Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice și electorale, şi candidaţii independenţi pot începe, din 20 iulie, colectarea listelor de susţinători ai candidaturilor pentru alegerile locale.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat vineri reperele calendaristice ale perioadei electorale pentru alegerile locale din acest an, după promulgarea legii privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora de către preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit AEP, prin Legea nr. 135/2020 a fost stabilită data de 27 septembrie ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.

De la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv de la data de 20 iulie, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot demara acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti, precizează AEP, într-un comunicat citat de Agerpres.
Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 - 11 august, iar depunerea candidaturilor se va putea face între 7 şi 18 august.

Campania electorală va începe în data de 28 august şi se va încheia pe 26 septembrie, la ora 7,00.

Pe 31 iulie, va avea loc desemnarea judecătorilor din Biroul Electoral Central, iar pe 2 august se va completa BEC cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic care are ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum şi cu un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor în numele organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în acest grup.

Mai multe detalii privind termenele şi acţiunile din cuprinsul perioadei electorale pot fi găsite în Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, care poate fi consultat la finlul acestui articol.

’’Reamintim că desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor electorale depinde de respectarea de către formaţiunile politice, candidaţi şi alegători a tuturor normelor de protecţie sanitară impuse de autorităţile medicale competente″, subliniază AEP.

În baza ordinului comun, elaborat de ministerul Educației și ministerul Sănătății, având în vedere solicitările venite din partea părinților, reprezentanții Primăriei Mioveni, de comun acord cu DSP Argeș și IȘJ Argeș au decis deschiderea creșelor în orașul Mioveni, pe perioada verii, începând cu 01 iulie 2020.

În condiții speciale, reglementate de ordinul comun al ministerului Educației și ministerul Sănătății, beneficiarii vor fi primiți la creșele din oraș, în perioada IULIE – AUGUST 2020, doar în baza unei cereri, care se poate depune în perioada 18-22 iunie.

PRIORITAR vor fi soluționate cererile privind beneficiarii ai căror parinți – ambii, sunt salariați și au domiciliul pe raza Orasului Mioveni, iar copilul a avut o prezență constantă pe parcursul anului 2019 – 2020.

Cererea de înscriere se poate descărca de pe www.emioveni.ro sau poate fi solicitată de la sediul Primăriei – punctul de pază și control de la intrarea în instituție.

Cererea completată în format electronic poate fi trimisă pe adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau poate fi depusă la sediul Primăriei Mioveni, în perioada 18-22 iunie, inclusiv sambăta și duminica.

Români, vi se pregătește ceva! Ceva extrem de...colorat!
Sub egida Zilelor Orașului Mioveni, un eveniment extrem de spectaculos este pe care să se consume: „Cursa Mioveniului: The Holy Color” – un maraton de 2,5 km pentru adulți, dar și o cursă amuzantă de mașinuțe, pentru copii. Ambele evenimente vor avea loc duminică, 30 Iunie, în Centrul Civic Mioveni. Iar cei care se înscriu și își fac un selfie cu tricoul alături de hashtag-ul #RUNTOVIVO, pot câștiga două abonamente la Festivalul Neversea! Zeci de participanți la Cursa Mioveniului deja și-au ridicat tricourile confirmându-și astfel prezența la eveniment, și totodată, intrând în cursa pentru Neversea.
De la ora 10.00, pentru cei mai mici cetățeni ai orașului, pasionați de sport sau doar de joacă, organizatorii au pregătit o cursă de mașinuțe, pe un traseu special amenajat pe Strada ¨Radu cel Frumos¨.
Menționăm că înscrierea copiilor se face doar cu mașinuța personală, la fața locului.
Pentru adulți, „Cursa Mioveniului: The Holy Color” începe de la ora 09:00, iar startul se va da pe Platoul Casei de Cultură Mioveni. Cursa Mioveniului este un cros inedit, ce propune participarea indiferent de vârstă sau de aptitudini sportive, pe un traseu necronometrat de 2,5 km, cu începere din Platoul Casei de Cultură, Str. Unirii, via Str. 7 Septembrie 1485, 1 Mai, Buceag, Petre Zugravu, cu punctul de finish pe str. Tudor Mușatescu.
Organizatorii evenimentului sunt Colibasi AS, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș, Primăria Mioveni, în parteneriat cu Centrul Cultural.
Detalii pe www.cursaMioveniului.ro.

 

De astăzi încep înscrierile în clasa pregătitoare. Prima etapă a înscrierilor în învăţământul primar se va desfăşura începând de astăzi până pe 22 martie, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Cererile pot fi completate şi online, însă pentru validare este necesară prezenţa ulterioară a părinţilor la secretariatul şcolii unde s-a făcut înscrierea.

În clasa pregătitoare vor fi înscrişi copiii care vor împlini vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, însă la solicitarea părinţilor şi după o evaluare psihosomatică pot fi înscrişi şi cei care împlinesc 6 ani în intervalul septembrie – decembrie 2019.Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019 inclusiv pot fi înscrişi în clasa pregătitoare din învăţământul primar. La solicitarea părinţilor şi după ce vor fi evaluaţi din punct de vedere psihosomatic sunt acceptaţi şi copiii care împlinesc această vârstă în intervalul 1 septembrie – 31 decembrie 2019.

Dezvoltarea psihosomatică a copiilor poate fi evaluată, în perioada 26 februarie – 20 martie, la sediile Centrelor Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) sau în grădiniţe, sau alte centre, sub coordonarea specialiştilor de la CJRAE. În baza unui chestionar standard, psihopedagogul va decide dacă un copil este sau nu pregătit pentru şcoală. „Contează partea socioafectivă, comportamentul cognitiv, compartamentul verbal, dar și cel motric. Noi avem 20 de itemi, deci 20 de întrebări.

