Deși demersurile au fost începute încă de pe vremea când Andrei Gerea era ministru al Economiei, abia acum s-a început procesul de privatizare al Oltchim. Compania vâlceană a anunțat în cursul zilei de marți că va lansa un proces competitiv de vânzare a activelor societății, grupate în nouă pachete de active, potrivit unui comunicat al companiei către Bursa de Valori București (BVB). Compania speră să finalizeze procesul de privatizare până la sfârșitul acestui an. La acest moment se are în vedere o ofertă de 9 astfel de pachete de active. Deci nu în sistem integrat, Oltchim cu Arpechim, așa cum intenționase și pornise procedura Andrei Gerea.
Compania de stat Oltchim, aflată în insolvență de peste 3 ani, va lansa un proces competitiv de vânzare a activelor societății, grupate în mai multe pachete, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de Valori București (BVB).
Părțile interesate sunt invitate astfel să depună scrisori de interes pentru achiziționarea pachetelor scoase la vânzare până la data de 30 septembrie, se precizează în raportul către BVB.
Selecția cumpărătorilor se va face pe baza valorii economice a ofertei, compania estimând că procesul de selecție va fi finalizat până la sfârșitul anului 2016.
Oltchim a intrat în insolvenţă, în ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru cel putin 307 milioane euro.
Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără succes. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania cu 2.000 de salariați.
La începutul lui 2016, Oltchim a primit trei scrisori de intenție pentru privatizare din partea unei companii din China și a două din România, dar negocierile au eșuat.
Unul dintre cei interesați de preluarea combinatului la acel moment era omul de afaceri Ştefan Vuza. În 2012, Ştefan Vuza a pierdut licitaţia pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea, care a fost câştigată de Dan Diaconescu, dar Oltchim a rămas nepreluat, pentru că Diaconescu nu a venit cu banii pe care i-a promis.
Anularea datoriilor a adus Oltchim un profit uriaș în 2015. Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a avut anul trecut un profit net preliminat de 2,308 miliarde lei, determinat de anularea datoriilor, de la pierderi de 459,32 milioane lei în anul 2014.
Comisia Europeană a lansat în aprilie o investigaţie aprofundată împotriva României, referitoare la ştergerea de datorii ale Oltchim şi continuarea aprovizionării acesteia de către companii de stat, în pofida înrăutăţirii situaţiei financiare, pentru a analiza dacă aceste acţiuni respectă reglementările comunitare în domeniul ajutoarelor de stat
Un rezultat de la Comisia Europeană în ceea ce priveşte investigaţia demarată în cazul combinatului chimic ar putea veni între 20-25 septembrie, iar negocierile cu potenţialii investitori interesaţi de Oltchim au fost suspendate până la acel moment, a declarat recent unul din administratorii judiciari ai companiei.
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) a realizat un profit net de 18,5 milioane lei (4,1 milioane euro) în primul semestru al acestui an şi vânzări nete mai mari cu aproape 4%, în sumă de 378,13 milioane lei (84 milioane euro). În primul semestru al anului trecut, Oltchim a raportat vânzări nete de 364,6 milioane lei.
Oltchim este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă şi singurul producător din România de clor şi polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70% din producţie.
Oltchim este una dintre cele mai mari societăţi petrochimice din România şi din sud-estul Europei. Statul român deţine un pachet de control de 54,8% în cadrul societăţii.
 

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a avut anul trecut un profit net preliminat de 2,308 miliarde de lei, determinat de anularea datoriilor. Și, recent, un anunț interesant a apărut în presa națională.
Chimcomplex Borzești, companie controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, a anunţat că a finalizat auditarea Oltchim şi că se pregăteşte pentru depunerea unei oferte în vederea preluării activelor funcţionale ale combinatului de la Râmnicu Vâlcea, se arată într-un comunicat al companiei, notează Adevărul.
„În cadrul acestui proces au fost angrenate echipe de specialiști din cadrul parteneriatului creat de Chimcomplex cu Tricon Energy SUA – cel mai mare trader internațional în domeniu, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde de dolari, E.ON Germania – divizia producție energie electrică, Raiffeisen Bank și fonduri de investiții. În urma finalizării auditului, conducerea Chimcomplex a anunțat că se pregătește să depună o ofertă pentru preluarea activelor funcționale ale Oltchim“, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

