În ziua în care a împlinit 106 ani, Constantin Năstase, cel mai logeviv general al Armatei Române, și unul dintre cei mai longevivi din Europa, a fost decorat cu cea mai înaltă distincție- Emblema de Onoare a Armatei Române în semn de apreciere a faptelor sale din al Doilea Război Mondial. Cel care i-a înmânat decorația a fost chiar ministrul Apărării, Generalul Nicolae Ciucă. Șeful armatei române a venit la Mioveni, la un eveniment intim, consumat chiar la cula Racovița, muzeu care îi poartă numele lui Constantin Năstase și realizat la inițiativa acestuia. Eroul de la Mioveni a fost premiat și de primarul Ion Georgescu.
Nicolae Ciucă a vorbit preț de mai multe zeci de minute cu Năstase, care i-a povestit experiența sa, fiind unul din puținii ofițeri români care au supravieţuit cumplitei încercuiri de la Cotul Donului.

 Născut pe 3 iunie 1915, în Mioveni, Constantin Năstase este absolvent al Şcolii Normale „Carol I” din Câmpulung Muscel. Învățătorul  A luptat în cel de Al Doilea Război Mondial, participând la campania din est de la început, în iunie 1941, şi până la întoarcerea în ţară, în anul 1944.  După atacul de la Odessa, a mai reuşit să strângă încă şapte camarazi din pluton pentru a se întoarce acasă. 75 de zile a durat drumul de întoarcere spre casă.   

Centrul Cultural Mioveni a cebrat 50 de ani de la înființarea colecției muzeistice în Cula Racovița. Monument istoric de o deosebită importanță, Cula Racovița a fost reabilitată cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Mioveni. Sufletul a ceea ce înseamnă astăzi Cula Racovița este prof. Constantin I. Năstase, seniorul de vârstă al orașului Mioveni, cel care a în anul 1968 punea bazele unui mic muzeu rural, colecția sa de peste 1500 obiecte fiind găzduită din anul 1985 și până în prezent, în Cula Racovița. Cu această ocazie, cei care au venit la Casa de Cultură Racovița au putut viziona și un film documentar.

Pentru cei 50 de ani de la înființarea colecției muzeistice, primarul Ion Georgescu i-a oferit profesorului veteran de război o plachetă. Vă oferim acest simbol cu toată dragostea și aprecierea. Este un semn al prețuirii pe care v-o port. Eram viceprimar când v-am cunoscut și când am aflat despre importanța exponatelor. Cred că toți primarii, în ultimii 50 de ani, au contribuit la menținerea acestei idei a dvs. Prin donația făcută de dumneavoastră, sunt convins că oricine va veni la primărie sau în consiliul local, va fi obligat să continue și să prețuiască ceea ce ați făcut aici, a precizat Ion Georgescu.  

Am găsit în primarul Ion Georgescu un psiholog și un pedagog. Dacă cu ceilalți primari care au fost înaintea lui, nu m-am putut înțelege. Ion Georgescu nu a zis niciodată că nu a avut timp sau că nu a avut bani. A sprijinit enorm acest proiect, a spus profesorul Năstase.
În cei peste 200 de ani de existență, Cula din Racoviţa a fost martor de neclintit al multor evenimente, înfruntând cu rezistență și șansă rigorile vremii. În prezent fosta fortăreață a boierului Racoviceanu reprezintă un reper cultural și istoric în zona de Sud a României, numărându-se printre ultimele 12 cule restaurate și funcționale, care au mai rămas pe teritoriul țării noastre.
 

