În România, dar și în județ, cazurile de COVID-19 sunt în creștere, iar paturile libere ATI din Argeș aproape că s-au înjumătățit. Dintr-o situație aproape delirantă, spitalul ar putea rămâne fără doctorul Adrian Ciocănea, cel care conduce secția ATI și doctorul George Terheci. În afară de cei doi medici, veniți prin detașare de la Spitalul Județean Argeș, mai sunt doar 5 medici rezidenți care ar putea pleca și ei rapid, în lipsa medicilor specialiști. Ordinul de detașare pentru Adrian Ciocănea și George Terheci va înceta pe 20 ianuarie, adică poimâine.
Cei doi doctori care au făcut din secția COVID de la Mioveni cea mai performantă din țară în privința raportului internați/vindecați, au dat concurs pentru posturile de la Spitalul Mioveni însă fiind stare de alertă, Spitalul Județean Argeș nu le-a permis să plece, rămânând așadar deocamdată sub acoperișul detașărilor.
Pentru ca situația să capete accente ieșite din comun, primarul Ion Georgescu acuză faptul că o persoană publică din Argeș, cu influență la București, i-ar fi transmis eronat ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, că la secția ATI de la Mioveni nu mai sunt pacienți, motiv pentru care cei doi medici de la Județean nu ar mai trebui ținuți la Mioveni. La secția ATI sunt însă pacienți în stare gravă aduși în urmă cu două zile. 5 dintre cei 13 pacienți sunt intubați și nu pot fi mutați.
Ieri seară, târziu, primarul Ion Georgescu a postat următorul mesaj:
Ferește-ne Hipocrate de prieteni!
În secția ATI a Spitalului Mioveni se duc lupte reale pentru viață. După un an în care au fost martorii unor drame, în care au oscilat între agonie și extaz, medicii și personalul medical din secția ATI COVID au ieșit învingători din inegala înfruntare cu perfidul virus. Aici, o echipă unită și inimoasă de profesioniști a scris istorie.
Din păcate, vom intra în istorie, drept cea mai modernă și performantă secție ATI COVID din România, pe care s-a pus lacătul! Mai trist este faptul că această decizie nu s-a luat din orgolii politice, ori neputință, ci din frustrare tipic românească.
Prin deciziile de revocare a detașărilor coordonatorilor secției ATI COVID de la Mioveni s-a reușit contraperformața la care nu a ajuns o armată de adversari politici, nici măcar atunci când PSD era în opoziție. Dar au reușit, acum, prietenii.
Nu concepem să renunțăm la acest proiect care funcționează cu rezultate extraordinare și în care s-au investit milioane de euro! De ce să tăiați aripile acestei echipe, revocând dreptul la performanță Spitalului Mioveni și, implicit, reducând sansele la viață pacienților?
Fără modestie, întreb, știți pe ce loc se află Spitalul Orășenesc Mioveni în topul spitalelor COVID din țară ca număr de pacienți salvați în anul 2021?
Personal, știu ce persoană din Argeș a fost astăzi la minister și a conceput acest aranjament. Vă mulțumesc pentru grija pe care ne-o purtați!

Conform unor surse, la scurt timp după reacția primarului, Ion Georgescu a fost contactat de ministrul Rafila, de secretarul de stat Raed Arafat și de președintele PSD Marcel Ciolacu. Între timp, astăzi, Prefectura Argeș se desfășoară o ședință de urgență pe această temă.
Conform unor zvonuri, personalitatea din Argeș despre care vorbea primarul ar putea fi Dan Manu, ajuns consilier al ministrului Rafila.

În semn de apreciere pentru devotamentul, curajul, profesionalismul și solidaritatea manifestate în toată perioada pandemiei de COVID19, medicul Adrian Ion Ciocănea va fi decorat de președintele României cu Ordinul "Meritul Sanitar" în grad de Cavaler.
Dr. Ciocănea a coordonat activitatea Secției Boli Infecțioase și secția ATI COVID a Spitalului COVID de la Mioveni în cele mai grele perioade. În prezent, medicul argeșean se află tot în cadrul spitalului Mioveni, alături de medicii și asistentele care salvează zilnic viețile pacienților infectați cu virusul COVID19.
Distincția va fi acordată pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României.
Îl puteți vedea pe doctorul Adrian Ciocăcnea la muncă, dar și vorbind despre lupta împotriva COVID pentru a salva viețile oamenilor acolo, pe ultima redută, în cadrul unui reportaj din secția ATI Mioveni a spitalului Mioveni realizat în exclusivitate de Pro Media TV.

Pro Media TV a realizat, în exclusivitate, un reportaj din secțiile de terapie intensivă din Spitalul Orășenesc Mioveni și din Spitalul Județean de Urgență Pitești. Tineri de 22 de ani sau de 44 de ani intubați. S-a ajuns ca moartea unui pacient să fie șansa altuia de supraviețuire! Atenție, imaginile au un puternic impact emoțional și este de evitat ca acestea să fie vizionate de către copii!

În Argeș, vor apărea mai multe paturi cu oxigen pentru pacienții COVID și la Spitalul Militar, pentru că toate spitalele sunt sufocate de valul de pacienți. Spitalul Mioveni și Spitalul Județean sunt în avanpostul luptei împotriva COVID.
Cazurile grave și foarte grave îi afectează și pe tineri. Medicii fac apel disperat la oameni să se vaccineze și să aibă grijă de ei pentru a nu se infecta.


Medicii de la ATI le cer oamenilor ca de la primele simptome de răceală să apeleze la medicii de familie în primă fază și să facă testele pentru a vedea dacă au COVID. Netratarea încă de la început a virusului duce aproape invariabil la cazuri extrem de grave.

Și cu toate aceastea, mai există o speranță… Cel puțin pentru cei care ajung la ATI, unii dintre ei sunt realmente aduși la viață de personalul medical.

Un reportaj cutremurător despre viața și moartea din secțiile ATI COVID din Argeș, marca Pro Media TV.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.