Consiliul Județean Argeș, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, a achiziționat o dronă performantă, de ultimă generație, cu care va fi dotat Serviciul Public Salvamont Argeș. Cu toate că salvamontiștii argeșeni au fost printre primii din țară care au folosit drona în intervențiile de salvare, până acum era utilizată o dronă care aparținea șefului Salvamont, Ion Sănduloiu.
Drona a costat 33.000 de lei, investiția incluzând și opţionalele, baterii şi un kit. Aceasta are și capacitatea de a mapa terenul astfel încât găsirea unor eventuali turiști să poată fi făcută mult mai rapid, grație unui program special pus la dispoziție de Dispeceratul Național de Salvamont.
Poate cel mai cunoscut exemplu de folosire cu succes a căutărilor cu ajutorul dronei a fost cazul planorului prăbuşit în 2015.
"Drona ne este foarte necesară în acțiunile de căutare, în verificarea zonelor unde accesul este foarte dificil.
Spre exemplu, în loc să se facă o verificare cu oameni care coboară în rapel din zece în zece metri de-a lungul unui abrupt, putem ridica drona, putem filma, vedea eventuale victime și totul se înregistrează. Important este că nu sunt riscate viețile oamenilor, nu se folosesc foarte multe resurse și evităm uzura sau distrugerea de echipament.
Până acum, noi am folosit o dronă personală, a mea, care a fost esențială în anumite momente, poate cel mai cunoscut fiind cel al planorului care a căzut acum ceva ani. Această dronă este mult mai performantă, are o rază de cinci kilometri. Este un mare pas, pentru că la nivel național este o mișcare de dotare cu drone profesionale care să suporte un program de mapping (cartografiere).
Adică, îi dai dronei coordonatele unei arii, iar ea îşi face gestionează consumul de baterie, se duce şi filmează după un traseu pe care şi-l prestabileşte, apoi se întoarce. Imaginile sunt introduse într-un soft special - la Centrul național de coordonare al datelor de la nivelul Salvamont România - care pune în evidenţă elementele care nu ar trebui să fie în natură. În felul acesta se pot face căutări punctuale. În acest moment suntem patru colegi care putem manevra drona, dar ne dorim să creștem numărului pentru a putea folosi aparatul în orice moment.
La nivel național mai sunt aproximativ 10 servicii care au drone, dar cred că în următorul an se va ajunge la 30 de servicii care vor avea astfel de dotări, pentru că la nivel național un astfel de aparat devine tot mai important în acțiunile de căutare sau salvare" - Ion SĂNDULOIU, director Salvamont Argeș.
"Așa cum am promis încă de la începutul acestui mandat, Consiliul Județean Argeș va sprijini activitatea Salvamont Argeș. Și în trecut, C.J. Argeș a aprobat achiziția de echipamente specifice acțiunilor de salvare. De data aceasta, sprijinul nostru se face prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Argeș, unde Consiliul Județean asigură președinția și finanțarea.
Prin intermediul ATOP, Serviciul Salvamont a reușit achiziționarea unei drone de înaltă performanță care le este absolut utilă mai ales în activitățile de salvare, acolo unde căutarea prin accesul fizic, uman, este dificilă.
Prin achiziționarea acestei drone este evident că salvatorii montani vor dispune de mai multe resurse tehnice, nu doar umane, și vor putea interveni mai ușor, mai sigur și mai rapid în zonele greu accesibile. Pe de altă parte, cred că și turiștii care ne vizitează locurile se vor simți mai în siguranță.
Această politică vine în continuarea eforturilor pe care Consiliul Județean Argeș le-a făcut și în mandatul trecut. Și atunci, tot prin ATOP, CJ Argeș a finanțat achiziționarea unei drone pentru Jandarmeria Argeș, pentru sprijinul activității specifice și acest lucru cred că este benefic pentru toată lumea" - Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
De la 15 mai 2022, se închide circulația pe podul peste râul Argeş de pe DJ 703B, km. 84+723, Leordeni - Căteasca. Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeş R.A., în calitate de administrator al drumurilor județene, informează participanții la trafic că, începând cu data de 15.05.2022, ora 00:00, se instituie închiderea circulației pe podul peste râul Argeş de pe DJ 703B, km. 84+723, Leordeni - Căteasca.
Această măsură s-a impus potrivit dispozițiilor art. 27 l it. c) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, coroborate cu concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit cu privire la starea tehnică a podului, din care rezultă că podul se încadrează în clasa V de stare tehnică, respectiv CRITICĂ, fiind impropriu circulației pe drumurile publice.
