina Dacia, Liceul Tehnologic Construcţii de Mașini Mioveni și Primăria Mioveni a fost semnat pentru că reprezintă asigurarea unui viitor pentru tinerii orașului Mioveni și pentru Uzina Dacia.
Dacia Renault este cea mai importantă companie românească, este principalul contributor la bugetul orașului Mioveni, cea mai mare parte a angajaților uzinei sunt locuitorii Mioveniului. Este important ca și copiii din oraș să poată continua tradiția de construcție a mașinilor în Mioveni, la Dacia, și acest parteneriat nu face decât să ofere siguranța că viitori angajați de la Dacia vor fi cât se poate de bine pregătiți și că vor fi tot din Mioveni. Le mulțumesc conducerii Dacia, conducerii Liceului Tehnologic, inspectoratului școlar și ministerului Educației și în mod special primului ministru Victor Ponta pentru că a permis ca acest eveniment să poată fi organizat la Guvern", a precizat primarul Ion Georgescu.


Și Mircea Drăghici, consilier onorific al primului-ministru pe probleme ce țin de industria auto a apreciat semnarea acordului de colaborare dintre mediul educațional, autoritățile locale din Mioveni și uzina Dacia.
"Scopul acestui consorțiu este îmbunătățirea pregătirii practice a elevilor din învățământul profesional, pe domeniul mecanică, calificarea sculer-matrițer. Practic, parteneriatul reglementează cadrul de organizare și desfășurare în comun de activițăți pentru un număr de 14 elevi înscriși în învățământul profesional începând cu clasa a IX a din anul școlar 2014/2015 (an absolvire 2017) și respectiv pe perioada unui ciclu de 2 ani pentru un numar de 28 elevi înscriși în învățământul profesional începând cu clasa a X a din anul școlar 2014/2015 (an absolvire 2016).  S.C. Automobile Dacia S.A va acorda o bursă lunară de 200 RON fiecărui stagiar și pe toată perioada de derulare a stagiului practic la sediul Societății, masa de prânz, echipamentul individual de protecție şi transportul de la sediul Instituției de Învățământ până la sediul Societăţii şi retur", a precizat Chestorul Camerei Deputaților Mircea Drăghici.

Deputatul social – democrat apreciază dezvoltarea învățământului profesional din România ca o soluție extrem de utilă pentru societate. “Îmi doresc ca tot mai multe societăți private să urmeze exemplul uzinei Dacia și să se implice nu doar la nivelul şcolilor și liceelor, cât şi la nivelul universităţilor. Angajatorii trebuie să înțeleagă că aceste parteneriate le vor aduce personal calificat și competitiv!”, a menționat Mircea Drăghici, consilierul onorific al prim-ministrului pe probleme ce țin de industria auto.  
Citeste si
Exclusiv: Mesajul lui Victor Ponta la semnarea protocolului dintre uzina Dacia, primăria Mioveni și Liceul Tehnologic


Pe 29 iunie 2014, România a înregistrat, prin Andrei Mitraşcă, prima participare în cea mai cunoscută şi mai dificilă cursă de viteză în coastă din lume, Pikes Peak International Hill Climb.
Andrei Mitrașcă este  iubitul Alinei Burcioiu, fosta șefă de cabinet de la Consiliul Județean Argeș, care între timp și-a găsit, la București, o nouă cale atât pe plan profesional, cât și emoțional.

În ciuda problemelor tehnice apărute pe traseu, „Ruxi”, bolidul pilotat de Andrei Mitraşcă, a dus cursa până la capăt, clasându-l pe orădean pe locul şapte la categoria sa, Time Attack 2. Înainte de a trăi aventura vieţii sale, şi-a transportat singur maşina de curse, parcurgând 3.000 de kilometri prin SUA. În Colorado a fost ajutat de Steve Goeglein, un pilot care concurează de 24 de ani la Pikes Peak şi a terminat cursa de 22 de ori.

Cu un ADN de campion (nu degeaba avea pe plafonul maşinii mesajul „Go Simona Halep!”), Andrei Mitraşcă nu s-a mulţumit cu locul pe care s-a clasat, ultimul la categoria maşini diesel, deşi obiectivul de a termina cursa a fost îndeplinit. El este convins că ar fi putut obţine mai mult. În antrenamente, era chiar în postura de a visa că poate doborî recordul la maşini diesel. Problemele tehnice l-au îndepărtat de această „aroganţă”, el recunoscând că „nu poţi să faci performanţă doar din voinţă. Mai ales în motorsport”. Motiv pentru care doreşte să revină din nou la Pikes Peak.



