Podul peste râul Argeșel, care va face legătura între orașul Mioveni și comuna Davidești, va fi inaugurat în a doua parte a acestui an. Constructorul a finalizat montarea tablierului metalic al podului, precum și o parte considerabilă a arcului metalic care va avea o înălțime de peste 35 metri, a anunțat viceprimarul orașului Mioveni, Ciprian Țurlea.

Podul face legătura între DN73D și DC85 și este realizat cu fonduri nerambursabile din bugetul C.N.I., în valoare de peste 19.000.000 lei  și are o arhitectură unică în Argeș.
Unicitatea acestui pod constă în faptul că cele două două benzi de circulație sunt prevăzute cu un sistem de degivrare autonom, montat în stratul de rulare. Astfel, în funcție de condițiile meteorologice, senzorii de temperatură și umiditate pornesc automat sistemul de dezghet.
Acest sistem curăță rapid podul în caz de polei sau de ninsori abundente, prevenind alunecarea accidentală și acumularea de zăpadă.
Podul de la Racovița este primul din Arges care va dispune de un asemenea sistem de degivrare.

Pe fondul avertizărilor de scădere considerabilă a temperaturilor, primăria Mioveni a anunţat că persoanelor fără adăpost vor fi cazate pe timpul nopţii în două locații amenajate în Căminul Social Mioveni şi în cadrul Spitalului Mioveni. Acolo vor primi şi hrană.

“Pentru a veni în sprijinul persoanelor fără adăpost, pe perioada sezonului rece, când sănătatea și chiar viața persoanelor vulnerabile pot fi puse în pericol, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Mioveni asigură servicii de cazare și asistență medicală, pe perioada nopții. Persoanele fără adăpost identificare vor fi cazate în două locații amenajate în Căminul Social Mioveni, respectiv în cadrul Spitalului Mioveni.

Direcția de Asistență Socială a orașului Mioveni face apel către cetățenii care sesizează persoane aflate pe stradă sau în spații neîncălzite să apeleze Dispeceratul Poliției Locale la numărul 0348/445855, urmând ca ulterior aceste persoane să fie redirecționate către cele două facilizăți de cazare pe timpul nopții.”, transmite Primăria Mioveni.

Procurorii DIICOT Piteşti au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 5 persoane. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, au desfăşurat 7 percheziții în județul Argeș, la locuințele unor persoane bănuite de efectuarea fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată.

Acțiunile respective, sprijinite de DOS și de Jandarmeria Argeș, au avut loc vineri seara, pe 3 noiembrie, în municipiul Câmpulung și în orașul Mioveni, la locuinţele a cinci persoane bănuite.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, s-a stabilit că, „din cursul anului 2022 până în octombrie 2023, bănuiții ar fi avut preocupări sistematice de comercializare a substanțelor cu efect psihoactiv și a drogurilor de risc și mare risc (ADB Butinaca, canabis și 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), cu sume cuprinse între 25 și 500 de lei, către consumatori din județul Argeș, preponderent tineri (inclusiv elevi de liceu)”.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 100 de grame de substanță cristalină susceptibilă a fi droguri de mare risc, cântare electronice și 5 telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.


Apoi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Organizația din Mioveni și-a manifestat solidaritatea față de primarul Ion Georgescu, crezând în nevinovăția acestuia.  "Organizația_PSD_MIOVENI s-a întrunit astăzi la ora 10.00 pentru a-și exprima susținerea totală față de Domnul Primar Ion Georgescu. Totodată credem în nevinovăția dumnealui și avem încredere că va trece peste aceste momente dificile și suntem convinși că își va relua activitatea la Primăria orașului Mioveni pentru că proiectele în derulare trebuie finalizate pentru comunitatea din Mioveni.
Considerăm decizia de excludere a dumnealui ca fiind una pripită și fără fundament la data adoptării", se arată într-un comunicat de presă remis de organizația locală.
În același timp, PSD Argeș transmite că Ion Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție, însă decizia de ieri prin care a fost exclus se încadrează în linia partidului care a fost adoptată în toate spețele similare, fără excepție. De asmenea, Biroul Permanent Județean a arătat că administrația locală va beneficia în continuare de susținere în privința activității și a proiectele de dezvoltare ale orașului:

"Biroul Permanent Județean al PSD Argeș a decis, în ședință extraordinară, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, având în vedere suspiciunile apărute la adresa domniei sale.
Am urmat aceeași cale care a fost adoptată de PSD în toată țara. Conform Constituției, primarul Ion Georgescu beneficiază - ca oricare cetățean al României - de prezumția de nevinovăție. Avem încrederea că domnul Ion Georgescu va avea puterea de a face lumină în acest caz.
Dăm asigurări locuitorilor din Mioveni că administrația locală a orașului va beneficia în continuare de toată susținerea noastră, astfel încât proiectele de dezvoltare derulate la nivelul orașului atât prin fonduri locale, cât și guvernamentale și europene nu vor avea de suferit.
Suntem convinși, în egală măsură, că organizația din Mioveni a PSD are capacitatea de a rămâne la fel de puternică și de unită și va sprijini și pe mai departe programul de dezvoltare a orașului, inclusiv prin activitatea din cadrul Consiliului Local", se arată într-un comunicat remis de Biroul Permanent Județean al PSD Argeș.


Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă transmis joi, că procurorii DNA - Serviciul teritorial Piteşti au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 5 octombrie, a suspectului Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni, judeţul Argeş, pentru trafic de influenţă.
”În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion, în calitatea menţionată mai sus, ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină «promisiunea» făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior”, afirmă procurorii.


Lui Georgescu i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.
Ion Georgescu a fost exclus, miercuri seară, din PSD, printr-o decizie a Biroului Permanent Judeţean al PSD Argeş.

 

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a fost reținut, miercuri seara, de DNA, sub acuzația de trafic de influență, potrivit unor surse judiciare.
Primarul este acuzat de procurori că ar fi pretins 30.000 de euro mită de la o doctoriță chirurg pentru a se angaja la Chirurgie generală la Spitalul orășenesc din Mioveni. Iar în decembrie 2022, potrivit unor surse judiciare, a primit o tranșă de 10.000 de euro din această sumă.

Din decembrie până acum, primarul nu a reușit să rezolve angajarea și miercuri seara el ar fi restituit suma, susține presa centrală.

În aceste condiții, edilul este acuzat de trafic de influență, nu direct de luare de mită.

Primarul va fi audiat în ancheta DNA Pitești. Cel mai probabil joi va fi prezentat Tribunalului din Pitești cu propunere de arestare preventivă.
La intrarea în sediul DNA el a răspuns: "Nu am luat, am dat!"

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.