În lumea teatrului și a filmului românesc, există două nume contemporane care sunt la fel de apreciate și în lumea stelelor din America. Ambele nume au putut fi văzute de argeșeni pe scena din Mioveni, la Festivalul Național de Teatru. Primul este Marcel Iureș, un personaj absolut fabulos, iar al doilea este extraordinara actriță Maia Morgenstern.
Ca atare, nici nu a fost vreo surpriză că, în ultima seară a festivalului de teatru, aflat la cea de a doua ediție, sala a fost arhiplină pentru o reprezentanție spectaculoasă a celebrei Maia Morgenstern.
Actriţa a jucat magistral rolul principal în piesa „Miss Daisy şi Şoferul Ei”, alături de Mircea Rusu şi Mircea Dragoman. Plină de energie de la un capăt la celălalt al piesei şi cu un joc foarte atent la amănunte, Maia Morgenstern a avut tot timpul sala aproape de ea, iar publicul i-a savurat fiecare replică. Spectatorii din Sala Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia” din Mioveni, veniţi în număr foarte mare din Câmpulung, Curtea de Argeş sau Piteşti, au răsplătit-o pe actriţă cu aplauze îndelungate şi cu flori. Piesa „Miss Daisy şi Şoferul Ei” a încheiat excelent cea de-a doua ediţie a Festivalului de Teatru Mioveni, 1 - 8 Martie 2015, o manifestare care s-a bucurat şi anul acesta de un succes extraordinar la public.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.