Astăzi, 12 iulie 2022, la Primăria Municipiului Pitești, a fost semnat contractul de furnizare a autobuzelor ecologice, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea transportului public urban de călători în municipiul Pitești”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
    Contractul de furnizare a fost semnat cu MERCEDES-BENZ TRUCKS & BUSES ROMANIA S.R.L., pentru suma de 25.106.846,91 lei, fără TVA, având o perioadă de execuție de 13 luni.
    Obiectul contractului îl reprezintă furnizarea a 20 de autobuze cu tehnologie hibrid, cu lungimea de 12 m. Autobuzele corespund tuturor standardelor cu privire la nivelul emisiilor, fiind echipate cu un motor Euro VI, etapa D, ce are un impact foarte redus asupra mediului. Autobuzele sunt echipate cu un motor termic cu o capacitate de 7,7 litri și un număr de 6 cilindri în linie. Motorizarea asigură o tehnologie ce se remarcă printr-o eficiență crescută, performanțe ridicate și minimizare a valorilor legate de consum și emisii.
    Autobuzele au podea joasă, fiind dotate cu program electronic de stabilitate (ESP), ABS și consolidarea peretelui lateral pentru a crește siguranța pasivă a autovehiculului. Autobuzele au treptele de acces situate la un nivel scăzut asigurat de podeaua joasă, facilitând îmbarcarea și coborârea ușoară, precum și un flux rapid de pasageri. Cu geamurile laterale mari, înălțimea îmbunătățită și ampatamentul extins, interiorul transmite o senzație de generozitate, de spațiu aerisit. Datorită conceptului de iluminat modern, compartimentul pentru pasageri asigură un standard ridicat de vizibilitate. Scaunele ergonomice asigură un grad superior de confort datorită suspensiei independente a punții față și a cutiei de direcție care asigură confort prin stabilizarea vehiculului, reducând înclinarea în curbe. Echipamentele pentru persoanele cu handicap sunt instalate în conformitate cu reglementările europene, fiind disponibilă o rampă de acces și o zonă amplă în interior pentru scaune cu rotile.

Fostul ministru Șeban Valeca a încetat din viață duminică dimineață, după o teribilă suferință. Șerban Valeca a fost președinte PSD Argeș, fost deputat și senator, Profesorul Şerban Valeca, fost ministru delegat pentru activitatea de cercetare, fost senator şi deputat şi ex-preşedinte al PSD Argeş, a murit duminică dimineaţă. A fost profesor universitar la Universitatea din Pitești, fost ministru, director general ICN RATEN și reprezentant la Agenția Nucleară de la Viena.
Antrenor de arte marțiale, centura neagra 8 DAN, și președinte onorific al Federației Române de Karate.

 Şerban Valeca suferea de o boală incurabilă şi a decedat duminică dimineaţă. Fostul ministru avea 66 de ani.  "Am aflat cu mare durere despre trecerea la cele veșnice a colegului nostru Șerban Valeca. Nu îmi este ușor să scriu aceste cuvinte. Știu ce înseamnă pentru familia sa această pierdere și sunt alături de cei atât de greu încercați în aceste momente. Noi am pierdut un coleg de nădejde, un om politic cu mare experiență, fost președinte al PSD Argeș, deputat și senator, de două ori ministru. A făcut tot ce a putut, alături de conducerea ICN Mioveni, pentru a dezvolta activitatea Institutului, și a reprezentat România la Agenția Nucleară de la Viena. La fel de mult a sprijinit și Universitatea din Pitești, al cărei profesor a fost.
Am discutat, recent, despre cum am putea concretiza o serie de proiecte care vizau o anumită independență energetică Piteștiului.
Din păcate, o boală necruțătoare nu i-a mai dat șansa nici de a vedea proiectul ALFRED al reactorului de Generație IV pus în practică, nici de a-și continua alte proiecte și cel mai dureros, nici să mai stea alături de familie.
Dumnezeu să îi odihnească sufletul în pace!
Sincere condoleanțe familiei!", a reacționat Ion Mînzînă.
 Vestea i-a şocat pe prieteni şi pe colegii de partid.
 "Am aflat toţi cu profundă surprindere şi tristeţe că Şerban Valeca, fost preşedinte al PSD Argeş, s-a stins din viaţă în această dimineaţă.
Ştim că toată viaţa şi-a dedicat-o educaţiei, ştiinţei şi cunoaşterii, indiferent că a activat ca profesor, senator sau ministru. Este o pierdere imensă pentru noi toţi, dar nimic nu se compară cu durerea familiei alături de care suntem în aceste momente extrem de dificile. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei!", a transmis, duminică, PSD Argeş.
 

