În timp ce în zona economică mulți privați se plâng de faptul că ultimele modificări ale transferului de contribuții de la angajator la angajat le-au perturbat activitatea, una din cele mai importante companii din industria energetică și din țară, CEZ România, are o altă viziune. Martin Zmelik, Country Manager al Grupului CEZ în România, a precizat că grupul consideră că trebuie să respecte Codul Fiscal din țara unde activează și că, deși există un efect negativ, acționariatul nu a decis ajustarea activităților în funcție de modificările aduse Codului Fiscal.
Activitatea de zi cu zi a grupului nostru nu a fost a afectată. Pentru noi planul este acela de realizare a investițiilor. Pentru noi este un impact secundar. Activitățile noastre nu se bazează în jurul arbitrajului legat de taxe. La urma urmei suntem o companie privată, cu acționariatul ei și trebuie să respectăm cerințele dintr-un cod fiscal. Abordăm cu toată seriozitatea orice modificare cu impact negativ, dar nu ne-am ajustat activitățile noastre în funcție de codul fiscal, a precizat Martin Zmelik, Country Manager al Grupului CEZ în România la prezentarea raportului de impact  al companiei în domeniul energiei electrice, eveniment organizat la Pitești.  

Grupul CEZ în România este reprezentat prin 8 companii – Distribuție Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development și TMK Hydroenergy Power. Este prezent pe piață românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuție a energiei electrice Electrica Oltenia SA.După procesul de separare a activităților (unbundling) încheiat cu succes în anul 2007, Distribuție Energie Oltenia (fosta CEZ Distribuție) asigură alimentarea cu energie electrică a șapte județe: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar și furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienți casnici și industriali care depășește 1,4 milioane de clienți.
Deține în România și cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac și Grădina. Parcul Eolian a însemnat o investiție de 1,1 miliarde euro și conține 240 de turbine eoliene cu o putere totală instalată de 600 MW. Întreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusă în funcțiune la sfârșitul anului 2012.
Totodată, începând cu 2011, Grupul CEZ în România deține în portofoliul sau sistemul hidroenergetic de lângă Reșița, județul Caraș-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crainicel 1, Crainicel 2 și Breazova) și amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug și Secu. Grupul CEZ a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reșița în scopul creșterii eficienței, capacitatea de producție ridicându-se de la 18MW la circa 22 MW după finalizarea procesului de modernizare.

“Simfonia lalelelor”, organizată în urmă cu două săptămâni de Primăria Piteşti, a declanşat un val de anchete. Asta, după ce mai mulţi oameni au depus plângeri, revoltaţi de felul în care o fetiţă de 3 ani a fost pusă de o profesoară să stea în cap în fața Vioricăi Dăncilă și a altor 2 miniştri. Protecţia Copilului, Inspectoratul Şcolar şi Poliţia verifică dacă antrenoarea a greşit. Cazul a intrat şi în atenţia ″Avocatului Poporului″⁣.

Momentul cu fetiţa de 3 ani care s-a aşezat în cap, direct pe asfalt, în fata şefei Guvernului a fost pregătit de profesoara Nicoleta Andrei de la Clubul Olympic Gym din Argeş. Cea mică ar fi trebuit iniţial să facă o rostogolire, dar la îndemnul antrenoarei, exerciţiul a suferit modificări.

Şefa de la Interne, Carmen Dan, şi responsabila de la Mediu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, au aplaudat-o îndelung, iar Viorica Vasilica Dăncilă i-a dăruit un buchet de flori.

Imaginile însă i-au revoltat pe mulţi. La Protecţia Copilului s-au strâns peste 60 de plângeri, iar cei de acolo au declanşat o anchetă. Cazul a intrat şi în atenţia Inspectorarului Şcolar. Verificările au fost demarate în urma zecilor de sesizări primite, atât referitor la fetiţa care a stat în cap pe asfalt la îndemnul antrenoarei, cât şi la parada în sine, la care au participat sute de copii de la şcoli şi grădiniţe din Piteşti.Directorul DGASPC Argeş, Adrian Macovei, a anunţat că au fost solicitate puncte de vedere de la mai multe instituţii, inclusiv de la federaţia sportivă de specialitate, în acest din urmă caz cu privire la gradul de pericol al exerciţiului efectuat de minoră. Au fost purtate discuţii şi cu părinţii gimnastei, care au precizat că au fost de acord cu participarea fiicei lor la eveniment.

Doamna este instructor de fitness şi gimanstică aerobică la un club sportiv privat Persona. Nu am fost de acord cu acţiunea dânsei, mi s-a părut că a pus în pericol integritatea fizică a copilului. Dacă doamna ar fi făcut parte din sistemul educaţional, probabil ar fi primit o sancţiune“, a precizat Mihaela Crișan, inspector general adjunct ISJ Argeș

Între timp, 30 de oameni au depus plângeri la poliţie prin care cer să fie verificat modul în care a fost organizat evenimentul. Cei din Primăriei spun că totul s-a făcut pe bază de voluntariat. ”În funcţie de rezultatele cercetării, poliţiştii se vor pronunţa despre încadrarea faptei şi despre măsurile care se impun a fi luate”, a menționat și subcomisarul Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt IPJ Argeș.

