Ion Georgescu a ținut ședințe peste ședințe cu directorii instituțiilor de învățământ din Mioveni pentru debutul acestui an școlar. Prin relația deosebită pe care o are cu Dacia, primarul Mioveniului a obținut o donație consistentă, toate unitățile primind de la uzină și de la parteneri din județ dezinfectanți și măști, toate produse în Argeș. Mai mult, primăria a pus la dispoziție și peste 100 de tablete cu internet pentru elevii care provind din familii cu situații financiare precare, tablete care vor putea fi utilizate pentru cursurile online.

În plus, astăzi, prima zi de școală a decurs mult mai puțin frustrant pentru miile de copii care au revenit la școală sau care au dat, pentru prima dată în viață, de rigorile și emoțiile începerii unui an școlar, fie că vorbim de grădinari, fie de cei care au intrat în primul an al unui ciclu școlar.

"Deși școala începe într-un mod diferit, cu norme, proceduri și noi reguli de respectat, vă invit pe toți să pășiți în prima zi de școală cu inima plină de bucurie și speranță!

Vă doresc un an școlar plin de sănătate și realizări!", a afirmat Ion Georgescu.

Lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, i s-a făcut rău în timpul unei conferințe de presă în care prezenta un pachet de 28 de măsuri pentru repornirea economiei României după pandemia de COVID-19. O Ambulanță a sosit la sediul PSD. Liderul PSD a primit primul ajutor chiar la sediul din Kiseleff. 

Președintele PSD a suferit un tremurat puternic după care a leșinat. În cele din urmă, Ciolacu și-a revenit și a plecat de la sediul PSD, el urmând să ajungă la un spital pentru analize.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că se suspendă temporar activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor, în centrele comerciale în care-şi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici.
Excepția: vânzarea produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice şi a serviciilor de curăţătorie.
Potrivit ordonanţei militare prezentate de ministru, măsura se aplică începând de duminică, 22 martie, de la ora 22,00.
Art. 2. al ordonanței militare
 (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
(2) Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Sursa video: Pro Media TV

Președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a anunțat azi, în cadrul unei conferințe de presă online, că în urma unei ședințe de vineri cu primarii de municipii și orașe și managerii spitalelor din aceste zone, că toate spitalele din județ cu centre de primiri urgenţe a fost pregătit câte un salon pentru izolarea persoanelor suspecte de infectarea cu COVID-19.

"Unităţile medicale din judeţul Argeş, cu referire concretă la spitale, au asigurate asistenţa medicală, de urgenţă şi cronică, pentru pacienţii care necesită acest lucru şi nu predilect pe COVID-19. Deci toate spitalele îşi desfăşoară activitatea conform metodologiilor. Numai că fiecare unitate care are centru de primiri urgenţe are obligaţia, şi acest lucru este funcţional în prezent, de a asigura cel puţin un salon de izolare a persoanelor care pot fi cazuri suspecte. De acolo li se va lua proba biologică, urmând să aştepte, în condiţii de izolare, rezultatul la proba biologică, ce va veni de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase", a anunţat Dan Manu.

 Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a decis  închiderea tuturor școlilor din România vreme de o săptămână, începând de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie, cu posibilitatea de prelungire a măsurii. Ministrul Educației a mai subliniat că în învățământul universitar, ministerul a transmis o notă tuturor universităților prin care cere, având în vedere autonomia acestor unități de învățământ superior, să transmită o informare în cazul în care se decide suspendarea cursurilor.

La clasa pregătitoare înscrierile, care se fac online, continuă, ministrul Educației afirmând că la nevoie calendarul poate fi prelungit.

Ministrul Macel Vela a mai anunțat suspendareaa transportului rutier de persoane, pentru toate cursele efectuate de operatorii de transport spre Italia și dintre Italia, până pe 22 martie.

Părinții pot duce copiii la Afterschool. Guvernul ia în calcul și posibilitatea introducerii de cursuri online.

 

Premierul Ludovic Orban:

- Am luat decizia suspendării cursurilor în perioada 11-22 martie, cu posibilitate de prelungire
- E o măsură cu caracter preventiv 
- Vrem să și vedem evolutia privind numărul de diagnostice
- Grija principală este de a-i feri pe elevi de orice risc de contaminare 
- Am luat măsuri de întăriri a controlului la graniță

 

Ministrul Marcel Vela anunță măsurile suplimentare de combatere a noului coronavirus:

- Articolul 1. Se aprobă suspendarea cursurilor din toate unitățile din învățământul preuniversitar de la data de 11 martie până la data de 22 martie, cu posibilitatea de prelungire.

- Articolul 2. Se aprobă suspendarea transportul rutier de persoane, pentru toate cursele efectuate de operatorii de transport spre Italia și dintre Italia, până pe 22 martie.

- Operatorii care efectuează servicii regulate au obligația de a informa cetățenii faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României.

Articolul 3. Se aprobă suspendarea sau interzicerea de către operatorii feroviari de noi trenuri spre Italia și dinspre Italia spre România, începând din 12 martie până pe 30 martie.

Articolul 4. Se aprobă sistarea programelor de studii privind schimbul de experiență, cu unități de învățământ din Italia, până la data de 22 martie.

Articolul 6. Se aprobă instituirea obligației pentru unitățile de alimentație publică de a lua măsuri în privința: dezinfecția frecvente a suprafețelor expuse (ex. cărucioare, coșuri de cumpărături, clanțe de la uși, butoane de la lifturi etc.), în special în zona caselor de marcat, cât și instituirea de măsuri pentru evitarea aglomerației, în special în zona caselor de marcat.

- Articolul 7. Se aprobă desfășurarea reuniunilor de sub 200 de persoane fără avizul DSP.

- Articolul 8. Se aprobă transmiterea unei circulare către instituțiile publice și private în vederea analizării posibilității desfășurării muncii la domiciliu pentru o parte din personal.

ROMÂNIA: 17 CAZURI DE CORONAVIRUS CONFIRMATE

Autoritățile au confirmat apariția a două noi cazuri de coronavirus pe teritoriul României. Este vorba de o femeie de 73 de ani din Buzău și un bărbat de 60 de ani din București. Numărul pacienților români infectați cu coronavirus a ajuns la 17.

Guvernul reamintește cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE 0800800358.

De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.