Președintele PSD Argeș Ion Mînzînă anunță că Guvernul va analiza posibilitatea prelungirii acordării șomajului tehnic pentru angajații firmelor afectate de sancțiunile economice împotriva Rusiei. O astfel de solicitare a venit și din partea patronatului de la Dacia, având în vedere sincopele în livrarea semiconductorilor, dar și a altor materii prime, unele din sincope urmând să se repete și pe viitor ca urmare a sancțiunilor luate de comunitatea europeană împotriva Rusiei. Și sindicatele, precum Sindicatul Liber Dacia, au cerut ca această măsură să fie prelungită până la finele anului, pentru a asigura menținerea locurilor de muncă.
Guvernul va analiza prelungirea posibilității acordării șomajului tehnic pentru angajați. Măsura ar trebui să se regăsească într-o Ordonanță de urgență pentru sprijinirea salariațiilor din companiile vizate de sancțiunile economice împotriva Rusiei. Solicitările mediului de afaceri și ale sindicaliștilor argeșeni au avut ecou, a transmis președintele PSD Argeș.
La rândul său, ministrul Munii, Marius Budăi, a precizat că guvernul va analiza săptămâna aceasta proiectul unei ordonanțe de urgență care să stabilească modul în care vor fi sprijiniți salariații din companiile vizate de sancțiunile economice împotriva Rusiei. Ministrul de resort, Marius Budăi, a precizat că se va urmări punerea la punct a unui mecanism care a funcționat și în perioada stării de urgență instituită din cauza pandemiei de COVID-19. Este vorba de acordarea șomajului tehnic pentru acele companii care sunt afectate din cauza sancțiunilor europene impuse Rusiei.
"Pregătim o ordonanță de urgență care va avea prevederi pentru șomajul tehnic. Am convocat deja la Ministerul Muncii o comisie de dialog social, exact strict pentru această problemă. Se pare că sunt soluții și, cu siguranță, eu, pentru șomajul tehnic, am prins un articol în ordonanța de urgență, cu o anumită derogare. Cum am identificat pentru plata șomajului, cu siguranță vor fi și pentru salarii. Există soluții, oamenii să nu se panicheze", a precizat Marius Budăi.
Ordonanța de urgență care reglementează prețurile la energie și gaze pentru un an începând cu 1 aprilie va intra pe agenda Parlamentului, după ce a fost aprobată în această săptămână de Guvern.
Actul normativ stabilește că toți consumatorii casnici care nu consumă mai mult de 100 KWh lunar vor plăti un tarif de maximum 68 de bani pe kilowatt, cu TVA inclus. Pentru un consum de până în 300 KWh, prețul final facturat va fi de cel mult 80 de bani pe kilowatt, în timp ce companiile vor achita cel mult un leu pe kilowatt oră.
În ceea ce privește gazele naturale, clienții casnici vor plăti maximum 31 de bani, iar cei noncasnici nu mai mult de 37 de bani pe kilowatt oră./schelaru
Sindicatul liber Dacia, afiliat Federației Sindicatelor din Construcții de Mașini Înfrățirea, solicită prelungirea posibilității somajului tehnic pe toată durata acestui an. Raluca Deliu, liderul organizației fabricație UVD, a explicat că, în contextul sincopelor care apar în asigurarea semiconductorilor și a materiilor prime, dar și ca urmare a efectelor economice generate de conflictul din Ucraina, această măsură vine și în sprijinul angajatorilor, dar și al angajaților, reducându-se riscul pierderii locurilor de muncă.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, verifică modul în care reprezentanții legali ai școlilor de șoferi din întreaga țară au fiscalizat taxele de școlarizare încasate în perioada 2019-2021. În prezent sunt verificate 239 de firme cu activitate în acest domeniu și s-a constatat că în 24 de cazuri s-a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 8,53 milioane lei, prin sustragerea de la plata TVA, a impozitului pe venitul microîntreprinderilor și a impozitului pe dividende, situații în care sunt sesizate parchetele competente pentru recuperarea prejudiciului. De asemenea, inspectorii DGAF au constatat abateri pentru sancționarea cărora au dispus amenzi și confiscări în valoare de 231.792 lei și au emis decizii de impunere pentru recuperarea a 11,94 milioane lei, reprezentând obligații fiscale datorate suplimentar identificate în timpul controalelor antifraudă.
Școlile de șoferi sunt selectate pentru verificare în baza analizei de risc fiscal și se iau în considerare criterii precum istoricul comportamentului fiscal, numărul cursanților înscriși sau sesizările primite. În urma controalelor,inspectorii antifraudă au constatat înregistrarea în contabilitate a unor sume mici, precum contravaloarea cursurilor teoretice, și evitarea înregistrării unor sume mai mari, precum contravaloarea cursurilor practice sau a combustibilului. De asemenea, au constatat că unele firme dețineau prea puține autovehicule pentru a putea asigura școlarizarea corespunzătoare tuturor cursanților înscriși și evitau înregistrarea sumelor încasate când utilizau alte autovehicule.
Inspectorii antifraudă fiscală vor continua să verifice veniturile obținute din prestarea de servicii de școlarizare pentru obținerea permisului de conducere, pentru asigurarea creșterii gradului de fiscalizare și a conformării voluntare în rândul tuturor categoriilor de contribuabili. Direcția Generală Antifraudă Fiscală recomandă tuturor celor care desfășoară această activitate, să se asigure că declară și achită toate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat. De asemenea, DGAF recomandă tuturor persoanelor care achiziționează produse sau servicii, inclusiv de pregătire pentru obținerea permisului de conducere, să semnaleze refuzul emiterii bonului fiscal pentru sumele plătite în acest scop prin intermediul Formularului de contact disponibil online la adresa https://www.anaf.ro/
Imagini publicate de cotidianul german ZDF arată cum un civil ucrainean este ucis de către soldații ruși, în ciuda faptului că era cu mâinile ridicate în aer, în semn de predare.
Bărbatul, care încerca să fugă din Kiev, oprise la o benzinărie, iar în momentul în care a ieșit din mașină, a ridicat mâinile în aer și a fost împușcat pe loc.
Ofer servicii de tehnoredactare, corectură și traduceri din franceză și engleză în română!
Experiență în domeniu!
Cele mai bune prețuri!
Tel: 0735 347956
Alina Niță este de astăzi noul director general al RAR. Niță este în echipa Registrului Auto Român de 7 ani, iar în ultimii doi a fost director economic. De profesie economist, este determinată să-și concentreze acțiunile de management asupra digitalizării, debirocratizării și gestionării instituției din punct de vedere economic, într-un context dificil, generat de acutizarea problemelor din piața auto.
“Sunt adepta comunicării transparente și a identificării soluțiilor aplicabile cu celeritate. Mă voi implica activ, împreună cu colegii mei experimentați din zona tehnică, pentru ca Registrul Auto Român să garanteze prin toate pârghiile creșterea siguranței în trafic. După 7 ani în RAR, știu ce așteptări au oamenii care ne trec pragul și nu voi ezita să dovedesc că respectul pentru clienți, profesionalismul angajaților și calitatea activităților prestate sunt o normalitate. Despre toate proiectele care îmi vor defini mandatul de director general vă voi informa constant. Până atunci, vă doresc o primăvară plină de speranță!”, a declarat Alina Niță, director General al Registrului Auto Român.