Ana Stancu, purtător de cuvânt Primăria Pitești: “Regretabil, ce să spunem? Nu ne-am fi gândit că va avea loc o astfel de etapă, lucrul acesta. Mă gândesc că a fost creat, optat, nu ştiu, de antrenorul, de profesorul care a venit cu ei acolo. Într-adevăr, regretabil.

Profesoara Nicoleta Andrei consideră că nu a greşit cu nimic: “Fetiţa trebuia să facă o rostogolire pe faţă. Dar îi trebuia încurajarea mea, pentru că este mică. N-a fost pusă să stea în cap, a trebuit să facă o rostogolire, pe care o îndrăgeşte, de altfel, fetiţa. Nu am făcut nimic rău, dar nimic rău. Niciun moment integritatea copilului nu a fost pusă în pericol.

 

CIFRĂ DE AFACERI DE 13,2 MILIARDE DE EURO PE PRIMUL TRIMESTRU 2018
Renault înregistrează o cifră de afaceri de 13.2 miliarde de euro pe primul trimestrul al acestui an. Conform unui comunicat al grupului, înmatriculările au crescut cu 4,8% (pentru aceleași piețe, incluzând Jinbei și Huasong), ajungând la 935 041 vehicule, pe o piață care progresează cu 2,7%. Cifra de afaceri se ridică la 13 155 milioane de euro pe primul trimestru (+0,2%). Pentru curs de schimb și perimetru constante, evoluția ar fi fost de 5,4 %.
Înmatriculările la nivel mondial (autoturisme + vehicule utilitare) ale Groupe Renault (din 1 ianuarie 2018 inclusiv Jinbei și Huasong) au înregistrat o creștere de 4,8% pe primul trimestru, pe o piață care progresează cu 2,7%.
Cota de piață este de 4,0% (+0,1 puncte față de 2017). Mărcile Renault și Dacia stabilesc fiecare un nou record de vânzări pentru primul trimestru.
În Europa, înmatriculările Grupului cresc cu 2,8% pe o piață care progresează cu 0,6%, datorită succesului noilor modele Duster și Koleos.
În afara Europei, Grupul înregistrează vânzări în creștere cu 22,1% în Eurasia și 21,3% în America Centrală și de Sud și își încetinesc ritmul în regiunile Africa-Orientul Mijlociu-India (-5,3%) și Asia-Pacific (-18,6%).
CIFRA DE AFACERI TRIMESTRIALĂ PENTRU FIECARE SECTOR OPERAȚIONAL

În primul trimestru 2018, cifra de afaceri a Grupului se ridică la 13 155 milioane de euro (+0,2 %). Pentru curs de schimb și perimetru constante2, cifra de afaceri a Grupului progresează cu 5,4 %.

Începând cu 1 ianuarie 2018, Grupul a modificat alocarea de bonificații, între diferitele sectoare operaționale, pentru cursul de schimb, fără însă ca această măsură să aibă vreun impact asupra cifrei de afaceri consolidate. Cu o metodă de prezentare similară, cifra de afaceri a activității Auto, excluzând AVTOVAZ, ar fi fost mai mare cu 136 milioane de euro (1,1 puncte), în contrapondere cu o diminuare echivalentă a cifrei de afaceri a activității Finanțarea vânzărilor.

Cifra de afaceri a activității AUTO, excluzând AVTOVAZ, este de 11 646 milioane de euro, în scădere cu 2,5%. Aceasta este cauzată, mai ales, de impactul negativ al cursului de schimb, de -4,8 puncte: deprecierea principalelor monede ale Grupului (pesoul argentinian, realul brazilian, lira turcească și dolarul american). Impactul volumelor este pozitiv (+2,3 puncte), la fel și cel al prețurilor – de 1,2 puncte – mai ales în țările emergente, compensând deprecierea monedelor.

Activitatea Finanțarea vânzărilor (RCI Banque) realizează o cifră de afaceri de 793 milioane de euro, în creștere cu 27,7 % față de 2017. Dacă nu s-ar fi schimbat metoda contabilă – conform explicațiilor de mai sus – creșterea ar fi fost de 5,8 %. Numărul de contracte noi de finanțare crește cu 4,7 %. Activul productiv mediu crește cu 13,2%, la 42,9 miliarde de euro.

Contribuția AVTOVAZ la cifra de afaceri a Grupului este de 716 milioane de euro pe primul trimestru, în creștere cu 25,8 %, datorită evoluției vânzărilor Lada, în ciuda unui efect negativ al cursului de schimb de 85 de milioane de euro.


PERSPECTIVE 2018

În 2018, se estimează că piața mondială va progresa cu 2,5% față de 2017. Pentru piața europeană, prognoza de creștere este de 1%, la fel și pentru cea franceză.

Estimările sunt de evoluție și pentru următoarele piețe: Rusia: 10 %, Brazilia și China: 5%, India: 6%.

