Imagini Exclusive de la Guvern, de la semnarea parteneriatului dintre Dacia, primăria Mioveni și Liceul Tehnologic Construcţii de Mașini Mioveni

Destinul Liceului Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni este strâns legat de uzina de autoturisme, întrucât lucrările de construcţie ale ambelor obiective au început în anul 1967. Instituţia de învăţământ a fost gata în anul 1969 şi a devenit principalul izvor de personal calificat pentru platforma industrială din Colibaşi. Astăzi, cele două destine se reunesc, asigurând, pe de o parte, viitori angajați pregătiți la înaltă calitate pentru uzina Dacia și asigurarea de locuri de muncă pentru tinerii din Mioveni.
Miercuri, 16 iulie 2014, la Guvern, în prezența primului ministru Victor Ponta, a ministrului Educației Remus Pricopie, a ministrului delegat pentru cercetare Mihnea Costoiu, a ministrului Sănătății Nicolae Bănicioiu, a fost semnat un protocol de parteneriat între Dacia, Inspectoratul Școlar al județului Argeș  și Primăria orașului Mioveni pentru înființarea și susținerea funcționării unor clase de învățământ profesional în domeniul mecanică, calificarea profesională sculer-matrițer, la Liceul Tehnologic Construcţii de Mașini Mioveni.


Protocolul a fost semnat la sediul Guvernului României de către Nicolas Maure, președinte director general al Dacia, Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar al județului Argeș și Ion Georgescu, primar al orașului Mioveni.
La eveniment au mai participat directorul Liceului Tehnologic Construcţii Mioveni, Ghiorghe Dinuţă, Chestorul Camerei Deputaților și consilierul onorific al premierul Victor Ponta, Mircea Drăghici, președinte CJ Argeș Florin Tecău, primarul Tudor Pendiuc și parlamentarii colegiului Mioveni Simona Bucura Oprescu și Șerban Valeca.

Acest parteneriat vizează colaborarea dintre Dacia și Liceul Tehnologic Construcţii de Mașini Mioveni în ceea ce priveşte activitatea şcolară şi pregătirea profesională practică a tinerilor liceeni. "Dacia susţine învăţământul profesional prin crearea în cadrul liceului a două clase cu profil mecanic (calificare sculeri-matriţeri), respectiv, o clasă a IX-a cu 14 elevi, din anul şcolar 2014/2015 (absolvire în 2017), şi o clasă a X-a, cu 28 de elevi, începând cu anul şcolar 2014/2015 (absolvire în 2016).
Cei 42 de liceeni vor îmbina formarea teoretică și cea practică, prin participarea în calitate de stagiari la Uzinele Dacia din Mioveni și prin posibilitatea de a efectua vizite la uzinele Dacia. În baza contactului de stagiu, Dacia va oferi stagiarilor burse lunare în valoare de 200 lei, acordate pe criterii de performanță. În plus, aceştia vor beneficia de transport şi prânz gratuit, dar și de echipament de protecție pus la dispoziție de Dacia.  Absolvenții acestor clase vor avea prioritate la angajare în cadrul Dacia, în funcție de nevoile companiei. În trecut în România existau şcoli profesionale care au dat generaţii de specialişti în diverse meserii. Aceste școli au dispărut și, odată cu ele, specializări de care mediul economic are nevoie. Renault România are deja tradiţie în organizarea de programe de stagii (Drive Your Future) adresate tinerilor studenți sau masteranzi, iar acum face pasul următor și susţine instituţiile de învăţământ cu profil profesional. Vom fi parteneri ai Liceului Tehnologic Construcţii Mioveni și, împreună, vom  adapta programa şcolară, vom crea clase cu profil mecanic şi specializare sculeri matriţeri, şi vom organiza stagii în cadrul uzinelor noastre. Este nevoie de o mai strânsă legătură între  partea teoretică și cea  practică atunci când este vorba de învățământ profesional și suntem bucuroși să realizăm acest parteneriat la Mioveni, în proximitatea uzinelor Dacia ”, a declarat Nicolas Maure, preşedinte director general Dacia şi director general Renault România.

