Mircea Sararescu

Mircea Sararescu

În cursul zilei de 23 noiembrie, a.c., jandarmii argeșeni care se aflau în misiune în municipiul Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 26 de ani care trebuia să se afle în carantină la domiciliu, ca urmare a sosirii din Germania.
Bărbatul se afla în apropierea Tribunalului Argeș, moment în care le-a atras atenția jandarmilor prin faptul că nu purta masca de protecție, iar în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că acesta avea dispusă asupra sa măsura carantinării la domiciliu în com. Lerești.
În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat pentru nepurtarea măștii de protecție și pentru încălcarea măsurii carantinării cu amendă contravențională în valoare de 1000 de lei, în același timp situația a fost comunicată DSP Argeș pentru dispunerea măsurilor suplimentare.

Alexandru Rafila, cel nominalizat pentru funcția de ministru ale Sănătății, consideră că Certificatul verde ar trebui instituit doar atunci când se anunță o agravare a situației. Reprezentantul României la OMS a mai spus că Certificatul verde trebuie introdus și la muncă, dar și că ar trebui să conțină și testarea de anticorpi.

„Certificatul verde, trebuie să înțeleagă oamenii, este un drum spre normalitate, nu este un document făcut ca să oprime lumea, nu trebuie considerat așa, el este un instrument de sănătate publică care previne îmbolnăvirea individuală şi care, dacă este aplicat pe scară mai mare, previne îmbolnăvirea unei comunități”, a declarat Alexandru Rafila.

Medicul este de părere că certificatul verde ar trebui introdus însă doar atunci când se anunță o agravare a situației, precum în cazul creșterii susținute a incidenței timp de 2 - 3 săptămâni.

„Și așa există o opoziție, și atunci el ar trebuie să fie introdus când lucrurile anunță o agravare a situației. Ai un motiv să introduci certificatul pentru că previi”, a mai spus Rafila.

Totodată, profesorul este de părere că certificatul verde ar trebui să conțină și testarea.

„Absolut, să conțină și testare, dar nu testare de anticorpi. Testarea de anticorpi o să fiu primul care o să o sprijin când o să am o referință, să am un instrument pus la dispoziție de o organizație responsabilă. (…) Se caută o metodă care să certifice protecția persoanelor care au trecut prin boală și care n-au știut, au fost asimptomatice”, a declarat medicul la emisiunea Marius Tucă Show de la Aleph News.
 
 

Consiliul Județean Argeș a achiziționat recent o freză de ultimă generație de la unul din cei mai importanți producători de profil. Utilajul va intra în administrarea Regiei Automone Județene de Drumuri. Freza de asfalt la rece este un model WIRTGEN W 50 Ri și a fost o investiție în valoare de 1.118.600 lei, achiziția fiind făcută în urma unei licitații. Utilajul are o garanție de 4 ani și a venit însoțit de certificat european de conformitate. 

Cu această nouă achiziție, flota Regiei a crescut la trei freze, toate fiind de aceeași marcă. "Achiziționarea de către Consiliul Județean Argeș a acestei freze de asfalt de ultimă generație și darea în administrarea Regiei Autonome Județene de Drumuri reprezintă un element pozitiv în desfășurarea procesului de redresare în care ne aflăm. Creșterea bazei materiale implică și creșterea volumului de lucrări pentru repararea drumurilor județene în anii următori. Având în vedere rețeaua foarte extinsă de drumuri județene pe care o avem în administrare, de aproximativ 1200 de kilometri, această investiție este foarte importantă pentru că, având la dispoziție o flotă de trei freze, vom putea acoperi în întregime intervențiile pe care le avem programate în următoriii ani", a precizat directorul Regiei, Alina Nicolau.
 

Noul utilaj dispune de funcții suplimentare automate care permit lucrări mai rapide pe șantier, o varietate mai mare de tamburi care oferă o mai mare flexibilitate și capacitate de utilizare a mașinii, precum și de o capacitate mare de încărcare a materialului rezultat în urma frezării.

