Inspectorii Direcției Generale Antifraudã Fiscalã, din cadrul ANAF, au identificat o firmã cu sediul în București, prin intermediul cãreia, în perioada 2019–2021, s-au vândut online telefoane mobile de ultimã generație și s-au obținut venituri totale de aproape 43 milioane de lei, fãrã a fi înregistrate și declarate. Astfel, reprezentanții firmei au cauzat un prejudiciu total de aproximativ 12 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoare adãugatã, impozitul pe profit și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferente. Pentru asigurarea recuperãrii prejudiciului cauzat bugetului de stat, inspectorii antifraudã fiscalã vor sesiza organele de urmãrire penalã.
În cadrul controalelor, inspectorii antifraudã fiscalã au constatat cã reprezentanții firmei livrau personal în București și vindeau telefoanele direct din portbagajul mașinii. În țarã au expediat peste 17.000 de colete, cu plata ramburs, prin intermediul unor firme de curierat, cãrora le-au declarat identitãți fictive. Inspectorii DGAF au constatat cã nu se desfãșura nicio activitate comercialã la sediul declarat, iar la aceeași adresã sunt înregistrate peste 500 de alte firme.
Pentru disimularea legalitãții comercializãrii, produsele erau livrate cu opțiunea de verificare a coletului la livrare și erau însoțite de înscrisuri cu aparențã de facturã, cumpãrãtorii fiind în imposibilitatea de a beneficia de drepturile legale și de garanția produsului.
Mai mult, firma era inactivã și accepta plãți doar în numerar, semne vizibile ale unor nereguli fiscale.
Verificãrile vânzãrilor online de bunuri cu livrare prin curier vor continua pentru asigurarea fiscalizãrii încasãrilor.
Direcția Generalã Antifraudã Fiscalã recomandã tuturor comercianților, persoane fizice sau juridice, care au realizat vânzãri online, sã se asigure cã au achitat toate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.

Ca secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene în primul mandat al lui Cristian Ghinea, Dan Barna a vizat un ordin al ministrului care a făcut posibil ca firma din care ieșise, dar în care rămăsese prietenul său, să ia 13 milioane de lei de la UE, notează publicaţia Newsweek.ro
Pe 16 mai 2016, când Barna a fost numit secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene de către premierul Dacian Cioloș, actualul vicepremier deținea jumătate din Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL iar soția sa, Olga Totolici, era administrator al firmei. Abia după o lună și jumătate de la numirea ca secretar de stat, pe 30 iunie 2016, Barna iese din firmă, conform Registrului Comerțului.
Potrivit sursei citate, după nici două luni și jumătate, pe 9 septembrie 2016, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, semnează ordinul de ministru 1839 prin care aprobă Ghidul Solicitantului Condiții Specifice 'România Start Up Plus'. 'România Start Up Plus' era un apel de proiecte finanțat din POCU (Programul Operațional Capital Uman) 2014 – 2020. Ulterior acestui ordin, ministrul Ghinea a prelungit termenul de depunere al proiectelor (de pe 30 octombrie pe 16 noiembrie 2016).

Pe 16 noiembrie, în chiar ultima zi posibilă de depunere de proiecte, s-a întâmplat ceva: Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, firma din care Dan Barna ieșise pe 30 iunie, a depus patru proiecte în sistemul informatic MySMIS al Ministerului Fondurilor Europene. Într-unul din proiecte, fosta firmă a lui Barna era lider, în celelalte trei – partener. Toate cele patru proiecte au fost aprobate și finanțate."

Dan Barna a semnat și el un ordin al ministrului Cristian Ghinea, în calitate de secretar de stat. Și nu orice ordin: ci cel cu numărul 1838, prin care se aprobau banii pentru proiecte, mai notează Newsweek.

O asfaltare după rețeta ... Dorel, a provocat un scandal uriaș la Mihăești. Asta după ce o firmă care a câștigat o licitație publică a asfaltat un drum direct pe iarbă. Adică practic a făcut o potecă asfaltată, pentru că drum nu poate fi catalogat, fiindcă nu respectă niciun criteriu în acest sens. Oamenii sunt revoltați, în frunte cu primarul Gheorghe Matei. Acesta din urma a și amenințat că dă firma în judecată după ce muncitorii și-au redus considerabil activitatea și au decis să toarne asfalt direct pe iarbă, fără să mai pregătească terenul în prealabil. Evident că muncitorii nu au respectat nici proiectul tehnic asumat prin contract semnat în anul 2018 de către firma constructoare.Probabil că din aceste motive muncitorii nici nu au anunțat primăria sau dirigentele de șantier.