În acest sens, președintele Consiliului de Administrație al SC Chimcomplex SA Borzești, Virgiliu Băncilă, a convocat luni Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA), în vederea aprobării și participării societății la procesul de achiziționare a activelor Oltchim. Chimcomplex, împreună cu Oltchim, ar urma să înfiinţeze Compania Națională de Chimie, companie ce va repoziționa România pe harta industriei chimice din Europa, având în vedere forța comercială pe care o vor avea împreună cele două combinate.

La finele lunii ianuarie, reprezentanții Oltchim au declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că au primit trei scrisori de intenție pentru privatizare din partea unei companii din China și a două din România. „Compania chineză Junlun nu și-a pierdut interesul pentru a achiziționa Oltchim. Ei cunosc foarte bine starea combinatului și ce se întâmplă aici. Însă au nevoie de un investitor care, credem noi, încă nu a luat o decizie finală. Pe de altă parte, partea chineză preferă să nu se facă publice prea multe aspecte înainte de a se întâmpla ceva concret pe această temă. Însă interesul încă există și vor veni în luna martie într-o vizită la Vâlcea“, a declarat Nicolae Bălan, reprezentantul BDO Business Restructuring, firmă care, împreună cu Rominsolv, asigură administrarea judiciară a combinatului.
În plus, mai există alte două firme românești interesate de preluarea combinatului, a adăugat Gheorghe Piperea, reprezentantul Rominsolv. El a refuzat să dea vreun nume, însă a precizat că este vorba despre un consorțiu de companii și de o firmă de pe piața de capital.

Un consorţiu românesc şi o firmă din domeniul pieţei de capital, precum şi chinezii de la Junlun sunt interesaţi să achiziţioneze Oltchim Râmnicu Vâlcea, care se află în insolvenţă din ianuarie 2013, a declarat Gheorghe Piperea, unul dintre administratorii judiciari ai combinatului petrochimic, citat de Mediafax.
 "Unul dintre potenţialii cumpărături este o firmă românească, de fapt sunt două firme româneşti, unul este un consorţiu, cealaltă este o firmă din domeniul pieţei de capital. Nu cred că respectivele firme vor să le fie date numele, dar există scrisori de intenţie în acest sens", a spus Piperea, într-o conferinţă de presă.

Gheorghe Piperea a afirmat că cea mai potrivită modalitate de reorganizare a Oltchim este reprezentată de trecerea tuturor activelor productive, a licenţelor, autorizaţiilor, contractelor şi personalului pe o societate nou construită, în aşa fel încât toate părţile sociale care rezultă să poată să fie vândute în cea mai bună procedură fiscală.

"O societate care să fie vândută către un investitor ar trebui să conţină şi platforma petrochimică Bradu, chiar dacă trebuie să cheltuim între cinci şi şase milioane de euro anual pentru conservare. Pe măsură ce trece timpul, şansele ca aceasta să funcţioneze se diminuează. Pentru a trece toate licenţele, autorizaţiile pe această societate este nevoie de o cheltuială de până la un milion de euro. 3-400.000 de euro sunt doar cheltuielile cu cartea funciară. Eu aş prefera ca acest Oltchim să nu se mai vândă. Principala măsură a planului este crearea unei noi societăţi şi să se vândă", a completat Piperea.

La rândul său, Niculae Bălan de la administratorul judiciar BDO a precizat că reprezentanţii Junlun ar mai avea nevoie de un partener pentru achiziţionarea Oltchim.

"Junlun a venit de câteva ori la Oltchim, ştie ce poate realiza aici, doar că mai are nevoie de un partener. Acest partener nu este încă hotărât să investească. La sfârşitul lunii martie vor veni din nou. Nu vor să se vorbească foarte mult de ei, până când nu va fi finalizată tranzacţia", a explicat Bălan.

