Semnal că este nevoie de Pitești- Sibiu: Renault mută și în Maroc producția modelului Dacia Logan MCV

By Septembrie 21, 2016 3254

Renault mută și în Maroc producția modelului Dacia Logan MCV, anunţă presa franceză, citată de TVR. Informaţia nu a fost confirmată de Renault România.  În prezent, Logan MCV reprezintă peste 10% din producția fabricii de la Mioveni.  Conform surselor noastre, este vorba de fapt despre producția în exces, ce pe care uzina Dacia nu o poate satisface. Deci ar fi vorba mai degrabă despre faptul că acest model va fi fabricat și în fabrica din Maroc inaugurată în 2012. Pe de altă parte, dă de gândit faptul că Renault nu a investit în creșterea capacității de producție la Mioveni, preferând să fabrice modele în Tanger. De ce? Unul din răspunsuri poate fi și faptul că România a întârziat nepermis de mult cu autostrada Pitești- Sibiu, ceea ce ar fi venit în sprijinul menținerii competitivității fabricii de la Mioveni în raport cu alte fabrici Renault și cu piața din Europa de Vest. Este, poate, și un semnal pe care francezii îl trag pentru autoritățile din România: Nu vom închide porțile la Mioveni imediat, nu vom reloca producția masiv imediat, cum tot încearcă unii să producă panică în speranța că vor obține capital politic, dar preferăm să ne dezvoltăm și să investim în noi zone de producție în Maroc decât în România.
Anunţul că producţia modelului Dacia Logan MCV se mută în Maroc a fost făcut de  directorul uzinei Renault din Tanger, Jean-François Gal, citat de publicaţia franceză  www.usinenouvelle.com. Modelul Logan MCV va fi produs în uzina din Tanger începând cu primul trimestru al anului viitor, potrivit lui Gal.
"Începând cu primul trimestru din 2017, vom prelua producția acestui model care  este în prezent fabricat în România", a anunţat şeful uzinei Renault Tanger. E nevoie în acest sens de investiții suplimentare, de aproximativ 20 milioane euro, într-o uzină în care până acum s-au investit 1,2 miliarde euro.
Uzina din Tanger produce deja modelele Sandero, Dokker şi Lodgy. În Maroc mai există o fabrică Renault, la Casablanca, unde sunt produse modelele Sandero şi Logan.
2016 va fi un an record pentru uzina din Tanger, notează sursa citată, care precizează că, în 2017, s-ar putea ajunge, prin acest de-al patrulea model, la o producţie de 300 de mii de autoturisme.
Renault  Maroc a făcut în această vară 600 de noi angajări în vederea creşterii preconizate a producţiei, ridicând numărul total al angajaţilor la peste 7000.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.