Începând de astăzi, Argeșul nu mai are prefect. Are în schimb, 2 subprefecți. Emanuel Soare, candidat PNL la șefia CJ Argeș, a fost demis din postura de prefect. La rândul său, Adrian Bughiu a fost demis din funcția de subprefect. În locul lui a fost numit subprefect Cârstea Corneliu. Încă nu a fost numit și un prefect.

"Sunt șase luni de când am depus jurământul pentru funcția de prefect al Argeșului, perioadă în care am încercat să apăr, cât am putut de bine, interesele argeșenilor. Sunt onorat că am lucrat în slujba dumneavoastră, a cetățenilor și a Guvernului Orban, în momente extrem de dificile, care ne-au pus la grea încercare priceperile, capacitatea de reacție și rezistența fizică și psihică. Le mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului, colegilor din instituțiile deconcentrate, din structurile MAI și din sistemul sanitar pentru efortul depus în această perioadă.
Nu a fost ușor, confruntându-ne cu provocări uriașe, pe care niciunul dintre noi nu le putea intui în urmă cu doar șase luni. Lupta cu pandemia este departe de a fi câștigată, dar am încredere că, prin măsurile luate și cu participarea dumneavoastră, a cetățenilor acestui județ, vom reuși să revenim cât mai curând la viața normală, pe care ne-o dorim și pe care ne-o amintim cu toții. Fiecare dintre noi a făcut sacrificii în ultimele luni: sute de familii au trecut prin veritabile tragedii, alții au îndurat lipsuri financiare crunte, iar unii și-au neglijat viața de familie și propria sănătate pentru a limita răspândirea noului coronavirus, sau pentru a-i vindeca pe semenii deja afectați de această boală. Tocmai datorită acestor lucruri am încercat, în fiecare clipă, să găsesc soluții la problemele cu care ne-am confruntat.
Din fericire, am găsit înțelegere la reprezentanții Guvernului, am fost ajutați de oameni inimoși, mulți dintre ei argeșeni de valoare sau care au îndrăgit acest județ,  care nu au uitat să dea o mână de ajutor unui Argeș greu încercat. Pot să spun, după toate aceste eforturi, că în județ numărul de infectări înregistrează o stagnare și sper ca, în cel mai scurt timp, măsurile luate să fie vizibile și în cifrele situațiilor epidemiologice zilnice. Am încredere că Instituția Prefectului va gestiona, în continuare, eficient criza sanitară, cu ajutorul colegilor din deconcentrate, din structurile MAI și din sistemul sanitar argeșean.
Am intrat în viața publică relativ recent, cu gândul de a contribui la schimbarea pe care foarte mulți ne-o doream, atât la nivelul administrației publice, cât și în clasa politică. Doresc să reprezint în continuare interesele dumneavoastră, ale argeșenilor, să contribui la revenirea economică a județului și să impun un alt stil de lucru în administrația publică. Forțați de greutăți și de vremuri, nu putem decât să ducem pe mai multe planuri această luptă pentru schimbare. Consider că a venit momentul să vă cer susținerea pentru reformarea unei instituții de care se leagă soarta a sute de mii de argeșeni, care gestionează spitalele, drumurile, cultura și investițiile atât de necesare în Argeș. Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă promit că voi lupta în continuare, cu toată forța și priceperea, pentru dumneavoastră și pentru județul pe care îl îndrăgim!", a transmis, pe grupul de whatsapp în care comunica presei, Emanuel Soare.


Bughiu: Promit să fiu mult mai prezent în viața publică

Al doilea om al zilei demis a fost subprefectul Adrian Bughiu, care avea deja doi ani de mandat. Inexplicabilă mutarea, decât poate că Bughiu fusese propus de ALDE, însă conform legii, ca subprefect trebuia să fie apolitic.
"Am fost onorat să fiu #subprefect al Argeșului!!!
Vreau să vă mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat din postura avută la Instituția Prefectului Argeș!
Distinși prieteni,
Funcțiile, și în special cele publice nu sunt pe viață! Iată că astăzi a venit și momentul înlocuirii mele de la cârma Prefecturii Argeș!
O schimbare oarecum neașteptată și total neanunțată, pe care nu mi-am dorit-o. Dar pe care am acceptat-o cu demnitate, fără să am să-mi reproșez ceva, din punct de vedere profesional. Viața își urmează firul...
Nu sunt neapărat trist, dar nici nepăsător, mă simt mai degrabă împlinit. Și binecuvântat!
Aleg așadar, după cei doi ani și trei luni petrecuți în funcția de subprefect al județului, să transmit un mesaj de mulțumire și recunoștință tuturor celor cu care am colaborat din această postură de mare responsabilitate: colegi din prefectură, din serviciile deconcentrate, din structurile MAI, din primării și alte organisme ale statului, dar și "cetățeanului"!!!
Trebuie să recunosc că numirea în funcția de subprefect m-a onorat din start! Însă nu a fost deloc ușor! A fost o provocare pe care am tratat-o cu responsabilitate și demnitate. Nu m-am făcut de râs, dimpotrivă.
Las în urma mea rezultate cu care ma mândresc și datorită cărora cred că mă voi bucura de aprecierea colegilor și când ne vom întâlni pe stradă.
Astăzi, nu mi-am propus să prezint un bilanț, mai ales că argeșenii au alte preocupări mult mai importante în special în aceste zile când granița dintre pozitiv și negativ, dintre viață și moarte este foarte fragilă! Dar promit să fiu mult mai prezent în viața publică, atât fizic, cât și în mediul virtual! Mai am multe de demonstrat! Și de spus!!
În final, vreau să știți că vă puteți baza pe mine și de acum înainte!
Eu rămân același om,
Adrian-Dumitru BUGHIU!
Același om deschis provocărilor și situațiilor în care pot și trebuie să mă implic permanent!
Încă o dată mulțumesc tuturor!
În special pentru toată încrederea acordată!
Și vă doresc tuturor sănătate, într-adevăr acum este mai bună decât toate!!!
Dumnezeu să ne aibă în paza Sa!", a subliniat pe pagina sa de Facebook Adrian Bughiu.