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu:

    Cu profundă tristețe și imens regret, am aflat cutremurătoarea veste că Șerban Valeca, fost președinte al PSD Argeș, s-a stins din viață în această dimineață. Știm că toată viața și-a dedicat-o educației, științei și cunoașterii, indiferent că a activat ca profesor, senator sau ministru. Este o pierdere imensă pentru noi toți, dar nimic nu se compară cu durerea familiei, în aceste momente extrem de dificile. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!

Cristian Gentea, primarul Piteștiului, fost coleg la ICN cu Șerban Valeca:

    Chiar în timpul maratonului, am aflat o veste tragică!Colegul nostru, Șerban Valeca, a încetat din viață…Este foarte greu să vorbești la timpul trecut despre un om pe care l-ai cunoscut!Toți cei care îl știau pe Șerban Valeca cunoșteau atât profesionalismul acestuia, cât și altruismul de care dădea dovadă.Fost președinte al PSD Argeș, Șerban Valeca și-a dedicat toată viața educației, științei și cunoașterii, indiferent că a activat ca profesor, senator sau ministru. Este o pierdere imensă pentru noi toți! Condoleanțe familiei îndurerate!

Primăria Pitești și Consiliul Județean Argeș au oferit astăzi echipamente sportive Centrului de Copii și Juniori FC Argeș, centru unde activează sute de copii, printre care și fete.
⚽️Astfel, au fost oferite echipamente sportive echipei de fete și echipelor de băieți de la U13 până U17.
▶️“Dumneavoastră, părinților vrem să vă dovedim, cred că am făcut-o și până acum, că avem grijă de cei mici. Dumneavoastră trebuie să aveți grijă de ei acasă, să-i țineți sănătoși și să fiți siguri că vă suntem tot timpul alături. Știți ce ne dorim, și eu și dl. Mînzînă, noi ne dorim ca viitoarea echipă a FC Argeș să plece de aici, din curtea noastră, să îi vedem peste câțiva ani în echipa mare. Voi, copiii, trebuie să fiți cuminți, să vă ascultați părinții, să învățați, este foarte important să învățați, să ascultați antrenori, iar noi vă vom fi alături” – Cristian Gentea, primar municipiul Pitești.
▶️“Este un gest, dacă vreți, minimal la eforturile pe care primăria Pitești le face ca această echipă să dăinuie. Ne-am aliniat și noi acestei politici de a ajuta în primul rând sportul juvenil. Suntem parteneri în a sprijini mai multe echipe din județ, dar eu rămân la ideea că totuși FC Argeș este echipa fanion a acestui județ. Le-am spus acestor copii că gloria le poate aparține dacă vor munci, se vor implica și vor iubi acest club așa cum au făcut cei dinaintea lor, iubind FC Argeș, iubind Piteștiul și iubind Argeșul.
Cred că simbolul acesta al FC Argeș va trebui să dăinuie pentru că, așa cum scrie în spatele nostru, <<legenda continuă>>. Această legendă frumoasă a unui sport iubit de toți argeșenii va continua și prin minima noastră implicare. Sperăm să facem eforturi mai mari în viitorul apropiat pentru că acești copii merită să primească tot efortul nostru pentru a performa pe viitor.
Viitorul sună bine pentru FC Argeș. În anul în care se împlinesc 50 de ani de la primul titlu de campioni, iată că reușim să intrăm în play-off, deși echipa a reintrat în prima ligă de doar doi ani. Eforturile Primăriei Pitești au făcut ca acum să avem și noi aceeași emulație pe care am trăit-o în copilăria mea, atunci când întregul stadion vibra la fiecare meci al marei echipe FC Argeș și bineînțeles de fiecare dată când juca inegalabilul Dobrin. Sperăm să atingem din nou gloria prin acești copii care vor umple din nou acest stadion, desigur, unul nou îmi doresc și eu. Cred în această echipă, cred în sportul argeșean și că trebuie să redăm gloria pe care am avut-o înainte.
Suntem aici, în primul rând, pentru că acum șase ani de zile actualul primar Cristian Gentea a dus adevărate lupte ca FC Argeș să redevină ceea ce a fost. A fost mândria Piteștiului, a fost mândria României. Acum 50 de ani, după primul titlul de campioni, pe acest stadion, FC Argeș învingea Real Madrid. Vă uitați, copii, la televizor și vedeți marea echipă Real Madrid. Aflați că în anul 1972 Argeșul învingea Real Madrid cu 2-1! ” – Ion Mînzînă, președinte C.J. Argeș.
➡️“Pentru că anul acesta este <<Anul Internațional al Tineretului>>, Consiliul Județean Argeș a încheiat un parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Argeș. În cadrul acestui parteneriat vor fi achiziționate și alte seturi de echipamente sportive pentru echipele înscrise în Campionatul Județean de Fotbal – Liga a 5-a. Consiliul Județean Argeș încurajează și susține sportul de masă și sportul pentru copii și tineret” - Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte C.J. Argeș.

