Grupul Renault România a premiat, joi, 15 septembrie, 12 angajați, în cadrul Galei diversității, eveniment organizat în Pitești și aflat la cea de-a patra ediție. Cei 12 câștigători au fost desemnați dintr-o lungă listă de nominalizări la cele 3 categorii – Excelență în meserie, Impact în business și Leadership – implicare în diversitate, luându-se în calcul patru axe ale diversității: naționalitate, gen, vârstă, stare de sănătate.
Fiecare categorie a fost prezentată de câte un invitat special din afara grupului. Sportiva Laura Badea a introdus câștigătorii la categoria Excelență în meserie, jurnalista Raluca Hagiu, redactor-șef al Unica, pe cei de la categoria Impact în business, iar antreprenorul social Patrick Ouriaghli, director al Ateliere fără Frontiere, un franco-marocan stabilit în România, pe cei de la categoria Leadership. Printre invitații speciali s-a aflat și cpt. Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeș.
Gazdele evenimentului au fost directorul general al Grupului Renault în România, Yves Caracatzanis, directoarea de Resurse Umane a Grupului, Dana Oprișan și Georgiana Flămându, una dintre coordonatoarele rețelei [email protected]
Lista câștigătorilor este următoarea:
Categoria Excelența în meserie
Inginerie: Hicham Challal, axa naționalitate
Uzina Vehicule Dacia: Dumitru Bican, axa stare de sănătate
Direcția Calitate Satisfacție Client România: Vasile Năstase, axa vârstă
Uzina Mecanica și Șasiuri Dacia: Lizica Cristescu, axa gen
Categoria Impact în business:
Direcția Logistică Centrală: Nicolae Tudoreanu, axa naționalitate
Direcția Adiminstrativ Financiară: Vasile Dina, axa vârstă
Uzina Vehicule Dacia: Gheorghe Blândă, axa vârstă
Direcția Comercială: Maria Munteanu, axa gen
Categoria Leadership - implicare în diversitate
Inginerie România: Kazuo Okamoto, axa naționalitate
Inginerie România, Laurențiu Radu, axa vârstă
Uzina Mecanica și Șasiuri Dacia: Georgiana Mutu, axa gen
Direcția Resurse Umane RR, Marilena Bucur, axa gen
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.