Câmpulungeanul Corneliu Cârstea: Subprefect al Capitalei, audiat în dosarul mitingului din 10 august


Câmpulungean la origine, Corneliu Cîrstea a fost subprefect interimar al Capitalei. El a fost audiat ca martor în dosarul 10 august. Este cel care a participat la ședințele organizatorice, premergătoare mitingului din 10 august, în cadrul cărora autoritățile au stabilit planul de măsuri pentru asigurarea ordinii la mitingul diasporei. Expert superior în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Cîrstea a fost consilier municipal la Câmpulung la începutul deceniului trecut.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit, vineri seară, într-o ședință extraordinară. Având în vedere situația epidemiologică din județ, generată de noul coronavirus, conducerea DSP Argeș a cerut carantinarea a două comune, începând cu 1 august 2020: Bălilești și Dârmănești. Primarii celor două comune din Argeș au fost invitați să participe la ședință, se arată într-un comunicat al Prefecturii Argeș.  


Ținând cont de hotătârea nr 27 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, emisă la propunerea DSP Argeș nr 20113/31.07.2020, în baza evaluării epidemiologice avizată de către INSP, prin care se constată că răspândirea comunitară nu poate fi controlată prin alte metode, iar numărul persoanelor infectate este peste pragul de 3 cazuri/1000 de locuitori, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a emis ordinele prin care se instituie carantina zonală, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 01.08.2020, ora 01.00, pentru comunele Bălilești și Dârmănești.  
Conform Hotărârii CJSU se interzice intrarea/ieșirea în/din cele două comune prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile europene, naționale, județene și comunale.

Conform prevederilor legale în vigoare, în localitatea carantinată sunt permise intrarea, respectiv ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionării populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor; persoanele care susțin examene de admitere la facultate;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate cu prezentarea unei adeverințe de la angajator, legitimație de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
g) urgențe medicale.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor din zona carantinată, este operaţională linia Telverde pentru informaţii legate de coronavirus- 0800800358.

Un moment consumat în cadrul celei mai recente videoconferințe a ministrului de interne Marcel Vela cu prefecții (mai nou, aceste videoconferințe nu mai sunt difuzate live pe pagina de Facebook). Nu comentăm nimic ca să nu mai spună liberalii că suntem părtinitori.

"Dumneavoastră sunteți principalul responsabil pentru situatia dezastruoasă în care se prezintă Argesul, astăzi! Indiferent de vrăjelile pe care încercați să mi le raportați! Scuzele dvs. nu vă ajută, dimpotrivă! Are Argeșul litoral și eu nu știu, are multe frontiere? Vorbiți mult și fără rost!”, a tunat Vela la prefectul Argeșului, Emanuel Soare.

”Cum se face că, de exemplu la Satu Mare, acțiunile de prevenție, coordonate de prefect, sunt duble numeric față de Argeș?? N-am decât să aduc prefectul de la Satu Mare ca să vă facă dvs. treaba în Argeș.

Dacă până pe 15 august nu se înregistrează progrese semnificative, mergeți cu toții acasă! E valabil și pentru Prahova, Dâmbovița și Brașov. Este inadmisibil!, a țipat Vela la reprezentanții Guvernului în teritoriu, conform presei centrale.

