Deși în Argeș firmele duc lipsă de angajați, în județul nostru, din analiza datelor statistice ale AJOFM, la finele lunii mai 2018, se constată că numărul total al șomerilor înregistrați la AJOFM Argeș a fost de 8.734 persoane (1.791 șomeri indemnizați și 6.943 persoane ce nu beneficiază de indemnizație de șomaj), în scădere cu 202 persoane (-2,26 p.p.) față de luna precedentă și în scădere cu 1.377 persoane (-13,62 p.p.) față de aceeași lună a anului 2017.

În luna mai au intrat în evidența agenției 777 persoane, din care 627 persoane nou înregistrate și au ieșit din evidență 979 persoane. La sfârșitul lunii mai 2018, rata șomajului înregistrat în județul Argeș a fost 3,4%, în ușoară scadere (-0,08 p.p.) față de luna precedentă și în scădere cu 0,54 p.p. față de luna mai 2017.

Analiza situației beneficiarilor de drepturi conform Legii 76/2002 a arătat că ponderea cea mai mare în totalul persoanelor înregistrate o dețin în continuare persoanele cu vârste cuprinse între 40 - 49 ani (29,97%) și 30 - 39 ani (21,26%), în timp ce la categoria persoanelor cu vârsta sub 25 ani s-a înregistrat o valoare de 7,19%. Din punct de vedere al pregătirii profesionale aceste persoane se structurează astfel: persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial și profesional - 83,5%, persoane cu nivel de instruire liceal și postliceal - 12,3% și persoane cu nivel de instruire universitar - 4,2%.

Analizând structura șomerilor pe sexe, femeile reprezintă o medie de 44,65% (3.900 persoane) din numărul total al șomerilor, înregistrând o creștere cu 0,26% față de ponderea în totalul șomerilor înregistrați, din luna precedentă.

Prin derularea programului de ocupare a forței de muncă, în perioada 01.01-31.05.2018 au fost încadrate în muncă 2.282 persoane, din care 432 persoane au beneficiat de măsurile active finanțate prin bugetul asigurărilor de șomaj.

De asemenea, prin derularea programului de formare profesională pentru anul 2018, în primele cinci luni au fost organizate 20 de cursuri pentru manager resurse umane, inspector resurse umane, infirmieră, lucrător în comerț, operator PC, bucătar, agent securitate, coafor, zidar, dulgher, lucrător în creșterea animalelor și lucrător în creșterea plantelor, la care participă 411 persoane înregistrate în baza de date a agenției.

Secretarul de stat în ministerul Agriculturii Dumitru Daniel Botănoiu, parlamentari, primari din Argeș și din Moldova, sute de artiști și mii de oameni - adulți și copii - îmbrăcați în costume populare specifice zonelor din care au provenit. În plus, un uriaș tricolor și sute de steaguri tricolore au împânzit comuna Corbi la cea de a 48-a ediție a Rapsodiei Păstorești care a găzduit anul acesta și Festivalul Național dedicat Centenarului Marii Uniri a României”. La eveniment au fost prezenți și Anatolie Doibani, primarul din Baimaclia și Gheorghe Cojocaru, primarul din Vasilcău cele două localități înfrațite din Republica Moldova.

Evenimentul a debutat cu o vizită la Muzeul din localitate și cu premii oferite celor mai longevive cupluri din comună. Ulterior, a urmat parada costumelor poplare, cu elevi din Corbi, din localitățile limitrofe, dar și din Vâlcea, Sibiu, Olt și Gorj și din Republica Moldova. Un uriaș tricolor de 100 de metri lungime, simbolizând cei 100 de ani de la Marea Unire, a fost dus pe brațe până pe dealul  "La Chilii" unde serbarea câmpenească a continuat cu dansuri, muzică, bunătăți locale de la brânză la friptură de miel.


10 personalități au primit titlul de Cetățeni de Onoare ai comunei Corbi, inclusiv cei doi primari din Moldova.

