Consilierul premierului Florin Cîțu și fost președinte al PNL Pitești, Radu Perianu, amenință că rezultatul alegerilor nu va rămâne acesta. El a dat asigurări că alegerile vor fi contestate și invalidate pentru că la aceste alegeri au votat și oameni care nu erau membri PNL Pitești. El acuză aripa Miuțescu- Tofan de o intenționată organizare dezastruoasă tocmai pentru a permite fraudarea votului.

Alegeri la PNL Pitești sub imperiul "democrației" marca Miuțescu&Tofan. Cunosc foarte bine organizația PNL Pitești, cunosc oamenii și îi stiu cum reacționează. Niciodată nu am asistat la o organizare mai proastă. Am văzut cum unor vechi membri PNL li s-a interzis să voteze. Am văzut cum altora, membri de câteva zile sau luni li s-a facilitat votul întru succesul d-lui Tofan, deși avem decizii interne clare în acest sens. La alegerile din PNL Pitești trebuie să voteze doar membrii PNL Pitești. Eu știu că opțiunea majorității liberalilor piteșteni a fost Mihai Coteț. Lucrurile nu vor rămâne așa, aceste alegeri vor fi contestate și ulterior invalidate. Nu este prima oară când se întâmplă acest lucru la Argeș! Regulile sunt făcute ca să fie respectate, domnilor Miuțescu și Tofan!!!! Sau poate...ați uitat deja, domnule Miuțescu, că democrația nu e un moft în PNL?

Vă reamintim că a fost scandal în toată regula la alegerile de la PNL Pitești. Susținătorii ambelor tabere -  Gelu Tofan (aripa Miuțescu-Orban) și Mihai Coteț (aripa Radu Perianu- Florin Cîțu) s-au temut că vor fi furate voturile prin introducerea de membrii suplimentari față de cei care aveau drept de vot. Ca atare, conferința de alegeri a întârziat cu mai bine de două ore, timp în care la intrarea în sediul Filarmonicii s-a creat un adevărat tămbălău. Alegerile au fost câștigate de Gelu Tofan, cel care este și viceprimar al Piteștiului. Este drept, la o diferență foarte mică, însă a câștigat. Tofan a obținut 273 de voturi, iar Coteț doar 210. 

A fost scandal în toată regula la alegerile de la PNL Pitești. Nu chiar așa cum s-a întâmplat la alegerile de la PNL Timișoara, unde s-a ajuns până la anularea conferinței și amânarea acesteia în urma acuzelor de fraudare. Susținătorii ambelor tabere -  Gelu Tofan (aripa Miuțescu-Orban) și Mihai Coteț (aripa Radu Perianu- Florin Cîțu) s-au temut că vor fi furate voturile prin introducerea de membrii suplimentari față de cei care aveau drept de vot. Ca atare, conferința de alegeri a întârziat cu mai bine de două ore, timp în care la intrarea în sediul Filarmonicii s-a creat un adevărat tămbălău. Nici măcar presa nu a fost lăsată în sală, fapt fără precedent pentru un partid liberal. PNL ar putea lua lecții de transparență și de organizare la orice oră și la orice secundă de la PSD la acest capitol!
Și după rezultat, Tofan câștigând la o diferență foarte mică șefia organizației, Mihai Coteț a catalogat alegerile drept o mascaradă și a anunțat că va contesta rezultatul pe care îl consideră viciat.
"Alegerile de astăzi de la PNL Pitești au fost o nouă mascaradă operată de președintele PNL Argeș, Adrian Miutescu și Gelu Tofan. Voi contesta alegerile pentru că, în mod evident, acestea au fost fraudate. Eu trebuie să fac asta, oamenii care au fost azi alături de mine îmi cer să fac asta.
Cu ajutorul unei firme de pază, Gelu Tofan nu a permis accesul în sală a zeci de membri din baza de date, cu cotizația plătită. De asemenea, accesul presei a fost interzis, lucru fără precedent, chiar și la PSD!
Au votat oameni care nu au fost membri PNL la 31 decembrie 2020 si oameni care, probabil, sunt membri de câteva zile.
În schimb nu li s-a permis unor membri vechi să voteze, deși s-au prezentat cu chitanțe care atestă plata cotizației, pe motiv că nu se găsesc pe convocatorul preparat la PNL Argeș. Pentru alții s-au făcut liste suplimentare, pentru aceștia din urmă...nu a mai fost loc. Între convocatorul furnizat de Secretariatul General și cel folosit azi de Miutescu&Tofan, sunt diferențe de sute de oameni: 1 433 vs 1 183
Pentru că nu a vrut să participe la acest surogat de alegeri, echipa mea nu și-a mai depus candidatura.  
Organizației PNL Pitești i s-a furat încă o dată șansa de a deveni una respectabilă și credibilă, rămânând în continuare o anexă a PSD, fapt ce a îndepărtat liberalii și electoratul de organizația noastră.
Dar noi nu vom renunța! Această procedură va fi contestată. Am încredere în organismele interne, aceste alegeri vor fi invalidate. Stimați colegi liberali pitesteni, ne vom revedea în curând, la un nou vot pentru PNL Pitești!
 Pentru că democrația nu strică, pentru că avem nevoie de alegeri corecte. Pentru că noi suntem membri ai Partidului Național Liberal!", a fost reactia acestuia.