În acest context, Groupe Renault își confirmă obiectivele:
- creșterea cifrei de afaceri (curs de schimb și perimetru constante )*,
- menținerea marjei operaționale a Grupului de peste 6,0%*,
- generarea unui free cash-flow operațional pozitiv al activității Auto.

Şeful statului ar fi intenţionat să aibă, vineri dimineață, o discuţie cu premierul despre mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim, dar nu i s-a răspuns la telefon. Surse oficiale au precizat pentru ŞtirileProTV că preşedintele Klaus Iohannis a sunat-o pe Viorica Dăncilă vineri dimineaţă, înainte de ora 10:00. Prim-ministrul nu i-a răspuns şi l-a sunat înapoi trei ore mai târziu, la ora 13:00.
”Da, iniţial nu am răspuns. Eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul, apoi am sunat şi am discutat cu dumnealui”, a explicat premierul Dăncilă.
Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim, a anunţat joi seară preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Liderul PSD a anunţat joi seară că Guvernul a adoptat „un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim”. Dragnea a vorbit şi despre relaţia specială între România şi Israel şi a spus că mutarea ar putea “aduce nişte beneficii pe termen scurt, mediu şi lung foarte mari pentru România”.

La această ediție a Simfoniei Laleleor au fost prezente delegaţii din oraşele înfrăţite Tynaarlo (Olanda), Beit Jala (Palestina), Chişinău (Republica Moldova), Kragujevac (Serbia), Afyon (Turcia), precum şi dintr-un oraş din Grecia. De asemenea, sunt aşteptaţi în Piteşti nouă ambasadori „plini”: cei ai Argentinei, Armeniei, Olandei, Japoniei, Mexicului, Vietnamului șiCroaţiei. În plus, va fi prezent şi un reprezentant al Ambasadei Chinei în Bucureşti.

Interesant este însă că la Pitești au fost prezenți și ambasadorul Palestinei și Israelului. Cele două state se află în confict deschis. Și, dacă cei doi au făcut armistițiu cât au fost la un pas unul de celălalt, la nivel național s-a produs un adevărat scandal după ce guvernul și-a anunțat intenția de a muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim. 

Viorica Dăncilă a confirmat vineri că Executivul a adoptat un memorandum privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, precizând că se vor purta discuţii cu toate instituţiile, inclusiv cu preşedintele Klaus Iohannis.

Viorica Dăncilă a precizat că memorandumul aprobat de Guvern nu reprezintă o decizie de mutare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, ci “lansarea unei platforme de discuţii”.

“Nu este o decizie, este lansarea unei platforme de discuţii. Nu este o decizie, deci nu am încălcat niciun tratat internaţional”, a declarat Viorica Dăncilă, la Parlament, întrebată dacă decizia Guvernului privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim încalcă tratatele internaţionale.

Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un răspuns transmis AGERPRES, că “a fost lansat un proces de analiză şi evaluare” privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) adaugă faptul că acest proces include consultări cu toate instituţiile şi actorii “relevanţi”.

“Reiterăm că prin acest demers se are în vedere un proces cuprinzător de analiză interinstituţională, cu includerea şi consultarea tuturor instituţiilor şi actorilor relevanţi, conform Constituţiei şi legilor în vigoare”, arată MAE.

Totodată, menţionează ministerul, “prin iniţierea acestui demers, se urmăreşte identificarea celui mai potrivit mod de poziţionare sau acţiune a României, ţinând cont de ultimele evoluţii în acest dosar, precum şi de un proces de consultare şi coordonare, consistent şi aplicat, cu partenerii şi aliaţii strategici ai României”.

MAE subliniază că “obiectivele acestui proces complex sunt subsumate susţinerii intereselor României” şi aminteşte “poziţia echilibrată” a României în dosarul israeliano-palestinian.

″În mod tradiţional, România a avut o poziţie echilibrată în gestionarea dosarului israeliano-palestinian, fapt confirmat inclusiv de recunoaşterea, în plan bilateral, de mai bine de trei decenii a statului palestinian. Reamintim că poziţia echilibrată este susţinută inclusiv de preocuparea constantă a ţării noastre în ceea ce priveşte comunitatea originară din România aflată atât în Statul Israel, cât şi în Palestina”, se încheie comunicatul MAE.

Preşedintele Klaus Iohannis nu a fost informat sau consultat cu privire la o posibilă mutare a Ambasadei României din Israel, a anunţat, vineri, Administraţia Prezidenţială, care subliniază că un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia, şi că ”în această etapă” ar reprezenta “o încălcare a dreptului internaţional relevant”.

Ambasada Palestinei, reacție dură

Intenţia Guvernului de a muta Ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim reprezintă o acţiune care încalcă dreptul internaţional, deciziile Consiliului Europei şi contravine poziţiei statului român cu privire la rezolvarea conflictului israelo-palestinian, consideră reprezentanţii Ambasadei Statului Palestina la Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, Ambasada Statului Palestina la Bucureşti priveşte cu îngrijorare decizia Guvernului român de a adopta memorandumul cu privire la începerea procedurilor de relocare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.