Sculer-matriţer este una dintre calificările profesionale de nișă la Dacia, întâlnită în cadrul Matrițe Dacia, la Uzina Vehicule (Departament Presaj) și la Uzina Mecanica și Șasiuri (Turnătorie Aluminiu). Dacia are singura unitate specializată în conceperea și fabricarea de matrițe din Grupul Renault la nivel mondial, ceea ce face critică atragerea și dezvoltarea unor astfel de competențe în cadrul companiei.

Pe lângă crearea claselor specializate, Dacia va susține Liceul Tehnologic Construcţii de Mașini Mioveni și prin sponsorizarea cu mijloace tehnice (mașini, utilaje și echipamente) care să contribuie la formarea elevilor. Mai mult, specialiști din cadrul Dacia și ai Renault România vor participa și la instruirea cadrelor didactice și vor interveni în cadrul cursurilor pentru a facilita dobândirea unor competențe specifice industriei auto.

Primarul Ion Georgescu i-a oferit primului- ministru o machetă a celui mai de succes model Dacia: Logan Duster, primind felicitările șefului Executivului. "Sunt bucuros că acest parteneriat între Uzina Dacia, Liceul Tehnologic Construcţii de Mașini Mioveni și Primăria Mioveni a fost semnat pentru că reprezintă asigurarea unui viitor pentru tinerii orașului Mioveni și pentru Uzina Dacia.
Dacia Renault este cea mai importantă companie românească, este principalul contributor la bugetul orașului Mioveni, cea mai mare parte a angajaților uzinei sunt locuitorii Mioveniului. Este important ca și copiii din oraș să poată continua tradiția de construcție a mașinilor în Mioveni, la Dacia, și acest parteneriat nu face decât să ofere siguranța că viitori angajați de la Dacia vor fi cât se poate de bine pregătiți și că vor fi tot din Mioveni. Le mulțumesc conducerii Dacia, conducerii Liceului Tehnologic, inspectoratului școlar și ministerului Educației și în mod special primului ministru Victor Ponta pentru că a permis ca acest eveniment să poată fi organizat la Guvern", a precizat primarul Ion Georgescu.


Și Mircea Drăghici, consilier onorific al primului-ministru pe probleme ce țin de industria auto a apreciat semnarea acordului de colaborare dintre mediul educațional, autoritățile locale din Mioveni și uzina Dacia.
"Scopul acestui consorțiu este îmbunătățirea pregătirii practice a elevilor din învățământul profesional, pe domeniul mecanică, calificarea sculer-matrițer. Practic, parteneriatul reglementează cadrul de organizare și desfășurare în comun de activițăți pentru un număr de 14 elevi înscriși în învățământul profesional începând cu clasa a IX a din anul școlar 2014/2015 (an absolvire 2017) și respectiv pe perioada unui ciclu de 2 ani pentru un numar de 28 elevi înscriși în învățământul profesional începând cu clasa a X a din anul școlar 2014/2015 (an absolvire 2016).  S.C. Automobile Dacia S.A va acorda o bursă lunară de 200 RON fiecărui stagiar și pe toată perioada de derulare a stagiului practic la sediul Societății, masa de prânz, echipamentul individual de protecție şi transportul de la sediul Instituției de Învățământ până la sediul Societăţii şi retur", a precizat Chestorul Camerei Deputaților Mircea Drăghici.

Deputatul social – democrat apreciază dezvoltarea învățământului profesional din România ca o soluție extrem de utilă pentru societate. “Îmi doresc ca tot mai multe societăți private să urmeze exemplul uzinei Dacia și să se implice nu doar la nivelul şcolilor și liceelor, cât şi la nivelul universităţilor. Angajatorii trebuie să înțeleagă că aceste parteneriate le vor aduce personal calificat și competitiv!”, a menționat Mircea Drăghici, consilierul onorific al prim-ministrului pe probleme ce țin de industria auto.  
Citeste si
Exclusiv: Mesajul lui Victor Ponta la semnarea protocolului dintre uzina Dacia, primăria Mioveni și Liceul Tehnologic


Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.