DETALII TEHNICE
Lățime frezare: 0,5 m
Adâncime de frezare: 0-210mm
Putere motor: 141 cp

Conform datelor înregistrate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, în perioada 18 ianuarie - 23 noiembrie, la Centrul de Vaccinare din Mioveni au fost imunizate 38.987 de persoane.
Din totalul persoanelor vaccinate, 29.466 s-au imunizat cu vaccin Pfizer, 4.052 cu AstraZeneca, 340 cu Moderna și 5.129 cu Janssen.
Persoanele care doresc să se imunizeze împotriva virusului COVID -19, o pot face zilnic, în intervalul orar 08.00 - 20.00, momentan chiar și fără programare.
Aici vor fi disponibile vaccinul Pfizer BioNTech și vaccinul Janssen (Johnson&Johnson), care se administrează într-o singură doză.
În prezent, la Centrul de Vaccinare Racovița din Mioveni au sosit tichetele aferente persoanelor care s-au vaccinat în această unitate, cu schema completă, începând cu data de  03 septembrie până la 12 octombrie(doza unică Janssen și doza a doua Pfizer BioNTech).
Pentru a intra în posesia tichetelor de masă, beneficiarii trebuie să se prezinte cu actul de identitate.
Pentru informații suplimentare sunați la 0790 238 745.

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu,  a avut o reacție fulminantă în ziua în care PNL și PSD și-au oficializat practic coaliția, prin prezentarea la Cotroceni cu o formulă de guvern și cu militarul Ciucă propunere de premier. Adrian Bughiu susține că ar fi preferat, la fel ca majoritatea social-democraților, să se ajungă la alegeri anticipate, dar susține decizia partidului de a-și asuma intrarea la guvernare în situația actuală. Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș afirmă însă că și-ar fi dorit un gest anume din partea președintelui PSD Marcel Ciolacu: să îi ceară lui Klaus Iohannis să își ceară scuze public PSD și votanților PSD pentru campania defăimătoare adusă ani de zile la adresa social-democraților și să recunoască că PSD este singurul partid capabil să readucă țara pe linia de plutire în aceste momente.
"Vă spun sincer, sunt unul dintre cei care nu și-ar fi dorit nici măcar o clipă, acum, o alianță cu PNL. Cel puțin, nu cu acest PNL care nu este în stare să producă nici măcar o politică publică eficientă, dimpotrivă. Nu cu acest PNL care a împărțit banii doar localitățile unde primarii l-au votat pe Cîțu pentru funcția de președinte în partid, gest penal din punctul meu de vedere. Nu cu acest partid caracterizat în ultimii doi ani doar prin lipsă de soluții sau interese meschine, antiromânești.
Când am văzut însă ce ne transmite Raluca Turcan, cea care și astăzi încă este ministru al Muncii, și anume că de vineri nu mai sunt bani pentru pensii și alocații, ce spunea ministrul Sănătății în privința salariilor cadrelor medicale, mă determină să spun că indiferent de criticile pe care le vom primi de la anumiți simpatizanți ai noștri, trebuia să facem ceva ("ca să nu ne culcăm vii și să ne trezim, Doamne ferește, morți")!!! URGENT ȘI NECONDIȚIONAT!
Și eu am susținut #alegeri_anticipate, dar trebuie să fim #lucizi. La cum se mișcă Iohannis și la cum a reușit să falimenteze această țară prin oamenii pe care și i-a impus, de parcă nu era de ajuns situația sanitară și cea din energie, este clar că anticipate mai devreme de primăvară nu ar fi avut loc. Și, până se organizau alegeri, indiferent cine ar fi ajuns să guverneze nu mai avea ce guverna.
Să nu uităm că deși am câștigat alegerile, Iohannis a refuzat PSD mandatul dat de cetățeni pentru a forma guvernul.
Țara aceasta a fost jecmănită pur și simplu în acești ultimi ani de #USR-ul lui Cioloș și Barna și de #șmecherii lui Cîțu.
În urma negocierilor, avem ministerele Finanțelor, Sănătății, Economiei, Transporturilor, Agriculturii, Muncii, Familiei, Apărării și Culturii. O spun clar: nu ne căsătorim cu PNL, pare mai mult "un concubinaj de dragul copiiilor"! Nu sunt convins că putem colabora decât poate la nivel rezonabil cu unii dintre miniștrii vehiculați, dar vom încerca să ne impunem soluțiile din strategia de guvernare: să luăm măsurile corecte în gestionarea pandemiei, vom încerca să creștem pensiile măcar pentru a acoperi inflația, să creștem alocațiile, conform legii, și să impunem un plan de investiții și de sprijinire a mediului de afaceri grav afectat de pandemie și care va trebui să facă față și unei crize financiare pe care o prefigurează experții la nivel global.
Și mai e ceva! Dacă as fi fost în locul președintelui Ciolacu, nu aș fi acceptat să scot PNL-ul din mocirlă și pe #Iohannis din vrie, decât cu condiția ca #președintele țării să iasă public și să își #ceară_scuze față de cetățeni pentru cum a tratat PeeeSeeeDee în toți anii aceștia. Și să recunoască public, că, la momentul acesta, cu bune sau mai puțin bune, PSD este singura forță politică din România, capabilă să readucă țara pe linia de plutire!
Restul...e demagogie!", a postat, pe pagina sa de Facebook Adrian Dumitru Bughiu.

