O parte dintre angajații secției Montaj de la Dacia au întrerupt lucrul aproape de schimbul de tură. Aproximativ 500 de oameni și-au manifestat nemulțumirea față de anunțul că 100 de posturi ar urma să fie externalizate ca urmare a robotizării. Ar exista totuși un acord ca angajații să rămână pe secție, dar în alte posturi.

Deocamdată nu a fost dat niciun comunicat oficial nici din partea patronatului și nici din partea sindicatului de la Automobile Dacia. În ciuda asigurărilor primite, muncitorii s-au arătat sceptici și cred că vor rămâne fărăr locuri de muncă.

Cert e ca aceasta acțiune vine înainte de începutul anului, atunci când se face negocierea pentru contractul colectiv de muncă valabil pentru 2019.


La Oltchim, companie care deține o parte din Arpechim, peste 50 de angajați au protestat fața de intenția patronatului de a face restructurări. Aproximativ 1.000 de angajați nu și-au semnat contractele colective de muncă, nemulțumiți de ofertele primite, adică salarii mici și lipsa primelor.

După ce Cătălin Rădulescu a atacat ALDE, într-o declarație pentru Mediafax, vicepreședintele ALDE Andrei Gerea, acuzat de deputatul Mitralieră că a lăsat „să se distrugă Arpechim”, că precizat că lui Rădulescu i-a fost frică să discute cu sindicaliștii, motiv pentru „cocoșelul de Argeș” ar trebui să se abțină pe acest subiect.
Cum să spun, nu prea merită multe replici, dar dacă a adoptat discursul PDL-ist legat de Arpechim. Eu îmi aduc aminte că atunci când m-am dus și l-am luat cu arcanul să vină cu mine la Arpechim să discutăm cu sindicaliștii, el oricum habar nu are – văd că a și copiat discursul PDL-ului pe tema asta -, el a rămas la colțul clădirii pentru că îi era frică să vină în mijlocul lor. Omul este sărac.. Nu este un element reprezentativ din PSD”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, vicepreședintele ALDE Andrei Gerea.

ALDE Argeș a lansat un atac devastator la adresa PNL Argeș, după ce liberalii au afirmat că oamenii lui Tăriceanu au întrecut partidul lui Orban. Și, pentru că Miuțescu l-a atacat și pe Andrei Gerea, reacția ALDE a fost unul devastatoare împotriva celui pe care chiar vicepreședintele ALDE l-a cam pus pe tușă după eșecul care a distrus PNL-ul în 2008. Atunci,  liberalii au pierdut și primăria Curtea de Argeș, iar Miuțescu, în ciuda faptului că era candidat din postura de deputat, a pierdut alegerile chiar pe colegiul Curtea de Argeș pe care și l-a desenat în negocierile cu PSD pentru a fi sigur că îl va obține, în timp ce Gerea și-a asigurat încă un mandat de parlamentar.
"ALDE Argeș regretă nivelul primitiv la care PNL Argeș a ajuns să coboare discursul politic. Dacă Adrian Miuțescu nu crede sondajul prestigiosului institut care l-a realizat, să sune la București, să primească confirmarea de la șeful său.
Tot așa cum ar trebui să vorbească cu Ludovic Orban și în privința infrastructurii. Dacă nu era premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu care l-a presat cu finalizarea centurii Piteștiului, dl. Orban, cel mai slab ministru al transporturilor de după Revoluție, rămânea doar cu vizitele și cântările la mandolină.
PNL a murit ca partid după fuziunea cu PDL. Foștii băsiști au reușit să pună stăpânire pe oamenii rezonabili care mai existau în vechiul PNL. Cum poți spune că mai exiști ca partid liberal când nu ai făcut nimic, ba chiar ai pus piedici achiziționării Vilei Florica de către stat? Ridicatul de colive și pozele de la domeniul Brătienilor nu te fac neapărat și liberal.
Poate explică PNL cum a ajuns să pună în pericol și organizarea celui mai dificil triatlon din Europa care se desfășoară pe Transfăgărășan, printr-un demers legislativ pe care l-a inițiat chiar deputatul lor de Argeș.
Poate explică PNL și cum și-a pus la conducere un penal, conform discursului partidului, și cum a devenit cel mai aprig apărător al instituțiilor de forță pentru a-și scăpa penalul instalat ca președinte de o condamnare, în detrimentul unui stat de drept cu adevărat puternic, în care vinovații sunt condamnați, iar restul cetățenilor sub feriți de abuzuri. Până și Macovei a ajuns să fie invidioasă pe PNL!
În același timp, regretăm atacul la adresa vicepreședintelui Andrei Gerea.
Ne exprimăm surprinderea că acest PNL a găsit tupeul de a vorbi despre Arpechim! Să fi uitat oare că guvernul Boc, adică PDL, adică actualul PNL, a nenorocit Oltchim și Arpechim? Au uitat oare de jaful pe care l-au săvârșit și aici, și la Hidroelectrica? Le readucem aminte că Andrei Gerea, în scurtul mandat de la Ministerul Economiei, a evitat vânzarea pe bucăți a Oltchim-Arpechim și a adus Oltchimul pe plus pentru prima dată după dezastrul lăsat de regimul Boc. Mai mult, stabilise data unei licitații pentru o privatizare cu investitor strategic (erau trei concerne interesate) și, după ce a salvat rafinăria de la tăiere de câteva ori, a obținut acordul Guvernului pentru începerea negocierilor cu OMV pentru răscumpărarea acesteia. Când Andrei Gerea a ajuns la Energie, a salvat Hidroelectrica din mâinile acelorași băieți deștepți care împreună și cu complicitatea unora care acum sunt în noul PNL, pe atunci PDL, au căpușat în așa hal compania încât reușiseră să o ducă în faliment. Acum, grație măsurilor luate în mandatul Gerea, Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie a statului român. Iar unii dintre băieții deștepți au dat cu subsemnatul și vor trebui să răspundă pentru jaful făcut.
Și mai important, nu se poate face o comparație între Andrei Gerea și Adrian Miuțescu.
Adrian Miuțescu, zmeul nuclear care a panicat populația din dorința de a lovi în adversarii politici, anunțând în conferință de presă că se că sunt scurgeri radioactive de la ICN Mioveni, este, la fel ca și Ludovic Orban, un fel de șomer în politică și administrație. Vorbește mult, dar nu poate schimba nimic. Activitatea de consilier județean este un minuscul zero barat! Nu știe nimeni nici de unde au bani să supraviețuiască cei doi cântăreți care nu pot trece nici măcar de preselecțiile unor concursuri de talent ale televiziunilor. Nu poate vorbi un PNL condus de Adrian Miuțescu despre rezultate politice, când Miuțescu și-a pierdut postul de parlamentar în niște alegeri unde și-a negociat propriul colegiu. Nu mai spunem că Miuțescu a nenorocit PNL-ul în Curtea de Argeș, municipiu care, până să îl aibă candidat pe Miuțescu, era condus de primar PNL, avea puternice afinități liberale și unde își dorm somnul de veci regii României!
PS: Argeșenii așteaptă și acum miliardul de euro promis de Miuțescu în campanie electorală!", au transmis cei de la ALDE lui Adrian Miuțescu.