 Nervii au fost întinși la maximum, Adrian Miuțescu fiind atât de stresat încât a urmărit personal momentul votului. Știa și de ce, pentru că Piteștiul este o organizație care cântărește greu la alegerile de la nivel județean. De menționat că, dacă miza era una mare pentru Miuțescu, Cîțu și Orban nu și-au bătut capul cu Piteștiul îndeajuns încât să vină personal. Și-au trimis oameni de încredere care să asiste la alegeri: secretarul general Robert Sighiartău și vicepreședintele PNL Virgil Guran (ultimul omul lui Orban). Aici a greșit probabil Cîțu, a cărui prezență ar fi arătat că fiecare organizație contează și cu siguranță ar fi înclinat balanța în favoarea lui Mihai Coteț. Așa, a câștigat Gelu Tofan, cel care este și viceprimar al Piteștiului. Este drept, la o diferență foarte mică, însă a câștigat. Tofan a obținut 273 de voturi, iar Coteț doar 210.
La conferința municipală a fost prezent și europarlamentarul Vlad Nistor.  
Nici nu mai are rost ce au spumegat candidații -  că vor să facă politică pentru cetățeni, că vor să câștige primăria Pitești. Acestea sunt vorbe spune în PNL de la Revoluție încoace. De câștigat primăria s-au dovedit mereu neputincioși, iar de făcut politică pentru cetățeni am văzut cu toții ce politică sunt în stare să facă, din momente ce se temeau fiecare de celălalt să nu fie furat.
Altfel, jocurile nu sunt făcute, chiar dacă Miuțescu va pleca cu un ascendent după această victorie. Să nu uităm că mai sunt zone - Curtea de Argeș, Câmpulung, Mioveni, Ștefănești sau Topoloveni unde lucrurile pot lua alte întorsături. Numai că, dacă speră să obțină victoria în Argeș, Radu Perianu, Narcis Sofianu și compania trebuie să fie mult mai prezenți, mai inteligenți și mai...atenți.

Personalul de la centrele de vaccinare nu a fost plătit de cel puțin două luni pentru că... pentru că Ministerul Sănătății nu a cerut banii de la Finanțe. De ce nu a cerut banii? Vlad Voiculescu, ministrul de resort, a dat vina pe un funcționar, după ce liberalii i-au sărit în cap și chiar premierul Florin Cîțu a reproșat faptul că întârzierile de plată au fost neacceptabil de mari.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, marţi, că există o întârziere la plata medicilor din centrele de vaccinare, cauzată de neîndeplinirea sarcinilor de către un funcţionar public din minister, afirmând că plăţile au început deja să se facă. Însă, potrivit art. 1373 Cod Civil, ministrul poate fi tras la răspundere pentru faptele funcţionarului.
Premierul Florin Cîțu a declarat marți că plățile au întârziat neprmis de mult, în vreme de președintele CJ Cluj, Alin Tișe, că procesul de vaccinare, ”singurul în măsură să îi protejeze eficient pe români, nu ar trebui pus în pericol de nimeni, în niciun fel”.

Cîțu: Plata se va face în zilele următoare

„Am cerut ieri domnului Gheorghiţă (Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV – n.r.) o informare pe această temă, a trimis o notificare către Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii a spus că se va face plata în următoarele zile. E adevărat că a întârziat nepermis de mult”, a declarat Florin Cîţu, marţi, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Dolj.

Premierul a răspuns astfel, întrebat de presă, dacă va interveni ca urmare a situaţiei apărute la nivel naţional prin faptul că mai mulţi medici şi asistente au avertizat că nu se vor mai prezenta în centrele de vaccinare anti-COVID-19 de la 1 aprilie, întrucât nu au fost plătiţi pentru aceste servicii de către Ministerul Sănătăţii.
 