Măsura a avut în vedere asigurarea siguranței în circulație a participanților la trafic fiind necesare măsuri urgente de reabilitare a podului, până la readucerea acestuia la starea tehnică de siguranță şi confort în trafic.
Președintele CJ Argeș Ion Mînzînă a explicat că instituția a acționat în instanță constructorul care a refuzat să efectueze lucrările de reparații, în ciuda faptului că lucrarea avea termen de garanție pe o perioadă de 50 de ani! În acest context, până când instanța nu dă o sentință definitivă, pe pod nu pot fi făcute nici investiții de consolidare.
Având în vedere situația creată, participanții la trafic că pot folosi următoarele rute alternative:
- D.N.7: Găeşti -Topoloveni -Piteşti - A l (Piteşti Est);
- Al (km.94) - DJ702G - cu varianta spre Piteşti: Căteasca - Coşeri - Catanele
-Al (km.106) şi varianta spre Găeşti: DJ702G - Căteasca - Răteşti -Tigveni –Pătuleni -Pătroaia Deal - Potlogeni Deal -Ioneşti -DN61 - Găeşti.
Participanții la trafic sunt rugați să respecte restricția instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Astăzi, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a vizitat, din nou, șantierul deschis la Muzeul Județean Argeș, pentru a vedea stadiul lucrărilor.
Proiectul privind restaurarea Muzeului Județean Argeș este unul din cele trei ale Consiliului Județean, pe fonduri europene, care vizează patrimonial și infrastructura culturală a județului.
Proiectul, realizat în parteneriat de Consiliul Județean Argeș (ca lider de proiect) și Ministerul Culturii, are o valoare de 20.281.853,69 lei cu TVA.
Lucrările au demarat la mijlocul anului 2021 și vor fi finalizate în luna aprilie 2023.
În timpul acestor lucrări de reabilitare au fost descoperite o parte din ruinele Schitului Buliga.
Schitul Buliga este edificiul ce se ridica în secolul al XVIII-lea pe locul actualului Muzeu Județean Argeș și care a fost demolat în anul 1900. Schitul, cu hramul Sfinții Îngeri, ridicat în anul 1745, dar definitivat abia în 1751, a fost ctitoria unui vestit negustor al vremii, Martin Buliga, și a soției sale, Anița. După finalizarea săpăturilor arheologice, conducerea Consiliului Județean și a Muzeului dorește conservarea ruinelor și integrarea lor în structura muzeului pentru a putea fi vizitate.
“Suntem din nou pe șantierul de la Muzeul Județean unde, din punct de vedere tehnic suntem la 50%, iar financiar avem 40%. Am discutat cu constructorul despre problemele care s-au ivit. Am avut o serie de mici probleme, pentru că Schitul Buliga a fost readus la suprafață în spatele Muzeului. Ne dorim să organizăm conservarea acestui sit in situm și ne dorim ca vizitatorii de la Muzeul Județean să viziteze ruinele acestui schit. De asemenea, odată cu finalizarea ne dorim și amenajarea spațiului din fața Muzeului. Ne dorim să facem un mic părculeț, vom discuta și cu Primăria Pitești, astfel încât și această zonă și Muzeul să fie mai bine puse în valoare” - Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș
“Suntem în grafic, lucrările din punct de vedere tehnic sunt executate în proporție de 50 de procente. Avem o serie de probleme cu lemnul din interior unde am găsit o ciupercă. Așteptăm să ia o decizie proiectantul de rezistență și arhitectul. Această ciupercă macină lemnul și lemnul fiind planșeu, proiectantul trebuie să decidă dacă îl vom trata sau îl vom înlocui. Dacă se va decide înlocuirea va fi foarte greu să găsim un lemn uscat de aceste dimensiuni. Probabil vom folosi grinzi din lemn stratificat care este de câteva ori mai scump. Să vedem ce se întâmplă și cu lucrările arheologice. Creșterea prețurilor ne-a afectat și pe noi. De la 2,8 lei fierul, cât a fost calculat la achiziția proiectului, ultimul fier l-am cumpărat la 5,8 lei plus tva. Este o diferență foarte mare. Și lemnul s-a scumpit foarte mult. De la 800-1000 lei metrul cub, la 1700 lei metrul cub, prețul la care am făcut ultimele achiziții” - inginer Gheorghe Rusu, șef șantier.
