Uzinele Dacia din Mioveni își reiau de azi activitatea

Uzinele Dacia din Mioveni își reiau de azi activitatea la mai mult de o lună de când oamenii au fost trimiși în șomaj tehnic din cauza pandemiei de coronavirus. Unele activități au fost reluate din 21 aprilie pe bază de voluntariat. În continuare se iau măsuri stricte de protecție. La sosire, angajaților li se verifică temperatura cu ajutorul unei camere termice, toate posturile de lucru sunt dezinfectate, iar angajații poartă măști de protecție. Fiecare angajat primește șase măști, patru pentru perioada în care se află la lucru și două pentru perioada în care se deplasează de la domiciliu spre serviciu și invers.

Imediat după Paste, 440 de angajați s-au întors în mod voluntar la serviciu în două dintre uzinele de pe platforma de la Mioveni. Este vorba de Uzina Mecanică și Șasiuri în care activitatea s-a reluat în echipă redusă de lucru și despre Uzina Vehicule în care producția a reînceput cu doar cu două schimburi și numai Departamentul presaj.

Cât privește măsurile de securitate deja aplicate din 21 aprilie, traseul între domiciliu și locul de muncă, de la accesul în autobuz până la accesul efectiv de pe postul de lucru de pe platforma industrială, respectă distanța socială. 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.