Joi, 21 iulie 2022, reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş au organizat alături de membrii Camerei de Comerț și Industrie Argeş, în sala de ședințe a CCI Argeș, o dezbatere cu tema “Aspecte referitoare la factura electronică RO E factura și sistemul RO E transport”.
    În prezenţa și cu implicarea doamnei Georgeta Aurora Negru, şef administraţie A.J.F.P. Argeş şi a domnului George Caval, preşedinte C.C.I. Arges, cei circa 40 de membri ai Camerei de Comerț prezenţi la întâlnire au beneficiat, timp de peste 3 ore, de o sesiune interactivă de întrebări şi răspunsuri referitoare la sistemele RO E factura și sistemul RO E transport, care se aplică începând cu data de 1 iulie 2022.
Participanţii la întâlnire au fost deosebit de interesaţi în legătură cu modul de punere în practică a noilor prevederi legislative, adresând întrebări şi primind clarificări din partea conducerii și reprezentanţilor AJFP Argeş la peste 200 de întrebări adresate în timpul şedinţei.
Pentru a consolida parteneriatul cu contribuabilii şi pentru a veni in întâmpinarea nevoilor de informare a acestora, A.J.F.P. Argeş va continua explicarea noutăţilor fiscale corect şi la timp şi lămurirea diverselor probleme pe care aceştia le întâmpină.

Vineri, 11 februarie, Consiliul Județean Argeș a găzduit dezbaterea inițiată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș pe teme economice în vederea realizării unei analize comune a problemelor de actualitate ale județului. Pro Media TV a transmis live această dezbatere.
Alături de conducerea C.J. Argeș, președintele Ion Mînzînă, vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, și preşedintele CCIA Argeș George Caval au fost prezenți parlamentari de Argeș, conducerea Prefecturii, primarii orașelor, municipiilor, dar și localitățile limitrofe municipiului Pitești, oameni de afaceri. La eveniment au fost prezenți și Ion Brănescu, vicepreședinte CCIA Argeș, Silviu Badea, Director General Grupul Industrial Componente, Iulian Albu, Director Adjunct Afaceri Publice DACIA, Olimpia Doru, New Design Composite, Alin Andreescu, Director Productie Sisteme de Productie Cablaje, Vlad Niculae Ștefan, Secretar de stat în Ministerul Dezvoltării și Cantemir Ciurea-Ercău, Președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.

În cadrul întâlnirii s-a făcut un bilanț al proiectelor realizate în 2021 și soluțiilor găsite la problemele ridicate în cadrul discuțiilor anterioare, iar, pe de altă parte, s-a stabilit o nouă strategie comună de dezvoltare economică a județului. “Este bine că menținem acest format al întâlnirilor dintre mediul de afaceri, administrația publică și parlamentarii de Argeș. Au fost multe propuneri și data trecută, ca și acum, din partea mediului de afaceri, dar majoritatea sunt multianuale. Anul trecut, mediul de afaceri a venit cu marea problemă a urșilor. Vreau să le mulțumesc tuturor parlamentarilor care la acel moment s-au implicat, în special doamnei Simona Bucura Oprescu, dar și celorlalți parlamentari. “Le mulțumesc” și acelor parlamentari care atunci spuneau că ar trebui să nu ne manifestăm atât de vehement, ca să nu supărăm Bruxelles-ul. Uneori trebuie să ne implicăm aici, fără să mai cerem mereu aprobarea de acolo. Acum există o lege în privința acestei probleme, dar care acum a fost blocată de Președinție și a fost retrimisă în Parlament. Ceea ce îi rog eu pe parlamentarii de Argeș, pentru că avem 30 de localități afectate, este să manifestăm solidaritate și să încerce să îi convingă pe toți colegii, din toate județele. Am ajuns țara urșilor, țara unde ursul este mai important decât omul. Trebuie să ne implicăm pentru a rezolva această problemă majoră, generată de o decizie proastă luată la un anumit moment. Un alt subiect a privit infrastructura. Anul acesta 50% din bugetul județului este pentru secțiunea de dezvoltare. Încercăm prin toate mijloacele să sprijinim mediul de afaceri, dar trebuie să înțelegem cu toții că suntem constrânși uneori și de buget. Și eu mi-aș dori ca toată rețeaua de 1200 de kilometri de drum județean (a doua cea mai mare rețea aflată în administrarea unui consiliu județean în țară) să fie comparabilă cu cele din județe care au 800 de kilometri în gestiune. Nu putem. Banii sunt aceiași. 95% din proiectele depuse pe programul Anghel Saligny sunt pentru infrastructură. Am transmis mai departe și prioritizare a acestor drumuri și sperăm să intrăm în linie dreaptă. În ceea ce privește zona investițiilor naționale în județul Argeș facem toți pașii pentru a discuta cu factorii de decizie parlamentari, mai ales la miniștrii care ne sunt colegi, și încercăm să prioritizăm toate lucrurile pe care dvs. ni le solicitați. Și noi dorim un drum alternativ la Pitești. Suntem mereu la curent cu ceea ce se întâmplă cu lucrările la drumul Pitești-Craiova sau cu autostrada Pitești-Sibiu. Zilele acestea s-a semnat contractul pentru centura municipiului Curtea de Argeș, cunoaștem foarte bine și stadiul pentru centura ocolitoare de la Mioveni. Rog încă o dată toți parlamentarii de Argeș să-și aducă aminte că înainte de a ne îmbrăca haina, ne îmbrăcăm cămașa. Sunt parlamentari ai României, dar să nu uite că în primul rând trebuie să îi mulțumească pe cei care i-au ales. Este nevoie să gândim dincolo de culoarea politică și să lucrăm cu toții pentru a sprijini activitatea mediului de afaceri din Argeș. Mi-aș dori să avem aceste întâlniri cu o ritmicitate de șase luni, chiar dacă multe dintre obiective sunt multianuale” – a spus președintele Ion Mînzînă.

