Mircea Sararescu

Mircea Sararescu

Deputatul de Argeș Andrei Gerea susține că ministrul Educației trebuie să înceteze experimentele asupra elevilor și a atras atenția că anul acesta școlar, având în vedere efectele pandemiei și măsurilor impuse de protecție împotriva COVID-19, ar fi fost cel mai bun an pentru declanșarea unei dezbateri reale care să conducă la o reformă adevărată, profundă, în întregul sistem de învățământ românesc.   
"De 30 de ani, miniștrii Educației au adus atât de multe modificări în învățământ, încât cuvântul reformă a ajuns să capete un sens mai degrabă peiorativ. Culmea este că, tocmai anul acesta, nimeni din guvernare nu se gândește să facă o reformă profundă. Cea mai importantă resursă a unei țări este cea umană, iar cercetarea este domeniul care poate aduce cea mai importantă plus-valoare în dezvoltarea unei țări în toate domeniile. România și-a bătut joc de resursa umană, iar cercetarea a rămas un domeniu lăsat de izbeliște.
Această pandemie a demonstrat acut lipsurile din educația românească. Ar fi fost momentul ca ministrul Educației să lanseze o dezbatere profundă în România, cu toți factorii implicați, despre o reformă concretă și reală, de la grădinițe până la mediul universitar și școlile profesionale.
Nu este de ajuns să dai tablete cu internet elevilor. Este nevoie de o dotare smart a tuturor școlilor din țară, indiferent că vorbim de școli din mediul rural sau din mediul urban. S-a dovedit în această perioadă că cei mai afectați sunt elevii din zona rurală, iar discrepanțele au fost uriașe.
Trebuie discutat foarte amplu și ce presupune o modificare a programei școlare. Și pornim de la ce ne dorim să producă școala românească. Avem nevoie de o programă suplă și flexibilă, în care elevii să fie formați ca cetățeni ai României, ca cetățeni europeni, cu aptitudini în zilele noastre și aptitudini în meserii de viitor. Este nevoie să combinăm cursurile online cu obișnuitele cursuri care presupun prezența fizică a copiilor în clase. Profesorii trebuie pregătiți în domeniul cursurilor online, trebuie să aibă materiale.
Trebuie să spunem stop sacrificării viitorului copiilor noștri! Vorbim de generații întregi care se nasc practic cu acces la dispozitive care până acum 15-20 de ani nu existau. Este nevoie de cursuri cu producții multimedia, cu interactivitate. Nici elevii și nici profesorii nu sunt pregătiți pentru așa ceva.
Avem nevoie de oameni bine pregătiți în anumite domenii, nu oameni multilateral dezvoltați experți în orice, lucru imposibil. A nu se confunda cultura generală cu o materie stufoasă, în care copiii trebuie să fie genii în toate domeniile. Ei trebuie canalizați și dezvoltați pe domeniile unde au înclinație.
Avem nevoie de o zonă a educației care să sprijine elevii cu capacități deosebite, olimpicii României și de un sistem social în care aceștia să aibă acces la practică și la locuri de muncă high level pentru a rămâne în țară, iar aici trebuie găsită o formulă de colaborare instituționalizată prin lege între mediul economic privat și stat.
Avem nevoie de o dezvoltare masivă a cercetării. Și aici există fonduri europene extrem de generoase care ne-ar permite nu doar să repunem pe picioare, ci și să transformăm cercetarea românească într-una de vârf, beneficiind de dotări de ultimă generație și de resursa umană din țară.
Aceasta ar trebui să fie dezbaterea noastră, nu dacă se mai dau sau nu examene. Aici se pot găsi soluții. Nu cred că elevii au beneficiat de pregătirea necesară pentru a susține un examen național, cum nu cred că sunt pregătiți nici mental după perioada prin care nu doar România, ci întreaga lume a trecut.
Problema României și a acestor elevi, dar și a generațiilor care vor urma, nu stă într-un examen, ci se întâmplă cu ei după aceea. În sistemul educațional românesc și în câmpul muncii", a subliniat deputatul Andrei Gerea.

