Suntem sub cod portocaliu de ninsori valabil până miercuri la ora 10. Iarna târzie va fi intensă în 12 județe din Oltenia, Muntenia și Banat. ANM a transmis și două coduri galbene pentru restul țării.
În Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și Carpații Meridionali temporar va ninge abundent (30 - 50 l pe metru pătrat), iar stratul de zăpadă va fi consistent.

Vântul va sufla cu 40 - 50 km /h, iar în Carpații Meridionali, în județele Olt și Teleorman, precum și în sudul județelor Vâlcea și Argeș rafalele vor ajunge la 60 - 70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

Codul portocaliu va fi în vigoare de luni ora 2.00 până miercuri la ora 10.00, total sau parțial în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman și Brașov.

Duminică la ora 13.00 va intra în vigoare o atenționare meteo valabilă până luni la ora 2:00, care anunță ninsori moderate în zona Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali, dar și strat de zăpadă nou depus consistent. Vântul va avea intensificări mai ales în zona înaltă cu viteze de 60 - 70 km/h.

În același timp, vor intra în vigoare două avertizări cod galben.

Prima avertizare cod galben începe luni la ora 2:00 și expiră marți la ora 22:00, anunțând în Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei intensificări ale vântului cu viteze de 55-75 km /h. Temporar se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător și ploaie, favorizând formarea poleiului.

Cea de-a doua avertizare cod galben va intră în vigoare tot luni la ora 2:00 și va expira marți la ora 22.00, anunțând în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni, precum și în sudul Transilvaniei ninsori moderate cantitativ și strat de zăpadă pe alocuri consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 - 60 km/h, iar în zona înaltă montană rafalele vor depăși 70 - 90 km/ h, viscolind ninsoarea.


Tragedie pe munte, în zona Bălea Lac! Un tânăr de 22 ani, voluntar SMURD, a intrat în şoc hipotermic şi a murit după 17 de ore în care medicii s-au străduit să îl readucă la viaţă. Băiatul de 22 de ani era student la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi în timpul liber făcea voluntariat la SMURD.

Pornise alături de iubita lui şi încă doi prieteni într-o excursie de 2 zile, pe cel mai cel mai înalt vârf al României, vârful Moldoveanu. A fost însă cel mai subţire îmbrăcat, iar asta a făcut diferenţa între viaţă şi moarte.

Pe un viscol năprasnic şi temperaturi de minus 7 grade Celsius, organismul tânărului a îngheţat şi în cele din urmă a cedat. 

Chiar dacă ştia că vremea se va înrăutăţi, tânărul de 22 de ani a pornit în expediţie spre Vârful Moldoveanu - în masivul Făgăraş - îmbrăcat de vară. Îl însoţeau două fete şi un prieten.

Din cauza viscolului şi a temperaturilor de minus 7 grade Celsius, pe drumul spre Cabana Bâlea Lac a început să se simtă rău. Prietena lui a rămas cu el, iar ceilalţi doi au decis să grăbească pasul ca să ceară ajutor. Prietenii spun că avea experienţă şi nu se punea problema să nu ştie ce riscuri pot apărea. În plus, lucrase ca voluntar la SMURD, iar acum se pregătea să devină asistent medical generalist. Din grupul de patru tineri, doi erau foarte bine îmbrăcaţi aşa că au reuşit să ajungă repede la cabana Bălea Lac şi să anunţe că prietenii rămaşi în urmă au mare nevoie de ajutor.

Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator. Una dintre fetele care îl însoţeau - medic rezident într-o unitate de urgențe - a reuşit să îl resuciteze. Ulterior, băiatul a fost transportat de urgenţă la spitalul din Sibiu, unde marți s-a stins. Deşi a avut şi ea nevoie de îngrijiri, prietena băiatului a scăpat cu viaţă.

A fost vorba de o scădere a temperaturii corporale. Era epuizat.”, a explicat Ion Săndulescu, șef salvamont Argeș.

 Iarna neaşteptată i-a surprins nepregătiţi şi pe alţi turişti din munţii Făgăraş, astfel ca echipele de salvare au continuat acţiunile de salvare.

Salvamontiştii au reuşit să recupereze si patru turişti nemţi care riscau şi ei să degere pe munte. Erau îmbrăcaţi de munte, dar în varianta de vară, fără haine groase şi bluze de schimb.