Dialogul dintre reprezentanții administrației și cei ai mediului de afaceri, a abordat teme variate, de la proiecte de interes pentru comunitățile locale (infrastructură, proiecte finanțate prin Programul Anghel Saligny/ PNRR) și până la subiectul care arde pe toată lumea – situația prețurilor la energie electrică și gaze, care prin nivelul uriaș la care au ajuns, ne afectează pe toți. A fost atins din nou subiectul turismului și al potențialului uriaș pe care Județul Argeș îl are în acest domeniu – de la Transfăgărășan, domeniul schiabil din nordul Argeșului și până la drumul celor ”3 capitale istorice – Câmpulung – Curtea de Argeș – Târgoviște”, investiții care odată realizate ar putea să pună Argeșul pe primele locuri în țară și în Europa din punct de vedere al turismului. La rândul său, reprezentantul Automobile Dacia, Dl. Iulian Albu – Director Adjunct Afaceri Publice Dacia a pus în discuție necesitatea unor investiții în infrastructura rutieră (Centura de Vest a Municipiului Pitești, realizarea unei noi bretele de acces pe autostradă, în zona Podul Viilor) dar și necesitatea imperioasă ca statul să susțină industria și după încetarea stării de alertă, deoarece deși criza sanitară pare a fi depășită, crizele de energie, de materii prime, de forță de muncă, etc, vor rămâne de actualitate… În încheiere, Președintele CCIA Argeș a salutat deschiderea pentru dialog a tuturor participanților și nota constructivă în care s-au desfășurat discuțiile. În asentimentul tuturor participanților, s-a propus ca acest gen de reuniune să se facă cu o frecvență mai mare, pentru a putea să se urmărească mai bine evoluția și stadiul de realizare a proiectelor propuse.

Universitatea din Pitești a fost, pe data de 17 decembrie, gazda unui eveniment de amploare internațională. În cadrul unui seminar intitulat "Vietnam-România, șanse de coperare, investiții și dezvoltare", studenții și oamenii de afaceri au putut primi informații prețioase despre oportunitățile unei colaborării cu una din forțele economice și culturale ale Asiei.
La eveniment au fost prezenți și viceprimarul orașului Pitești, Laurențiu Zidaru, împreună cu președintele Camerei de Comerți și Industrie Argeș George Caval. La conferință au participat aproximativ 100 de delegați, în afară de reprezentanții mediului academic, economic și autorităților locale, fiind prezenți și reprezentanți ai Ambasadei Republicii Socialiste Vietnam în România, reprezentați  ai Centrului de Studii  pentru Indochina din Cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti și reprezentanți ai comunității vietnameze din România.
Rectorul Universității din Pitești, Dumitru Chirleșan, a explicat că scopul  serminarului a fost de a promova dezvoltarea relațiilor economice și culturale dintre Vietnam și România, în special în contextul în care România va prelua, la începutul anului 2019 președinția Consiliului Uniunii Europene, iar Republica Socialistă Vietnam este în plin proces de negociere pentru semnarea acordului de comert liber cu Uniunea Europeană.
În acest context, mediul de afaceri argeșean s-a arătat extrem de interesat de posibilitatea deschiderii unor relații comerciale cu Republica Vietnam, mai ales că această țară a avut în ultimul deceniu o adevărată explozie din punct de vedere al creșterii economice. În prezent, Vietnamul este prezent în piețele din întreaga lume și are un PIB similar cu al României, însă la o populație de peste patru ori mai mare decât în țara noastră.  
Excelența Sa Hoang Anh Dung, Consilierul comercial al Ambasadei Republicii Socialiste Vietnam, a oferit celor prezenți o cuprinzătoare prezentare a evoluției economico-sociale și culturale e țării sale, dar și cadrul legislativ din Vietnam care favorizează investițiile străine în Vietnam.  
Hoang Anh Dung a prezentat și oportunitățile pe care oamenii de afaceri români le au pentru a investi în Vietnam și domeniile cele mai atractive.  Această prezentare a fost completată de profesorul universitar Tiberiu Avramescu, dar și de Romeo Mînzăleanu, directorul firmei Progetolusso  din țara noastră care are deja afaceri în Vietnam, precum și de Sony Dang, CEO AFC Group Europe, fost student al Universității din Pitești, în prezent un cunoscut om de afaceri vietnamez în România.  
Seminarul a fost completat de o expoziție de fotografie cu imagini sugestive ale evoluției economice, culturale și de infrastructură a Vietnamului, dar și de o degustare de produse tradiționale.