În perioada stării de urgență, cadrele medicale din Argeș au ajuns să fie urmărite penal în dosare privind zădărnicirea combaterii bolilor. Primul dosar deschis pentru această acuzație îi vizează pe primarul Ion Georgescu din Mioveni și pe doctorul Horia Trăilă, managerul Spitalului Orășenesc din Mioveni. Dosarele penale făcute celor doi au fost deschise după ce aceștia n-au fost de acord să transforme spitalul nou de la Mioveni în spital Covid de suport, așa cum se arăta într-o decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Într-o țară normală, această decizie, chiar și având la bază ordine de ministru, nu ar fi fost dată, dacă cei care ar fi trebuit să o dea ar fi stat de vorbă și cu responsabilii de la Mioveni, astfel încât să se informeze despre modul cum a fost construit să funcționeze noul spital. Apoi, dosarul penal ar fi trebuit deja închis având în vedere că, în timp record, în secția veche a fost amenajat tot ceea ce era necesar pentru ca acolo să funcționeze spitalul suport COVID în Argeș. Și totul exclusiv prin eforturile locale, pentru că guvernul și ministerul Sănătății nu au contribuit cu nimic. Evident, decizia transformării secției vechi în spital suport COVID a fost luată după ce a fost emisă decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și după ce a fost deschis dosarul penal care acum este instrumentat. Cum ar veni, Comitetul Județean a făcut discuțiile după ce a dat dispoziția, adică a pus carul înaintea boilor.

Cum suntem deja într-o acerbă campanie electorală, Dan Manu, din postura de vicepreședinte al acestui Comitet Județean pentru Situații de Urgență, a fost scos unul din țapii ispășitori pentru acest dosar, mai ales că este și el medic și, cel mai imporantat, coleg de partid cu Ion Georgescu. Cum ar veni, un pesedist a contribuit la deschiderea unui dosar penal altui pesedist. În conferința de presă a CJ Argeș, Dan Manu s-a apărat și a spus că imaginea care a fost creată este una distorsionată voit și are ca obiectiv unul politic, și anume să îi împiedice o eventuală candidatură, fie la șefia CJ Argeș fie în altă parte. El a subliniat că decizia prin care noul spital de la Mioveni trebuia transformat în spital COVID poartă trei semnături, conform legii: prefectul PNL Emanuel Soare, care este președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, președintele CJ Argeș Dan Manu (PSD) și șeful ISU Argeș, din postura de vicepreședinți. El mai arată că dispoziția dată de Comitetul Județean a avut la bază un ordin al ministrului Sănătății.

Dan Manu s-a arătat încrezător că aceste dosare penale vor fi clasate.

Primăria din Mioveni a început proiectul de realizare a unui nou spațiu de parcare cu aproximativ 140 de locuri, în curtea laterală a noului Spital Orășenesc Mioveni. Construcția va avea lățimea de aproape 70 de metri și lungimea de 80 metri.
În paralel se vor crea și spații verzi, acoperite cu gazon, în suprafață de 4.561 mp.
Noua parcare a spitalului va prelua autoturismele pacienților și vizitatorilor, iar parcarea deja existentă va deservi exclusiv personalul medical și angajații unității spitalicești din Mioveni.

Este momentul să reîncepem să apreciem dezideratele pentru care românii din trecut și-au jertfit viețile și să le arătăm recunoștință eroilor noștri așa cum se cuvine, a arătat deputatul de Argeș Andrei Gerea într-un mesaj dedicat Zilei Eroilor. Fostul ministru susține că de multe ori, în timp de pace, avem tendința să uită prea ușor greutatea unor deziderate pentru care eroii noștri au luptat de-a lungul timpului: credință, libertate, dreptate, apărarea țării și a neamului.

"Hristos s-a Înălțat!

Astăzi, în aceasă zi de mare sărbătoare, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe se face pomenirea acelor eroi care au căzut de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate, ori pentru apărarea țării și a neamului.

Credință, libertate, dreptate, apărarea țării și a neamului...
Au fost oameni care și-au dat viața, care au luptat în războaie reale, murdare, criminale pentru aceste deziderate care de multe ori, pe timp de pace, nu mai sunt atât de apreciate.
A venit momentul să le apreciem din nou și să le arătăm eroilor noștri recunoștința pe care o merită...", a scris Andrei Gerea pe pagina sa de Facebook.

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, joi, la o ședință la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia s-au decis noi măsuri de relaxare.

- Începând din 1 iunie se redeschid terasele. Însă, este clar că este nevoie de măsuri speciale, mesele vor trebui să fie la cel puțin 2 metri, vor putea sta maxim 4 persoane la masă.

- De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici este nevoie de păstrarea unei distanțe de 2 metri.

- De la 1 iunie va fi reluat transportul rutier și feroviar.

