În scopul stimulării încasărilor la Bugetul Local, la propunerea conducerii Primăriei Mioveni, consilierii locali au adoptat Hotărârea

nr.162/19.09.2019 privind Aprobarea Procedurii de Anulare a  Majorărilor de Întârziere aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31.12.2018, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, cu perioada de aplicabilitate în intervalul 20.09.2019 – 15.12.2019.

Pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere datornicii vor trebui:

a) să achite toate obligaţiile fiscale principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal local, până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;

b) să achite toate obligaţiile fiscale principale şi majorările de întârziere  administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi 15 decembrie 2019 inclusiv până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere;

c) să  depună cererea de anulare a majorărilor de întârziere   după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a)-b), dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019 inclusiv.

Pot beneficia de aceste scutiri debitorii – persoane juridice , persoane fizice sau entități fără personalitate juridică – care la data de 31 decembrie 2018 au obligații fiscale principale restante, datorate bugetului local al orașului Mioveni.

Pentru mai multe detalii se poate consulta pagina de internet a instituției: http://www.emioveni.ro, secțiunea ,,Consiliul Local – Hotărâri Adoptate”.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0348/455.666 sau pe e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Miercuri, 23 octombrie, în intervalul orar 09.00 - 17.00 se deviază circulația auto pe segmentul de drum aflat în zona noului sens giratoriu din cartierul Colibași, pentru lucrări de turnare a covorului asfaltic în intersecția dintre DN 73D și DJ 741.
Întreruperea temporară a circulației în zonă a fost raportată Poliției Române și Centrului INFOTRAFIC, iar agenții de circulația amplasați în puncte fixe vor îndruma șoferii pe rute ocolitoare, după cum urmează:
- conducătorii auto din cartierul Mioveni care părăsesc orașul vor folosi ieșirea de pe Bulevardul I.C.Brătianu (Bemo) și breteaua de centură suspendată DN73E
- conducătorii auto care vin pe DN73 spre Mioveni dinspre Pitești sau Mărăcineni vor folosi breteaua de centură suspendată DN73E
- conducătorii auto care vin dinspre Ștenănești spre Mioveni vor folosi DN 73 și breteaua de centură suspendată DN73E, deoarece DJ 741 Gheormanu este blocat la intrarea în Colibași
- conducătorii auto din Făget vor utiliza doar DJ 741 Gheormanu, deoarece strada Colibași va fi blocată
Precizăm că au fost luate măsuri pentru ca circulația autobuzelor spre și dinspre Uzina Dacia, cât și schimburile de ture să nu fie afectate.

Au fost finalizate lucrările de montare a noului sens giratoriu din Colibași, aflat în intersecția dintre Bulevardul Dacia ( DN 73D Ciumesti – Mioveni – Suslănești) și strada Colibași (DJ741 Pitești - Mioveni). Proiectul, susține primarul Ion Georgescu, va fi gata luni, când se vor monta ultimele elemente de averizare și presemnalizare.
Noul sens giratoriu a fost proiectat cu scopul de a reduce blocajele prin fluidizarea și eficientizarea traficului, un alt efect pozitiv fiind reducerea vitezei înainte de intrarea în intersecție unde vizibilitatea era redusă și prevenirea numărul mare de accidente din zonă.

Distribuţie Oltenia anunţă o nouă întrerupere în alimentarea cu energie electrică, la Mioveni, pentru ziua de marți,1 octombrie, între orele12.00- 15.00.

Afectaţi vor fi doar consumatorii din cartier Mioveni alimentat din alimentat din PT Pompe Epurare Mioveni

Lucrările pot fi reprogramate, în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile.

Informaţii actualizate despre programul acestor lucrări pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa www.distributieoltenia.ro.

Nu știm sigur dacă anul acesta a fost unul din cei mai bogați și mai rodnici ani, dar cu siguranță ediția din acest a a Târgului de toamnă "Sărbătoarea Recoltei -Târgul Meșterilor" a venit cu o ofertă extrem de variată, bogată și irezistibilă de produse tradiționale. 
A mers atât de bine anul acesta încât organizatorii au lansat și Festivalul Național al Prazului” , cu muzică, joc și obiceiuri populare, dar și cu o lecție de gătit în direct a unor maeștri bucătari sub coordonarea Master chef Radu Zărnescu. De subliniat și faptul că tot ceea ce maeștrii bucătari au gătit au fost cumpărate de clienți pofticioși, iar banii strânși au fost folosiți către un caz umanitar.
Ieri, de la ora 16.00, vor avea loc demonstrații culinare, urmate de spectacole folclorice, susținute de artiști locali și de Valeria Arnăutu.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.