31 de reprezentante ale sexului frumos au concurat, duminică, într-un cadru organizat, la Raliul Frumuseții Dacia, o competiție organizată special pentru doamnele și domnișoarele pasionate de mașini și viteză.
Printre concurente s-au înscris și trei jurnaliste, astfel că organizatorii au creat ad-hoc o secțiune specială, dedicată doamnelor din presă.

Cele trei jurnaliste au concurat în două manșe cronometrate ( de reținut că a fost vorba despre un traseu care testa îndemnânarea în regim de viteză), pe două mașini Dacia Stepway, într-o manșă pe un model cu motor diesel, în cealaltă pe un model cu motor pe benzină.
În final, câștigătoare absolută a fost declarată Eva Smeureanu, urmată de Elena Costache și Gina Apostol. Jurnalistele au fost premiate de reprezentanții Dacia și Giramex, Cristian Otobâcu de la DJTS Argeș și Cătălin Nicolaescu, vicepreședinte FRAS.

Citește și

Șefei Centrului Cultural Mioveni îi trebuie mașină de curse! Argentina Culcuș, pe podium la Raliul Frumuseții Dacia


Femeile au valoare! Raliul Frumuseții Dacia de la Mioveni (Galerie Foto)



Directorul de la Centrul Cultural Mioveni, Argentina Culcuș, este o mare pasionată de mașini, dar și de viteză. Pasiunea sa a fost pusă în practică de Ziua Femeii, la Raliul Frumuseții Dacia, într-un cadru organizat.

Argentina Culcuș a fost una dintre cele 31 de concurente din Argeș, București și Arad. A avut o prestanță excelentă, ocupând poziția a doua la general, clasându-se la una dintre cele două manșe pe locul al treilea, iar în cealalată pe locul al doilea, arătând că se descură atât pe Dacia Stepway cu motor diesel, cât și pe benzinar.

Șefa Centrului Cultural Mioveni a fost susținută de pe margine, de către fiica sa. De precizat că această competiție a fost una pentru amatori, dedicată exclusiv reprezentantelor sexului frumos care au în sânge nevoia de adrenalină și...de cai putere.

Citeșe și
Femeile au valoare! Raliul Frumuseții Dacia de la Mioveni (Galerie Foto)

De 8 Martie, femeile pasionate de mașini au dovedit că pot fi nu doar frumase, ci și șoferițe extrem de talentate. Surprinzător, la Raliul „Frumuseții Dacia”, au fost concurente înscrise din Argeș, dar și din țară, la volanul celor două modele Dacia Stepway concurând reprezentante și Mioveni, Ștefănești, Pitești, Curtea de Argeș, dar și din București sau Arad.

În total, 31 de doamne și domnișoare (inclusiv  o pereche mamă-fiică) au arătat că pot stăpâni caii-putere, că au poftă de adrenalină, că sunt curajoase, dar și talentate la condus, mai ales că traseul a fost unul de îndemânare în regim de viteză.

La eveniment a fost prezent și noul vicepreședinte al FRAS, câmpulungeanul Cătălin Nicolaescu, el însuși fost pilot de curse și organizator de raliuri. Și, pentru că tot am vorbit despre o prezență a unui oficial important al Federației de Automobilism Sportiv, trebuie să precizăm că, deși amatoare, reprezentantele sexului frumos au avut parte de o organizare foarte similară unor curse cu profesioniști. Dacă la antrenamente s-au acomodat cu traseul și cu mașinile, concurentele au devenit mai încrezătoare în forțele proprii în prima manșă, pentru ca în a doua manșă de concurs, unele dintre ele, datorită excesului de adrenalină, să forțeze la limită mașinile pentru a scoate un timp cât bun. De altfel, momentul cel mai aplaudat a fost acela în care una din concurentele de la București a intrat, într-o curbă, în cauciucurile de siguranță.

Între cele două manșe cronometrate, tot o femeie a făcut o scurtă demonstrație și cu un Duster special preparat pentru off-road.

La final, toate femeile au primit flori și diplome, iar cele care au urcat pe podium în ambele manșe au primit și premii de la Dacia și Giramex (prin Ion Glișcă).

Raliul „Frumuseții Dacia” a fost organizat de Primăria orașului Mioveni prin Centrul Cultural Mioveni, Direcţia Judeţeană pentru  Sport şi Tineret Argeş,  Automobil  Clubul  Român,  sucursala  Argeș,  Sprint Club Mioveni, cu sprijinul S.C. Automobile Dacia S.A. și al S.C. Giramex S.R.L.

Citește și
Șefei Centrului Cultural Mioveni îi trebuie mașină de curse! Argentina Culcuș, pe podium la Raliul Frumuseții Dacia

Exclusiv: Cea mai rapidă jurnalistă din județ


Prima manșă a fost câștigată de Tache Ioana, urmată de Cristina Bucur, iar pe locul trei s-a clasat Argentina Culcuș.

A doua manșă a fost câștigată de Ioana Tache din Pietroșani, urmată de Argentina Culcuș din Mioveni și Iulia Pașcan din Arad. Astfel, putem spune că, la "general", câștigătoare a fost Ioana Tache, din Pietroșani, Argeș, care a afirmat că nu se aștepta la o asemenea reușită, în timp ce Argentina Culcuș s-a clasat pe locul secund, descurcându-se foarte bine și pe modelul cu motor pe benzină și pe cel cu motor diesel.

