În acest weekend una din cele mai bogate comune din țară, Bradu, și-a serbat zilele. Primarul comunei, Dan Stroe, sprijinit de Consiliul local Bradu a reușit să facă din acest eveniment un succes. Ilinca Vandici a prezentat, pe scena amenajată în cadrul Bazei Sportive Real Bradu au urcat artiști consacrați la nivel național, precum Anna Lesko, Emilia Ghinescu, Speak și Libelula, Dorian Popa, Elena Ionescu, Cristina Voicu și Emilia Dorobanțu. Niculina Stoican a făcut însă senzație la spectacului oferit de administrația locală locuitorilor din Bradu.
În timpul zilei au fost organizate numeroase activități sportive. De asemenea, în prezența autorităților județene și a parlamentarilor, au fost comemorați eroii căzuți în Primul Război Mondial. Cu acest prilej, a avut loc ceremonia de aprindere a Flăcării Centenarului. De asemenea, numele tuturor eroilor au fost citite de un sobor de preoți, în cadrul slujbei de pomenire.
Primarul Dan Stroe și președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu au înmânat urmașilor eroilor din Bradu diplome centenare, mulțumindu-le și felicitând întreaga comunitate pentru păstrarea vie a memoriei înaintașilor.
Tot sâmbătă, s-a sărbătorit și cea de-a IX-a ediție a Zilei Comunei Bradu. Cu această ocazie, președintele CJ Argeș, Dan Manu, a oferit primarului o Diplomă de Excelență, în semn de apreciere pentru activitatea depusă la dezvoltarea localității. La rândul său, președintele Dan Manu a primit o Diplomă de Excelență din partea administrației locale, ca semn al bunei colaborări, dar și pentru implicarea în dezvoltarea localității. Vedetele acestei zile au fost fetițele de la echipa de gimnastică ritmică ce se antrenează în cadrul Bazei Sportive Bradu. Administrația locală le-a premiat pentru rezultatele obținute la concursurile naționale.
Printre cei care au fost la eveniment s-au numărat și Radu Vasilică, semn că deputatul se simte din ce în ce mai bine după accidentul avut, dar și președintele ANPC Marius Pârvu.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.