Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat miercuri o scădere economică în 2020 de 4,2%, în timp ce deficitul bugetar va crește până la 9,1% din Produsul Intern Brut, potrivit datelor luate în calcul pentru ultima rectificare bugetară pe care o va face guvernul.
Deputatul independent Mircea Drăghici susține că, pus în fața cifrelor reci, Florin Câțu este nevoie să își recunoască incompetența. Florin Câțu a îngropat industria, a distrus HoReCA, agricultura, comerțul și a îngropat țara în datorii. Statisticile Eurostat arată clar faptul că România a fost printre cel mai prost guvernate state din Uniunea Europeană în acest an, iar prin acest anunț Câțu nu face decât să admită că a vândut doar gogoși investitorilor, angajaților, părinților, pensionarilor. Tututor! Un deficit de 9,1% din PIB- și acela calculat de Câțu, deci care va fi depășit, în contextul în care prețurile au sărit în aer iar pensionarii nu au văzut nicio majorare, alocațiile au rămas nemajorate, salariile au rămas blocate. Am cumpărat armament însă, am închis școlile, am tras frâna de mână industriei și ne-am împrumutat", a precizat deputatul de Argeș.

 


Contină să crească numărul de infectări în Argeș. Numărul acestora s-a dublat în ultimele 24 de ore. Mai mult, au fost înrefistrate și două decese.
Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel:

-persoane aflate în carantină instituționalizată: 2;

-persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1.494;

-persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 4.692, dintre care 1.844 în carantină la domiciliu și 2.848 în izolare;

-persoane ieșite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 18.177;

-persoane internate în spital: 504 (ieri 493);

-persoane internate la ATI: 40 (ieri 40);

-persoane vindecate: 7.781 (ieri 7.593);

-persoane diagnosticate pozitiv: 10.942 (ieri 10.496);

-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 446 (ieri 217);

-număr teste efectuate în spitalele publice: 59.383 (dintre care 515 în ultimele 24 de ore);

-persoane decedate de la începutul pandemiei: 311 (ieri 309).

Deces 310: Bărbat, 67 de ani, cu comorbidități: HTA, diabet zaharat tip II, obezitate;

Deces 311: Bărbat, 67 de ani, cu comorbidități: diabet zaharat tip II.

În acest weekend, care tocmai s-a încheiat, un eveniment privat a fost sistat de jandarmi, iar organizatorii au fost sancționați cu 3000 de lei. De asemenea au mai fost aplicate alte 87 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 24.950 lei pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la portul măștii de protecție sau referitoare la producerea unor fapte antisociale.
Jandarmii au depistat, la un local de pe raza localității Bascov, același de săptămâna trecută, un eveniment privat la care participau mai multe persoane.Desfășurarea evenimentului a fost sistată, iar organizatorul evenimentului și reprezentantul localului au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare totală de 3000 de lei, conform Legii 55 din 2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv ca urmare a nerespectării măsurilor de diminuare a impactului riscurilor.
Jandarmii care se aflau într-o acțiune punctuală au aplicat unei femei în vârstă de 40 de ani trei sancțiuni contravenționale în valoare de 5000 de lei pentru adresarea de cuvinte jignitoare oamenilor legii, refuzul de a furniza date pentru stabilirea identității sale și pentru faptul că a împiedicat jandarmii să legitimeze o altă persoană.
Jandarmeria Argeș reamintește că, începând de astăzi intră în vigoare completările la H.G. nr. 935/2020, astfel:
1.Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor;
2. Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri in spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
3.În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepții expres menționate de actul normativ; Pentru verificarea motivului deplasărilor, persoanele sunt obligate să prezinte, la cerere, legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
4. Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor; Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Jandarmii alături de celelalte structuri vor fi în continuare la datorie, iar încălcările normelor legale nu vor fi tolerate. Totuși, ne dorim ca un număr cât mai mare de oameni să înțeleagă importanța respectării recomandărilor cu caracter medical, dar și utilitatea respectării normelor legale, pentru sine, precum și conștientizarea efortului comun ce trebuie asumat și, în același timp, respectat de către toți cetățenii.