“Este o mare bucurie pentru Muzeul Județean Argeș că avansăm cu executarea lucrărilor de consolidare și restaurare a fostei Prefecturi a județului Argeș, astăzi Muzeul Județean Argeș. Iată, s-a ajuns la jumătate cu lucrările. Noi așteptăm ca operatorul economic să ne predea clădirea cât mai repede, pentru a putea reorganiza expozițiile și pentru a primi din nou vizitatori în secția de Istorie și Științe ale Naturii” - Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.
Până la această dată au fost realizate următoarele categorii de lucrări:
# organizare de șantier – 63.37%
# structura de rezistență – 70,91%
# arhitectură – 18,85%
# desfaceri tencuieli, pardoseli, placaje, bolți, zidării, scări, învelitoare – 96,57%
# instalații electrice interioare - 45,06%
Proiectul “Restaurarea Muzeului Judeţean Argeş – consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural” este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.
Investiția presupune îmbunătăţirea infrastructurii Muzeului Judeţean Argeş, precum și creşterea gradului de expunere a muzeului după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia.
În cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele lucrări: lucrări complexe de realizare a consolidărilor structurale, de eliminare a igrasiei, de refacere a finisajelor deteriorate, de refacere a învelitorii din tablă, a instalaţiilor sanitare şi de încălzire;lucrări de restaurare a subsolului, parterului, etajului, șarpantei şi învelitorii; lucrări de conservare-restaurare a componentelor artistice, atât în ceea ce priveşte stucatura, cât şi pentru pictură.
Contractul de proiectare și execuție lucrări și dotare a fost încheiat cu ASOCIEREA dintre S.C. RBS AG CONSTRUCT S.R.L.,S.C. ROCANDRA ACTIV S.R.L.,S.C. POLARH DESIGN SR.L.
Muzeul Județean Argeș își așteaptă în continuare vizitatorii, următoarele secții fiind deschise în corpul nou de clădire aflat în aceeași curte: Expoziţia Flori de mină – Comorile adâncurilor, Galeria Naţională de Artă Naivă, Muzeul Sportului Argeşean ,,Campionii”, Lapidarium, Planetariul.
La această oră, Consiliul Județean Argeș este beneficiarul a 13 proiecte cu finanțare europeană, finalizate sau aflate în diferite stadii de implementare. Trei dintre acestea vizează protejarea și valorificarea patrimoniului cultural:
# Restaurarea Muzeului Judeţean Argeş
# Restaurarea Galeriei de Artă "Rudolf Schweitzer – Cumpăna
# Conservarea și Consolidarea Cetății Poenari Argeș
În Amfiteatrul de la Muzeul Județean Argeș, a fost organizată o dezbatere publică cu tema “Educație fără Violență”, prin care a debutat proiectul de conștientizare și combatere a fenomenului de bullying în școli, proiect derulat de Consiliul Județean Argeș prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Argeș, Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DGASPC) Argeș și Consiliul Județean al Elevilor.
Termenul de „bullying” vine de la cuvântul englezesc „bully”, care înseamnă bătăuș sau huligan, și înseamnă agresiune, hărțuire sau intimidare, toate având efecte pe termen lung, așa cum a arătat psihologul Narcis Sima, președinte al Filialei Argeș a Colegiului Psihologilor din România.
În cadrul evenimentului, a fost prezentat și un filmuleț prin care este evidențiat acest fenomen și urmările sale, realizat de Consiliul Județean al Elevilor. Parte integrantă a proiectului sunt și alte instituții cu rol direct: Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș sau Inspectoratul Școlar Județean Argeș, precum și reprezentanți ai Consiliului Părinților.
După cum a precizat și Iuliana Matei, director general adjunct DGASPC Argeș, “această campanie se va derula până la jumătatea lunii iunie. Se va adresa elevilor din județul Argeș. Tema abordată este prevenirea bullying-ului, după consultările avute de DGASPC, ATOP și Consiliul Județean al Elevilor”.
Radu Andrei, președinte Consiliul Județean al Elevilor Argeș: “În sală sunt prezenți reprezentanți ai elevilor din toate instituțiile școlare din Argeș, ceea ce arată interesul crescut pentru acest eveniment. Campania se va derula online, prin intermediul social-media și al site-ului bullyin.ro unde este și un concurs, dar și fizic, prin întâlniri și discuții în școli și distribuire de broșuri. Vă mulțumim pentru încrederea acordată. Colegii mei mă întreabă dacă mă ascultă cei care ocupă funcții politice și vreau să le răspund acum că într-adevăr, chiar mă ascultă și toate propunerile noastre au fost luate în seamă”.