Pe de altă parte, Gheorghe Piperea a declarat că Oltchim a iniţiat o acţiune în răspundere faţă de fosta conducerea a Oltchim, care a dus combinatul petrochimic în colaps financiar.

"Avem o acţiune în răspundere contra fostei conduceri, care are termene la judecătorul sindic. Noi încercăm să accelerăm procedura. Încercăm obligarea fostei conduceri la plata unei sume care reprezintă totalul pierderilor care au fost identificate în planul de reorganizare şi care se cifrează la 490-500 de milioane de euro. Va veni un moment când această pierdere va putea fi recuperată de la fosta conducere. Din punct de vedere al responsabilităţii penale, din 2013 am făcut mai multe demersuri, dintre care o documentaţie la DNA şi alte două plângeri penale, una la Parchetul de la Râmnicu Vâlcea şi una la DIICOT, toate ţinând de bancruta frauduloasă. Până acum nici măcar nu am fost chemaţi o singură dată la audieri", a spus Piperea.

Oltchim a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 167 milioane de euro, în creştere cu 18% faţă de anul anterior, în timp ce profitul operaţional din activitatea curentă (EBITDA) s-a situat la 9,6 milioane de euro, după rezultate anuale negative în 2010-2014, a anunţat, miercuri, compania.

Din activitatea curentă, Oltchim a consemnat o pierdere totală brută de 8,2 milioane de euro, reprezentând, însă, o îmbunătăţire cu 34,6 milioane euro faţă de anul 2014 şi cu 64,2 milioane euro faţă de anul 2013.

Din activitatea instalaţiilor care funcţionează, Oltchim a obţinut un profit total brut de 3 milioane de euro, dar a contabilizat şi o pierdere de 11,2 milioane de euro determinată de cheltuielile de conservare a instalaţiilor nefuncţionale de pe platformele de la Bradu şi de la Vâlcea, plus cheltuielile cu plăţile compensatorii aferente disponibilizării de personal finalizate în luna decembrie precum şi alte costuri financiar bancare calculate până la data aprobării planului de reorganizare.

Creşterea cifrei de afaceri a fost determinată de creşterea cantitativă a vânzărilor la principalele produse fabricate, se arată într-un comunicat al companiei.

Astfel, la polioli - polieteri vânzările cantitative au crescut cu 20% faţă de anul trecut, iar vânzările de produse clorosodice au înregistrat o creştere cu 3%. Societatea valorifică peste 75% din cifra de afaceri la export şi pe piaţa intracomunitară.

Societatea estimează pentru 2016 obţinerea de profit pe total activitate, respectiv acoperirea integrală a cheltuielilor cu amortizarea şi cheltuielilor financiare. Ultimul an când Oltchim a înregistrat profit pe total activitate a fost anul 2006.

Astfel, la o cifră de afaceri de 168 milioane euro aproximativ aceeaşi valoare ca în 2015, preţurile de vânzare fiind mai scăzute decât media anului 2015 determinate de reducerea preţurilor la petrol, societatea estimează EBITDA de 12,3 milioane euro, respectiv cu 2,7 milioane euro mai bun decât în anul 2015 şi profit din exploatare de 330.000 euro.

Profitul pe total activitate este estimat pentru anul acesta la 110.000 de euro.

Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minim 307 milioane euro.

Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania.

Combinatul este deţinut de stat prin Ministerul Economiei, cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 32,34% şi de alţi acţionari, cu 12,85%.

ALDE Argeș a reacționat dur după ce Adrian Miuțescu, purtătorul de cuvânt responsabil cu scurgerile radioactive de la Mioveni, Ion Popa și Dan Bica i-au cerut demisia argeșeanului Andrei Gerea de la conducerea ministerului Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, al cărui nume i l-au legat de disponibilizările anunțate pe platforma Arpechim a Oltchim și de greva foamei în care au fost, pentru câteva zile, câțiva muncitori de acolo.