 

 Pentru implementarea cu succes a proiectelor de investiții care beneficiază de fonduri europene nerambursabile și pentru a nu afecta suplimentar bugetul județean pe termen scurt, mediu și lung, Consiliul Județean Argeș a contractat un împrumut în cuantum de 43.227. 000 lei (aproximativ 8,7 euro), bani ce vor fi folosiți pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene.  

La nivelul Județului Argeș, principalele obiective de investiții de interes județean sunt reprezentate de implementarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene nerambursabile, iar Consiliul Județean Argeș are 12 proiecte astfel de proiecte. De altfel, Consiliul Județean Argeș se află în top, în Regiunea de Dezvoltare Sud – Muntenia, în ceea ce privește accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii.

“Având în vedere contextul economic dificil, prin acest împrumut avem garanția că proiectele europene vor fi  duse la bun sfârșit, prin asigurarea cofinanțării. Sunt proiecte care vizează principalele domenii de dezvoltare ale județului - sănătate, turism, cultură, infrastructură rutieră - proiecte pe care Consiliul Județean Argeș le are în acest moment în diferite stadii de implementare. Fără acest împrumut riscam să avem probleme majore în implementarea proiectelor”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu.

Împrumutul este contractat pentru o perioadă de 10 ani, cu o perioadă de grație de 3 ani, și important de menționat, cu plata dobânzii (în valoare de 0,9%) doar la sumele retrase.  

Iată care sunt proiectele ce vor fi cofinanțate din acest împrumut:

1. Restaurarea Galeriei de Arta Rudolf Schweitzer - Cumpăna - Consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural
Valoare totală proiect 19,571 mii lei
Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 260 mii lei

2. Restaurarea Muzeului Județean Argeș- consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural
Valoare totală proiect 21,462 mii lei
Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 305 mii lei

3. Conservarea și Consolidarea Cetății Poienari Argeș
Valoare totală proiect 23,262 mii lei
Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 13,593 mii lei

4. Creșterea eficienței energetice a Spitalului de Recuperare Brădet
Valoare totală proiect 4,274 mii lei
Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 456 mii lei

5. Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ situat în Pitești- Piața Vasile Milea nr. 1
Valoare totală proiect 34,462 mii lei
Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 10,299 mii lei     

6. Extindere, modernizare și dotare spații urgență Spitalul de Pediatrie Pitești
Valoare totală proiect 3,431 mii lei
Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 47 mii lei     
    