 

Ajunsă la cea de-a 45-a ediție, Simfonia Lalelelor va avea loc în perioada 15-17 aprilie, sub tematica ”Bloom of Honor – Înflorirea speranței”. Vedeta din acest an este planta ce poartă numele municipiului: Tulipa Pitești, cel mai nou soi de lalea creat în Olanda, pe care Piteștiul l-a primit în luna aprilie a anului trecut.
Anul acesta, administrația locală a pregătit o mulțime de surprize.
„Simfonia Lalelelor va fi organizată între 15-17 aprilie. În premieră, simfonia va fi organizată în Parcul Lunca Argeșului. Sunt plantați 60.000 de bulbi de lalelele în parc, iar în tot orașul sunt plantați 170.000. Sunt plantați si 30.000 de bulbi de Tulipa Pitești.”, a anunțat primarul Gentea.
De asemenea, în parcul Lunca Argeșului va fi amenajat și un Dino Parc, cu dinozauri care imită mișcările reale, va fi oganizat un concert cu Smiley și Theor Rose, prezenat de Ilinca Vandici și vom avea și un concert al Filarmonicii Pitești.

 

Vineri, 11 februarie, Consiliul Județean Argeș a găzduit dezbaterea inițiată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș pe teme economice în vederea realizării unei analize comune a problemelor de actualitate ale județului. Pro Media TV a transmis live această dezbatere.
Alături de conducerea C.J. Argeș, președintele Ion Mînzînă, vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, și preşedintele CCIA Argeș George Caval au fost prezenți parlamentari de Argeș, conducerea Prefecturii, primarii orașelor, municipiilor, dar și localitățile limitrofe municipiului Pitești, oameni de afaceri. La eveniment au fost prezenți și Ion Brănescu, vicepreședinte CCIA Argeș, Silviu Badea, Director General Grupul Industrial Componente, Iulian Albu, Director Adjunct Afaceri Publice DACIA, Olimpia Doru, New Design Composite, Alin Andreescu, Director Productie Sisteme de Productie Cablaje, Vlad Niculae Ștefan, Secretar de stat în Ministerul Dezvoltării și Cantemir Ciurea-Ercău, Președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.