"Conducerea ALDE Argeş observă că, în ultima perioadă, organizaţia PNL/PDL Argeş a încercat să profite politic de pe urma situaţiei în care se află angajaţii Oltchim - Divizia Petrochimică Bradu prin manipulări cu accente demagogice şi au lansat atacuri neavenite la adresa lui Andrei Gerea, ministrul Energiei.
Nu putem să nu observăm că noul PNL a preluat de la vechiul PDL minciuna, tupeul şi lipsa de scrupule pe post de arme politice. Omul care minţea argeşenii că sunt scurgeri radioactive în Mioveni, alertând zeci de mii de oameni şi mai multe instituţii (şi care s-a ales pentru această „gogoaşă” cu o plângere penală), vine acum o cu altă minciună, încercând să inducă opiniei publice impresia că nu colegii lui din PDL care au împins spre faliment compania, ci Andrei Gerea ar fi fost vinovat de ceea ce s-a întâmplat la Oltchim- Arpechim.
Reamintim că Andrei Gerea a fost singurul parlamentar în activitate care a avut curajul să meargă şi să stea de vorbă cu oamenii în timpul protestelor de amploare de pe platforma Arpechim de dinaintea alegerilor din 2012. În mandatul pe care l-a avut la ministerul Economiei, s-a preocupat intens procesul pentru privatizarea Oltchim în sistem integrat cu Arpechim, soluţie pe care toţi specialiştii şi angajaţii au susţinut-o. Sindicaliştii şi conducerile pot confirma această implicare. Conducerea Oltchim a fost asigurată de directorul venit de la Oltchim - Divizia Petrochimică Bradu, argeşeanul Marius Pârvu. Oltchim a revenit pe profit (exceptând datoriile istorice) în mandatul lui Andrei Gerea. Cifrele economice arătau că situaţia fusese stabilizată.
În urma consultărilor administratorului judiciar şi a conducerii societăţii cu reprezentanţii salariaţilor, s-a decis că în perioada următoare vor fi disponibilizaţi 225 de salariaţi, deşi cifra estimată iniţial era de 500 de persoane. Dintre aceştia, 114 vor fi de la Divizia Petrochimică Bradu de la Piteşti, care până în prezent au fost remuneraţi salarial conform Contractului Colectiv de Muncă, chiar dacă unitatea nu desfăşoară o activitate productivă şi se află în conservare încă din 2010. Ei vor beneficia de toate drepturile compensatorii.
Tot prin minciună, acelaşi individ susţine că Andrei Gerea nu mai este preocupat de soarta celor de la Oltchim- Arpechim. Nimic mai fals. Andrei Gerea a făcut tot posibilul ca numărul celor disponibilizaţi de la Divizia Petrochimică Bradu să fie cât mai mic şi să găsească o soluţie cu privire la acţiunile Petrom. Acum trei săptămâni, a avut o întrevedere cu investitorii chinezi care doresc să cumpere în sistem integrat Oltchim şi Arpechim, companie cu care a discutat şi în perioada când era ministru la Economiei, dar care atunci era parte într-un consorţiu".   
În plus, de la începutul anului viitor se doreşte ca la Arpechim să fie reluată o parte din activitate, măcar la un nivel care să asigure cheltuielile diviziei Bradu până când se va reuşi o sperată înţelegere cu un investitor. Obiectivul a rămas acelaşi: vânzare în sistem integrat Oltchim- Arpechim.
Ne arătăm surprinderea că acestui personaj puternic iradiat i-au dat ascultare şi i s-au raliat şi Dan Bica, probabil plictisit prin ograda de la Apă Canal, dar şi Ion Popa, care susţinea că are preocupări mai serioase. Îi avertizăm să se abţină să încerce să obţină capital electoral prin miniciuni. Dacă sunt în stare să contribuie cu ceva, efectiv, foarte bine. Dacă nu, măcar să se abţină", se arată în comnicatul ALDE Argeș.
 
 

Pagina 2 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.