7. Extindere si dotare spații Urgență și amenajări incintă Spitalul Județean de Urgență Pitești
Valoare totală proiect 12,963 mii lei
Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 6,257 mii lei     

8. Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești
Valoare totală proiect 12,937 mii lei
Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 2,496 mii lei     

9. Extinderea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgențe Pitești
Valoare totală proiect 13,444 mii lei
Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 2,851 mii lei     

10. "Modernizarea drumului județean  DJ504 lim. jud. Teleorman-Popești-Izvoru-Recea-Cornățel-Vulpești (DN 65A) km 110+700-136+695, L=25,995 km, pe raza com. Popești, Izvoru, Recea, Buzoești, jud. Argeș" (FEDR)
Valoare totală proiect 85,914 mii lei
Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 3,863 mii lei     

11. "Modernizarea  DJ 503 lim. jud. Dâmbovița-Slobozia-Rociu-Oarja-Catanele (DJ 702G-km 3+824), km 98+000-140+034 (42,034 km), jud. Argeș" .  
Valoare totală proiect 99,818 mii lei
Valoarea propusă a fi finanțată din împrumut: 2,800 mii lei     
 TOTAL GENERAL:  331,538 mii lei
TOTAL GENERAL VALOARE PROPUSĂ SPRE ÎMPRUMUT: 43,227 mii lei

 

 

 

Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel:

-incidența pe ultimele 14 zile: 2.89 (ieri 3.09);

-persoane internate la ATI: 31 (ieri 34);
-persoane internate în spital: 418 (ieri 420);

-persoane diagnosticate pozitiv: 45.334 (ieri 45.273);
-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 61 (ieri 88);

- raportare decese: 1739 (ieri 1731);
- raportare restanțe săptămâna 15 noiembrie – 21 noiembrie: 3;
- raportare decese noi: 5;
    - femeie, nevaccinată, 71 ani, comorbidități: HTA, BPOC, obezitate, diabet zaharat;
    - bărbat, nevaccinat, 84 ani, comorbidități: sechele AVC, amputare coapsa stângă;
    - femeie, nevaccinată, 59 ani, comorbidități: miozită acută, sindrom Down;
    - bărbat, nevaccinat, 68 ani, comorbidități: fără comorbidități raportate;
    - femeie, vaccinată în octombrie 2021, 64 ani, comorbidități: HTA stadiul 2, obezitate, diabet
zaharat dezechilibrat;

- număr teste RT-PCR efectuate în spitalele publice în ultimele 24 de ore: 79 (ieri 79);
- număr teste rapide (antigen) efectuate în spitalele publice în ultimele 24 de ore: 220 (ieri 220);

- număr persoane care au primit doza 1: 221.086 (ultima raportare 220.583);
- număr persoane care au primit doza 1 de la ultima raportare: 503;

- număr persoane care au primit doza 1 și doza 2: 139.390 (ultima raportare 138.752);
- număr persoane care au primit doza 2 de la ultima raportare: 638;

- număr total persoane complet vaccinate: 207.134 (ultima raportare 206.253);
- număr total persoane complet vaccinate de la ultima raportare: 1881;

- număr total persoane care au primit doza 3 (booster): 29.974 (ultima raportare 29.493);
- număr total persoane care au primit doza 3 de la ultima raportare: 481;

Datele despre incidența pe localități, prezentate sub forma unei hărți interactive sau prin grafice, precum și multe alte informații utile despre situația epidemiologică și despre măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, sunt disponibile accesând site-ul: https://www.covidarges.ro

Caravana Vaccinării a fost, timp de două zile, și în Argeș, acțiunea de informare, dezbatere împreună cu medici din județ, dar și de vaccinare având loc la Pitești.
Timp de două zile, au fost  disponibile două fluxuri de vaccinare, unul cu Pfizer și unul cu Johnson&Johnson.
Dacă săptămâna trecută, subprefectul Dragoș Predescu s-a vaccinat în prima acțiune de tipul drive-through, sâmbătă, subprefectul Lucian Ionescu s-a numărat printre cei 224 de argeșeni care au fost vaccinați în cadrul acestei caravane susținute de o companie privată din domeniul energiei.
În total, 485 de argeșeni s-au vaccinat în cele două zile. În acest sfârșit de săptămână, pert total, au fost vaccinați în întregul județ 5080 de persoane, la toate centrele din județm 1175 cu doza a treia.