Nu au lipsit nici concursurile destinate celor mai frumoase animale susținute de Asociaţia Crescătorilor "Corbii de Piatră", cea mai puternică din țară.

Ionuț Langa și Nelu Albu au încântat publicul de la Corbi cu melodiile lor patriotice făcând să răsune dealul de cântecele intonate de toți cei prezenți.


Aproape o jumătate de secol în anul în care celebrăm un secol de la Marea Unire, într-o comună în care oamenii sunt patrioți, într-o comună cu oameni care își iubesc țara și îi iubesc pe frații de peste Prut. ”Rapsodia Păstorească”, eveniment aflat la cea de-a 48-a ediție a însemnat pentru primarul Virgil Baciu, un mare promotor al (re)Unirii cu Republica Moldova, ocazia perfectă pentru a scoate în evidență această dorință arzătoare și caracteristica pe care el și oamenii din comuna sa o au, caracteristică văzută de mulți acum drept deșănțată, dar care se dovedește a fi cu atât mai necesară: patriotismul.

În timp ce pentru unii primari cinstirea acestei țări și a eroilor săi se reduce la o slujbă în fața unui monument al Eroilor și închinarea în fața unei flăcări a Centenarului pornită bine ca idee simbolică, dar devenită aproape penibilă prin plimbatul ei asemeni unor moaște din localitate în localitate fără nimic altceva în plus, la Corbi lucrurile au căpătat o anvergură și o emoție demne de Centenarul Marii Uniri.

Spre exemplu, toți oamenii din localitate veniți să asiste la parada cailor și a portului tradițional au primit stegulețe tricolore din partea autorităților. Copiii din Argeș au defilat alături de cei din alte județe și din localitățile din Moldova cu care Corbiul s-a înfrățit. Apoi, administrația locală a amenajat 100 de steaguri tricolore pe dealul ”La Chilli” unde s-a ținut evenimentul. Un steag de 100 de metri lungime și patru lățime a fost purtat de locuitorii comunei prin centrul comunei până La Chilii. Iar la scenă, primarul Virgil Baciu a mai avut o idee spectaculoasă: a fost primul primar din Argeș care a arătat tuturor invitaților care au venit la această manifestare Medalia Centenarului. Medalia cu numărul 7 din seria de 100 ce vor fi oferite la 100 de personalități de pe glob, dar și românilor din țară și din diaspora de cărte Societătea Creștină Dorul, care activează de 115 ani și care reunește diaspora din Statele Unite ale Americii.

Culmea este că această Medalie a Centenarului este realizată de un piteștean, specialistul în branding Dan Pavel. Acesta, deși cunoscut de autoritățile locale din Pitești, pentru că a creat și sigla folosită de primărie pentru Simfonia Pitești, nici nu a fost băgat în seamă de Zilele Piteștiului. El a "împrumutat" Medalia Centenarului pe care a creat-o către Galeriile Ilfoveanu, strict din dorința de a fi văzută de cât mai mulți piteșteni. Ei bine, dacă edililor din Pitești nu le-a trecut prin cap să afișeze această Medalie a Centenarului, din fericire, Virgil Baciu a făcut-o!
Dintr-o rațiune cât mai simplă: omul acesta și locuitorii din Corbi chiar iubesc această țară și chiar cinstesc istoria României. Să nu uităm că totuși Corbi este prima comună din Argeș și din țară care a semnat un act de unificare cu Republica Moldova, iar ediția de anul acesta a Rapsodiei Păstorești a găzduit și ”Festivalul Național dedicat Centenarului Marii Uniri a României”. La eveniment au fost prezenți și Anatolie Doibani, primarul din Baimaclia și Gheorghe Cojocaru, primarul din Vasilcău cele două localități înfrațite din Republica Moldova.