"A fost o zi foarte frumoasă! Mă bucur că locuitorii din Mioveni, oraș unde se fabrică modele Dacia și cu o bogată istorie în țara noastră în competițiile auto, au venit în centrul orașului pentru a le încuraja pe reprezentantele sexului frumos într-un raliu care chiar s-a dovedit a fi unul al frumuseții. Deși amatoare, unele doamne și domnișoare au arătat că au în sânge spiritul de pilot, pasiunea pentru motoare. A fost o zi în care au fost celebrate femeile și cred eu, o extraordinară promovare a sportului cu motor printre doamne și domnișoare. Sper să avem cât mai multe activități sportive automobilistice în Mioveni, la Câmpulung, la Pitești, în Argeș în general. Cu sigurantă Federația Română de Automobilism Sportiv va sprijini astfel de competiții care aduc mai mulți fani acestui sport extraordinar, oriunde în județ sau în țară. Vorbesc de Argeș, cu atât mai mult cu cât la conducerea FRAS suntem doi museleni, doi argeșeni, eu și Norris Măgeanu, noul președinte. Am venit cu un alt proiect, iar promovarea cu adevărat a sportului cu motor este unul din punctele noastre cele mai importante. Felicit organizatorii, mai ales că nu au fost nici incidente, felicit spectatorii și, mai ales, felicit doamnele și domnișoarele care au concurat și le urez La mulți ani", a declarat, exclusiv pentru Proarges.ro, Cătălin Nicolaescu, vicepreședintele FRAS.

 



Înmatricularile de autoturisme Dacia noi au avansat cu 18,4% în primele doua luni din 2015 fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 2.189 de unitati, de doua ori mai rapid decât piata, care a consemnat o crestere de 8,3%.
Dacia a livrat în primele doua luni ale anului trecut 1.848 de masini noi, potrivit datelor Asociatiei britanice a producatorilor si dealerilor de masini (SMMT), informează Mediafax.

Cota de piata a marcii românesti a urcat la 0,91% în primele doua luni din acest an, de la 0,83% în intervalul similar din 2013.
Piata auto britanica a avansat cu 8,2% în ianuarie-februarie fata de acelasi interval din 2014, la 241.814 de unitati, februarie fiind a 36-a luna consecutiva de crestere.

Mitsubishi este brandul cu cea mai mare crestere pe piata britanica, de 163,2%, la 2.361 unitati, în spatele sau aflându-se Maserati, cu un avans de 105,9%, la 173 unitati, si Jeep, cu o urcare de 93,4%, la 532 unitati.
La polul opus s-au situat marcile Mia, Perodua si Proton, care nu au vândut niciun autoturism în lunile ianuarie-februarie.

Ford Fiesta, cu 12.770 de unitati vândute în primele doua luni, reprezinta cel mai bine vândut model în Marea Britanie, fiind urmat de Vauxhall Corsa (9.709 unitati) si Volkswagen Golf (7.564 unitati).
Înmatricularile de masini noi ale marcii Renault, parte a grupului cu acelasi nume, care detine si Dacia, au crescut cu 22,7%, la 4.725 de unitati în perioada analizata.

La finalul primelor doua luni din 2015, Ford era brandul cu cea mare cota pe piata britanica, de 12,9%, vânzarile marcii situându-se la 31.338 unitati.
În Franta, cea mai mare piata a Dacia, înmatricularile de autoturisme noi ale marcii românesti au scazut cu 15,8% în primele doua luni ale anului comparativ cu acelasi interval din 2014, la 15.199 de unitati. Dacia are o cota de 5,42% în Franta.

De asemenea, livrarile Dacia în Germania au scazut cu 11,2% în primele doua luni ale anului comparativ cu aceeasi perioada din 2014, la 6.616 unitati, cota marcii românesti situându-se la 1,5%.

Mioveniul dovedeşte încă o dată că este promotorul unor competiţii inedite la nivel naţional. Astfel, în weekendul 18 - 19 Aprilie, Centrul Cultural Mioveni va găzdui primul concurs naţional din acest an, de rezolvare rapidă a cubului Rubik. În fiecare dintre cele două zile de concurs, între orele 10.00 - 17.00, cei mai rapizi concurenţi din ţară îşi vor demonstra viteza şi îndemânarea. Competiţia este una oficială şi toate rezultatele vor fi înregistrate în baza de date a World Cube Association (WCA), federaţia internaţională de profil. Dintre probele ce se vor desfăşura la Centrul Cultural Mioveni amintim rezolvarea Cubului cu două mâini, cu o mână şi cu ochii închişi. De asemenea, competitorii se vor întrece şi în rezolvarea mai multor puzzle-uri din gamă. Organizatorul şi delegatul WCA este Radu Făciu (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., telefon: 0721.912.642). Oricine doreşte să participle, în calitate de competitor sau ca simplu spectator, este aşteptat în 18 şi în 19 Aprilie la Centrul Cultural din Mioveni. Nu există taxă de participare. Mai multe detalii se pot obţine accesând pagina www.speedcubing.ro. Cubul Rubik este cea mai vândută jucărie din toate timpurile, iar în prezent se organizează concursuri de speedcubing (rezolvare rapidă) în toată lumea. După 35 de ani de la „nașterea” sa, cubul continuă să fie unul dintre cele mai vândute jocuri din lume: până în 2005, se atinsese deja cota de 300 milioane de unităţi cumpărate.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.