Voiculescu spune că nu era treaba ministrului să se asigure să personalul din centrele de vaccinare va fi plătit!
"Banii au fost ceruţi de la Ministerul Finanţelor, e adevărat că abia ieri şi plăţile au început deja să se facă, respectiv mâine se vor continua plăţile către Direcţiile de sănătate publică", a precizat Voiculescu, la Parlament, potrivit Agerpres.
Întrebat de ce abia luni au fost ceruţi aceşti bani, Voiculescu a spus că nu este atribuţia ministrului.
"Astea nu sunt lucruri pe care le face ministrul. Există o întârziere, în Ministerul Sănătăţii am evaluat care au fost cauzele întârzierii şi întârzierile au fost de câteva zile", a menţionat Vlad Voiculescu, adăugând că vina aparţine unui funcţionar public din cadrul Ministerului.
El a mai spus că acesta este încă în funcţie, menţionând că "legea funcţionarilor publici este relativ clară că nu pot fi luate măsuri de pe o zi pe alta".
Întrebat ce trebuia să facă funcţionarul, Voiculescu a răspuns: "Să completeze o hârtie, să o semneze şi să o trimită mai departe".

Personalul de la centrele din Argeș: Dacă nu ne primim banii, renunțăm!
Foarte vocali în nemulțumiri au fost și cei din Argeş. Aici, există registratori care şi-au întrerupt şomajul şi au venit să muncească în centrele de vaccinare. Ei nu au avut niciun venit în ultimele luni pentru că, devenind colaboratori ai centrelor de vaccinare, au renunţat  la ajutorul de şomaj.

Medicul Mariana Boşneag, coordonatorul celui mai mare centru de vaccinare din Piteşti, spune că a sesizat situaţia la toate instituţiile care ar fi putut ajuta la deblocarea finanţării, însă nu a primit niciun răspuns. Conducerea DSP Argeș i-a anunțat că va trimite banii atunci când ii va primi.

 
Banii trebuie să vină de la Ministerul Sănătăţii la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) iar DSP trebuie să îi trimită la primării, pentru că majoritatea centrelor activează în spaţii puse la dispoziţie de primării.

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil celor două proiecte, în forma în care acestea au fost transmise de Guvern. Nu a fost adoptat niciun amendament.

Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei.

La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.


Dezbaterile privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021 au început, luni, cu scandal în plenul Parlamentului, unde puterea și opoziția și-au aruncat reciproc acuzații de tot felul.

Totul a început după ce premierul Florin Cîțu a venit la microfonul plenului celor două Camere pentru a prezenta proiectul privind bugetul de stat.

Prim-ministrul le-a spus parlamentarilor PSD că, aceia care știu să scrie, își pot lua notițe. ”O să mă adresez parlamentarilor PSD. O să le dau câteva secunde să ia un pix, o foaie și să ia notițe. Ca să nu mai avem discuții după aceea. Cei care știu să scrie, bineînțeles.” - a spus șeful Guvernului.

În replică, parlamentarii PSD au început să împartă păpuși în plen, inclusiv președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, dar și premierului Cîțu, chiar în timp ce acesta din urmă prezenta bugetul de stat pe 2021.
”Probabil păpușile pe care le-ați adus sunt păpușile pe care le-ați manipulat de 30 de ani în administrație și în guvernare, și păpușile cu care i-ați confundat pe români. Românii au discernământ și capcitatea de a judeca. Nu vă mai țineți de astfel de comportamente, lipsite complet de orice fel de civilizație și bun simț. Mă puneți în situația de a cere chestorilor să reinstituie ordinea și regulamentul în sală. Domnul Popa, vă rog frumos să părăsiți tribuna, vorbește primul-ministru. Domnilor de la PSD, vă rog să vă comportați civilizat, așa cum așteaptă de la dumneavoastră cetățenii acestei țări, să lăsați circul deoparte.”  - a fost replica președintelui PNL Ludovic Orban, care este și președinte al Camerei Deputaților.

Cîţu și-a continuat prezentarea de buget, lansând acuzații la adresa PSD. El a afirmat că, anul acesta, ”în premieră”, vor fi tăiate toate căile prin care se fură banii din bugetul statului, transmiţând că PSD ”ţipă” pentru că nu mai poate fura din buget.
“Acest buget, este declaraţia mea fermă pentru români, că anul acesta, în premieră, vom tăia toate căile prin care se fură banii din bugetul statului. Este promisiunea mea pentru români şi este o declaraţie fermă. Aceasta este cea mai proastă veste pentru voi de la PSD, faptul că nu se mai poate fura de la buget, era singura voastră sursă de a vă îmbogăţi ilegal. Din reacţii văd clar că nu aţi citit bugetul şi românii trebuie să ştie că PSD ţipă şi în Parlament şi la televizor nu pentru că nu sunt de acord cu bugetul, pentru că nu l-au citit şi nu îl înţeleg, ci ţipă că nu mai poate fura. Este un ţipăt al disperării. (...) Sunt doar interesaţi de căpuşarea bugetului şi îşi dau seama că 4 ani de acum încolo nu mai pot face aşa ceva. Ţipă pentru că pentru prima oară cineva are curajul să le spună în faţă: ajunge”, a spus Cîţu, potrivit Agerpres.