 

 

Pentru prima dată după mulți ani, Primăria Pitești a găsit o modalitate de a introduce ceva inovativ în manifestările pe care le organizează. Chiar dacă nu este un produs realizat la Pitești, este important că cineva a avut ideea de a aduce și de a lega de Zilele Piteștiului acest festival. Despre ce este vorba de fapt. Între 17 și 21 mai, piteștenii vor putea descoperi un festival în premieră în municipiu.  Pitești Street Food Festival va reuni, timp de cinci zile, 30 de truck-uri de mâncare, care vor oferi atât mâncare fast-food deja cunoscută, cât și preparate tradiționale mai speciale. Pe scena Street Food Festival vor urca Șuie Paparude (17 mai), Les Elephants Bizarres (18 mai) și Mr. jurjak (19 mai). Pitești Street Food Festival face parte dintr-un turneu național care va ajunge până în această toamnă și în București și Ploiești. Trebuie spus că în alte țări, aceste festivaluri atrag zeci de mii de turiști și reprezintă un adevărat dezmăț culinar pentru cei care vin la standuri. 

În rest, Zilele Piteștiului vor avea obișnuita monotonie, cu o multitudine de întreceri sportive și mici evenimente culturale, nimic de amploare națională sau internațională reală care să atragă turiști sau să te facă să meriți să îți pierzi timpul. Ca elemente de noutate vor fi inaugurările centrului de pregătire pentru copii și juniori Leonte Ianovschi și a parcului de agrement Făget din cartierul Trivale.

 Pentru iubitorii de muzică, ar merita menționat că duminică, de la ora 20.00 pot asista la un spectacol susținut de RANDI, FELI, SMILEY, iar luni, 21 mai, pot asista la un recital de dans al Ansamblului de dansuri VASSALU – insula Kreta – Grecia, la un recital al luir DINU IANCU SǍLǍJANU și la un concert extraordinar Vocal – Simfonic, în aer liber, al Filarmonicii Pitești; solistă soprana So Iung (Coreea de Sud), Piața Primăriei Pitești. 

Joi,de la  ora 19.00  va avea loc un  Concert Simfonic Aniversar „100% românesc” – 11 ani de la  înființarea Filarmonicii Pitești, Centrul Multifuncțional Pitești. De altfel și singura instituție de cultură cu adevărat activă și aducătoare de plus valoare finanțată de consiliul local Pitești.

Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea este o prezență constantă la Forumul Regional al Apei Dunare-Europa de Est, cea mai importantă manifestare profesională din România dedicată acestui domeniu. Forumul Regional al Apei Dunăre – Europa de Est aduce, anual, în atenţia participanţilor informaţii de cea mai mare actualitate privind evoluţia şi dezvoltarea sectorului apei din România, în primul rând, dar şi din ţările din regiune şi nu numai.
Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea, participă le eveniment în calitate de autoritate publică ce administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura Sistemului de Gospodărire a Apelor formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale, prize de apă şi alte lucrări specifice, precum şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii resurselor de apă aflate în patrimoniul său. ABA Argeș – Vedea este și membru în cadrul Comitetului Teritorial Argeș- Vedea al Asociației Române a Apei.
În cadrul Forumului Apei au loc: ediția a 20-a a expoziției specializate EXPO APA, Conferința Tehnico-Științifică Internațională Managementul și Utilizarea Eficientă a Apei 2018, Seminarul Finanțarea Infrastructurii de Apă prin Fonduri Europene în Perioada de Programare 2014-2020, Workshopul - Reglementări în domeniul apei la nivel internațional. La aceste evenimente reprezentanții ABA Argeș-Vedea au prezentat aspecte din realizarea lucrării “Decolmatare sifoane planșeu Piața Unirii București – râul Dâmbovița”
Reprezentanții ABA Argeș- Vedea au oferit participanților informații despre prevederile legislației în domeniul apei, având în vedere că Forumul Apei se adresează tuturor profesioniştilor din sectorul apei, autorităților publice centrale, regionale și locale, operatorilor de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare, consultanţilor, reprezentanților mediului academic şi de cercetare, producătorilor şi distribuitori de echipamente specializate și publicului larg.