- De la 1 iunie vor deveni posibile spectacolele în aer liber.

- De la 1 iunie nu vom mai avea nevoie de declarație pe propria răspundere pentru deplasarea în afara localității.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat într-un interviu acordat Știrile Pro TV că ultimele informații privind numărul de îmbolnăviri din România arată că de la 1 iunie vom putea deschide terasele.

”În acest context, rămânem pe previziunile potrivit cărora la 1 iunie vom deschide terasele, ca și măsuri de relaxare, dar psătrând aceleași măsuri de precauție, de distanțare socială. Dacă lucrurile evaluează într-un mod favorabil, ne putem gândi după 15 iunie să deschidem și plajele.” - a spus ministrul.

În zilele următoare, adică 2 sau 3 zile, autoritățile vor finaliza un ordin comun cu Ministerul Economiei în care vor fi prezentate, concret, aceste reguli, privind funcționarea teraselor.
Cert este că aceste norme vor ține cont de dimensiunile teraselor, precum și de amplasarea lor.
Terase: Între mese va fi asigurată o distanță de 1,5 metri, iar clienții nu vor fi nevoiți să poarte măști, fiindcă terasele sunt în aer liber.  ”Păstrăm aceeaşi distanţare socială, de un metru şi jumătate, şi precauţii pentru locurile comune, cum sunt toaletele. Pot fi mai multe măsuri, dar evaluarea o vom face la sfârşitul acestei săptămâni. Vor apărea ordine de ministru comune în care vom relata şi zonele care se vor deschide, dar vom avea şi acele măsuri care dau modul de desfăşurare şi funcţionare a acestor activităţi care vor fi relaxate”, a mai spus ministrul. Ministrul Sănătăţii a menţionat că în spaţiile deschise, cum sunt terasele, nu există obligativitatea măsurării temperaturii clienţilor.



În cee ce privește deschiderea litoralului românesc de la 15 iunie, acesta este planul Guvernului în cazul în care numprul de îmbolnăviri cu Covid-19 se menține pe o pantă descendentă.
”Dacă păstrăm aceeași evoluție a pandemiei - valorile zilnice și cele săptămânale ne dau aceleași rezultate - ne gândim ca după 15 iunie să avem și deschiderea plajelor, având în vedere că 15 iunie este și data deschiderii sezonului estival.” - a declarat ministrul Sănătății.
Și între sezlonguri va fi distanța de minim 1,5 metri, iar ministru anunță că și în apă vom fi obligați să păstrăm o anumită distanță.
”Șezlongurile, da, vor păstra acea distanțare socială. Celelalte sunt amănunte pe care le vom discuta în săptămânile următoare. În apă, la fel. Intrăm normal, păstrând aceeași distanțare, dar măsurile rămân, de igienă, de precauție, având în vedere că sunt manevre, la fel ca și înotul, care sunt puternic aerosolizante” - a mai spus ministrul Nelu Tătaru.

Întrebat cum anume vor fi deschise terasele, ministrul a precizat că măsura va fi luată la nivel naţional, cu păstrarea unei distanţe fizice de siguranţă, iar clienţii vor avea acces pe bază de rezervare.

În premieră pentru sistemul medical argeșean, astăzi, la Spitalul Orășenesc Mioveni a fost aplicat tratamentul cu plasmă hiperimună, prelevată de la donatorii vindecați de COVID-19.
Acesta este cel mai nou tratament, folosit de medici, în paralel cu medicamentele deja administrate, pentru a ameliora starea de sănătate a pacienților infectați cu noul coronavirus, internați la ATI. Dozele de plasmă hiperimună se obțin prin intermediul echipamentului de plasmafereză de la Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești.
Având în vedere contextul epidemiologic, Spitalul Mioveni a fost inclus între unitățile medicale la nivel național, care pot utiliza acest tip de tratament experimental.
Terapia cu plasmă hiperimună recoltată de la convalescenții COVID-19 este folosită din ce în ce mai mult la nivel global, autoritățile sanitare din Statele Unite, China și din numeroase state din Uniunea Europeană autorizând utilizarea sa experimentală, iar în prezent Spitalul Mioveni a făcut pași concreți în acest sens pentru că pacienții noștri să poată beneficia de această nouă terapie.
Având în vedere că este un tratament experimental, medicii de la Mioveni așteaptă ca rezultatele primului pacient argeșean să fie bune pentru ca metoda să poată fi aplicată unui număr cât mai mare de pacienți.

