PNL are datorii de 6 milioane de euro! Motiv pentru care, orgnizațiile județene trebuie să plătească lunar sume către centru pentru a scoate din marasm partidul. Altfel spus, liberalii din Argeș, care și așa abia strâng bani, sunt sufocați de contribuțiile celor de la centru. Cea mai grea moștenire a lăsat-o Alinuța Gorghiu. Din cauza datoriilor, PNL a rămas doar cu fostul sediul al PDL din Modrogran. Și mai interesant este că AEP refuză să ramburseze o sumă extrem de consistentă celor de la PNL de la alegerile parlamentare pentru că nu ar fi fost folosită corectă. Adică, PNL a făcut plăți nelegale. De precizat că și Curtea de Conturi a ajuns la aceleași concluzii.

PNL s-ar putea alege cu dosar penal din cauza lui Felix Tătaru, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.  Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a găsit mai multe nereguli la partid, după campania electorală. Problemele au apărut la serviciile oferite de Felix Tătaru.  Din informațiile obținute pe surse din PNL, cei de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) au descoperit că cei de la firma lui Felix Tătaru au emis o factură pentru o machetă folosită de mai multe filiale ale partidului, ceea ce ar însemna evaziune fiscală și spălare de bani.

PNL are termen până pe 27 martie să prezinte toate facturile.

PNL acuză că omul lui Traian Băsescu, cel care s-a ocupat de campania de imagine a partidului la alegerile parlamentare, Felix Tătaru, le-a dat țeapă cu nu mai puțin de 300.000 de euro.

Dincolo de disperarea și stilul abject prin care s-a autotransformat în victimă spunând că la mijloc ar sta o campanie împotriva PNL și a ei, deși nu era cazul, în conferința de presă Raluca Turcan a dat, la Pitești, vina pe cei care s-au ocupat de campania electorală anul trecut, atunci când președinte era Alina Gorghiu, deputatul originar din Curtea de Argeș. Turcan a recunoscut că AEP a făcut solicitări pentru anumite neînțelegeri,  iar cei care au gestionat campania electorală au fost nevoiți să răspundă. ”Am primit într-adevăr o solicitare de la AEP să se ofere niște răspunsuri la niște neclarități pe care ei le au. De răspuns în scris au răspuns cei implicați în campania trecută. Eu sunt președinte interimar dar nu am fost în situația de a oferi nici măcar un cuvințel cu semnătura mea pentru că nu am fost implicată. Știu doar că în ședințele politice naționale, și acesta este un aspect pe care merită să-l rețineți, am fost printre puținii care au spus că orice contract cu organizațiile județene trebuie să aibă la bază cerere de ofertă, produs livrat, factură plătită. În gestionarea alegerilor trecute au fost trei persoane care au semnat pentru ceea ce înseamnă contract PNL la nivel național. Dacă există persoane care trebuie să dea informații suplimentare pentru modul în care, sper eu, corect s-au cheltuit banii, acestea sunt persoanele care trebuie să vă ofere informații”, a explicat Raluca Turcan.

Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să ramburseze competitorilor electorali cheltuielile efectuate pentru campania electorală la alegerile locale din anul 2016 până pe 5 decembrie.
Prin intermediul unui comunicat remis Proarges.ro, AEP aduce la cunoștința competitorilor electorali faptul că deciziile de rambursare a cheltuielilor efectuate pentru campania electorală la alegerile locale sunt în curs de finalizare. "Menționăm că data până la care AEP trebuie să finalizeze controlul finanțării campaniei electorale pentru alegerile locale este 4 noiembrie 2016. Totodată, precizăm că la data de 19.10.2016 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Legea nr. 183/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Conform actului normativ menționat, Curtea de Conturi poate controla legalitatea validării sumelor în vederea rambursării către competitorii electorali în termen de 30 de zile de la data finalizării controlului finanțării campaniei electorale de către AEP, situație în care termenele pentru rambursarea cheltuielilor electorale se prelungesc cu 30 de zile", se arată în comunicatul instituției conduse de Ana Maria Pătru.

La alegerile locale din acest an statul român a finanțat campania electorală. Partidele și candidații independenți aveau dreptul să angajeze cheltuieli, iar după ce Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) constata că au fost cheltuieli conform legii, acestea urmau să fie decontate. Numai că niciun partid nu are acte pentru a le putea fi rambursați în totalitate. Acum cazurile în neregulă riscă să ajungă pe mâna procurorilor.

„Niciun partid nu va deconta toţi banii cheltuiţi la locale“ susține Toma Costreie, directorul echipei de control al AEP, citat de presa centrală. Costreie a dezvăluit că unele cheltuieli din campania pentru alegerile locale vor ajunge pe masa procurorilor. Acesta susține că aceste controale sunt aproape finalizate, dar că sunt mari probleme la anumite tranzacții. „Am terminat controlul, iar acum suntem la simple corecturi. Verificăm dacă o tranzacţie este reală sau nu. Avem situaţii în care, din facturi, rezultă că 10 plus 20 dă 40. Există cazuri în care ne vom adresa organelor de cercetare penală. Sunt unii care forţează legea la limită“, a spus Costreie. Întrebat dacă există vreun partid care îşi va recupera integral banii cheltuiţi în campania de la locale, Costreie a răspuns: „Nu, nu există un astfel de caz“. Semn că legea nu a fost respectată. Cuantumul total al partidelor care au cerut rambursarea se ridică la 47 de milioane de lei, potrivit estimărilor AEP.

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis marți ca fiind neconstituționale prevederile unui articol din Codul de procedură fiscală, stabilind că statul trebuie să plătească dobândă pentru toată perioada în care reține sumele pe care le are de restituit sau de rambursat contribuabililor.
 Plenul CCR a luat în dezbatere marți excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.124 alin. (1) raportate la cele ale art.70 din Ordonanța Guvernului nr.92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora: "(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin. (2) și (21) sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor", informează Agerpres.
Dispozițiile art.70 din Ordonanța Guvernului nr.92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală la care se raportează prevederile art.124 alin. (1) din același cod au următorul conținut: "(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate".
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.124 alin. (1) raportate la cele ale art.70 din Ordonanța Guvernului nr.92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale.
Curtea a reținut că normele criticate generează îmbogățirea fără justă cauză a statului în detrimentul patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilității folosirii sumei de bani percepută nelegal și privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata respectivei sume.
Această pierdere este direct proporțională cu durata indisponibilizării sumei plătite fără temei juridic pe perioada cuprinsă între data plății sumei nedatorate și data restituirii acesteia și are drept consecință încălcarea dreptului de proprietate al contribuabilului, consacrat de art.44 din Constituție.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal.


Pagina 2 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.