Mai multe restricții intră în vigoare conform deciziilor Guvernului. În plus față de acestea, tot de luni, 09.11.2020 intră în vigoare următoarele restricții sanitare, conform hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș condus de prefectul Emanuel Soare. Practic, suntem într-o stare de urgență nedeclarată, mai ales că este restricționată circulația persoanelor pe timp de noapte și activitatea economică, se reintroduce declarația pe propria răspundere. Starea de urgență nu a fost declarată încă pentru că asta ar însemna că ar fi foarte greu de justificat necesitatea organizării alegerilor parlamentare în contextul undei grave situații sanitare (recunoscută însă, verbal, de toți decidenții de la centru)

Iată așadar restricțiile care vor fi impuse începând cu ziua de luni:

#Transport public:
În autobuze și microbuze, vor fi ocupate doar jumătate dintre locurile disponibile, cealaltă jumătate va fi indisponibilizată prin marcarea corespunzătoare.

În autobuze nu se va mai călători în picioare decât pe locurile marcate corespunzător pe podea și la o distanță de cel puțin 1,5 m de ceilalți călători.

Șoferii mijloacelor de transport public nu vor pleca din stație dacă nu se respectă aceste reguli și vor anunța organele competente când situația o impune.

#Accesul clienților în magazine:
Nu se va permite accesul clienților pentru care nu se poate asigura păstrarea distanței de 1,5 m.

Numărul clienților care pot avea acces, în același timp, în interiorul spațiului comercial va fi calculat de către agentul economic prin raportarea la maximum 50% din suprafața utilă, liberă și la distanța necesară. Aceste instrucțiuni vor fi aduse la cunoștința clienților prin modalități de afișare și comunicare specifice.

Alte restricții în vigoare:
Restaurantele, cafenelele, sălile de jocuri de noroc etc. funcționează la o capacitate de maximum 30% din numărul locurilor disponibile și doar în intervalul 06.00-21.00 (localități cu incidența între 1,5-3 la mie)

Masca obligatorie în toate spațiile deschise sau închise.
Reuniuni de sărbători, aniversări, petreceri – interzise.

Circulația în afara locuinței între orele 23.00-05.00 – interzisă. Excepții doar conform legii.

#Piețele din spațiile închise, târgurile, bâlciurile, talciocurile – închise.
Este permisă doar activitatea piețelor organizate în spații publice #deschise.

#Companiile cu un număr mai mare de 50 de angajați organizează activitatea în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă sau în grupe care încep/termină activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

#Școlile suspendă activitatea care impune prezența fizică a elevilor și continuă activitatea în mediul online.


Deputatul Andrei Gerea se declară revoltat de decizia autorităților centrale de a închide piețele. El susține că nu există nicio diferență, atâta timp cât se iau toate măsurile pentru respectarea distanței și purtarea măștii între piețe și supermaerketuri. Fostul ministru al Economiei mai arată că această va avea ca efect o nouă afectare a producătorilor autohtoni în timp ce este stimulat consumul produselor din import. "Nu am înțeles decizia închiderii piețelor, dar păstrării supermarketurilor. Nu înțeleg logica pentru care producătorii români, care și așa au fost afectați de condițiile meteo, să fie din nou loviți. Mai ales că aici vorbim de micii producători.
Nu înțeleg de ce primăriile nu se pot organiza și aloca mai mulți polițiști locali care să verifice respectarea normelor.
Și la piețe, inclusiv cele închise, intrarea se poate face organizat, exact la fel ca la supermarketuri.
Nu ați văzut, la fel ca și mine, angajați din supermaketuri sau paznici care poartă masca sub nas? Nu ați văzut clienți cu masca sub nas, după ce au trecut de măsurarea temperaturii? Nu ați văzut, unde încă mai sunt paznici cu termometrul în mână, că nu se mai măsoară temperatura la intrare, deși această condiție este obligatorie? Câte amenzi s-au dat în acele locuri?
E de neînțeles de ce un spațiu cu patron străin este mai sigur decât un spațiu cu patron român!
Nu văd nici măcar o diferență între cum poate fi organizat accesul și desfășurarea activității economice din piețe față de un supermarket. Totul depinde de organizare și de respectarea normelor atât de către angajați și vânzători, cât și de către clienți.
Toate țările și-au luat măsuri de protecție a economiei naționale, de la cei mai mici producători, la cei mai mari. În orice perioadă de criză, alimentația este vitală.
Este evident că statul va trebui să le dea compensații producătorilor români, împrumutându-se la bănci. Și uite așa ajungem să subvenționăm practic importul de alimente din alte țări.
Închiderea piețelor înseamnă că producătorii români suferă, în timp ce încurajăm importurile de alimente, adică ceea ce produc spaniolii, nemții, francezii etc. A nu se înțelege că am ceva cu producătorii din celelalte țări, dar prefer mâncarea și produsele noastre!", a subliniat Andrei Gerea.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.