Piloţii de le Pikes Peak nu sunt zei. Poate doar Sebastien Loeb

Despre prima cursă la Pikes Peak, Andrei spune: „M-am aşteptat la o organizare impecabilă, dar nu este chiar aşa. În schimb este, într-adevăr, o desfăşurare de forţe. Cursa are multă faimă în lume, vin echipe bine pregătite, cu mulţi bani. Deosebirea între Pikes Peak şi alte curse este că toata lumea consideră muntele un factor decisiv. Nu e doar maşina, puterea, este un fel de vrajă a muntelui care pune la respect pe oricine. Eu cu siguranţa am fost pus”. El spune că cel mai mult l-a impresionat atmosfera cursei. „Este ca un fel de Woodstock al curselor de coastă. Toată lumea vine să meargă tare, nu doar să ajungă în vârf. Sunt foarte puţini cei care se mulţumesc doar cu parcurgerea traseului, cu toate că asta spun. Americanii sunt foarte competitivi. Şi pe urmă sunt toţi cei care vin din alte părţi ale lumii. Să concurezi la Pikes Peak este ceva cu care poţi să te mândreşti toată viaţa.

Despre maşina lui, Ruxi, spune că are şi ea limitele ei. „Este ca şi femeia pe care o iubeşti: nu este bucuroasă să facă orice tâmpenie îţi trece ţie prin cap, deşi îţi acceptă provocările”. Primul timp intermediar a fost foarte bun, dar după ce motorul nu a mai vrut să tragă, a fost un dezastru pentru competitivitatea lui. Dar se bucură că poate să concureze cu maşini puternice, că ştie să piloteze şi la nivel internațional. Obiectivul a fost să ajungă la final, „dar când vezi că poţi merge tare şi că recordul este pratic în buzunarul tău, începi să vrei mai mult. Viaţa îţi dă câteodată palme care să te aducă cu picioarele pe pământ. Ar fi fost o mare aroganţă să reușesc recordul acela, dar trebuie să accept că motorsportul e făcut şi din abandonuri, eşecuri, defecţiuni mecanice şi multe altele”.
După experienţa de anul acesta, Andrei vreau să revină, deoarece îşi doreşte „recordul acela afurisit” de la „maşini diesel”. „Piloţii de la Pikes Peak nu sunt zei. Poate doar Sebastien Loeb. Dar până nu pilotez Peugeot-ul acela extraordinar şi îmi iau bătaie cu ceasul de la gară, visez că aş fi în stare să câştig cursa cu maşina lui”. (Recordul la Pikes Peak a fost doborât în 2013 de Sebastien Loeb, cu un Peugeot 208 T16 Pikes Peak – n.r.)



Pikes Peak. „Cursa către nori”

Ediţia în care a concurat şi românul Mitraşcă a fost cea cu numărul 92. Peste doi ani, celebra cursă din Colorado va aniversa un secol de existenţă.

Date tehnice: Lungime 19,9 kilometri, 156 viraje, altitudine: de la 2.862 metri la 4.300 de metri. Unghiul mediu de urcare este de 7 grade, rampa maximă este 10,5 grade, iar panta maximă este de 10 grade.



Andrei Mitraşcă


Locul naşterii: Oradea

Maşină: Seat Ibiza Cupra TDI (motor 1.9 TDI modificat, pentru cca 180 CP şi 400 Nm.)

Echipă: Avia Motors Alto Syncro

Performanţe: Campion Naţional în 2011 la grupa A3 şi în 2012 la grupa H4 în CNVC. Locul III la categoria 2 roţi motrice, în 2010 şi în 2011. 5 ani de curse în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, 70 de curse fără abandon.
Acest material a apărut și în Q Magazine