8 oferte au fost depuse pentru privatizarea Oltchim. Este vorba de Chimcomplex Borzeşti (controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza), IPP, Louisiana Chemical, GFR Group şi de alte patru companii. Unele oferte sunt pentru mai multe pachete de active, în timp ce altele sunt pentru active separate, au precizat surse citate de news.ro În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe bucăţi, prin nouă pachete de active. Compania a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 1,68 milioane euro.
„Ofertele sunt depuse şi sunt multe, dar nu se pot încă dezvălui, sunt informaţii deocamdată confidenţiale. Ofertanţii trebuie validaţi şi urmează o perioadă de analiză împreună cu creditorii, după care se vor face publice rezultatele selecţiei”, a spus Gheorghe Piperea. El a precizat că nu se ştie cât va dura această perioadă de confidenţialitate, pentru că sunt şi unele „elemente imprevizibile”. În plus, a mai spus avocatul, „este nevoie şi de opinia Comisiei Europene asupra modului în care decurge procesul de privatizare”.

Ceea ce se ştie în acest moment este că, pe de-o parte, Chimcomplex Borzeşti a depus o ofertă, confirmată pentru MEDIAFAX de către omul de afaceri Ştefan Vuza, iar pe de altă parte polonezii de la PCC ROKITA (simbol bursier PCR) au notificat, joi seara, bursa de la Varşovia că nu va depune oferte pentru cumpărarea activelor companiei Oltchim din România.

Conform ultimului plan de reorganizare a combinatului de la Râmnicu Vâlcea, pachetele de active supuse vânzării sunt următoarele:
1. Uzinele Clor-Alkali
2. Uzina Oxo-alcooli
3. Uzinele Propilen-oxid şi Polioli
4. Pachetul de servicii pentru ecologizarea site-ului industrial
5. Lotul de 1.010 vagoane de marfă
6. Procesarea de PVC
7. Uzina Petrochimică VCM/PVC
8. Uzina petrochimică de la Bradu (Piteşti)
9. Uzina de Anhidridă Ftalică.

Planul de reorganizare a Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane de euro. Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

 

Incendiu lângă Arpechim

Octombrie 04, 2016

Pompierii au fost chemați să stingă un incendiu care  a izbucnit, marți dimineață, la un depozit de deșeuri din rumeguș din apropierea combinatului Arpechim.

La locul incendiului s-au deplasat echipaje cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi autospeciala CBRN. În urmă cu patru luni, au mai fost două incendii într-o săptămână, la un depozit de deşeuri petroliere. La primul, pentru nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, ISU a aplicat două amenzi în valoare totală de 20 000 de lei.

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.