Coborârea lor către cabana este extrem de dificilă pentru că, epuizaţi de frig, se mişca greu prin zăpada care atinge deja 30 de centimetri.

Sursa video: Salvamont Argeș Facebook

Joi, a avut loc deschiderea Conferinței Cartei Energiei, organism care reprezintă un acord internațional de cooperare în zona energetică. România asigură președinția Cartei Energiei, prin ministerul Energiei. Țara noastră a fost prima țară europeană care găzduiește această conferință la care au participat reprezentanți la cel mai înalt nivel al structurii. Cel care asigură președinția Cartei Energetice este secretarul de stat Robert Tudorache, liderul ALDE Pitești. Acesta a declarat că cele două teme ale Conferinței organizate la București sunt eficiența energetică și măsurile de combatere a sărăciei energetice. România și-a asumat pe această perioadă de președinție a Cartei Energetice ca principal obiectiv combaterea sărăciei energetice, adică accesul limitat al consumatorilor casnici la energie electrică, a susținut Robert Tudorache.

La Conferința "Eficienţa energetică, prioritate în combaterea sărăciei energetice şi asigurarea energiei pentru toţi", în cadrul preşedinţiei române a Cartei Energiei, a participat și ministrul Energiei Anton Anton, care a dat asigurări că gazele naturale nu vor fi mai scumpe la iarnă, în condițiile în care specialiştii avertizează că majorarea preţului petrolului va duce şi la creşterea facturilor la gaze, potrivit Agerpres.ro.
La plecare, Anton a fost întrebat de jurnalişti care este strategia României de a proteja consumatorii vulnerabili de creşterea preţului gazelor, aşteptată pentru următoarele luni. "Nu-i adevărat", a răspuns ministrul, refuzând să-şi argumenteze opinia.

Veste uriașă dată de Simona Brătulescu! Vicepreședintele CJ Argeș a anunțat la Absolut tv că se vor relua lucrările la pârtia de schi de la Molivișu, iar iarna viitoare va fi dată în folosință.
Până la sfârșitul anului, stațiunea Molivișu este gata! Așa anunța în 2015 fostul președinte al CJ Argeș Florin Tecău. Între timp, proiectul s-a blocat, finanțarea europeană a picat, iar CJ Argeș a fost nevoit să returneze banii utilizați. Colac peste pupăză, CJ Argeș a sesizat parchetul pentru o serie de nereguli, iar totul a fost blocat. Între timp, se pare că au fost găsite soluții evita terenurile cu probleme penale și pentru ca lucrările la domeniul schiabil din nordul județului să fie reluate, mai ales că sistemul de telecabine este deja adus. În martie, președintele CJ Argeș Dan Manu estima că pentru finalizarea investiției, desigur, la o amploare diminuată comparativ cu proiectul inițial, ar fi nevoie de 2 milioane de euro.
Ca atare, vicepreședintele CJ Argeș Simona Brătulescu a anunțat că iarna viitoare pârtia de schi va fi gata.

România are cel mai mic stoc de gaze din ultimii cinci ani. Declaraţia a fost făcută de şeful Transgaz, Ion Sterian, prezent la Comisia de anchetă a activităţii ANRE. Astfel că, pentru lunile de iarnă, ţara noastră va fi nevoită să importe gaze pentru a asigura necesarul. În opinia directorului Transgaz, România va ajunge să importe anul acesta aproximativ 500 de milioane de metri cubi de gaze, informeaza DIGI 24.
„Privind stocul de gaze înmagazinate pentru iarna 2017-2018 e cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, în condițiile când consumul de gaze din România a crescut cu peste 7-8% în ultimul an, pe de o parte o componentă a creșterii industriei, pe de altă parte creșterea consumului casnic. În perioada octombrie 2016-martie 2017 s-a importat o cantitate de gaze pentru a asigura necesarul și a nu întrerupe consumatorii industriali în speță, circa 1,7 miliarde de metri cubi, anul acesta estimăm pentru aceste șase luni, octombrie-martie, peste 2,2 miliarde de metri cubi”, a declarat Ion Sterian, director general Transgaz.

 

Pagina 1 din 4

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.