×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 2

Cum se va numi partidul lui Ghiță

By Ianuarie 26, 2015 2046

Deputatul independent Sebastian Ghiță, fost PSD, a anunțat, marți, cum se va numi partidul pe care îl va înființa și când va deveni acesta realitate. Ghiţă a spus că numele noii formaţiuni va fi "PROGRES"  şi 1 martie e o "țintă fezabilă" pentru înscrierea partidului la Tribunal.
"Am dat drumul unui sondaj pe Facebook și au fost mai multe focus-grupuri și o serie de sondaje. Astăzi, în pole-position pentru denumirea unei structuri și pentru a începe să strângem semnături este denumirea 'PROGRES'. Așadar, propunerea mea pentru noua structură va fi să o îndreptăm spree ceea ce astăzi denumim 'progresism', a declarat Sebastian Ghiță într-un interviu acordat DCNews.

Ghiţă a arătat că partidul său nu va concura UNPR ca denumire. "Nu! Practic, ceea ce spun eu - și, oricum, trebuie să explicăm o dată și chestiunea cu progresismul și s-o ducem în discuție ca temă - este că PSD, PNL, chiar și UDMR sunt niște structuri conservatoare. Eu n-am văzut în 25 de ani ca acești oameni să-și dorească schimbare, chiar dacă o clamează, să-și dorească o societate mai bună, chiar dacă o spun fiecare în campanie electorală, să vină cu un program de reformă, în afară de 'hai să vindem și să tăiem ce ne-a construit Ceaușescu!'. Practic, ei sunt conservatori în ochii mei și, practic, apără o orânduire socială economică cu o organizare administrativă și o organizare a administrației construite în '50 și le-am păstrat și le-am apărat și le-am susținut.

Și n-am văzut pe nimeni câștigând alegerile, venind la putere - indiferent că au stat doi ani, patru ani, oricât au stat la putere, doar au zis: 'Vom face ceva nou, vom avansa, vom crește, ne vom dezvolta'. Pur și simplu au apărat cu dinții ceea ce aveam în România ca sisteme și structuri, și de aceea consider că o nouă forță politică trebuie să vină cu un alt tip de mesaj și de program, care să arate destul de simplu drumul spre schimbare. Și o să încerc să conving oamenii să-i aduc în această structură, care să vină cu idei și să poată la momentul potrivit să producă schimbarea", a explicat deputatul.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.