 

 

Deocamdată, carantinarea sau izolarea localităților este amânată și va fi luată doar ca ultimă măsură. Până atunci însă vor fi impuse noi măsuri restrictive, inclusiv purtarea măștilor în spațiile publice sau închise, acolo unde se strâng mai mult de două persoane. Astăzi au avut loc discuții cu primarii din mai multe localități, iar mâine dimineață va fi organizată ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență unde vor fi impuse noi măsuri restrictive. "Am realizat o evaluare aproape final de către DSP pentru a vedea dacă vreo localitate din Argeș îndeplinește cele opt condiții pentru introducerea carantinării. Am cerut un raport din partea instituțiilor în privința măsurilor care au fost realizate. Am cerut un raport sintetic din partea tuturor primăriilor din județ privind măsurile luate și cele planificate. Am avut de dimineață două  întâlniri cu primarii localităților care erau cele mai afectate conform indicatorilor.

Am avut această discuție pentru a-i informa cu situația epidemiologică la zi. Cifrele de săptămâna trecută s-au schimbat. Am solicitat punctul de vedere al primarilor în privința acțiunilor luate și în privința carantinării și izolării.

Primarii au solicitat să nu introducem carantina. Nu ne dorim carantinarea sau izolarea vreunei localități, pentru că reprezintă o ultimă soluție, când toate celelalte vor eșua. Această pandemie este dată de o boală infecțioasă care nu poate fi evitată decât printr-o serie de măsuri clare: să purtăm masca, să păstrăm distanța și să ne spălăm cât mai des pe mâini cu apă și săpun. Noi acest lucru am încercat să conștientizăm oamenii, nu să fim izolați sau carantinați.

Este nevoie de o mobilizare mai mare a autorităților locale, a instituțiilor, a companiilor și o reacție din partea oamenilor, pentru că virusul nu va pleca nici astăzi, nici mâine.

Din reacțiile avute până acum de la instituțiile de control, din partea primăriilor, de la cetățeni, nu avem în acest moment date care să ne conducă către adoptarea măsurii de carantinare. Analizăm datele, mâine dimineață vom organiza ședința Comitetului județean pentru situații de urgență, vom analiza raportul DSP, și vom vedea ce măsuri vom lua. Pentru a solicita carantinarea, trebuie ca toți cei opt indicatori să fie atinși, or acest lucru nu se întâmplă. Vom propune la nivel județean un set suplimentar de măsuri restrictive. Vom reglementa și cazurile evenimentele private, care trebuie să se conformeze cu programul de funcționare al teraselor. Vom introduce o generalizare a portului măștii, care va fi obligatorie oriunde există mai mult de două persoane care se întâlnesc, indiferent dacă există spațiu public sau spațiu închis. Aceste măsuri vor fi valabile în întregul județ, pentru că nu există în acest moment diferențe prea mari între localități, răspândirea comunitară este pe raza întregului județ", a precizat prefectul Emanuel Soare.

Localitățile care s-au aflat sub riscul de a fi carantinate erau Pitești, Mioveni, Ștefănești, Costești, Bălilești, Bascov, Brăduleț, Buzoești, Davidești, Micești, Stâlpeni și Vulturești.

Președintele PSD Argeș Ion Mînzînă a adus în atenție temele legate de posibila carantinare a unor localități din Argeș în condițiile în care liderii PNL au organizat deja celebra întâlnire de partid urmată de chermeza de la Muzeul Național “Brătianu”.

“Se discută despre posibila intrare în carantină a unor localități. Dar trebuie spus că primarii orașelor și comunelor vizate au luat măsurile necesare pentru a încerca o reducere a numărului de îmbolnăviri. Eu i-aș recomanda prefectului să încerce o carantinare a întreg staff-ului PNL care a încălcat și încalcă în fiecare zi regulile. Vila “Florica” este acum Muzeu Național. Îmi pun problema dacă dl. director Mihai Alexandrescu are cunoștință de atribuțiile care îi revin, mai ales că știm că deține funcția fără a avea calificarea necesară. Cei de la PNL puteau închiria spații pentru astfel de ședințe, pentru că nu o să vedeți vreun partid care să facă întâlniri politice la un muzeu național! Să ne comunice dl. prefect măsurile dispuse în acest caz, deși cred că, în slugărnicia sa, nu va face nimic. Toate gesturile celor de la PNL ne arată iresponsabilitatea care îi caracterizează! Cei de la PNL nu știu decât un singur lucru: că fărădelegea guvernează România!”, a spus Ion Mînzînă. În ceea ce provește alegerile, Ion Mînzînă a spus că Guvernul este cel care trebuie să decidă dacă vor mai avea loc sau nu în septembrie, dată fiind situația epidemiologică. “Pentru cei de la PNL, singurul țel este să câștige alegerile, dispuși fiind să urce pe cadavre și să încalce orice regulă a democrației!”, a conchis liderul PSD Argeș.

Mînzînă a afirmat că PSD nu va ataca în instanță un eventual ordin de carantinare a vreunei localități, pentru a nu înrăutăți situația, însă a subliniat din nou că în localități au fost luate măsurile care se impuneau pentru limitarea răspândirii virusului.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.