Instituția Prefectului Argeș informează că Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor va relua treptat activitatea de examinare. Din data de 2 iunie 2020 va fi reluată examinarea la proba practică pentru candidații care au fost programați anterior și pentru cei cărora le-au expirat dosarele de școlarizare în perioada stării de urgență (16 martie 2020  - 17 mai 2020). Reprogramarea candidaților se va efectua prin intermediul școlilor de conducători auto, cu informarea acestora.
Programarea la proba practică se va face pe două intervale orare, pentru două serii de candidați pentru fiecare examinator. La locul de întâlnire comunicat candidaților pentru susținerea probei practice vor avea acces doar candidatul și instructorul auto (fără însoțitori: rude, prieteni, etc). La locul de întâlnire se vor respecta regulile de distanțare fizică.
Examinatorul, candidatul și martorul vor purta echipamente de protecție (masă de protecție), în caz contrar putând fi refuzată susținerea probei. În mașină vor fi prezente maxim trei persoane în același timp.
Școlile de conducători auto vor asigura igienizarea mașinilor cu care se susține proba practică, iar pentru ocupanții vehiculelor va fi pus la dispoziție un flacon cu substanță dezinfectantă. De asemenea, reprezentanții școlilor vor pune la dispoziție echipamente pentru măsurarea temperaturii corporale, putând fi refuzată examinarea candidatului cu o temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius.
Din listele cu candidați vor fi excluse persoanele care figurează în izolare sau carantină.

Testarea pentru detecția SARS COV-2 (COVID-19) este gratuită, aunuță purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Pitești. Acest punct de vedere vine duă ce în spațiul public au apărut informații conform cărora pacienții internați în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești (SJUP) plătesc 300 de lei pentru a afla dacă sunt sau nu infectați cu noul coronavirus.

"Momentan, în cadrul laboratorului de biologie moleculară al Spitalului Județean de Urgență Pitești NU SE FAC TESTE LA CERERE. Precizăm că există astfel de solicitări din partea cetățenilor și se fac demersuri în acest sens, dar până la această dată, 26.05.2020, în laboratorul SJUP au fost prelucrate doar probe ale pacienților internați, bolnavii nefiind puși să achite contravaloarea acestora.
Mai precizăm că, începând de vineri, 22 mai 2020, de când laboratorul de biologie moleculară al Spitalului Județean de Urgență Pitești a primit autorizație sanitară de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică Argeș, toți pacienții care au fost internați în cadrul unității sanitare au fost testați pentru noul coronavirus", a transmis, printr-un comunicat de presă, conducerea unității spitalicești.

Arhiepiscopia Tomisului oferă diseară credincioșilor posibilitatea de a participa la slujba religioasă și de a lua Lumina Sfântă. După trei zile de post, credincioșii din Arhiepiscopia Tomisului se pregătesc pentru cea de-a doua slujbă de Înviere.
E o premieră absolută în istoria Bisericii Ortodoxe Române.
Lumina Sfântă a fost adusă de Paște de la Ierusalim
„Cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, are consacrată o slujbă specială, săvârșită în fiecare an la miezul nopții, în cadrul căreia credincioșii primesc de la clerici Lumina lui Hristos, simbolul Învierii Domnului, esența credinței creștine. Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă”, au anunțat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie.
„Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă de Paște de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare”, mai arată sursa citată.
Patriarhia precizează că „adevărata slujbă a Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română în noaptea de Paști”.
BOR reacționează dur la Învierea cu repetiție

„Decizia Permanenței Arhiepiscopiei Tomisului referitoare la oficierea, în noaptea de 26 spre 27 mai, a slujbei numită „Odovania Învierii” și a Sfintei Liturghii la miezul nopții, clerul acestei eparhii urmând a chema credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști, este una luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale și asumată integral doar de ierarh și de acest for bisericesc local.

Reamintim că adevărata slujbă a Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română în noaptea de Paști și că, în ciuda contextului extrem de aspru pentru noi toți, mireni și clerici din toate eparhiile, lumina sfântă a ajuns atunci la cei mai mulți dintre credincioșii ortodocși.

Dumnezeu să sporească această lumină a comuniunii în sufletele noastre ale tuturor și să ne ajute pe toți în dobândirea discernământului plin de iubire față de aproapele și față de Biserică!”, este mesajul transmis de Patriarhia Română.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.