Neurochirurgul Mihai Popescu, șeful secției de Neurologie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, și-a depus dosarul pentru înscrierea la concursul pentru același post, dar la Spitalul Colentina din București. Asta în plin scandal la respectiva secție după ce neurochirurgul Ionuț Gobej, piteștean de origine, fondatorul secției de Neurochirurgie de la Spitalul Colentina și colegul său Dorin Bică au decis să demisioneze.
Pentru a stinge scandalul izbucnit Gabriela Firea i-a propus medicului piteștean funcția de șef interimar la secția de neurochirurgie însă acesta a refuzat. Gobej nu are nici vechimea în funcție necesară înscrierii la concurs.
Mihai Popescu însă îndeplinește toate condițiile și dosarul său chiar a fost admis, conform site-ului Spitalului Coletina. De altfel, a fost singurul candidat.
Doctorul Popescu, care într-o perioadă a fost chiar la conducerea Spitalului Județean Argeș, a inventat dispozitivul de avertizare a crizelor de epilepsie, câștigând medalia de aur la Geneva în 2013. O altă invenție premiată a șefului secției de neurochirurgie de la Spitalul Județean este un dispozitiv pentru injectarea citostaticelor direct în creier, medaliată cu argint în 2011, la Salonul de Invenţii de la Geneva. Prima invenție pentru care a primit brevet, un echipament pentru lavaj ventricular cerebral activ controlat, este de fapt un echipament care spală creierul și a atras deja atenția unor posibili investitori, gata să-l producă pentru dotarea spitalelor care au secții de neurochirurgie.
Cel puțin asta își dorește directorul medical Adrian Stoiculescu. Acesta a luat în calcul o asemenea variantă în speranța că, în urma cursurilor, angajații spitalului vor comunica mult mai bine cu pacienții și cu aparținătorii lor. Stoiculescu a spus că bolnavul nu vine la spital de drag și că nu este vina lui că s-a îmbolnăvit, iar medicii și asistentele ar trebui să îl asigure pe pacient că se va face bine nu să îl ia la rost.
,,Pe lângă profesionalismul de care dau dovadă, pentru că dacă nu ar fi dat dovadă nu ar fi ajuns să lucreze în Spitalul Județean, trebuie să aibă și o atitudine corectă față de omul aflat la nevoie” spune Adrian Stoiculescu referitor la atitudinea potrivită a medicilor și asistenților față de pacienți.
Soluția a venit ca urmare a numărului mare de incidente pe care pacienții, care au fost nevoiți să apeleze la serviciile medicale din Spitalul Județean, le-au reclamat nemulțumiți de modul în care au fost tratați de anumiți medici sau de anumite asistente.
În premieră pentru CJ Argeș, unui director i-a fost suspendată activitatea la nivelul unei instituții subordonate Consiliului. După scandalul privind majorarea cu cântec a salariilor angajaților de la Evidența Populației Argeș, după modelul majorării salariilor și la angajații din aparatul propriu al Consiliului Județean, consilierii județeni au decis, prin vot secret, suspendarea activității directorului Viorel Badea. Au fost 23 de voturi pentru încetarea activității celui care a condus instituția vreme de mai bine de 10 ani și 9 împotrivă.
Viorel Badea este însă în concediu medical, astfel că până ce va reveni la serviciu rămâne în funcție. În locul său, director interimar a fost numit Gheorghe Marian, angajat la Direcția de Evidență a Persoanelor Argeș, zona informatică, fost ofițer, în prezent pensionar în cadrul MAI.
Consiliul Local Mioveni are, începând de astăzi, un nou membru. Este vorba despre Cornel Stoica, care-l înlocuiește pe Bogdan Udroiu, după ce acesta a demisionat.
Noul consilier local a depus, în ședința de astăzi, jurământul în fața viitorilor săi colegi. Cornel Stoica va reprezenta PSD în Consiliul Local Mioveni.
Acesta a fost următorul supleant de pe lista aleșilor PSD, la alegerile locale din 5 iunie 2016.
Cornel Stoica are 59 de ani, a absolvit Liceul Industrial ”Dimitrie Cantemir” din București și Școala Tehnică de Maiștri, este căsătorit și are un copil.
Primarul orasului Mioveni isi cere scuze cetatenilor din oras si din judet pentru reactia indecenta si scandaloasa a consilierului local Bogdan Udroiu in sectia de politie, unde a fost adus baut. Ion Georgescu a mai precizat ca Udroiu nu ca mai reprezenta PSD in calitatea de consilier local. Usroiu a demisionat, in urma scandalului, si din conducerea CA al Regiei judetene de drumuri.
Citeste si
" Analizând imaginea de ansamblu și postura nefavorabilă în care au fost puse, în mod indirect, instituțiile din Mioveni în urma faptelor regretabile ale domnului Bogdan Udroiu, consider că este necesar să vin în fața opiniei publice cu un punct de vedere personal.
În primul rând în nume propriu, dar și ca reprezentant al instituției primăriei orașului Mioveni, îmi cer scuze dumneavoastră și tuturor celor care s-au simțit lezați de comportamentul indecent al domnului Udroiu. Este un episod regretabil, o faptă impardonabilă, pe care și-a asumat-o și pentru care va suporta consecințele juridice, administrative și politice care se impun în situația de față.
Cu toată înțelegerea, bunăvoința și compasiunea de care am dat dovadă în diverse momente, trebuie să recunosc că anumite situații nu pot fi evitate sau trecute cu vederea și fiecare dintre noi este responsabil pentru acțiunile proprii, indiferent dacă fapta imorală și antisocială se petrece în timpul liber ori nu. Mai grav este atunci când, unul dintre aleșii locali, un reprezentant al comunități, pentru care au girat mii de cetățeni prin vot, este personajul negativ.
Consider că este perfect normal și întru totul motivat să afirm despre domnul Udroiu că din acest moment nu mai reprezintă nicio structură din administrația orașului Mioveni, pe niciun palier. Faptele sale stau mărturie și îl descalifică.
Oricât de mult mi-aș dori să pot fi liderul unei echipe perfecte realitatea, din păcate, ne dovedește că asemenea accidente sunt imprevizibile și incontrolabile. Sunt convins că faptele punctuale ale unui singur individ nu pot pune în umbră realizările unei echipe și ale unei întregi comunități. Sper să fim cu toții mai responsabili pentru că într-o secundă de rătăcire poți dărâma ireversibil tot ce ai construit o viață", a transmis Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.