Vești bune pentru micuții speciali din Pitești. Centrul logopedic Little Kids își deschide porțile luni, 12 noiembrie, începând cu ora 13.
Acest centru este menit să vină în ajutorul copilașilor cu tulburări comportamentale, atât prin clasicele ședințe de terapie, cât și printr-un afterschool special destinat celor ce nu sunt primiți în afterschool-urile clasice.
Primul centru logopedic pentru copiii cu tulburări comportamentale din Pitești va fi pe strada Intrarea Mărășeșeti nr 6.  
Programul de funcționare este de luni până vineri, între 9 și 18.

În perioada 6-25 decembrie 2018, în Mioveni, pe platoul din Centrul Civic, va fi organizată cea de-a treia ediție a Târgului de Crăciun.
Târgul poate fi vizitat zilnic, în perioada mai sus menționată, în intervalul orar 10:00 – 22:00 și va include: spaţii comerciale, zonă gastronomică, târg de meșteșuguri, casa lui Moș Crăciun, carusel, concerte și spectacole de folclor.
Astfel, timp de 20 de zile, la  Mioveni, vizitatorii pot găsi inspiraţie pentru cadouri și se pot bucura de o ofertă variată de produse, grupate pe categorii precum jucării, produse alimentare tradiţioale de sezon (carne, afumături, brânzeturi, dulceţuri, zacuscă, murături), o gamă variată de dulciuri, prăjituri de casă, cozonaci, ciocolată de casă, turtă dulce, produse de patiserie, produse apicole, decoraţiuni și obiecte de uz gospodăresc, ţesături, handmade, ţuică, pălincă, vin fiert, suc natural de mere, siropuri, cafea, ceaiuri, etc.
Pentru organizarea acestui eveniment, sunt așteptaţi să își anunţe participarea parteneri și sponsori din mediul privat. Persoanele care doresc să beneficieze de această oportunitate pentru a-și promova sau vinde produsele specifice sărătorilor de iarnă, sunt rugate să transmită intenţia de participare ca sponsor/partener la Centrul Cultural Mioveni, prin e-mail la adresa :Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., prin fax  la 0348\445.856 sau direct la sediul instituției(strada Aleea Înv. Alexandru Popescu, nr. 5).

Îmbunătățește reflexele, dexteritatea și agilitatea, devoltă gândirea logico-matematică și disciplinează. Este vorba despre cubul Rubik, jocul care de la lansarea pe piață în 1980 nu a mai fost niciodată detronat de pe poziția de cea mai vândută jucărie.

Muzeul Golești deschide pe 21 octombrie 2018 tabăra de dezvoltare a gândirii logico-matematice coordonată de maestrul cubului Rubik, Flavian Glonț
Numărul participanților este limitat. Condițiile de participare- copii de la 5 la 12 ani. Înscrieri la telefon - 0248.266.364 , 0737.508.672

Perioada de înscriere pentru participarea la Festivalul Naţional de Teatru pentru Copii şi Tineret „Ludicus”- Mioveni 2018 a început şi se va încheia pe 9 septembrie. După această data juriul urmează să selecteze, până la 10 septembrie, trupele care vor intra în festivalul concurs ce se va desfășura între 12 si 14 octombrie 2018.
Festivalul se desfăşoară în regim de concurs şi se adresează tuturor tinerilor cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani.Este structurat pe două categorii de vârstă:spectacol gimnaziu (10 – 14 ani) și spectacol liceeni (14 – 18 ani).
Pentru a putea participa la preselecția festivalului, toate trupele sunt obligate să trimită organizatorilor următoarele:
· Fișa de înscriere;
· Filmare relevantă din spectacol, de minim 10 minute;
· Perioada de înscriere este 15 august – 9 septembrie 2018 ora 20:00. Fișele primite după această data nu se vor mai lua în considerare.
· Trupele care nu vor trimite filmări nu vor putea participa la preselecţie.
· Preselecția se va realiza de către un juriu profesionist.
· Data finală de anunțare a trupelor participante va fi 14 septembrie 2018.
· Deciziile juriului de preselecție nu pot fi contestate.
· Durata unui spectacol nu poate fi mai mică de 20 minute şi nu mai mult de 50 minute.
Toate trupele selectate în concurs vor avea obligația să trimită toate materialele cerute de organizatori, prin email, până la data de 25 septembrie 2018.Cei interesați să participe la eveniment pot descărca toate documentele necesare de pe site-ul Centrului Cultural Mioveni (www.centrulculturalmioveni.ro) ori de pe pagina de facebook a festivalului (https://www.facebook.com/ludicus.mioveni/).
Spectacolele se vor juca pe scena Centrului Cultural Mioveni.
Festivalul Naţional de Teatru pentru Copii şi Tineret „Ludicus” este organizat de Consiliul Local, Primăria Oraşului şi Centrul Cultural Mioveni.
Fotografia postată de Georgescu Ion.

Draxlmaier Group, una dintre cele mai mari companii din industria de componente auto, deschide înscrierile pentru studenţi în cadrul Programului de Internship 2017, în Departamentele IT şi Inginerie de la Piteşti. Sunt 27 de locuri puse la bătaie şi toate sunt plătite.

Cei care vor fi selectaţi vor avea contract de muncă part-time şi un pachet atractiv de beneficii. Tinerii care îşi doresc să pună în practică ceea ce învaţă la cursurile de la facultate au ocazia să fie ghidaţi de specialiştii companiei şi să-şi dezvolte abilităţile necesare pe piaţa muncii.
Programul de Internship începe în ianuarie 2017 şi se desfăşoară pe o perioadă de şase luni, dar studenţii motivaţi, implicaţi, care vor avea performanţe bune pot beneficia de o prelungire cu încă şase luni sau pot fi chiar angajaţi în cadrul departamentului în care şi-au desfăşurat activitatea.
La Departamentul Engineering sunt disponibile 20 de locuri pentru interni, 15 pentru Managementul Tehnic al Produsului şi 5 pentru Dezvoltarea de Noi Tehnologii. Programul de Internship Engineering se adresează studenţilor la Facultatea de Mecanică şi Tehnologie şi la Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare.
Alte şapte locuri pot fi ocupate de studenţii care îşi doresc o carieră în domeniul IT. Programul de Internship IT se adresează tinerilor care studiază la Facultatea de Matematică-Informatică şi la Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare.
Tinerii încep prin a prelua sarcini de dificultate scăzută şi, în funcţie de potenţial, sunt implicaţi şi în proiecte de anvergură.
Cei mai buni interni ajung să fie angajaţi cu normă întreagă în DRÄXLMAIER Group.
Tinerii interesaţi să se înscrie în program trebuie să trimită CV-urile până pe 5 decembrie 2016 la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., cu titlul Internship IT / Engineering 2017 sau pe www.draexlmaier.de/cariere. Ei vor trece printr-o procedură de selecţie, în care vor trebui să demonstreze că au cunoştinţe de limbă engleză. Studenţii care vor fi selectaţi vor beneficia de un program de lucru flexibil, în regim part-time, contract individual de muncă şi un pachet de compensaţii şi beneficii.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.