 În prezenţa a numeroase personalităţi naţionale, academicieni, personalităţi din cultura şi cinematografia românească, primari, oameni politici şi în faţa a sute de argeşeni şi musceleni, de aici, din "România de la Argeş", la conacul "boierilor cei ziditori de ţară" a fost lansată "Chemarea de la Golesti".
"La începutul anului 2017, tot aici, la Conacul Goleşti, am lansat proiectul “Respect pentru Valorile Naţionale”, împreună cu membri ai Academiei Române şi ai DACIN SARA, personalităţi ale culturii şi cinematografiei din România. Anul 2018 marchează Centenarul Marii Uniri, anul împlinirii idealurilor de unitate ale românilor de pretutindeni. Judeţul Argeş a avut şi va avea, întotdeauna, un rol important în istoria României, prin marii oameni de stat pe care i-a dat acestei ţări, şi asta numai dacă ne referim la faptul că România Modernă a avut şapte prim-miniştri de aici, din “România de la Argeş”, cum inspirat a spus Nicolae", a dat citire mesajului preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu.
Conducerea CJ Argeş a înmânat trofeele „Personalitatea Anului Centenar”, pentru implicarea în promovarea si cultivarea valorilor nationale. Au primit distincția Acad. Răzvan Theodorescu, Acad Ioan Dumitrache, Acad. Gheorghe Păun, regizorul Şerban Marinescu, jurnalistul, Bogdan Ficeac, actorul Mircea Diaconu, realizatorul TV Lucia Hossu-Longin  și generalul Constantin Năstase din Mioveni care a împlinit 100 de ani și care a luptat în cel de-al doilea Război Mondial.
”Reuniunea Fiilor şi Cetăţenilor Argeşului şi Muscelului” de la Muzeul Goșeti a încheiat ”Sărbătorile Argeşului şi Muscelului”.
 Ziua a continuat cu serbarea câmpenească, desfășurată în parcul Conacului Golești, unde argesenii au desoperit tradițiile culinare din toate zonele Argesului, voia buna fiind asigurată de orchestra "Doina Argesului", de ansamblurile folclorice din tot județul si de soliștii Centrului Cultural Județean Argeș.
 

Administrația locală din Mioveni a organizat manifestări dedicate Zilei Eroilor, sărbătoare națională în care îi comemorăm pe toți ostașii forțelor armate române, care și-au pierdut viața pe câmpul de luptă.
În acest an, având în vedere că sărbătorim CENTENARUL, Guvernul României a aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.309/2018, programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor și care prevede că, de la ora 12,00, în toate lăcaşurile de cult se trag clopotele, în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ sepăstrează un moment de reculegere, iar ceremoniile militare și religioase de comemorare a eroilor încep după oficierea Sfintei Liturghii la sărbătoarea Înălţării Domnului. Au fost organizate ceremonii la monumentele eroilor din Centrul Civic, din cartierele Racovița, Făget, Colibași, de la Școala Gimnazială Liviu Rebreanu și la Crucea Eroilor Mioveni (Biserica Sfântul Gheorghe). La manifestările din Centrul Civic a participat, printre alții, și deputatul Nicolae Velcea.
De departe însă, prezența cea mai aplaudată, care a produs cea mai multă emoție, a fost cea a veteranului de război generalul Constantin Năstase, care a ajuns la venerabila vârstă de 103 ani. 
La vârsta de 25 de ani a plecat în război, făcând parte din Regimentul 19 Infanterie Caracal şi, fiind comandant de pluton, a luptat, alături de subordonaţii săi, în linia întâi timp de nouă luni.

După atacul de la Odesa a mai reuşit să strângă încă şapte camarazi din pluton pentru a se întoarce acasă. 75 de zile a durat drumul de întoarcere spre casă. După război şi-a continuat studiile la Facultatea de Matematică şi Fizică din cadrul Universităţii unde a şi fost declarat Diplomat universirat cu specialitatea matematică şi fizică.

Sursa video: Facebook Mioveni-Argeș

Constantin Năstase, general în rezervă și cetățean de onoare al orașului Mioveni, va împlini sâmbătă venerabila vârstă de 102 ani. Cu această ocazie, la Casa de Cultură Racovița, va fi lansat și un volum, intitulat "CI Năstase, Un secol de viață".  

Constantin Năstase a luptat în cel de Al Doilea Război Mondial, participând la campania din est de la început, în iunie 1941, și până la întoarcerea în țară, în anul 1944. A luptat, ca ofițer al Armatei Române, în bătălia pentru Odesa și în confruntarea de la Cotul Donului. A scăpat cu viață din cumplita încercuire de la Cotul Donului și a mărșăluit cale de mii de kilometri prin nesfârșita stepă din Rusia, la temperaturi de -40 de grade Celsius, timp de 75 de zile. De-a lungul vieții sale, s-a implicat în numeroase activități și proiecte sociale și culturale, cum ar fi înființarea Muzeului Cula Racovița.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.