În acest timp, parlamentarii PSD au început să strige ”Alocații”, fapt care l-a făcut pe Cîțu să spună: “Veţi primi alocaţie, dar trebuie să vă înscrieţi la şcoală. Bursă, alocaţii, sunt legate de şcoală”.
Președintele PSD l-a numit pe președintele PNL “ultimul brontozaur al politici româneşti”

 

Nici președintele PSD Marcel Ciolacu nu s-a lăsat mai prejos decât Cîțu.

El a afirmat că bugetul prezentat de premier este o ruşine pentru România şi încalcă legea. Mai mult, Ciolacu l-a făcut ”mincinos” pe șeful Guvernului.

“Sunteţi la guvernare de un an şi jumătate, în diverse formule, dumneavoastră fiind ministru de Finanţe pe timpul domnului Orban şi acum prim-ministru. (...) Ştiţi la fel de bine, domnule Cîţu, că nu a guvernat PSD România în ultimii 30 de ani. Ştiţi că PSD nu mai are niciun reprezentant în CA-urile statului român, în acest moment sunt nepoatele, amantele şi politrucii dumneavoastră. Aţi avut grijă să îi schimbaţi pe toţi şi să îi puneţi pe ai dumneavoastră”, a spus Ciolacu.
Mai mult decât atât, liderul PSD l-a calificat pe Ludovic Orban drept “ultimul brontozaur al politici româneşti de 30 de ani”.

“Am înţeles că PSD-ul fură. (...) Nu era PSD-ul formaţiunea politică ce ne-a ţinut pe toţi în casă în timp ce voi furaţi. Toate dosarele sunt la DNA. Chiar nu îţi e ruşine să vii să ne spui că noi furăm? (...) Bugetul este o ruşine pentru România, este un buget în care nu aţi considerat oportun să investiţi în Educaţie, Sănătate sau să creşteţi alocaţii şi pensii conform legilor în vigoare”, s-a adresat Ciolacu premierului.

Continuă conflictul între instituții după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit Spitalul Mioveni ca unitate COVID, unde să fie tratați și internați toți pacienții din județ infectați cu coronavirus.

Conform prefectului, Spitalul judeţean de urgenţă din Piteşti rămâne spital "non-Covid”, în schimb pacienţii infectaţi vor fi trataţi la Spitalul din Mioveni, iar Spitalul de Pediatrie va trata copiii infectaţi.

Astfel, Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean din Piteşti va fi mutată într-un corp de clădire vechi al Spitalului din Mioveni.

"La un moment dat, în funcţie de evoluţia bolii, toate spitalele vor intra, într-un fel sau altul, în tratarea pacienţilor Covid. Este un avantaj pentru spitalele care încep de acum să se pregătească, decât pentru spitalele care vor intra în linia a doua sau în linia a treia ulterior”, a mai spus Emilian Soare.

Prefectul de Argeş a precizat că "în cel mai scurt timp” spitalul din Mioveni va primi echipamente şi materiale de protecţie, dar că aşteaptă ca managerul unităţii sanitare să transmită către Direcţia de Sănătate Publică solicitarea de acordare a avizului pentru funcţionarea Secţiei de boli infecţioase.

Primarul Ion Georgescu a transmis că noul Spital de la Mioveni nu poate fi transformat în spital COVID, însă conducerea spitalului a pus la dispoziție vechea clădire a Spitalului către Spitalul Județean Argeș, unde poate fi organizată o anexă a secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean, cu aproximativ 90 de paturi. De altfel, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al orașului Mioveni a transmis DSP Argeș, Prefecturii Argeș și Comitetului pentru Siutații de Urgență Argeș o decizie conform căreia Orașul Orășenesc Mioveni nu poate fi desemnat ca unitate spitalicească cu paturi SARS-COV-2/COVID-10 și COVID-19 cu morbidități. 

Vă reamintim că o parte din personalul medical de la spitalul Mioveni a amenințat cu demisia, afirmând că ar exista un risc major epidemiologic dacă noul Spital va fi transformat în spital COVID, pentru că noua clădire nu a fost proiectată și construită pentru a funcționa și cu secție de infecțioase.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.