Muzeul Județean Argeș și-a îmbogățit patrimoniul prin achiziția unui tablou semnat de Alexandru Ciucurencu. Lucrarea, intitulată “Pe pervaz” , este realizată în ulei pe hârtie lipită pe pânză și provine dintr-o colecție privată. Opera a fost achiziționată de la Artmark, fiind însoțită și de un certificat de autenticitate și o evaluare făcut de un evaluator autorizat de către Ministerul Culturii.
Tabloul a fost achiziționat din veniturile proprii ale Muzeului Județean Argeș cu o  sumă considerată de evaluator a fi de pornire în cazul unei licitații.

 “Este un motiv de bucurie că Muzeul Județean Argeș a reușit achiziția acestui tablou semnat de Alexandru Ciucurencu. Este un tablou valoros, executat în 1944, și sunt convins că valoarea operei va crește pe viitor.  
Vreau să remarc faptul că această achiziție a fost făcută din veniturile proprii ale Muzeului Județean Argeș, deci iată că și instituțiile de cultură pot realiza venituri proprii. Acest lucru este cu atât mai îmbucurător cu cât noul exponat vine în completarea altor achiziții de artă la fel de valoroase. Și pe viitor Consiliul Județean Argeș va încuraja instituțiile de cultură din subordine pentru achiziția unor astfel de lucrări și să dea Dumnezeu ca patrimoniu nostru național să se îmbogățească de la an la an“, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu.

La rândul său, managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, a completat: “Este o mare bucurie pentru noi faptul că am reușit, și cu avizul Consiliului Județean Argeș, să ne îmbogățim patrimoniul cu lucrarea <<Pe pervaz>>, semnată Alexandru Ciucurencu. Este o lucrare achiziționată de la Artmark. Ne bucurăm foarte mult că am reușit astfel să ne îmbogățim patrimoniul, pentru că aceasta este una dintre funcțiile importante ale instituției noastre.
Alexandru Ciucurencu este un artist recunoscut pe plan național, dar și internațional. Este recunoscut și faptul că a fost profesor și are foarte mulți artiști pe care i-a îndrumat. Era normal să avem și un tablou cu semnătura sa, pentru că avem opere de la toți discipolii săi. Am reușit astfel să întregim această colecție și cred că vom putea prezenta publicului larg o expoziție extrem de interesantă, cu opere semnate atât de profesor, cât și de către discipolii săi. Opera <<Pe pervaz>> va fi și exponatul lunii la începutul anului viitor”.

Primarul Ion Georgescu și echipa de conducere a spitalului Mioveni au participat la un eveniment organizat de Ordinul Asistenților Medicali din Argeș. Președintele filialei Argeș a Ordinului, Estera Stămoiu, le-a oferit, în numele instutiției, Diplome de recunoștință asistenților medicali din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni, atât celor din spitalul verde cât și celor din spitalul COVID și secția de boli infecțioase.
Estera Stămoiu a apreciat profesionalismul echipei medicale a spitalului orășenesc, mai ales în cei doi ani de luptă cu pandemia COVID și a subliniat rolul esențial pe care primarul Ion Georgescu și consiliul local l-au avut în transformarea spitalului COVID din Mioveni într-unul din cele mai apreciate din țară datorită ratei de succes în tratarea pacienților. La rândul său, primarul Ion Georgescu a mulțumit cadrelor medicale și Ordinului Asistenților Medicali din Argeș pentru faptul că au venit cu acest gest simbolic prin care le-a transmis asistenților medicali aprecierea zonei profesionale, precum și a comunității, pentru efortul făcut în lupta împotriva pandemiei de COVID.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.