Sâmbătă, 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, administrația locală a orașului Mioveni în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș, serviciile publice și Penitenciarul Mioveni au organizat o acțiune de colectare a deșeurilor din natură, în cadrul proiectului “Argeșul Curat” demarat de ADI Servsal.
 Voluntari de toate vârstele s-au alăturat acestei acțiuni de ecologizare astăzi, în fața Primăriei Mioveni, unde au primit mănuşi de protecție şi saci de plastic, apoi echipele s-au deplasat fiecare în zona vizată.

Zonele din Mioveni vizate au fost Parcul Tineretului, Colibași - Valea Neagră, Zona Picnic Făget, Racovița - Pod Getica, Parc Penitenciar și malul Râului Argeșel.

Scopul acestei acțiuni a fost acela de a promova un comportament responsabil față de mediu în rândul cetățenilor orașului.

Conducerea Primăriei le mulțumește voluntarilor și instituțiilor care au răspuns acestei inițiative civice!

 

Pe 5 iunie, Ziua Mediului, Argeșul va fi implicat într-o acțiune de ecologizare de amploare.
Astfel, județul nostru este parte dintr-un eveniment la nivel național, organizat de Federația ADI-urilor, condusă de Gabriel Moiceanu, directorul ADI Servsal.
Peste 30 de primării din județ, în special din zona rurală, acolo unde organizatorii au dorit să își îndrepte atenția, și-au anunțat deocamdată intenția de a participa în acțiunea "Argeșul Curat" cu voluntari locali la o ecologizare masivă, în special de-a lungul cursurilor de apă. În acest fel, așa cum a arătat și Gabriel Moiceanu, se dorește nu doar implicarea locală, ci și conștientizarea oamenilor că trebuie să păstreze curat în propria localitate. Acțiunea va fi repetată și în toamna acestui an. 

Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea a desfășurat noi acțiuni de igienizare și întreținere a lacurilor de acumulare din admimistrare. Cea mai amplă acțiune a avut loc pe lacul Golești, acesta fiind a doua acumulare, ca mărime construită pe râul Argeș, după Vidraru, cu o suprafață de 634 de ha și o lungime de 7 km. Acțiunea a fost realizată de către 12 salariați ai Formației Intreținere Cursuri de Apă Topoloveni și Formației Baraj Golești din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Argeș. S-a lucrat pe parcursul a trei zile, inlcusiv cu un buldoexcavator și tractor cu remorcă.
Deșeurile, cele mai multe fiind pet-uri și materiale utilizate în construcții, au fost colectate selectiv și transportate la depozitul de deșeuri. Din acumularea Golești a fost adunată o cantitate de peste 8 tone de gunoaie. De cele mai multe ori acestea ajung în lacuri fiind transportate de apă de pe malurile râurilor, acolo unde sunt ilegal depozitate de către persoane iresponsabile și fără spirit civic. Pentru Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea, aceste acțiuni înseamnă costuri foarte mari, în timp ce problema de fond rămâne nerezolvată.

Conform Legii Apelor, pentru protecţia resurselor de apă, se interzic:

“-aruncarea sau introducerea în orice mod, în albiile cursurilor de apă, în cuvetele lacurilor sau ale bălţilor, în Marea Neagră şi în zonele umede, precum şi depozitarea pe malurile acestora a deşeurilor de orice fel;

- evacuarea de ape uzate, în apele subterane, lacurile naturale sau de acumulare, în iazuri, în bălţi sau în heleştee;

- utilizarea de canale deschise de orice fel pentru evacuările ori scurgerile de ape fecaloid-menajere sau cu conţinut periculos;

- spălarea în cursuri de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora a vehiculelor, autovehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice, precum şi a ambalajelor sau obiectelor care au conţinut pesticide sau alte substanţe periculoase;

- spălarea animalelor domestice dezinfectate cu substanţe toxice în afara locurilor special amenajate în acest scop;

- aruncarea sau vărsarea în instalaţii sanitare sau în reţele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanţelor periculoase;

- spălarea în cursurile de apă sau în lacuri, pe malurile acestora, pe diguri sau baraje a obiectelor de uz casnic, cu folosirea substanţelor chimice de orice fel.”