Lucrările de asfaltare din comună Mihăești au costat în total peste 530.000 de lei. În urmă cu două zile, muncitorii s-au dus să amenajeze şi ultimele străduţe din satul Văcărea, fără să-l anunţe pe primar, deşi - spune acesta - erau obligaţi să o facă.

Practic, oamenii au lucrat de capul lor fără să țină cont de nimic și de nimeni. Primaria a pus în vedere firmei, prin notificare oficială, să sisteze lucrările efectuate astfel și să respecte proiectul, iar investiția să se facă numai în prezența dirigintelui de șantier, cu anunțarea prealabilă a primăriei cu două zile înainte. Mai mult, primarul Gheorghe Matei a spus că firma va fi amendată, putându-se ajunge chiar la rezilierea contractului - nefind efectuate plăți finale până acum - și nu este exclusă nici depunerea unei plângeri penale împotriva constructorului.

 

Primarul Ion Georgescu vine cu vești uriașe pentru locuitorii din cartierul Clucereasa. După ce s-a luptat mai bine de un deceniu să convingă instituții ale statului și compania energetică să extindă rețeaua de alimentare cu gaze, anul trecut primarul Mioveniului a primit undă verde pentur proiect. Cu toate acestea, eforturile nu s-au terminat aici și alte proceduri trebuie urmate. Recent, pe pagina sa de Facebook, Ion Gergescu a venit cu noi vești bune pentru locuitorii din Clucereasa. Compania de distribuție de gaze naturale ENGIE a desemnat firma care va realiza lucrările pentru proiectarea și execuția rețelei de distribuție gaze naturale în cartierul Clucereasa – străzile Calea Câmpulung, Gării, Aleea Clucerului, Barajului, Depozitelor și Filipeștilor, pe o lungime totală de 6,285 km.
"Proiectul privind alimentarea cu gaze pentru cele peste 200 de gospodării a intrat în linie dreaptă!
Săptămâna viitoare, firma desemnată câștigătoare urmează să depună documentatia în vederea obținerii certificatului de urbanism, urmând ca lunile următoare să fie emise de la autoritățile naționale competente, avizele și autorizațiile necesare. Ca și prognostic, se previzionează ca cel mai devreme la 1 decembrie 2020, rețeaua să fie funcțională
Proiectul de introducere a rețelei de gaze naturale și alimentarea cu gaze a întregii zone Clucereasa, cu o lungime de 6.285 m a fost încheiat între Primăria orașului Mioveni, în calitate de Finanțator, ENGIE Romnânia, în calitate de Cofinanțator și Distrigaz Sud Rețele, în calitate de Operator. Valoarea totală a acesti investiții este de 2.592.766,02 lei, din care Primăria Mioveni va achita suma 2.499.167,20 lei plus TVA, iar ENGIE România doar 93.598,85 lei, plus TVA", a subliniat Ion Georgescu.

 

Executivul va aloca fonduri mult mai mari decât cele stabilite iniţial pentru a stimula reducerea șomajului și inserția pe piața muncii a tinerilor absolvenți sau a şomerilor care îşi găsesc greu un loc de muncă. Anunțul a fost făcut de șeful Guvernului, prim-ministrul Viorica Dăncilă.
”Vom crește de la de la 900 de lei la 2250 stimulentul pentru antreprenorii care angajează tineri absolvenți ai unor instituții de învățământ,  șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri de lungă durată, șomeri unici întreținători de familie, persoane aflate în pragul pensionării, care își găsesc cu greu un loc de muncă.
Cuantumul primei de activare pentru șomerii care se reîncadrează, fără a fi beneficiat anterior de ajutor de șomaj, va crește de la 500 de lei la 1000 de lei.
Venim în sprijinul angajatorilor care vor încheia contracte de ucenicie sau de stagiu”, a declarat Viorica Dăncilă.
Deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici, secretar al Camerei Deputaților, a afirmat că măsurile pe care le ia guvernul Dăncilă se înscriu în eforturile pe care PSD le face pentru a -și îndeplini programul de guvernare și promisiunile făcute la alegeri. “Ne-am angajat în programul de guvernare, să creștem veniturile românilor. Tot prin programul de guvernare ne-am angajat să luăm măsurile care se impun pentru reducerea șomajului și reinserție pe piața muncii. Inclusiv în cea mai recentă ședință de guvern, Executivul a stabilit modul în care se vor încheia contractele de ucenicie și a emis un act normativ de stimulare a reducerii șomajului.
Guvernul Dăncilă vine cu măsuri de stimulare fără precedent pentru angajarea celor care își găsesc greu un loc de muncă”, a afirmat Mircea Drāghici.

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.