Asociația Orașelor din România reacționază în cazul agresiunii asupra primarului Ion Georgescu

By Pro Arges Februarie 14, 2022 215

Asociaţia Oraşelor din România (A.O.R.) se solidarizează cu primarul Ion Georgescu și condamnă agresiunea manifestată şi încercarea de intimidare de vineri seară din biroul acestuia din Primăria Oraşului Mioveni și cere instituțiilor statului ”să fie prompte şi intransigente”.

Primarii de oraşe au luat act cu îngrijorare de incidentele petrecute în cursul serii de vineri 11.02.2022 la Primăria Oraşului Mioveni, când primarul localităţii a fost agresat, pe fondul unor dispute cu două persoane, în timp ce se aflau la sediul instituţiei, chiar în biroul edilului.

Asociaţia Oraşelor din România este solidară cu primarul Oraşului Mioveni, Ion Georgescu şi condamnă cu hotârâre astfel de fapte de intimidare, care, în fapt, exemplifică expunerea primarilor la pericolul de a fi victime ale unor agresiuni sau ale altor pericole cauzate de îndeplinirea atribuţiilor pe care aceştia le au.

De aceea, A.O.R. face un apel la instituţiile statului cu atribuţii de ordine publică să acţioneze cu fermitate şi să sancţioneze astfel de fapte, dar şi să prevină pe viitor repetarea unor asemenea acţiuni agresive şi primitive care nu au ce căuta într-un stat civilizat, membru al Uniunii Europene.

Această agresiune, care nu este nicidecum singulară, arată că primarii, aleşi locali care ocupă funcţii de demnitate publică executivă în slujba colectivităţii locale 24 de ore pe zi şi 7 zile pe săptămână, nici măcar pe durata exercitării mandatului, nu au parte de o protecție concretă prevăzută de lege.

Pentru îndreptarea acestei situaţii, A.O.R. cere Guvernului iniţierea şi aprobarea unui ordonanţe de urgenţă pentru completarea articolului 207 – “Protecția aleșilor locali”, din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu prevederi care să prevină, să descurajeze şi să sancţioneze drastic astfel de fapte şi să consolideze protecția primarilor și membrilor familiilor acestora din partea instituţiilor specializate ale statului față de amenințările sau violențele la care ar putea fi supuși ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.