Criza de semiconductori suspendă producția la Dacia pentru trei zile

Dacia a întrerupt producția timp de trei zile din cauza lipsei componentelor electronice, anunță reprezentanții uzinei Mioveni. Criza de semiconductori afectează din ce în ce mai mult industria auto la nivel mondial, motiv pentru care Uzina Dacia a fost nevoită să trimită sute de angajați în șomaj tehnic pentru a treia oară în acest an.

„Lipsa componentelor electronice continuă să afecteze industria auto, inclusiv Dacia. Depunem toate eforturile pentru a limita impactul asupra producției și lucrăm într-un ritm susținut cu furnizorii noștri. Avem celule de criză la nivelul direcțiilor de Supply Chain și Achiziții și implementăm toate măsurile adecvate. Cu toate acestea, activitatea uzinei Vehicule de la Mioveni a fost întreruptă în zilele 26, 27 și 28 iulie”, anunță reprezentanții companiei.

Producția uzinei de la Mioveni a mai fost oprită și în lunile februarie (de două ori), martie, și aprilie, pentru câteva zile, din cauza crizei de semiconductori la nivel global.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.