În urmă cu două săptămâni, ADR Sud Muntenia a început caravana de informare pentru POS CCE pentru 1- întreprinderi mici și mijlocii în Argeș. Asta, pentru că, pe această axă, din cele 170 de aplicații depuse, cele mai multe, 60-70 dintre ele, adică aproximativ 40% dintre ele, sunt din județul nostru.
Invitat în cadrul emisunii Tu contezi, de la Argeș TV, directorul ADR Sud Muntenia a explicat și cât timp, bani și efort trebuie să investească un patron pentru un astfel de proiect.
"Depinde, am avut pe IMM-uri aplicații depuse, unde a durat 7-8 luni. Depinde de program sau de mecanisme, dacă ele funcționează. În POSCCE, o spun cu regret, unele au durat și 1-2 ani. În mod normal, 6-7 luni cu evaluare, parcurgerea procedurilor, chiar solicitarea unor documente pentru întregirea dosarului dacă necesită clarificări. Se poate realiza în 6-7 luni. Eu trag nădejdea că pe noul exercițiu bugetar, să fim cu lecțiile învățate și să îmbunătățim ceea ce nu a mers bine", a precizat Mușat.
Directorul ADR a explicat și ce beneficii ar putea avea conducerea unui IMM care implementează un proiect POS CCE: "În momentul de față, programele nu sunt oficializate. Am un draft pentru POR. Avem alocată o sumă dublă pentru întreaga regiune sud Muntenia, adică peste 100 milioane de euro pentru IMM-uri. Vă pot da câteva exemple de acțiuni: dezvoltarea IMM-urilor, în special a celor care favorizeaza transferul tehnologic sau care vor să își însușească noi tehnologii; crearea, modernizarea, extinderea incubatoarelor de afaceri, inclusiv dezvoltarea serviciilor aferente; construcția, modernizarea și extinderea spațiului de producție sau de servicii al IMM-urilor; dotarea cu instalații, echipamente, inclusiv sisteme IT, utilaje, mașini; implementarea certificatelor de calitate, a diferitelor sisteme de management, certificarea produselor sau serviciilor pe care le fac; susținerea activității pentru implementarea produselor în străinătate. Deci vorbim și despre internaționalizarea firmelor. Sunt acțiuni indicative pe care le pot realiza, în funcție de nevoile și posibilitățile financiare pe care le au. Nu sunt încă stabilite foarte clar condițiile pe care trebuie să le îndeplinească IMM-urile pentru a obține finanțare în viitorul program. Vor fi însă prezente și din 2014 condiții: să nu aibă datorii la bugetul de stat, să nu aibă pierderi financiare în anii anteriori, să aibă un program foarte bine fundamentat, să nu vii cu prețuri peste sau sub piață, să știi exact cum se va implementa proiectul tău, cum îl vei realiza. Sunt puncte care trebuie să existe în cererea de finanțare, dar și obligativitatea de a avea un capital pentru că programele funcționează în regim de decontare. Cheltui banii, ulterior ți se rambursează suma aferentă, dacă totul este în regulă. Trebuie să ai un capital de lucru", a arătat Liviu Mușat. Directorul ADR a explicat că firmele care au implementat sau implementează astfel de proiecte din Argeș sunt, aproape în aceeași măsură, din domeniul serviciilor și cel al producției.

Cele mai multe medicamente incluse pe noua listă de compensate, care ar putea intra în vigoare odată cu pachetul serviciilor de bază - probabil la 1 martie, potrivit lui Eugen Nicolăescu -, sunt pentru cancer, diabet, boli reumatice, prevenirea accidentelor vasculare şi hepatite virale.Noua listă, dată publicităţii duminică de Ministerul Sănătăţii (MS), a fost elaborată de 16 comisii cu peste 120 medici, profesori şi academicieni, a precizat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Specialiştii din comisii propun ca din cele 130 de molecule admise pe noua listă, 120 să fie prescrise utilizându-se protocoale specifice, care vor fi obligatorii.

Propunerea este făcută după analizarea a 167 de dosare depuse la MS, din care 130 au fost admise, 36, respinse, iar un dosar nu a fost evaluat, fiind incomplet.
"Comisia şi-a asumat această propunere de listă", a subliniat ministrul Sănătăţii.

Impacul bugetar al introducerii noii liste este estimat, pentru 2014, la o sumă între 500 şi 700 de milioane de lei, care va fi acoperită integral din taxa clawback, a precizat Nicolăescu.
Potrivit MS, cele mai multe molecule şi indicaţii terapeutice de pe noua listă sunt pentru cancer (inclusiv leucemii), diabet, boli reumatice, prevenirea accidentelor vasculare (anticoagulante) şi hepatite virale.

De asemenea, lista conţine, printre altele, medicamente pentru insuficienţă cardiacă cronică, boli rare, Parkinson, epilepsie, osteoporoză, tratamente post-transplant (în cazul respingerii grefei) şi episoade depresive majore.

Ministrul Sănătăţii a explicat că la realizarea listei a fost utilizată, pentru prima dată, o procedură complexă, europeană, cu multe "filtre".
Sursa: rtv