Finalul de an îl aduce pe Marcel Iureș pe scenele din țară și din străinătate în spectacolul „Absolut – Ivan Turbincă” de Ion Creangă, o adaptare a lui Alexandru Dabija. Joacă magistral un spectru larg de personaje, ipostaze, de fapt, ale omului generic în faţa Absolutului: Dumnezeu, Diavolul, Moartea. După spectacol, în sala goală, de pe scaunul spectatorului din sala de la Mioveni, Iureș a vorbit tot despre Absolut, pentru Q Magazine.

Vă priveam într-o fotografie, încercând să vă descopăr cât mai bine. Aveați imaginea unui om care se gândește intens la tot ceea ce are de făcut. Ați rămas cu întrebări fără răspuns la ceea ce aveți de făcut?

Eu fac pe rând lucrurile. Viitorul derivă cam din ce am făcut. Cred foarte mult în presimțiri. Sunt ca un om de la țară care crede în semne, în tot felul de superstiții. Dacă mi se bate un ochi înseamnă că este ceva, nu citesc în bobi sau în astre. Mintea mea este cumva sintetică, dar se bizuie pe ceva gata livrat de Dumnezeu știe cine. Uneori mi se pare că știu ce urmează, dar nu știu să zic… Mă doare stomacul și știu că se întâmplă ceva rău. Sau am o formă de neliniște nemaiîntâlnită până atunci. Limpede că ceva produce ceva ce mie nu îmi sună bine. Sunt ca melcul. Când dau cu cornul de ceva rece, zic că e rece.

Sunteți un creator de teatru. Și pe scenă, dar și de teatrul efectiv – Teatrul Act. Ce le doriți actorilor mai tineri?

Nu este vorba de dorit. Fiecare știe ce își dorește. Ei trebuie avertizați că este o treabă mult mai serioasă arta asta a teatrului decât pare. Teatrul trebuie însoțit de o bucurie, de o dărnicie ieșită din comun și un efort formidabil. De credința în el, ca fenomen, dar și în capacitatea ta. Este bine să fii atent la aceste lucruri. Cred că unul dintre cele mai importante avertismente este să nu își trădeze spectatorii, publicul. Eu fac parte dintr-o generație care a fost antrenată să joace și pentru eventualitatea în care un singur om din 500 dintr-o sală înțelege.

Ce iubiți mai mult, teatrul sau filmul?

Teatrul, fără îndoială. Teatrul, de departe.

Ce relație aveți cu Dumnezeu?

Nu am o relație personală. Nu cred că există o relație personală între om și Dumnezeu…

Nu ați vorbit cu Dumnezeu niciodată?

Mai vorbesc așa, în joacă. Dar în spatele jocului sunt multe lucruri care te înfioară. Ca tot ce a scris Creangă care e în marginea abisului, dacă nu chiar plutind peste abis.

V-a răspuns vreodată?

Mă străduiesc.
Citește mai multe pe Q Magazine


Autor foto: Mihai NIȚOIU