În cadrul întâlnirii s-a făcut un bilanț al proiectelor realizate în 2021 și soluțiilor găsite la problemele ridicate în cadrul discuțiilor anterioare, iar, pe de altă parte, s-a stabilit o nouă strategie comună de dezvoltare economică a județului. “Este bine că menținem acest format al întâlnirilor dintre mediul de afaceri, administrația publică și parlamentarii de Argeș. Au fost multe propuneri și data trecută, ca și acum, din partea mediului de afaceri, dar majoritatea sunt multianuale. Anul trecut, mediul de afaceri a venit cu marea problemă a urșilor. Vreau să le mulțumesc tuturor parlamentarilor care la acel moment s-au implicat, în special doamnei Simona Bucura Oprescu, dar și celorlalți parlamentari. “Le mulțumesc” și acelor parlamentari care atunci spuneau că ar trebui să nu ne manifestăm atât de vehement, ca să nu supărăm Bruxelles-ul. Uneori trebuie să ne implicăm aici, fără să mai cerem mereu aprobarea de acolo. Acum există o lege în privința acestei probleme, dar care acum a fost blocată de Președinție și a fost retrimisă în Parlament. Ceea ce îi rog eu pe parlamentarii de Argeș, pentru că avem 30 de localități afectate, este să manifestăm solidaritate și să încerce să îi convingă pe toți colegii, din toate județele. Am ajuns țara urșilor, țara unde ursul este mai important decât omul. Trebuie să ne implicăm pentru a rezolva această problemă majoră, generată de o decizie proastă luată la un anumit moment. Un alt subiect a privit infrastructura. Anul acesta 50% din bugetul județului este pentru secțiunea de dezvoltare. Încercăm prin toate mijloacele să sprijinim mediul de afaceri, dar trebuie să înțelegem cu toții că suntem constrânși uneori și de buget. Și eu mi-aș dori ca toată rețeaua de 1200 de kilometri de drum județean (a doua cea mai mare rețea aflată în administrarea unui consiliu județean în țară) să fie comparabilă cu cele din județe care au 800 de kilometri în gestiune. Nu putem. Banii sunt aceiași. 95% din proiectele depuse pe programul Anghel Saligny sunt pentru infrastructură. Am transmis mai departe și prioritizare a acestor drumuri și sperăm să intrăm în linie dreaptă. În ceea ce privește zona investițiilor naționale în județul Argeș facem toți pașii pentru a discuta cu factorii de decizie parlamentari, mai ales la miniștrii care ne sunt colegi, și încercăm să prioritizăm toate lucrurile pe care dvs. ni le solicitați. Și noi dorim un drum alternativ la Pitești. Suntem mereu la curent cu ceea ce se întâmplă cu lucrările la drumul Pitești-Craiova sau cu autostrada Pitești-Sibiu. Zilele acestea s-a semnat contractul pentru centura municipiului Curtea de Argeș, cunoaștem foarte bine și stadiul pentru centura ocolitoare de la Mioveni. Rog încă o dată toți parlamentarii de Argeș să-și aducă aminte că înainte de a ne îmbrăca haina, ne îmbrăcăm cămașa. Sunt parlamentari ai României, dar să nu uite că în primul rând trebuie să îi mulțumească pe cei care i-au ales. Este nevoie să gândim dincolo de culoarea politică și să lucrăm cu toții pentru a sprijini activitatea mediului de afaceri din Argeș. Mi-aș dori să avem aceste întâlniri cu o ritmicitate de șase luni, chiar dacă multe dintre obiective sunt multianuale” – a spus președintele Ion Mînzînă.

Dialogul dintre reprezentanții administrației și cei ai mediului de afaceri, a abordat teme variate, de la proiecte de interes pentru comunitățile locale (infrastructură, proiecte finanțate prin Programul Anghel Saligny/ PNRR) și până la subiectul care arde pe toată lumea – situația prețurilor la energie electrică și gaze, care prin nivelul uriaș la care au ajuns, ne afectează pe toți. A fost atins din nou subiectul turismului și al potențialului uriaș pe care Județul Argeș îl are în acest domeniu – de la Transfăgărășan, domeniul schiabil din nordul Argeșului și până la drumul celor ”3 capitale istorice – Câmpulung – Curtea de Argeș – Târgoviște”, investiții care odată realizate ar putea să pună Argeșul pe primele locuri în țară și în Europa din punct de vedere al turismului. La rândul său, reprezentantul Automobile Dacia, Dl. Iulian Albu – Director Adjunct Afaceri Publice Dacia a pus în discuție necesitatea unor investiții în infrastructura rutieră (Centura de Vest a Municipiului Pitești, realizarea unei noi bretele de acces pe autostradă, în zona Podul Viilor) dar și necesitatea imperioasă ca statul să susțină industria și după încetarea stării de alertă, deoarece deși criza sanitară pare a fi depășită, crizele de energie, de materii prime, de forță de muncă, etc, vor rămâne de actualitate… În încheiere, Președintele CCIA Argeș a salutat deschiderea pentru dialog a tuturor participanților și nota constructivă în care s-au desfășurat discuțiile. În asentimentul tuturor participanților, s-a propus ca acest gen de reuniune să se facă cu o frecvență mai mare, pentru a putea să se urmărească mai bine evoluția și stadiul de realizare a proiectelor propuse.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.