Prezent la eveniment, Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș a precizat: “Vă mulțumesc pentru invitație. Deși Consiliul Județean este partener pentru a doua oară într-un timp foarte scurt într-un astfel de proiect de combatere a violenței juvenile, munca este a colegilor mei județeni din ATOP. Desigur, suntem interesați ca și pe viitor să fim parteneri în asemenea proiecte. Bullying-ul rămâne din nefericire un subiect care poate fi în dezbatere permanentă. Nu este neapărat un fenomen nou, și în copilăria mea exista bullying, doar că nu se numea astfel și era tratat în mod diferit - de obicei în sânul familiei și al clasei. Acum am evoluat, avem și alte mecanisme. Din păcate, în ciuda eforturilor tuturor, am văzut un studiu al OMS care a vizat 42 de țări că România se află pe un neonorant loc 3 la răspândirea acestui fenomen. Cred că putem face mult mai mult împotriva bullying-ului. Și faptul că sunt atât de mulți actori implicați mi se pare un lucru îmbucurător și cred că va avea și efecte pozitive. O altă formă mult mai complexă este cea a cyberbullying-ului, pentru că este mult mai facil ca o persoană să se ascundă în spatele unor ecrane și să aibă anumite comportamente. Oricine are un smartphone cu conexiune la Internet poate hărțui pe altcineva, fără a fi nevoit să își dezvăluie identitatea reală. Cyberbulling-ul nu mai este limitat de curtea școlii sau de colțurile străzii, ci poate avea loc 24 de ore din 24. Dar asta nu înseamnă că aici nu putem depune mult mai multe eforturi. Eu vă încurajez și pe voi, cei de la Consiliul Elevilor, să solicitați orice fel de proiecte pentru că aveți în noi, Consiliul Județean Argeș, un partener deschis și viabil”.
Subprefectul de Argeș Ciprian Neculăescu: “Văzând acest filmuleț, pot spune că viitorul sună nu bine, ci foarte bine. Vin din sistemul de învățământ și mă bucură foarte mult văzând tineri care vor să pună umărul pentru a combate acest fenomen care, din păcate, este tot mai des întâlnit la nivelul întregii societăți, dar și mai prezent la nivelul școlilor”.
Subprefectul de Argeș Bogdan Minciunescu: “Trebuie să acordăm un minut celor de lângă noi și vă rog pe voi să fiți empatici și să aveți sensibilitate pentru toți colegii voștri”.
Tatiana Eftimie, director general al DGASPC Argeș: “Campania aceasta face parte din obligația noastră a instituției, pentru că rolul nostru, al DGASPC este de a urmări interesul superior al copilului. Prin ideile tinerilor, cu implicarea lor și cu experiența noastră, a adulților, este important să realizăm aceste campanii și să reducem cât putem de mult acest fenomen. Vreau să subliniez că în sală se află și copii de la centrele din subordinea DGASPC Argeș, de la Dumbrava minunată, Centrul Găvana și Casa Noastră, care sunt și ei implicați pentru a veni în sprijinul combaterii acestui gen de violență”.
Consilierul județean Viorel Enache, președintele ATOP: “Vă mulțumesc că v-ați răpit din timpul dvs și ați venit aici, la dezbaterea unei teme, cred, importantă a zilelor noastre. Acest fenomen de bullying, des întâlnit în unitățile de învățământ. Această temă nu a fost luată la întâmplare. Anterior, ATOP a desfășurat o altă campanie, care viza cyberbullying-ul”.
Consilierul județean Bogdan Ivan: “Uitându-mă la voi, la ce ați făcut, mie, ca un om aproape tânăr, îmi crește sufletul. Îmi dau seama că țara asta are viitor”.
Consilierul județean Dorin Bărbuceanu: “Am 40 de ani în sistemul de învățământ. Bullying-ul s-a derulat întotdeauna, dar cred că atunci găseam alte soluții. Atunci încă puteam lucra cu cele trei părți: elevii care făceau aceste probleme, părinții care răspundeau altfel apelurilor noastre, și cadrele didactice care erau mai implicate nu doar asupra predatului, ci și a întregii activități din instituția școlară”.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.