Conducerea si reprezentantii Administratiei Judetene a Finantelor Publice Arges, in colaborare membrii și consiliul director al Camerei de Comert si Industrie Arges au organizat o intalnire cu agentii ecomomici din judetul Arges, membri ai Camerei de Comert si Industie Arges.

Intalnirea s-a desfsurat in sala de sedinte a CCI Arges, fiind prezidată de șeful AJFP Argeș Lucretiu Ioan Tudor, de adjunctul său, Gabriela Ionescu, și de președintele CCI Argeș, George Caval. Reprezentantii mediului de afaceri au beneficiat de o sesiune interactivă de întrebări şi răspunsuri la întrebările referitoare la sponsorizările acordate de către persoane juridice şi aspecte privind repartizarea dividendelor in cursul exercituilui financiar si intocmirea situatiilor financiare interimare.

Au mai fost prezentate aspecte privind vizualizarea in spatiul privat virtual a neconcordantelor din formularul 394, noile reglementări privind casele de marcat, precum şi alte noutăţi legislative.

La această întâlnire au participat circa 80 de contribuabili, membri ai Camerei de Comert si Industrie Arges, care au fost deosebit de interesati de noutatile fiscale prezentate. Conducerea si specialistii din cadrul Serviciului de Asistenta Contribuabili din cadrul A.J.F.P. Arges au oferit raspunsuri si clarificari la toate problemele ridicate in timpul sedintei.

Intentia AJFP Arges este de a derula in permanenta un parteneriat cu contribuabilii si de a veni in întâmpinarea necesităţii permanente de îmbunătăţire a informării şi îndrumării acestora, prin transmiterea de noutati fiscale in mod corect si in termen, cat si lamurirea diverselor probleme pe care le intampina.

           

 

Ambasadorii Cehiei și Bosniei și Herțegovina, ministrul cercetării Șerban Valeca, secretarul de stat în ministerul Agriculturii Sorin Roşu-Mareş, președintele CJ Argeș Dan Manu, președintele Camerei de comerț și industrie Mihai Daraban, au fost prezenți, alături de oameni de afaceri, fermieri și producători tradiționali, la deschiderea celei de a doua ediții a Târgului Agro de la Pitești din parcarea Carrefour.

Vedeta târgului a fosr Lactate Brădet cel care, în urmă cu fix un an, era aproape de faliment după ce ministrul de atunci al Agriculturii a acuzat fabrica de fptul că ar avea o legătură cu îmbolnăvirea bebelușilor din Argeș.

Sigur, acuzele s-au dovedit a fi total nefondate, dar nimeni din guvernul Cioloș nu și-a cerut scuze, nici nu a existat vreun ajutor ulterior, măcar sub formă de despăgubire morală pentru producătorul argeșean. În alte state, cu siguranță ar fi obținut despăgubiri uriașe. Ei bine, acum, Lactate Brădet a fost vizitat de toate oficialitățile. Atunci au fost unii oameni care ne-au apărat, chiar dacă unii au plătit cu funcțiile. Noi nu am avut nicio vină dar am suferit enorm. Am făcut eforturi să menținem angajațiii, deși am avut o pwrioadă producția sistată. Am reușit să ne redresăm din punct de veder al imaginii datorită presei care a prezentat obiectiv situația și în mod special datorită consumatorilor argeșeni, consumatorilor români care au produs un val de simpatie și solidaritate. Noi nu facem decât să încercăm să le oferim tuturor clienților produse tradiționale la o calitate cât mai ridicată, sigure și, desigur naturale, a declarat, pentru Proarges.ro, Marius Badea, patronul Brădet.


AGRO Pitești 2017 vine în sprijinul fermierilor cu informații din sfera echipamentelor și utilajelor agricole, al finanțării proiectelor legate de agricultură, precum și al asigurărilor. Dacă la prima ediție au participat 50 de expozanți, în acest an au confirmat participarea și vor expune în cadrul AGRO Pitești nume recunoscute din rândul comercianților de echipamente și utilaje agricole pentru cultură mare, utilaje și echipamente pentru pomicultură – legumicultură, echipamente conexe, bănci, asigurări, precum și alte instituții în domeniu.
De remarcat că în privința utilajelor, producătorii străini au avut o prezență mult mai puternică decât cei români. În schimb, producătorii din zona produselor tradiționale, mai ales cei domeniul alimentar, au fost români, toți din Argeș.
Trebuie spus că și Primăria Mioveni și Consiliul Județean Argeș au avut propriile standuri.
În fiecare zi a Târgului se vor desfășura, pe o scenă special amenajată, spectacole de muzică populară. De asemenea, vor fi organizate tombole în fiecare zi, iar premiile vor fi unele consistente. Totodată, la acest Târg sunt aşteptaţi cei interesaţi de produsele tradiţionale, dar şi de utilajele pentru mica gospodărie.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.