Dacă cel mic a răspuns la 15 întrebări, atunci a trecut testul. Dacă are mai puțini itemi rezolvați de 15, îi este recomandat să mai rămână puțin la grădiniţă. Evaluarea psihosomatică are rolul de a se stabli dacă cel mic va avea probleme de adaptare la școală.
Copiii pot fi înscrişi fie la şcoala de circumscripţie, fie la o altă şcoală, „în limita locurilor disponibile şi pe baza criteriilor generale şi specifice de departajare”. „Părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere”, precizează MEN. Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi validate direct la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului sau pot fi completate şi online, însă este necesar ca părinții să meargă ulterior la şcoală pentru validarea cererii. Prima etapă de depunere a cererilor este organizată în perioada 4-22 martie 2019, iar în 29 martie se vor afişa în şcoli şi pe site-urile inspectorarelor şcolare listele copiilor înscrişi după prima etapă.

A doua etapă se va desfăşura între 2 şi 8 aprilie. În cazul în care numărul de copii este superior numărului de locuri, se aplică criteriile de departajare generale sau cele specifice unităţii de învăţământ. 

Tinerii dinamici care îşi doresc o carieră militară trebuie să știe că a început întocmirea dosarelor de candidat pentru instituţiile militare de învăţământ liceal, postliceal şi universitar. Înscrierile pentru anul şcolar 2019-2020 se fac până la 1 martie 2019.
Biroul Informare - Recrutare, din cadrul ministerului Apărării Naționale, îi anunţă pe cei care vor să îmbrăţişeze profesia militară că au început înscrierile pentru instituțiile militare.
Până la 1 martie au loc recrutări pentru învățământul universitar, postliceal și liceal militar.

Primul pas este vizita medicală, după care se vor depune documentele necesare în dosarul de candidat (obligatoriu acte de identitate si de studii, cazier).

Mai multe informații și consiliere pot fi găsite la birourile informare - recrutare din cadrul centrelor militare județene și de sector, unde candidaţii trebuie să se prezinte cu cartea de identitate. Pentru liceul militar, tânărul trebuie să fie de dintre părinți sau tutorele legal.
Criterii de recrutare în şcolile militare

Admiterea în învățământul universitar militar de formare a ofițerilor (cu durata între 3 şi 6 ani). Se pot înscrie:

- elevii din clasele a XII-a, precum și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 30 de ani (24 pentru piloți) în anul 2019.

Admiterea în învățământul postliceal militar de formare a maiștrilor militari (cu durata de 2 ani). Se pot înscrie:

- elevii din clasele a XII-a, precum și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 30 de ani în anul 2019.

Admiterea în învățământul postliceal militar de formare a subofițerilor (cu durata de 1 an). Se pot înscrie:

- soldații/gradații profesioniști care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat (sau care vor face dovada obținerii diplomei până la concursul de admitere) și care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019, cu o vechime în serviciu de cel puțin 2 ani până la data organizării concursului de admitere și calificativul cel puțin ”Bun” în aprecierea de serviciu din ultimii 2 ani;

- elevii din clasele a XII-a și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019.

Colegiile naționale militare (licee militare cu specializare matematică-informatică și durata de 4 ani) se pot înscrie:

- elevii din clasele a VIII-a sau absolvenții care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal sau profesional, cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2019.

Selecționarea candidaților recrutați constă în susținerea unor probe psihologice și fizice. Fiecare candidat recrutat va fi planificat pentru parcurgerea probelor de selecție și va fi anunțat cu privire la data prezentării la centrul zonal de selecție și orientare de care aparține.

Număr de locuri în învăţământul militar 2019 - 2020

OFIȚERI - 893 locuri

1. Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu (3 ani): 264 locuri
2. Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă", Brașov (3 ani): 184 locuri
3. Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, Constanța (4 ani): 108 locuri
4. Academia Tehnică Militară, București (4 ani): 219 locuri
5. Institutul Medico-Militar (5-6 ani): 110 locuri din care: 60 - prin Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti (40 medicină generală, 10 medicină dentară, 10 farmacie) şi 50 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş (medicină generală)
6. Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București (3 ani): 8 locuri

MAIȘTRI MILITARI – 678 locuri

1. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I" din Piteşti (2 ani): 313 locuri
2. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene "Traian Vuia" din localitatea Boboc, judeţul Buzău (2 ani): 245 locuri
3. Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale "Amiral I. Murgescu" din Constanța (2 ani): 120 locuri
NOTĂ: La maiștri militari, un procentaj de cel mult 25% din numărul de locuri este rezervat absolvenților din acest an ai colegiilor naționale militare.

SUBOFIȚERI - 399 de locuri

1. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I" din Piteşti (1 an): 323 locuri
2. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene "Traian Vuia" din localitatea Boboc, judeţul Buzău (1 an): 76 locuri

COLEGII NAȚIONALE MILITARE - 600 locuri

1. Colegiul Naţional Militar ”Mihai Viteazul”, din Alba Iulia, județul Alba -120 locuri
2. Colegiul Naţional Militar ”Dimitrie Cantemir”, din Breaza, județul Prahova -120 locuri
3. Colegiul Naţional Militar ”Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava -120 locuri
4. Colegiul Naţional Militar ”Tudor Vladimirescu” din Craiova, județul Dolj -120 locuri
5. Colegiul Naţional Militar ”Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, județul Constanța -120 locuri

Candidaţii pot obţine informaţii suplimentare de la birourile informare - recrutare din cadrul centrelor militare județene și de sector de care aparțin cu domiciliul.
Adrese și numere de telefon, găsiți AICI

Pagina 1 din 5

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.