 

A devenit deja o tradiție ca, în luna septembrie, administrația locală din Mioveni, împreună cu unitățile de învățămât din oraș și o serie de parteneri, să deruleze ample campanii de ecologizare la nivelul orașului. Cei peste 300 de voluntari au adunat , sâmbătă, 650 de saci cu deșeuri. Cei peste 300 de elevi de la școlile și liceele din oraș au răspuns prezent acestei acțiuni de ecologizare alături de profesori, consilieri locali și angajați ai Primăriei Mioveni, s-au mobilizat, în cadrul "Zilei de Curăţenie Naţională", pentru a da un exemplu de spirit civic și o lecție de ecologie celor care confundă mediul înconjurător cu propriul coș de gunoi.
Voluntarii au avut la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea Primăriei și a  Asociației Studențești Ingmed, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL a asigurat suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.
Conducerea Primăriei Mioveni le  mulţumeşte tuturor celor care au participat la această acţiune.
Amintim că "Ziua de Curăţenie Naţională" face parte din mişcarea "Let's Do It, World!", organizator al evenimentului World Cleanup Day. România este parte din reţeaua internaţională "Let's Do It, World!" încă de la început, fiind a patra ţară care a organizat o acţiune naţională de curăţenie.

Administrația Bazinală de Apă  Argeș – Vedea s-a alăturat celei mai mari campanii de curațenie prin voluntariat, desfășurată sub egida Let’s Do It, World - “Ziua de Curățenie Globală”. Cu ajutorul salariaților din cadrul Sistemelor de Gospodărire a Apelor, au fost desfășurate acțiuni de colectare a gunoaielor de pe malurile cursurilor de apă sau lacuri de acumulare. Acțiunile au avut loc nu doar într-o singură zi ci și în perioada premergătoare acestei date. Cu acest prilej a avut loc încă o acțiune de ecologizare a malului stâng al râului Argeș, amonte de Podul Viilor, unde, în ciuda măsurii de restricționare a accesului cu mașini și atelaje se formează permanent noi depozite de deșeuri. Această zonă a fost ecologizată deseori, chiar și alături de copii voluntari în cadrul altor ediții ale Let’s Do It! însă este nevoie să se revină permanent pentru a fi colectate noi deșeuri aruncate de persoane neidentificate. Printre deșeurile care an de an sunt ridicate din zona de protecție dig, se găsesc resturi de construcții, resturi de componente auto, textile, cauciucuri, peturi. Acțiunea de ecologizare a fost realizată cu ajutorul salariaților din cadrul SGA Argeș – Formația de lucru Bascov, cu un buldoexcavator și o autobasculantă, fiind colectați aproximativ 50 de metri cubi de deșeuri.
    Alte acțiuni de ecologizare au fost desfășurate în județul Giurgiu, unde 43 de salariați voluntari din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu au adunat gunoaiele din albia și de pe malurile râului Sabar - sat Crivina, oraș Bolintin Vale și în cateva puncte de pe malul fluviului Dunărea.  De asemnea, angajați ai Sistemului Hidrotehnic Colentina din cadrul S.G.A. Ilfov București au sprijinit proiectul Zilei de Curațenie Globală - World Cleanup Day prin organizarea unei acțiuni de igienizare a lacului de acumulare Plumbuita, în zona adiacentă Strazii Steaua Roșie. Angajații Sistemului Hidrotehnic Văcărești au participat și ei la proiectul Let’s Do It! România, prin acțiunea de ecologizare a acumulării Văcărești.
    Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea participă la acest proiect pentru a suține acțiunile de responsabilitate socială dar și pentru că activitatea de administrare a resursei de apă este de multe ori îngreunată din cauza cantităților mari de gunoaie care ajung în lacurile de acumulare și cursurile de apă pentru că sunt depozitate în alte locuri decât cele special destinate colectarii.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.